o pagina de neuitat, pagina 180

February 24th, 2010


pagina , originally uploaded by jean_lorin.

Ce se intampla cand fiecare pagina dintr-o carte inspira un alt cititor? Obtinem o carte noua, pe care si-au lasat impresiile de lectura 186 de ilustratori, corectori, redactori si comentatori - pe scurt, coautori.

Pentru ca fiecare cititor este un autor, Editura Vellant a pregatit doua editii ale aceleiasi carti: una in care autorul este singurul stapan pe text, alta in care fiecare pagina este insemnata de un alt cititor.

In total, 186 de pagini personalizate de 186 de cititori.

Vino joi, 25 februarie, h19:00, in mansarda Carturesti, sa-i cunosti si sa afli care este cartea surpriza!

Printre coautorii inspirati se numara Alexandru Andries, Matei Branea, Marius Chivu, Iulian Comanescu, Marius Constantinescu, Florin Dumitrescu, Dumitru Gorzo, Alexandrina Hristov, Ada Milea, Pisica Patrata, Costi Rogozanu si multi alti prieteni ai editurii Vellant.

cum as fi si eu, la pagina 180, cu ajutorul miinii lui gilu.


arta de apartament

February 23rd, 2010

recent am fost prezent la penultimul tur din muzeul de arta modesta de apartament (M.A.M.A.)
muzeul e situat intr-un apartament situat pe linga hristo botev, in apropiere de spitalul coltea.
se ajunge ca, si la lorgean theatre sau galeria 29, numai cu invitatie sau daca stii pe cineva invitat.
pe mine m-a adus cineva. eram curios sa vad si alte manifestari ale artei de apartament. pe luiza o stiam de la nenumarate evenimente ale urbei, dar nu schimbasem niciodata mai mult de citeva replici.
n-am de gind sa descriu ce am vazut, doar luiza o poate face, ea fiind artist, curator, gazda, ghid. din ce mi-a spus, n-a interesat-o publicitatea asa ca e putin probabil sa gasiti alte marturii in afara blogurilor.
in casa ei am vazut cele mai multe obiecte din orice casa vizitata pina acum. credeam ca eu am multe, dar am constatat ca la mine nu sint nici 20% fata de ce am vazut in cele trei camere al muzeului.
am adus si noi un obiect, (ca la lorgean theatre), iar la sfirsit s-a facut o tombola (ca la galeria 29 a lui mircea nicolae) si fiecare vizitator (n-am fost mai multi de zece) a primit unul dintre obiectele celorlalti, astfel ca expozitia a ramas intacta pentru ultima editie.
am dus o pereche de sosete curate, am primit o piatra si un nas de clovn.
pe linga starea de confort oferita de lucruri familiare, m-am bucurat si de instalatiile construite din materiale reciclabile.
practic, am asistat la un fel de performance al istoriei personale, reprezentata prin material culture.
de preferat oricarei expozitii la mnac.
si, ca la orice eveniment situat in spatiul domestic, a urmat o socializare nefortata.
casa a fost intotdeauna un spatiu folosit pentru happeninguri si evenimente artistice, dar pina acum am intilnit doar trei proiecte care s-au bazat pe concepte coerente de integrare si valorificare a spatiului casnic.
M.A.M.A. e unul dintre ele.


reguli pentru scris - 2

February 22nd, 2010

Margaret Atwood

1 Take a pencil to write with on aeroplanes. Pens leak. But if the pencil breaks, you can’t sharpen it on the plane, because you can’t take knives with you. Therefore: take two pencils.

2 If both pencils break, you can do a rough sharpening job with a nail file of the metal or glass type.

3 Take something to write on. Paper is good. In a pinch, pieces of wood or your arm will do.

4 If you’re using a computer, always safeguard new text with a ­memory stick.

5 Do back exercises. Pain is distracting.

6 Hold the reader’s attention. (This is likely to work better if you can hold your own.) But you don’t know who the reader is, so it’s like shooting fish with a slingshot in the dark. What ­fascinates A will bore the pants off B.

7 You most likely need a thesaurus, a rudimentary grammar book, and a grip on reality. This latter means: there’s no free lunch. Writing is work. It’s also gambling. You don’t get a pension plan. Other people can help you a bit, but ­essentially you’re on your own. ­Nobody is making you do this: you chose it, so don’t whine.

8 You can never read your own book with the innocent anticipation that comes with that first delicious page of a new book, because you wrote the thing. You’ve been backstage. You’ve seen how the rabbits were smuggled into the hat. Therefore ask a reading friend or two to look at it before you give it to anyone in the publishing business. This friend should not be someone with whom you have a ­romantic relationship, unless you want to break up.

9 Don’t sit down in the middle of the woods. If you’re lost in the plot or blocked, retrace your steps to where you went wrong. Then take the other road. And/or change the person. Change the tense. Change the opening page.

10 Prayer might work. Or reading ­something else. Or a constant visual­isation of the holy grail that is the finished, published version of your resplendent book.


reguli pentru scris - 1 -

February 21st, 2010

pornind de la cele zece reguli ale scrisului ale lui elmore leonard, the guardian a cerut mai multor autori sa-si expuna propriile reguli. pentru diversitatea lor, mi se pare ca merita un miniserial. am mai citit pe tema asta volumul lui stephen king despre scris dar am gasit sfaturile lui anoste.

elmore leonard

1 Never open a book with weather. If it’s only to create atmosphere, and not a charac­ter’s reaction to the weather, you don’t want to go on too long. The reader is apt to leaf ahead look­ing for people.

2 Avoid prologues: they can be ­annoying, especially a prologue ­following an introduction that comes after a foreword. But these are ordinarily found in non-fiction. A prologue in a novel is backstory, and you can drop it in anywhere you want.

3 Never use a verb other than “said” to carry dialogue. The line of dialogue belongs to the character; the verb is the writer sticking his nose in. But “said” is far less intrusive than “grumbled”, “gasped”, “cautioned”, “lied”. I once noticed Mary McCarthy ending a line of dialogue with “she asseverated” and had to stop reading and go to the dictionary.

4 Never use an adverb to modify the verb “said” . . . he admonished gravely. To use an adverb this way (or almost any way) is a mortal sin. The writer is now exposing himself in earnest, using a word that distracts and can interrupt the rhythm of the exchange. I have a character in one of my books tell how she used to write historical romances “full of rape and adverbs”.

5 Keep your exclamation points ­under control. You are allowed no more than two or three per 100,000 words of prose. If you have the knack of playing with exclaimers the way Tom Wolfe does, you can throw them in by the handful.

6 Never use the words “suddenly” or “all hell broke loose”. This rule doesn’t require an explanation. I have noticed that writers who use “suddenly” tend to exercise less control in the application of exclamation points.

7 Use regional dialect, patois, sparingly. Once you start spelling words in dialogue phonetically and loading the page with apos­trophes, you won’t be able to stop. Notice the way Annie Proulx captures the flavour of Wyoming voices in her book of short stories Close Range.

8 Avoid detailed descriptions of characters, which Steinbeck covered. In Ernest Hemingway’s “Hills Like White Elephants”, what do the “Ameri­can and the girl with him” look like? “She had taken off her hat and put it on the table.” That’s the only reference to a physical description in the story.

9 Don’t go into great detail describing places and things, unless you’re ­Margaret Atwood and can paint scenes with language. You don’t want descriptions that bring the action, the flow of the story, to a standstill.

10 Try to leave out the part that readers tend to skip. Think of what you skip reading a novel: thick paragraphs of prose you can see have too many words in them.

My most important rule is one that sums up the 10: if it sounds like writing, I rewrite it.


o repetitie obisnuita

February 20th, 2010

duminica trecuta am hotarit sa facem repetitie desi ne aflam in tari diferite. eu in romania, alexandra in germania, edi si maria in serbia. nu conta locul unde eram, important era sa facem in aceeasii si la aceeasi ora lucruri ca si cum am fi impreuna. am fost un pic avantajat, fiind singurul care puteam sa accesez sala unde ne intilnim de obicei. mi-a venit ideea sa chem oameni cu acelasi nume. am avut norocul sa gasesc rapid prieteni pe care nu-i mai vazusem de mult si care aveau afinitati cu muzica. a iesit cu ceva foarte asemanator cu unele dintre repetitiile obisnuite. tot ce conteaza sint aparentele qed.


casa mea e un proiect cu acorduri ample

February 17th, 2010

tudor octavian ne-a povestit la un curs sau la o intilnire sau a scris intr-un articol despre un pictor care s-a facut cunoscut pentru faptul ca intr-o vreme folosea intensiv o culoare.
toti criticii vorbeau cu admiratie despre obsesia monocroma a artistului si perioada respectiva din viata lui a fost numita perioada bej sau verde, nu mai tin minte culoarea, dar nu era albastru si nici pictorul nu era picasso.
de fapt, in acea perioada pictorul era sarac si nu-si permitea alte culori decit pe cea primita gratis de la un confrate intr-o cantitate mare.
cam asa e si cu proiectele mele: fie ca e vorba de antropologie, teatru sau film experimental, toate sint localizate in spatiul privat. ma invirt in aceeasi zona, indiferent de ceea ce fac. poate ca acesti ani vor fi denumiti cindva perioada “domestica”.
cauza e aceeasi.
nu credeam ca o sa ajung sa consum atit pateu vegetal, desi nu sint vegetarian.


dimineata cu net

February 16th, 2010

dupa doua saptamini fara net (scriind acum acest inceput de fraza, mi-am amintit ca am scris cindva un scenariu intitulat “dimineti fara net”, ramas nefilmat, ca mai toate), m-am hotarit sa merg intr-un internet cafe.
cind m-am intors acasa, netul functiona.


ce bine imi pare ca ati venit

February 12th, 2010

azi se va intimpla vizita cu nr. 3 din proiectul “ce bine imi pare ca ati venit” din care mai fac parte madalina dan si mircea nicolae.
e un proiect bazat pe vizite pe care le facem cunoscuti, dar mai ales necunoscuti si s-a dezvoltat de la intilnire la intilnire, in timpul vizitelor pe care ni le-am facut, pe rind in casele fiecaruia. nu avem “desfasurator” sau scenariu.
nici scopuri bine stabilite dar, dupa doua intilniri, au inceput sa apara niste directii.
imi place foarte mult faptul ca proiectul s-a dezvoltat nepremeditat si isi are propriul timing de conturare.
e misto sa fii musafir profesionist.
asteptam invitatii.


pre - stanta

February 9th, 2010

am plecat la constanta si parca am nimerit la predeal.


ecoteca

February 5th, 2010

O familie isi construieste o casa in totalitate ecologica. Fermieri americani propun alternative la sistemul alimentar industrial. Portretele unor cunoscuti activisti care au luptat si lupta pentru protectia mediului. Populatii de indigeni afectate de incalzirea globala sau de rapacitatea si indolenta firmelor multinationale. O ancheta despre cit de echitabil este comertul echitabil. Efectele consumerismului: gunoaiele din gospodarii. Cam acestea sint subiectele documentarelor prezentate la cea de-a doua editie a festivalului Green Planet Blues desfasurat, ca si anul trecut, la Sinaia. De ce la Sinaia, nu-mi dau seama, pentru ca este locul perfect ca acest tip de eveniment sa treaca neobservat. Singurii spectatori sint jurnalistii, organizatorii si, in seara deschiderii, citeva notabilitati locale. N-am cunoscut pe nimeni care sa vina special la Sinaia ca sa vada aceste filme. Cei care vin la ski nu par dornici sa petreaca macar doua ore in minunata si racoroasa sala a Casinoului. Nici macar faptul ca Sinaia este o rezervatie pentru hiturile din anii 90 si ca playlist-urile din discoteci sint aceleasi in fiecare seara nu pare sa justifice alegerea. De obicei am o problema cu filmele dedicate mediului. Sint teziste, sustin puncte de vedere unilaterale si se marginesc la insiruirea de catastrofe si repercusiuni ale prezentei umane pe Pamint. Daca in copilarie as fi stiut ca serialul Captain Planet e rezultatul unei initiative ecologiste, nu m-as fi uitat la niciun episod. Cu toate acestea, dupa trei zile de filme, nu mi-am putut retine un sentiment nelinistitor legat consecintele expansiunii civilizatiei occidentale. |mi doresc ca istoria umanitatii sa contina un mare proces in care in boxa acuzatilor sa fie adus omul alb. Poluarea ar fi doar unul dintre capetele de acuzare. Deschiderea acestui proces ar aduce o reparatie simbolica tututor populatiile eliminate cu cruzime din motive religioase si economice, tuturor celor socotiti non oameni doar pentru ca nu aveau aceeasi cultura si aceeasi culoare a pielii.