uBlog.ro

in umbra marii tepe, originally uploaded by jean_lorin.

cam asa mi-am petrecut ultimele dupa-amiezi
mai multe fotografii aici

azi-noapte am dormit cu tricoul pe care l-am purtat la majorat.
exact acum 18 ani.

eram aproape de mal, apa imi ajungea pina la genunchi. cineva din spate m-a strigat ca mi-a gasit cardul pe care nici nu stiam ca-l pierdusem. m-am intors si l-am vazut tinindu-l in mina, ud si murdar de nisip, in invelitoarea de plastic transparent in care-l tin de ceva vreme, inutil, de altfel.

din ciclul mutari si locuiri in alte spatii decit cel privat si/sau transformari ale spatiului privat in spatiu public, de azi pina vineri voi locui in centru.
e vorba de centrul dansului, unde oricum imi petrec cea mai parte a timpului.
ca parte a proiectului cu rectifier crew, toti membrii vom dormi pentru cinci zile in sala de repetitii.

- - - - - - - - -
am primit pe facebook urmatoarea invitatie inutila:

Mihai invited you to join the Facebook group “Dl. Profesor Nicolae Epureanu”.
Mihai says, “dedicated to classical guitar - and to the memory of a great teacher.”
what can I say, rest in peace, but I never heard of him.

last edit:
1. sederea s-a aminat.
2. am aflat cine era dl. profesor nicolae epureanu

de ceva timp dorm tot mai putin.
de obicei aveam nevoie de cam 8-10 ore de somn ca sa fiu in forma.
acum am coborit la 6. la ora 8 sint in picioare ca si cum as avea de mers la serviciu.
si de fapt, merg, dar biroul e la jumatate de metru de pat.
a intrat in mine o neliniste care asteapta ca multele proiectele incepute sa-si gaseasca finalizarea. incerc sa transform ideile in “obiective specifice”, caut in mine cuvintele pentru limbajul de lemn necesitat de aplicatii, imi pun minecute de functionaras ca sa am cindva sansa de a face lucruri creative. si nu e nicio certitudine ca toata aceasta sfortare va aduce ceva. dar n-am de ales.

dupa o zi de vizite, in rosenthaler platz (un apartament gigantic, absolut spectaculos, trash-cosy-chic) si in zona care mai e cartierul meu pentru 48 de ore, f’hain, am adormit de cum am pus capul pe cele doua paturi facute sul si bagate in fata de perna.
la 5.30 am tresarit buimac la soneria neplacuta a mobilului. de obicei il tin pe silent zi si noapte, nu-l iau cu mine cind ies, devenind un obiect care sta pe birou, nu accesoriul vital din bucuresti. era un numar de romania si a sunat insistent, insistent.
l-am pus pe silent si am adormit la loc, cu un sentiment sumbru.
am avut unul dintre acele vise pe care psihoterapeutul le-ar socoti revelatoare in privinta unei atitudini (acum eliberatoare) fata de trecut. lectura lui eric berne a functionat ca auto-terapie care a putut functiona numai departe de locuri unde aveam identitate.
m-am trezit la 9.50 si aveam cinci apeluri de la doua numere diferite.
doua ore mai tirziu, citind sefarad la toaleta, am auzit interfonul si, influentat de lectura, am incremenit. anja si stefan nu erau acasa, ca mai in toate diminetile. m-am simtit, fara niciun motiv vinovat. romanul lui molina este un lung sir de asteptari ale unor oameni ajunsi in situatii critice, momente incremenite intr-o tranzitie angoasanta care le va rupe viata intr-un inainte si dupa, al carui dupa va transforma acel inainte intr-o perioada idilica. persoana care sunase la interfon a sunat si la usa si nu m-am ridicat de pe tron, cu cartea in miini, cine sa ma caute intr-o tara straina, de ce as raspunde si am continuat sa stau asa, stringind volumul dar ne mai fiind in stare sa citesc.
a sunat doar o data.

in bucatarie repetau lala si ruxi
in camera mica dita masteriza track-urile pentru ilustratia sonora
mi-am pus castile si, cu muzica fresh de pe site-ul lui eugen mi-am facut primele notite pentru piesa pe care o voi scrie pentru partea a doua a workshopului de dramaturgie.
am scris furibund doua pagini, cum nu mi se mai intimplase de multa vreme.
apoi am iesit cu totii in parc si am facut poze si am ris si desi eram cinci aveam bani doar de un pachet de tigari si un sandwich de la “rechinul.”
apoi casa s-a umplut de femei gravide, spectatoarele alese sa participe la premiera “gargaland”
am avut emotii pentru fete.
a iesit bine.
dupa ce s-a terminat si am ramas singur intr-o casa plina de luminite pe care le-am stins pe rind, perne, obiecte si pliante, m-am tirit in pat.
am adormit dupa ce o ora am stat cu ochii in tavan.
ceea ce fusese o idee din categoria “ce-ar fi daca” s-a transformat cumva in ceva serios. in ultimele 3 luni am luat o supradoza de teatru.
m-am trezit brusc implicat la toate nivelurile pe care le presupune concretizarea unui concept de teatru-apartament.
e nevoie de o mica pauza ca sa ma pot raporta corect la tot ce se s-a intimplat si se va mai intimpla aici.

jean_lorin: hei
n: hei
jean_lorin: ce faci, long time no see
n:
n: am ajuns pe acasa azi dupa amiaza
n: tu?
jean_lorin: am dormit o ora
jean_lorin: si am visat
jean_lorin: inainte m-am uitat la un film despre un tip care nu s eputea trezi din somn
jean_lorin: si visa in continuu
jean_lorin: si m-a luat somnul
jean_lorin: uitindu-ma
n: si ce ai visat?
jean_lorin: hmm, nu-mi aduc aminte
jean_lorin: dar era destul de trippy
jean_lorin: si m-am trezit si am vazut restul filmului
jean_lorin: sau inca dorm
jean_lorin: si visez ca sint pe mess
jean_lorin:
n:
n: nu visezi
n: desi la cat de nauca sunt si eu poate visam amandoi
jean_lorin: in film cineva ii da un sfat cum sa deosebeasca visul de realitate
jean_lorin: sa apese pe un comutator
jean_lorin: ca in vis nu poti sa faci asta
jean_lorin: sa schimbi lumina
jean_lorin: si el ii multumeste
jean_lorin: si cind iese apasa pe un comutator in joaca
jean_lorin: si nu se stinge…

(filmul se numeste waking life, de richard linklater)

e aproape 3 dimineata si mi-e clar ca nu o sa adorm prea usor.
am aprins o veioza, m-am cocotat intre perne, am dat drumul la last fm pe radio IAMX si mi-am desfacut o sticluta dintre cele mici de jaggermeister. cred ca o termin pina la sfirsitul acestui post. (de fapt, o sa scriu pina o termin)
e deja a treia noapte in care ma prinde dimineata suflindu-mi nasul.
dar e prima raceala care-mi aduce insomnie.
intrucit nu am nicio ora de program, nu protestez. imi pun telefonul pe silent si pe la prinz colectez apelurile pierdute si mesajele primite.
imi place insomnia asta - imi ofera extra timp. iar raceala un natural high.
in sfirsit, m-am uitat la apocalypse now. am trecut aproape prin toate filmele lui gus van sant.
citesc integral cea de-a doua carte in limba engleza din viata mea - less than zero a lui bret easton ellis (prima a fost o biografie pj harvey). mi-am acoperit rafturile bibliotecii din dormitor cu catifea rosie (so sexy). deschid usi si le inchid. ascult teatru radiofonic. nu scriu nimic. pregatesc lorgean theatre no 1, teatrul de apartament. maninc mult unt. planuiesc calatoria spre japonia. sau sederea in berlin - inca nu m-am hotarit.
s-a terminat sticluta. si postul.
insomnia ramine.

oricite neajunsuri are viata de freelancer, faptul ca imi ofera posibilitatea de a sta o zi intreaga in pijama, in mijlocul saptamanii, ascultind muzica si uitindu-ma la filme, face uitate problemele financiare, discutiile despre politica, iarna, plata ratei, existenta televiziunii, cantitatea crescinda de plastic din obiecte si din oameni.