acum un an, la ora cind scria acest post, eram pe oranien strasse, inconjurat de oameni veseli si relaxati care se bucurau de ziua de 1 mai dansind, bind si fumind, ca peste tot in lume. un carnaval cool, hipster si glam-trash din care simteam ca fac parte. mai tirziu, ca de obicei, ceva anarhisti si vesnic protestatari aveau sa se ia la bataie cu politia.
imi lasasem geanta pe holul apartamentului din rigaer strasse 100A unde urma sa locuiesc cu doi nemti, stefan si anja. in momentul in care ajunsesem, nauc dupa calatoria matinala cu avionul, stefan dadea cu aspiratorul pe mocheta, casa era plina de oameni, iar camera pe care o inchiriasem era complet goala.
avea sa se mobileze cu o saltea, o masa de lemn si un fotoliu.
si cu sabiuta gonflabila pe care o luasem cu mine ca sa o folosesc pe post de perna.
m-am asezat cu ei in bucatarie, am baut o cafea incercind o conversatie banala in timp ce in minte imi pulsau intrebarile: ce caut eu aici? de ce am facut asta? ce-o sa se intimple cu mine?
apoi am plecat prin locuri deja batute.
in ziua aia 1 mai din 2009 eram extatic. as fi dansat pe strada si fara muzica.
si chiar am facut-o in urmatoarele zile.
eram fericit ca parasisem romania, ca renuntasem la o viata de club care mi se incrustase in piele de atitia ani, ca-mi taiam tentatiile efemere si, cel mai important, decit, ieseam de sub vraja fetida a unui tip de fete defecte de care ma inconjurasem si a caror prezenta nu facea decit sa-mi releveze propriile gauri negre ale felului meu de a am relationa cu cei din jur si, implicit, cu mine.
ma duceam in orasul destroy-ului ca sa renunt la destroy.
si asta s-a si intimplat.
chiar daca m-am intors dupa jumatate de an, m-am intors fara sa ma mai intorc.
pentru revista tatza si titza
textele se scriu in 24 de ore de la primirea mesajului de la milos.
eu am avut la dispozitie 14. in acest mod, the staring master a ajuns si pe net/hirtie.
“rafuiala”, o povestire scrisa acum citiva ani, pe care intentionam sa o transform intr-un scurt-metraj musical, a aparut in ZI-NE 6, care s-a lansat ieri, intr-un dezinteres general, la cinema scala.
am mai produs un material (un textulet si multe, multe poze) pentru revista TATAIA.
just for the fun of it.
ps
si un text f personal despre obiectele de la lorgean theatre in elle man din aprilie.
de data asta platit.
citesc cu oroare si fascinatie “binevoitoarele”, romanul de goncourt al lui jonathan litell, americanul care scrie in franceza.
are aproape 900 de pagini, dar inaintez ca panzerele germane in rusia. acesta e si cadrul primei jumatati a cartii, armata germana aflata inca in plina expansiune pe teritoriile sovietice.
maximilien aue, ofiter SS, e un birocrat care se ocupa de partea organizatorica a actiunilor speciale de curatare a elementelor evreiesti si bolsevice din zonele ocupate. uneori e silit sa ia parte activ la executii.
e mai mult decit captivant sa afli “din interior” ce insemna asta pentru soldati, modul in care incercau sa faca fata acestei indeletniciri ingrozitoare.
eu aveam in minte inca nazistii reprezentati in filmele lui nicolaescu, cu castile ceaun si care cadeau snop cite 20 la o rafala de 10 gloante.
personajul principal nu-ti devine niciodata simpatic, felul lui rece de a descrie prin ce trece, inclusiv cosmarurile, nu trezesc in vreun fel compatimire.
mi-a ramas in minte scena un intreg pluton de soldati si ofiteri saruta pe gura o partizana legata si apoi o impusca, intr-un ritual pe care nu l-am mai intilnit in restul cartii si niciunde. are ceva medieval, de sarutul mortii in scop apotropaic.
btw de casti, in timpul iernii, patrulele germane erau gasite cu creierii inghetati cind uitau sa-si puna bonete de lina sub metal. printre lucrurile marunte care au dus la infringerea nemtilor era si faptul ca purtau cizme potrivite pe picior, in timp ce ale rusilor erau cu doua numere mai mari. picioarele se umflau de la frig si nemtii ajungeau sa-si taie degetele.
la un moment dat, in caucazul ocupat, are loc o mare disputa antropologica pe tema unei populatii de munteni, bergjuden, care desi nu erau evrei, erau de religie mozaica. nazistii nu stiu daca sa-i elimine sau nu si cheama savanti inclusiv din berlin pentru a lamuri problema. care ramine in aer, solutionarea fiind aminata pina la cucerirea daghestanului care nu a mai avut niciodata loc.
sint in roman citeva discutii care definesc foarte bine doctrina nazista si chiar cea bolsevica, weltanschauung-ul insuflat de national-socialisti care a transformat oameni normali in fanatici capabili de lucruri atroce.
acum o luna am fost la biserica romaneasca din berlin.
eram curios sa vad care e comunitatea care se stringe acolo duminicile.
n-am facut comentarii in acel moment si regret pentru ca acum ar fi nepotrivit.
dar stiu ca fiecare predica se termina cu apeluri insistente catre cei prezenti pentru a face donatii pentru viitoarea biserica. ce am mai auzit in predica aia pastrez pentru un alt text, dar nimic nu era in regula. intr-o epoca a ecumenismului sa mai sustii ca toti cei care nu sint ortodocsi sint de partea diavolului il descalifica pe orice slujitor de cult.
am auzit si niste elucubratii despre inseminarea artificiala, dar ma opresc aici.
a, si cine da bani pe pamint (pentru biserica, desigur) deschide cont in cer.
ieri seara, preotul paroh al comunitatii berlineze a murit intr-un accident in timp ce lucra la noua casa a domnului, al carui perete s-a prabusit.
e chiar imposibil sa ignori ironia soartei.
