uBlog.ro

nu stiu daca am publicat pe undeva cronica asta.
poate chiar pe blog, cu 2-3 ani in urma.
am gasit-o frunzarind hard-ul, cautind un text despre cind am sarit cu parasuta.
pe care nu l-am gasit.

Inainte de a ma apuca de cartea The Comfort of the Things credeam ca singurul Daniel Miller care conteaza in viata mea e boss-ul casei de discuri Mute Records, unde se afla sub contract marea majoritate ai artistilor pe care-I ascult. Dupa ce am trecut de prefata si de primele doua capitole, m-am uitat la raftul pe care se afla albumele Depeche Mode si Nick Cave si m-am intrebat de ce ma incapatinez sa colectionez CD-uri cind mai toata lumea isi tine muzica in hardul calculatorului. De ce pastrez toate biletele de la concerte, muzee, hirtiute din calatorii, notele de plata din baruri? Ce cauta inca in sifonier tricoul pe care l-am purtat la majorat? De ce bucataria mea arata ca un muzeu al lucrurilor pierdute? Blame it on Daniel Miller. Ca si tizul sau, Miller e tot londonez, dar se ocupa de antropologie. Mai précis, de cultura materiala, de obiectele de care sintem inconjurati. Pentru Miller, modul in care oamenii se raporteaza la lucruri e definitoriu pentru mdoul in care se raporteaza unii la altii. Pe scurt, ceea ce ai in casa e edificator pentru relatiile tale interumane. Impreuna cu un colaborator, Miller a explorat timp de aproape doi ani o strada din Londra, visitind si facind interviuri cu locuitorii ei. Rezultatul cercetarii e concretizat prin 30 de portrete superb conturate prin prisma obiectelor din interioare, scrise cu indeminare de scriitor. The Comfort of the Things este, fara indoiala, cartea de antropologie cea mai aproape de literatura pe care am citit-o pina acum, Miller avind talentul de a transforma orice existenta banala intr-un adevarat personaj. Dupa lectura, nu mi-am mai privit casa cu aceeasi ochi.

acum citiva ani, in timp ce zaceam tolanit in pat, din telefon s-a auzit semnalul care ma anunta ca am primit un mesaj.
mesajul provenea de la o companie de telefonie mobila din ukraina care imi multumea ca am ales-o si ma informa cu privire la tarife.
genul de mesaj pe care-l primesti cind iti deschizi telefonul dupa un zbor intr-o tara straina.
acum doua-trei seri, stick-ul care imi ofera internet la o viteza moderata, intrucit nesimtitii de la RCS.RDS inca n-au rezolvat problema cu cablul de mai bine de doua luni, a scos un bipait dramatic si pe ecran a aparut un text in care eram informat ca, intrucit in acel moment ma aflu intr-o tara straina, tarifele sint mult mai mari si daca vreau sa continui, sa apas pe nu stiu ce fereastra.
iata cum device-urile m-au dus in strainatate fara sa ma misc din pat.
poate ca, daca o sa deschid televizorul (daca o sa mai am vreodata unul) voi gasi numai canale bulgaresti.
statul in casa este noul iesit.

ieri m-am trezit la 9.30 si, fara sa trec prin micul dejun, m-am apucat sa-mi pun, de unul singur, tapet in camera minuscula care tine loc de dormitor, cit si de scena in serile cu teatru. pe la ora 13.00 am facut pauza de prinz, la trei terminasem, inclusiv montarea si fixarea stinghiilor de lemn (pe care le vopsisem cu citeva zile in urma) care tin loc de briu.
din acel moment, de cite ori intru in camera, pieptul imi tresalta si nu imi pot retine un mic strigat de admiratie. nu ma pot abtine, tuturor celor care-mi trec pragul, sa le arat ce am facut (cam de 2-3 ori pe vizita), punind intrebarea retorica: nu asa ca e frumos?
ce-i drept, ii da o replica onesta celuilalt tapet, berlinez, aflat pe peretele opus.

costin, tipul care mi-a reparat centrala termica in primavara mi-a spus ca nu poate sa vina sa se uite din nou la ea pentru ca are hernie ombilicala. am purtat o discutie agreabila, despre hernii (eu am inghinala). si-a adus aminte de reparatia de acum jumatate de an si de mine, nu stiu cum naiba, ca fiind muzician. deocamdata, in casa sint tot 18C, dar discutia m-a incalzit.

sa pun rufe in masina de spalat, sa arunc haine prin toata casa, sa-mi fac cafea in ibricul de cositor, sa ascult muzica, sa folosesc imperial toaleta, sa ma uit in treacat pe cotoarele cartilor

peregrinarea a luat sfirsit.

- - - - - -
aseara n-am mai avut deloc emotii (la premiera am vomitat cu doua ore inainte). venisem motivat sa ma simt bine facind ceea ce aveam de facut.
cred ca forma asta a spectacolului, a l’aveugle, e cea mai potrivita.

m-am reintors in gradina dupa o escala de o noapte in shipot, suficient sa-mi reconfirm afectiunea pentru apartamentul meu, locul unde m-am simtit intotdeauna cel mai bine, indiferent in ce case minunate am mai locuit temporar.
cred ca existenta acestui loc ma tine in loc deocamdata ca sa nu parasesc din nou tara pentru vreun masterat/doctorat.
in ciuda acestei afectiuni declarate, incepind de azi, apartamentul e inchiriat unui performer danez, ida, care va locui in el timp de o luna, cit va lucra la un proiect cu un prieten. astfel, luna august devine o luna in care nu voi avea de platit rata la casa.
pina pe 9 august ramin in tepes voda, dupa care voi face cumva sa-mi gasesc un loc unde sa dorm pina cind incepe festivalul artmania cind am sa-i vad, in sfirsit, pe the sisters of mercy.
dupa care, in sfirsit, constanta.

azi la ora 16.00 se va deschide expozitia cu numarul 11 din seria Young Romanian Art, ce are loc in Noua Galerie a ICR Venetia. Expozitia se numeste home alone si cuprinde o serie de obiecte si texte rezultate in urma interactiunii dintre public si lorgean theatre, imaginat si organizat de Jean-Lorin Sterian in propriul apartament (mircea nicolae)
mai multe aici

- - - - -
dupa sapte reprezentatii cu singuri acasa, casa mi se umpluse obiecte, iar mailbox-ul de povesti ale singuratatii.
nu pot decit sa le fiu recunoscator tuturor celor care au fost prezenti, performeri si spectatori.
datorita lui mircea nicolae, acum pot vazute si citite in spatiul de la ICR Venetia.
in bucuresti au stat in expozitie o singura seara, la laborator propriu.
am vazut recent la fundatia ratiu fragmente dintr-un performance in care coloana sonora era La Ballade of Lady & Bird si am simtit un nod in git. piesa asta a intrat in mine for good.

- - - - -
din aceeasi serie de experimente legate de spatiului meu privat, in perioada 5 octombrie - 5 noiembrie in sipotul fintinilor au locuit, locuiesc si vor locui pentru 48 de ore, pe rind, 13-14 oameni, din medii si de virste diferite.

- - - - - -
acum doua seri, regina a aparut pe neasteptate london theatre, la reprezentatia piesei war horse. desi a venit cind lumina deja se stinsese, a fost recunoscuta si salutata cu aplauze. din cite am inteles, e pasionata de teatru si merge des incognito in west end.
sint curios daca merge si la performance-uri.
prezenta ei in sine ar fi deja un performance.

e bine

mi-a luat aproape o zi sa golesc valiza.
dupa ce scosesem doua perechi de pantaloni, m-am tot invirtit prin casa incercind sa-mi aduc aminte unde ii puneam de obicei.
n-am gasit locul, asa ca i-am lasat pe canapea.
citeva ore mai tirziu, cautind o geanta, am descoperit ca batusem un cuier intr-un fel de sifonier si acolo atirnau restul de pantaloni lasati acasa.
carla, care a locuit in sipot in cele patru luni, mi-a dat aseara o veste buna: muscata era inca verde, spre deosebire de florile care mi se lasasera in grija pe islandische strasse. numai ca nu stiam despre ce vorbea, pentru ca nu aveam nicio amintire legata de muscata.
dupa primele zile mi se stersese din minte tot ce lasasem aici, obiecte, locuri si, in primul rind, oameni. de asta am si relationat atit de prost cu cei care m-au vizitat, spre deosebire de toti romanii pe care i-am cunoscut in berlin - faceau parte dintr-un trecut ramas fara repere afective, la care nu mai aveam de gind sa apelez decit poate cindva, in scopuri literar-documentaristice.
vara asta a fost continurea fireasca a proiectului “singuri acasa”.
un experiment pe mine insumi.
care va avea si un corolar, in timpul plecarii la londra.
mi se pare semnificativ ca am locuit in orasul zidului, intr-o zona plina de poduri.
cred ca asta am facut, inconstient, toata perioada: am macinat ziduri si poduri.
bariere interne si legaturi cu oameni nepotriviti.
de acum incolo, nu mai trebuie sa plec nicaieri pentru a face asta.

loneliness christmass tree, originally uploaded by jean_lorin.

in timpul vernisajului am mincat floricele si am baut coniac.
acasa.
singur acasa.
nu puteam fi in alta parte.