uBlog.ro

Villa Marguerite Yourcenar, originally uploaded by Kat….

Hello
I can confirm you that we will be glad to receive you for a litterary residence at the Villa Marguerite Yourcenar in may 2012, from the 3rd to the 30th. You will receive the grant witch is allowed to the writers in residence.
You’ll receive a contract in march, the secretaress will order your travel tickets. She will contact you in march too.

Best regards

Françoise BULTEZ
Chargee des relations avec les auteurs
Villa Marguerite Yourcenar

autobuzul care leaga zona in care stau de centrul romei vine rar, iar duminica circula cam o data pe ora. e unul dintre motivele care ma fac sa ies rar din casa.
in dimineata asta, m-am asezat la umbra unui copac si, intrucit am gasit prin casa niste casti decente, mi-am petrecut timpul ascultind julien plenti & interpol.
linga mine s-a asezat, vorbind oarecum singur, un batrin care parea indian/pakistanez.
ni s-a alaturat un pustan asiatic, cu aspect androgin, care a vorbit tot timpul la telefon, urmat de doi negri africani.
ultimii veniti in aceasta microadunare onu au fost doi tineri arabi. mi-am propus sa stau in statie pina playlistul ajunge la piesa untitled. cind a aparut un alt autobuz, am mai ramas doar eu si asiaticul. mi-am dat seama ca batrinul indian era de fapt tot negru, dar daca voi scrie cindva despre dimineata asta, va ramine indian.
cind s-a terminat untitled a venit si 32-ul.
*
se pare ca vara asta, autobuzul bucurestean a devenit un loc de rasfat. dupa ce au primit teatru, calatorii care si-au cumparat bilet sau abonament au primit un deodorant rexona. sper ca l-au folosit pe loc, inainte de urcare.

despre dragoste, fiere si alte dihanii aici

ultima fabrica din lume de masini de scris s-a inchis recent.
se afla in mumbai si producea 10-12 mii de masini pe an fata de 50.000 in anii ‘90.
mi-am scris prima carte la masina de scris.
pastrez inca textele originale, corectate cu o pasta alba.
scriam altfel pe atunci.
datorita virstei, inevitabil, cit si datorita faptului ca nu-mi permiteam sa fac greseli cu usurinta.
stiam despre ce scriam, aveam destul de bine in minte cum va fi fraza pe hirtie.
in 1997 mi-am luat computer si de atunci posibilitatea de a reveni cu usurinta asupra textului m-a facut sa fiu mai relaxat si sa improvizez mai mult.
si sa fiu mai neglijent, cum sint adesea pe blog.
am scris citeva povestiri pe care le incepeam fara sa stiu prea bine despre ce vorba chiar si un miniroman, clopotele bat fara noima, pe care nu l-am publicat pe print.
masina de scris a ramas in subsolul casei in care am locuit pentru citeva luni nefericite cu o fosta iubita.
din 1999, cind m-am angajat la playboy, folosesc numai fontul romgalliard pe care l-am transferat pe toate calculatoarele pe care le-am avut.
probabil ca o sa-l folosesc toata viata.
acum, din cauza internetului, scriu tot mai fragmentat. ma concentrez greu, ma intrerup adesea pentru a-mi verifica mailul sau ca sa intru pe facebook.
asa ca m-am decis sa-mi cumpar o combinatie intre calculator si masina de scris.
un iMac, G3.
o relicva, dar una foarte frumoasa.
nu am instalat pe el decit iTunes-ul si un office vechi ca sa pot folosi word-ul.
nu va fi conectat la net.
de aseara mi-am transferat folderul cartii la care lucrez.
pe care o voi termina in august, in solitudine, in rezidenta pe care mi-o voi acorda in roma.

azi-noapte am dormit cu tricoul pe care l-am purtat la majorat.
exact acum 18 ani.

proza mea preferata, tradusa in engleza de nu mai stiu cine

pe un site romana-american, all hollow, intr-o editie dedicata literaturii.

despre psihoterapeuti, pacienti, carti de pshiologie in rubrica bibliotherapy pe veioza arte:
10 sedinte, 10 carti, zece cronici, zece desene by gilu.

cele 6 ore petrecute in afi cotroceni mi-au satisfacut nevoia de a petrece timp intr-un mall pentru urmatorii ani. am citit un roman de stoian c. bogdan care m-a prins, m-am holbat in vitrinele unui magazin cu pantofi sport, am baut apa, dar cu masura pentru ca nu stiam unde e toaleta. o fata stravezie de la o televiziune voia sa faca un material cu povestiri fara filtru, i-am dat un numar de telefon. un nene cu ochelari de vedere cu albastra s-a oprit in fata standului m-a intrebat daca stiu in ce oras s-a nascut verdi, apoi a inceput sa delireze despre familia lavazza, scornicesti, sotia lui ramses al doilea, arsinel, catedrala neamului, o curva romanca, finala de la sevilla. o doamna mi-a spus ca imi aduce o editie a ziarului romania libera din 22 decembrie 1989 apoi mi-a lasat o fituica pe care erau trecute carti de contabilitate scrise de ea. poate esti interesat, mi-a spus. si peste toate, muzica proasta si tare care mi-a uzat creierii. poate de asta mi-am cumparat zgomotul alb al lui de lillo. dar si doua bucati minuscule de ciocolata care costau fiecare cit o ciocolata. ajuns acasa, n-am putut sa ascult in seara aia niciun fel de muzica. si nici a doua zi, cam pina pe la prinz.

uneori, scrisul despre cafea aduce mesaje neasteptate:

Multumim pentru aprecierea, in scrierile tale, a cafelei la ibric din canile noastre colorate Cind mai treci prin Constanta, te asteptam la o cafea si un autograf! “Friends”

e vorba de cafeneaua friends unde am scris o buna parte din proza “calatorie in alteritate” pentru antologia editurii art “prima calatorie in strainatate”.

iata un scurt fragment:

“salut…neaparat vroiam sa-ti impartasesc niste emotii traite de curand…(nu e ceea ce pare..:)) am intrat ieri, ptr prima data dupa o mie de ani in scara de la Trandafiru’, unde ai stat. Acelasi lift, aceeasi senzatie…s-au mutat 2 prietene la 6…heheeee… si am sa tot merg pe acolo

Am descoperit mesajul de mai sus pe Facebook exact in momentul in care imi deschisesem computerul pentru a ma apuca sa scriu acest text al carui dead-line expira intr-o saptamina. Ma aflam intr-o cafenea pustie in care se asculta muzica rock. Din cind cind se mai ivea cite o figura care ma facea sa ma intreb daca impartisem cindva acelasi ring de rockoteca. Friends & co este singurul loc in care am gasisem cafea la ibric. Pretul e absolut rezonabil, mai ales ca, in mod sigur, in cana se afla chiar cantitatea dintr-un ibric. O cana mare, neagra, azi, visinie in zilele urmatoare, cum mai intilnisem intr-un local din Neukoln. Era tinut de doua doamne amabile, trecute de saizeci de ani, iar clientii lor erau asemenea, proteze zimbitoare si metri intregi de piele ridata. Proprietarii din friends & Co sint rockeri din generatia mea. Poate ca peste treizeci de ani voi ofta usurat cind imi voi aseza bastonul linga masa, cautind in zadar trasaturi cunoscute printre chelii si ochi aposi.”

joi, 31 martie, a fost pentru prima oara cind numele meu a fost strigat intr-un aeroport, iar eu nu eram acolo. urma sa ajung in altul, 5 ore mai tirziu, dupa o schimbare de zbor decisa in ultima clipa.
nu de mine.
am decis ca vreau sa-mi ofer o jumatate de ora de timp pentru mine.
m-am plimbat putin pe rue cler, salivind la marmita cu bucati de carne de iepure din care n-am mai apucat sa gust si m-am oprit in supermarketul leader price de unde mi-am cumparat citeva chestii banale de mincare care sa-mi prelungeasca gustul parisului in shipot (nici nu banuiam ca voi gasi frigiderul plin).
i-am spus au revoire fetei de la casierie, (de fapt ii spuneam adio) intotdeauna draguta, cu pantalonii ei de trening negru si m-am asezat vizavi, la terasa de la cafe de marche, la o ultima cafea.
m-a servit o fata creata, cu fundul mare si cu o privire induiosator de sasie.
intotdeauna am simpatizat fetele sasii.
la citeva minute dupa ce mi-a adus cafeaua, in usa localului a aparut o doamna in virsta.
aprox 60 de ani, sifonata, la haine si la par. si-a aprins o tigara si a intepenit in prag, chiar in fata mea. fuma cu mina dreapta, pe care o cobora pina aproape de nivelul soldurilor, pentru a o urca cu demnitate inceata pina in dreptul gurii. buzele date cu ruj se deschideau in forma unui O cam cu zece centimetri inainte ca tigara sa intre intre ele si se inchideau ca o ecluza organica, de vietate a oceanului. tragea adinc, apoi ciclul se relua.
uitindu-ma la ea, nu m-am putut abtine sa nu incep sa beau din ceasca cu miscari de mare domn.
s-a deplasat mai putin de jumatate de metru, cu pasi de pinguin si a continuat sa fumeze. dupa care a intrat intr-un ritm, la trei-patru fumuri mai inainta citiva pasi pina a ajuns in strada (pietonala) unde a scrumat pentru prima oara.