uBlog.ro

jonathan franzen despre david foster wallace, scriitor care s-a sinucis in 2008:
“He was a lifelong prisoner on the island of himself.”

franzen, insotit de cartea lui daniel defoe si de o urna cu ramasitele lui wallace, s-a retras pentru o scurta perioada pe o insula pustie, numita oficial alejandro selkirk, dupa marinarul a carui viata a fost model pentru personajul robinson crusoe.
experienta sa, cit si citeva reflectii despre roman ca specie literara, solitudine si insule fictionale o puteti gasi aici

le gasiti aici

iata un exemplu:

14.
Let 2012 be the year of the risk. Nobody knows what’s going on in the publishing industry, but we can be damn sure that what’s going on with authors is that we’re finding new ways to be empowered in this New Media Future, Motherfuckers (hereby known as NMFMF). What that means is, it’s time to forget the old rules. Time to start questioning preconceived notions and established conventions. It’s time to start taking some risks both in your career and in your storytelling. Throw open the doors. Kick down the walls of your uncomfortable box. Carpet bomb the Comfort Zone so that none other may dwell there.

si, pentru ca tot veni vorba de scris: desi nu e chiar proza, iar eu am peste 35 de ani (36.5 mai precis) deci nu ma incadrez in niciun fel in selectie, daca v-au cazut in mina antumele, le puteti vota pina miine la http://www.agentiadecarte.ro/top-gala-tinerilor-scriitoricartea-de-poezie-a-anului-2011/

eu as merge pe mina lui vasilievici, cartea lui are o istorie imbatabila in spate.
n-am citit-o inca, dar sint convins ca merita. cit despre poezie, desi am citit ceva in ultima perioada, ma feresc sa ma pronunt.

azi l-am intilnit pe raskolnikov. avea barba neagra, tunsa scurt, purta o haina lunga si curata, manusi tricotate. umbla printre masinile care opreau la trecerea de pietoni de pe calea victoriei din dreptul hotelului hilton.
m-am trezit cu el atirnat de git. ii mirosea rasuflarea a alcool, dar parca a lichior sau vodka cu arome. i-am zis scurt ca n-am bani, a zis “stiu”.
tineam in mina o ciocolata si leviathan de paul auster.
s-a uitat la carte si m-a intrebat daca am citit crima si pedeapsa.
am spus ca da si atunci m-a luat in brate strigind “eu sint raskolnikov! dar nu crima si pedeapsa, ci umilinta si pedeapsa!” am traversat cu el agatat literalamente de gitul meu. cind am ajuns pe partea cealalta m-a pupat de obraz si mi-a zis are nevoie de 5000 ca sa ajunga in strainatate, e totul aranjat.
“n-am”, am zis, “stiu” a spus.
i-am dat ciocolata. a luat-o si mi-a strins mina, apoi si-a cerut scuze ca nu si-a scos manusile asa ca mi-a pupat mina.
aratam cum nu arat deloc de obicei pentru ca eram in hainele de revelion. adica purtam palarie, un trench coat care imi da un aspect relativ elegant si pantofii mei “buni” care au ajuns sa fie considerati “buni” pentru se incalta atit de greu incit prefer sa-i port f rar. ei bine, faptul ca eram intolit asa ma facea sa ma simt si mai jenat ca un barbat imi saruta miinile.
am reusit cu greu sa ma desprind de el si am coborit spre biserica luterana.
“omul strazii sint eu”, l-am auzit strigind. “cel mai inteligent pe care l-ai intilnit! raskolnikov! sa nu uiti, umilinta si pedeapsa! multumesc pentru ciocolata!”

Christvertising. Sediul central se află la Vatican. Are filiale în toată lumea și un singur patron. Cu siguranță, ați auzit de el, chiar dacă nu se arată niciodată. Niște răuvoitori susțin chiar că nu există și că afacerea e condusă de executivi. În primele secole, agenția a avut niște new business manageri formidabili, dar în ultimul timp au cam pierdut teren în fața concurenței. Ca să te angajezi la Christvertising trebuie să cunoști pe de rost brand-book-ul pe care patronul l-a dictat directorilor generali. În agenție domnește permanent o liniște pioasă. În lumina filtrată de vitralii, angajații, purtînd haine simple, nebranduite, stau în fața computerelor, o serie limitată Apple, cu mărul nemușcat. În încăperea rezervată creativilor, un tînăr cu părul lung ascultă în căști white-indie-rock în timp ce retușează o epifanie a sfîntului Lorgean. Doi copywriteri joacă badminton. Fluturașul zboară grațios peste birouri. Cel care cîștigă punctul îi cere scuze celuilalt iar acesta îi întoarce și cealaltă față a paletei. După terminarea meciului revin fără grabă la lucru. Au o eternitate înainte. Rezultatele muncii lor le întîlniți pe felicitări, calendare religioase, flyer-ele cu “unde-ți petreci veșnicia?”, mailuri. Piscurile creației sînt atinse în sms-urile pe care le primim cu toții de Paști și Crăciun: “Hristos a înviat!” Bucurii în suflet și bunătăți pe masă! Și sănătate pentru a cinsti cum se cuvine un Paște luminos!”, “Pe vremuri oamenii aveau cruce de lemn și inimă de aur. Fie ca învierea Domnului să ne readucă aurul în suflet.” “Iepuraș pufos și darnic vă doresc” sau “Crăciunul să nu îți aducă numai bucurii digerabile, beutură, fete, cai putere și amintiri din copilărie”! Amin!

fragment din Antume

in dimineata asta am terminat de rescris “8 ore”.
mi-a luat ceva timp.
am pornit de la textul initial, cel publicat pe site-ul lui andrei gheorghe. varianta din lorgean e scurtata si contine, introdusa nefericit, dupa cum mi-au spus cititori, povestirea roxana si mistria care, de altfel, a fost singurul text publicat in playboy ca scriitor si nu ca angajat. acesta este si motivul pentru care am integrat-o intr-o nuvela care trateaza viata mea de redactor de revista glossy.
astfel ca, initial, mi s-a parut justificat introdusa, deoarece personajul se tot plinge de faptul ca nu mai e in stare sa scrie literatura. daca ar fi scris, consideram eu, ar fi scris ca in “roxana si mistria”. de asemenea, incercam sa mai presar fictiune printre prea desele momente auto-biografice.
in acei ani, nu mai stiu (mai degraba, nu mai vreau sa stiu) de ce, luam scrisul foarte in serios.
chiar credeam ca asta e rostul meu in viata.
de unde si caderile provocate de faptul ca eram intr-un blocaj prelungit.
cind m-am apucat de rescris, m-am deprimat aducindu-mi aminte de perioada aceea.
m-am intrebat la ce-mi trebuie sa rascolesc printre atitea amintiri neplacute.
apoi m-am enervat vazind cit de plin de greseli era textul.
pe andrei gheorghe il reintilnisem, coincidenta (pentru cei care stiu “8 ore”), la festivalul de la sziget. nu stiam ce sa fac cu povestirea, la care inca lucram, si cind mi-a spus sa i-o trimit am apasat pe send ca si cum as fi tinut in miini un vas fierbinte.
“8″ ore a fost citit si comentat la vremea lui (2003) de mai toti cei care lucrau in mass media, in special cei din mediapro, trust de care tinea playboy-ul atunci (din cite am inteles, de curind s-a reintors la matca). stiu ca ajunsese si la sirbu pe birou. mi s-a spus ca s-a discutat la seminarul tinut de sorin stoica la facultatea de jurnalistica.
pentru a reintra in atmosfera, am recitit din jurnalul tinut in 2002-2003.
o lectura deloc optimista.
datorita celor patru ani petrecuti la playboy am ajuns sa fiu refractar la orice tip de viata de birou.
desi am mai rezistat doi ani in presa si am mai avut ulterior contacte sporadice cu media, n-am mai fost niciodata in stare sa ma intorc la un serviciu care se presupuna prezenta zi de zi.
imi amintesc cit de greu mi-a fost sa ma desprind de job-ul ala nenorocit, pentru ca nu-mi inchipuiam ca exista si altceva in afara de redactii si cockteil-uri.
imi doream sa fiu dat afara pentru ca nu eram in stare sa iau decizia de a pleca.
ceea ce s-a si intimplat.
ce regret si acum e ca faptul ca am respirat prea mult in atmosfera de life-style si ca am considerat micile avantaje ale meseriei mai importante decit sanatatea mintii.
as fi putut sa-mi scurtez chinurile mult mai rapid.
am pierdut citiva ani din viata si scrierea unui text de 28 de pagini nu justifica totusi existenta lor.
dupa ce am iesit de pe cararea ingusta a jurnalismului glossy, mi-am inceput, practic, viata. aveam 30 de ani.
mi-am cumparat o casa pe credit (desi nu mai aveam serviciu), am plecat in maroc ca voluntar ca sa ajung in desert. in timp am inceput sa descopar lucrurile care imi plac si ma intereseaza cu adevarat. sint foarte multe.
in ultimul an de facultate (jurnalistica) am lucrat la unica, iar dupa licenta, si o vara singuratica, m-am angajat la playboy.
era singurul drum pe care-l stiam.
am rescris “8 ore” cu placere, total detasat, ca un gradinar care avea de plivit o gradina plina de buruieni. contextul in care a aparut, frustrarea incontinenta il faceau adesea incoerent. tonul furibund, folosit de personajul principal cind isi descrie seful (iata cit de detasat sint) nu era intotdeauna si literar. sper ca am rezolvat aceasta problema.
“8 ore” ramine cel mai autobiografic text pe care l-am scris (si publicat vreodata).
urmeaza sa fie tradus in engleza si “urcat” pe amazon.
mi-ar placea sa devina cindva un film.

de ceva vreme tot primesc carti de poezie
m-am apucat sa le citesc
pe ultima am primit-o aseara de la george
ne-am cunoscut intr-o tabara de iarna in ‘91 sau ‘92
nu ne-am mai intilnit de atunci.
pina aseara, cind am dat peste el sau invers la cafeneaua literara a institutului francez, aflata vizavi de standul herg benet
unde isi lansa o carte “parti juvenile, intinse”
inghesuit intre patru femei care l-au ridicat in slavi ce mare poet este si ce minune ca a debutat in poezie la 37 de ani
parca-l devorau cu cuvinte dulci.
o sa mai astept niste ani ca sa debutez in poezie dupa 40
la lansare n-o sa las sa vorbeasca nicio femeie
cu asta am ramas eu de la editia gaudeamus 2011

nu ma dau in vint sa scriu dedicatii.
oricit de spontan as fi, mi-e foarte greu sa gasesc ceva decent de spus cind am la dispozitie mai putin de un minut. o dedicatie stupida poate compromite lectura cartii.
daca include si vreo greseala gramaticala, ca rezultat al grabei in care a fost scrisa, atunci restul de 200 de pagini aproape ca nu mai conteaza.
joi seara am avut parte de un flux continuu de cereri de dedicatii.
stiu ca pot fi nepoliticos refuzind sa scriu ceva dragut/simpatic/inteligent/livresc/amuzant pe propriul produs. faptul ca persoana din fata mea tocmai mi-a cumparat cartea, imi accentueaza responsabilitatea si-mi sporeste stresul.
mi-e foarte greu sa fiu o persoana placuta in situatiile cind Trebuie sa fiu o persoana placuta.

ar trebui sa apara meseria de copywriter de dedicatii, sau un soft in care introduci toate datele semnificative despre persoana pentru care scrii + coordonatele relatiei dintre voi pentru a produce trei rinduri de dedicatie.

mi-am permis sa-i rog pe cei mai apropiati sa ma lase sa le scriu alta data, intr-un cadru mai prietenos.
oricum, e mult mai usor de compus dedicatii pentru persoanele necunoscute.
ceea ce am si facut la lansare.

nu mai tin minte exact ce am scris.
cred ca am folosit foarte des sintagma “antuma tomnateca” (nu stiu ce inseamna asta) si, destul de des, “indreptar urban”.
un amic (care e librar!) mi-a spus ca a cerut doar doua dedicatii in viata lui si ca a mea e cea de-a treia.
camacho, un vechi prieten, mi-a spus, ingaduitor, baga si tu acolo “un X si 0″ drept care am respirat usurat si am desenat un fel integrama, care includea numele noastre si pe cel al cartii.

in cazul postumelor ma scosesem pentru ca, pe prima pagina, e tiparit cu font mic “pe aceasta carte nu se acorda dedicatii”.
justificat.

si pentru ca tot am adincit subiectul asta, mi-am dat seama ca antume e prima carte nededicata.
baltazar si hazardul a fost dedicata “casetofonului meu”,
scriitorul a iesit la vinatoare “casetofonului meu”,
postume “in memoria lui stefan buffat”,
lorgean “in memoria mamei mele”
cred ca ar fi fost potrivit ca pe prima pagina sa apara “iPod-ului meu”

mi-e greu sa-i scriu dedicatii prietenei mele sau tatalui meu, dar am reusit sa-i scriu una administratorului caruia nu-i platisem intretinerea pe 5 luni si care m-a pus pe lista rau-platnicilor (pe usa de la intrare in scara).
cel mai usor text de scris a fost cel pentru un tip necunoscut care mi-a procurat un stativ de premier, fara de care jam-session-ul de la lansare n-ar mai fi avut loc.
asta i-am si scris.

in biblioteca am un raft de carti necitite primite cu dedicatie.

cam asa a fost aseara:

le multumesc tuturor celor care s-au implicat in organizare si PR.

poster-lansare-antume, originally uploaded by jean_lorin.

tocmai pe blog nu pusesem.
abia astept sa vina ziua de vineri, sa uit de lansare.

dimineata a venit kindle-ul pe care-l comandasem din timisoara.
pachetul era insotit si de o husa bonus pe care se afla un post it cu textul:
“aceasta husa este cadou, din respect pentru ceea ce faceti! cu stima, felix d.”
ceea ce mi-a incalzit ziua. nu si propriu, pentru centrala termica nu functiona.
nu stiu niciodata cind o sa ma trezesc in frig.
cei de la gaze nu anunta cu cel putin 24 de ore inainte ca fac lucrari.
ca sa stiu ce se intimpla si sa nu sun la ariston ca sa le blestem centrala care se strica regulat in fiecare iarna, am coborit la parterul blocului unde am descoperit un patratel minuscul de hirtie pe care scria “atentie, pe 21 octombrie gazele sint oprite intre orele 7 si 12″. probabil a fost pus exact la ora 7.

pe la ora 13 aragazul a dat semne de dezmorteala, urmat si de centrala.
dar tot am ramas cu o durere de cap.
care nu mi-a trecut nici cind m-a sunat alex de la herg benet care m-a anuntat ca au iesit antumele din tipografie si ca trebuie sa semnez 30 de exemplare pentru bookland.
la aproape zece ani de la postume.