Acum o săptămînă, binişor înaintea deschiderii de stagiune, Asociaţia 4Culture, urmaşa ArtLink în materie de Festival eXplore Dance şi reţea Jardin d’Europe, a organizat prezentarea a trei „creaţii coregrafice“, lucrate în rezidenţele anterior menţionatei Jardin… Prima se numea EIO, în cea de-a doua, Posthuman, Florin Flueraş şi Iuliana Stoianescu se autoexpuneau drept produsul însuşi al finanţării primite, iar ultima, Inerţia pentru toţi, era semnată conceptual de Eduard Gabia şi interpretată de Rectifier Crew.
Rectifier Crew s-a format la începutul anului 2010 la iniţiativa lui Eduard Gabia. Cei cinci au început să se întîlnească aproape în fiecare zi în Studioul 1 de la CNDB. Scopul acestor întîlniri a fost căutarea cunoaşterii ascunse şi găsirea unor practici care să genereze această cunoaştere, pentru care fiecare şi-a găsit propria definiţie şi abordare. Ambiguitatea se regăseşte în tot ceea ce produce Rectifier Crew, astfel că fiecare întîlnire cu publicul va produce întrebarea: a fost sau nu a fost spectacol?
Astfel se introduc pe ei înşişi membrii grupului. Uşor autoflatant, de vreme ce chestiunea spectacularului nu e chiar atît de înşelătoare, însă cu referinţă directă la setul de aşteptări pe care publicul se presupune că-l are în faţa unei creaţii de dans. Procesul de căutare interioară şi artistică al iniţiatorilor Rectifier Crew a cunoscut felurite faze şi forme de agregare, la fel şi numele şi componenţa grupurilor (de pildă, Cooperativa Performativă); dintre membrii de acum, trei sînt coregrafi/dansatori, Jean-Lorin Sterian e jurnalist, scriitor&stuff, iar Vlad Basalici – video artist. Titlul actualei (pomenitei) lor producţii, care a avut premiera într-un tulburat sfîrşit de stagiune, acum aproape trei luni, trimite, cel mai probabil, la singurele două constante ale iniţiativei: dorinţa de a căuta de fiecare dată altceva, în nesfîrşita tentativă de a fugi de accepţiile clasice ale dansului şi de a da consistenţă conceptualului, şi încercarea de a scoate din inerţie publicul, atrăgîndu-l spre participare performativă.
Singurele constante, spuneam, pentru că producţiile de grup marca Maria Baroncea – Eduard Gabia din ultima vreme au drept notă caracteristică improvizaţia care nu (se) fixează, sînt lichide de culori şi consistenţe diferite, ce iau forma aceluiaşi vas, nici o „reprezentaţie“ nu seamănă cu precedenta sau următoarea, altfel decît în ce priveşte interpreţii (şi nici asta nu e obligatoriu, dovadă Miercurea lejeră, un cadru deschis cu participare variabilă). Într-un astfel de context, totul e posibil, de la infantilism acut la graţie conceptuală.
Aşa se face că Inerţia pentru toţi – ediţia din cadrul prezentărilor Jardin d’Europe – a fost diferită de cea din luna iunie, în care dominanta era atragerea publicului în caruselul obiectelor performative propuse de grup, şi s-a jucat de-a baba oarba: optînd să se mişte, în clasicul spaţiu delimitat al covorului de dans, cu ochii închişi/ legaţi la ochi/ cu ochelari negri, orbi, manevrînd pe nevăzute cretă şi taste de calculator, dansatorii atentează direct la dominanta definitorie, din inerţie, pentru artele performative – percepţia vizuală. De regulă, întreprinderile artistice care chestionează formele de agregare şi receptare ale actului de spectacol se ocupă de public – în general, el e legat la ochi, ghidat să bîjbîiască şi să vadă cu alte simţuri. (Există în spectacol două momente –, „copertele“ – în care cele două perspective comunică: intrarea publicului se face pe un întuneric profund, în care trupurile dansatorilor, întinşi pe jos, apar ca neaşteptate obstacole, şi sfîrşitul spectacolului, cînd interpreţii părăsesc sala tot cu ochelarii blocîndu-le vederea, şi sînt parţial conduşi de spectatori.) Invers, a vedea, ca spectator, fără să fii văzut, condiţie absolută a scenei italiene (publicul e protejat de perdeaua de lumină), e o tentaţie irezistibilă de voyeurism atunci cînd însăşi privirea e exclusă din jocul performance-ului. A nu te vedea pe tine, partenerii de scenă şi spaţiul însuşi e o provocare la limită pentru un artist, în legătură directă cu sensibilitatea proprioceptivă. O formă de alienare şi de redescoperire forţată a propriei corporalităţi, la care se dedau voluntar cinci oameni-artişti şi care face mai mult decît orice orbecăială pe tărîmul reinventării corpului coregrafic şi a non-mişcării ca dans.
La urma urmei, inerţia poate fi învinsă pe tărîmul inteligenţei artistice.
(Iulia Popovici)
Inerţia pentru toţi. După un concept de Eduard Gabia. Cu/de: Rectifier Crew (Maria Baroncea, Vlad Basalici, Eduard Gabia, Alexandra Pirici, Jean-Lorin Sterian). Co-producţie: CNDB, Jardin d’Europe şi Asociaţia 4Culture. Cu sprijinul Programul Cultura al Uniunii Europene, Fel de fel şi lorgean theatre.
