uBlog.ro

vin in primavara la bucuresti.
chinawoman, nu si batrineii din video.

ce e misto la un festival e ca, in functie de filmele pe care le-a vazut, fiecare spectator ramine cu o impresie diferita. daca a vazut trei filme proaste la rind spune ca e o editie slaba, daca nimereste la doua filme bune pe zi, e o editie buna. daca se mai si distreaza seara prin baruri, mai prinde si ceva bonuri de masa si are sansa sa vada filmul care va lua marele premiu, atunci e o editie excelenta.
pentru ca m-am inscris la masterclass si nu m-am acreditat ca jurnalist/blogger n-am avut niciunul dintre “privilegiile” cu care fusesem obisnuit de-a lungul timpului.
in 2007, cind am lucrat la revista festivalului astra, fusesem cazat la hotelul de linga casa de cultura, am avut masa asigurata cit si un mic salariu pe care nici prea l-am meritat pentru am racit atit de puternic incit trei zile nu m-am putut ridica din pat.
patru ani mai tirziu m-am trezit intr-o camera friguroasa de internat cu 6 paturi, alaturi de patru necunoscuti. doi dintre ei aveau tricouri cu capete de mort si pareau ca-si vor petrece noptile in binecunoscuta crama din centrul sibiului.
eu am o problema destul de mare cu somnul in locuri cu potential galagios.
mai am o mare problema si cu toaletele in care nu pot citi confortabil.
in cea din internat nu am putut trece pragul.
m-a oprit la intrare o usa formata din miros.
pe culoarele internatului mirosea ca intr-un vestiar dupa antrenament.
asa ca a doua zi, impreuna cu cele doua persoane cu care venisem, ne-am mutat intr-o pensiune f draguta, cocosul rosu. camera era un fost bar, pentru ca avea la propriu un bar, cu chiuveta in spate si un mic frigider de bauturi pe tejghea.
in primele doua zile am asistat, intr-o sala incomoda, la primele doua parti ale documentarului de 9 ore west of the tracks al chinezului bing wang.
multi oameni au venit sa-l vada si sa-l auda pe cristi puiu in rol “curator” al acestui film.
dupa 4 ore de vizionare n-am mai avut chef sa mai intru sa vad altceva. in sibiu era o vreme excelenta, asa ca am preferat sa ma plimb prin oras.
recomand sibiul. e o oaza de frumos, liniste si curatenie.
astra festival 2011 a fost primul festival in care n-am mai simtit nevoia compulsiva de a sta intr-o sala de cinematograf pentru a ma imbiba cu filme.
am vazut doua documentare romaneste, unul oarecum decent, altul penibil.
am iesit din sala la un altul in care era vorba despre tigani pentru ca pur si simplu nu mai suport tema asta. nu exista editie de festival de film antropologic in care sa nu fie cel putin trei documentare despre tigani.
n-am vazut filmul care a cistigat (z 32), dar am nimerit la un altul excelent “songs from the nickel”. fiind ultimul pe care l-am vazut, am rams cu un gust placut.
in rest, am colindat orasul, am jucat un sah intr-o cafenea in care as fi vrut sa ma mut (orient express), am vizitat rasinariul, chiar daca nu se mai ajunge acolo cu tramvaiul, am prins o expozitie fluxus la muzeul bruckental si am petrecut jumatate de ora pe un tapsan din paltinis.

azi-noapte am dormit cu tricoul pe care l-am purtat la majorat.
exact acum 18 ani.

uneori, scrisul despre cafea aduce mesaje neasteptate:

Multumim pentru aprecierea, in scrierile tale, a cafelei la ibric din canile noastre colorate Cind mai treci prin Constanta, te asteptam la o cafea si un autograf! “Friends”

e vorba de cafeneaua friends unde am scris o buna parte din proza “calatorie in alteritate” pentru antologia editurii art “prima calatorie in strainatate”.

iata un scurt fragment:

“salut…neaparat vroiam sa-ti impartasesc niste emotii traite de curand…(nu e ceea ce pare..:)) am intrat ieri, ptr prima data dupa o mie de ani in scara de la Trandafiru’, unde ai stat. Acelasi lift, aceeasi senzatie…s-au mutat 2 prietene la 6…heheeee… si am sa tot merg pe acolo

Am descoperit mesajul de mai sus pe Facebook exact in momentul in care imi deschisesem computerul pentru a ma apuca sa scriu acest text al carui dead-line expira intr-o saptamina. Ma aflam intr-o cafenea pustie in care se asculta muzica rock. Din cind cind se mai ivea cite o figura care ma facea sa ma intreb daca impartisem cindva acelasi ring de rockoteca. Friends & co este singurul loc in care am gasisem cafea la ibric. Pretul e absolut rezonabil, mai ales ca, in mod sigur, in cana se afla chiar cantitatea dintr-un ibric. O cana mare, neagra, azi, visinie in zilele urmatoare, cum mai intilnisem intr-un local din Neukoln. Era tinut de doua doamne amabile, trecute de saizeci de ani, iar clientii lor erau asemenea, proteze zimbitoare si metri intregi de piele ridata. Proprietarii din friends & Co sint rockeri din generatia mea. Poate ca peste treizeci de ani voi ofta usurat cind imi voi aseza bastonul linga masa, cautind in zadar trasaturi cunoscute printre chelii si ochi aposi.”

miine incepe Filmul de Piatra, festivalul de scurt-metraje din piatra neamt
tot mai mica italie, documentarul despre italienii din comuna greci, pe care l-am filmat in vreo 3 sesiuni si la care, cu ajutorul lui vlad, am montat timp de citeva luni e selectat in competitie. asa ca voi fi in piatra neamt intre 6 si 9 ianuarie.

iata trailerul:

si citeva informatii despre festival:
“52 de scurt-metraje in competitie, alte 75 pe langa ele, 2 lungmetraje in proiectie speciala (Nunta in Basarabia si… Veronica!) si cateva super-evenimente: PERICOL - spectacoool spectaculooos cu Matze si Rolf, workshop de imagine digitala cu David Procter si un program cu filmele si povestile primului roman pe Everest - Ticu Lacatusu.
Suntem un festival mic, cu ambitii mari. Vitregiti de sesiunile de finantare, ne-am incapatanat sa continuam. De la debut, am fost un festival al tinerilor, al descoperirilor, cu o competitie exclusiv nationala,un juriu international, cu programe de la festivaluri partenere din tara si strainatate si cu foarte mult networking. Prima editie a fost un succes incontestabil. Din cauza subfinantarii, am fost nevoiti sa amanam editia a 2-a, programata pentru ianuarie 2010, si am creat “editia 1.5″ in septembrie, in aer liber - inca un succes.” Acum a venit timpul pentru o editie “ca la carte”, de la care ne asteptam sa consacre Filmul de Piatra ca fiind “cel mai…” la cat mai multe capitole, pe care vrem sa le descoperi singur! Te invitam sa ni te alaturi, intre 6 si 9 ianuarie, la Piatra Neamt.

Programul festivalului:
joi 6.01
19:00 festivitatea de deschidere
20:00 best.ro captivi de craciun
21:00 filme de piatra - competitie 1: o bucata de creta | ochiul papusii | lumina la baie | jucaria | prietenul meu e un nor | tot mai mica italie | 2211 | printul negru din nepal | scoala nomada | angel | clinica | vitae nobilae | wonder landing | mostenire | persistenta memoriei | you can’t hide love from gipsies | genti de bani
[after hours: sauna party]

dilletant gathering si-a facut prima aparitie publica, in noaptea de revelion, parasind living-room lui edi unde se produsese pina acum.
ca de obicei, n-am pregatit nimic si am improvizat.
la primele doua momente m-am simtit destul de stingher tragind de coardele basului inconjurat de lume (eram si foarte treaz), dar la a treia prestatie mi-am revenit.
oricum, era amuzant sa fim in postura de trupa care cinta de revelion. mi-a adus aminte de perioada cu grupul sanitar, cind “cintam” in parcarile carrefour sau la -10C, pe un teren de fotbal, in fata unor copii de la orfelinat sau in big mamou, in fata a cinci-sase oameni.

intotdeauna va fi timp pentru muzica

despre cafea si onoare.

despre viata de hotel, in postarea urmatoare.

despre lucruri care te fac zici mmm

naivitati si cinisme

truisme subiective

evocative

mhmm

delice cook & fun, originally uploaded by jean_lorin.

desi in titlul post-ul apare cuvintul ciocolata, iar in fotografie tai o bucata de piept de rata, nu e nicio contradictie intre imagine si text. in weekendul asta, la invitatia paprika latino, am gatit sub semnul ciocolatei urmatoarele feluri de mincare:
supa crema de pui cu ciocolata neagra
rata cu sos de ciocolata
mousse de ciocolata.
despre ce si cum, ina, care priveste cu admiratie modul in care transam pieptul, a scris mai detaliat in post-ul ei.
nu numai ca am gatit, dar am si mincat ce am facut.
pentru ca era bun.
si nu pentru ca am fi avut noi cine stie ce talent culinar, ci datorita indicatiilor si supravegherii bucatarului-entertainner.
in ultima vreme, stind acasa, imi petrec destul de mult timp in bucatarie, asa ca am fost incintat sa am la dispozitie un blat urias pe care se aflau oale si recipiente pline cu ingrediente asteptind sa fie folosite.
seara s-a sfirsit cu jam session.

pizza, pesto, paste, antipasti, grappa, cafele in cesti minuscule date pe git ca shot-urile de tequila, filme italienesti vechi, ploaie, piatra, arcul etrusc, pereti reci, zimbete calde.

ciubi a lansat aseara istoria benzii desenate din romania, in deschiderea salonului de BD.
lume multa, cioroianu pe post de speaker si autor al prefetei, sampanie, citeva fetze cunoscute.
salonul se desfasoara in fostul spatiu al tirgului gaudeamus care este un fel de oglinda al locului unde este amenajat centrul dansului, spatiu foarte familiar.
o senzatie stranie, ca atunci cind intri intr-un apartament cu aceeasi dispunere cu a celui in care locuiesti si eventual mai regasesti si o piesa comuna de mobilier.
inainte de a intra la salon, am dat peste paul cioran, pe care nu-l mai vazusem de la ultimul concert Grupul Sanitar; pe urma au mai tot aparut figuri din trecut, de la casele de discuri pe care le vizitam pe vremuri pentru a primi CD-uri de recenzat, de la revistele glossy pe unde mi-am tocit cindva coatele si creierii.
imi plac pasionatii de comics, e pasiune care intinereste si umanizeaza. am tot respectul pentru cei care se joaca la orice virsta, cu trenulete sau masinute cu telecomanda.
as prefera mai degraba sa public un roman grafic decit unul obisnuit.
de altfel, unul dintre motivele pentru care am plecat deprimat aseara a fost si faptul ca m-am intilnit cu un editor care se aratase cindva interesat de reservoir organz, proiectul manga pe care-l initiasem cindva cu remus.
unul din multele proiecte ramase in aer.
la un moment dat, ramas singur, am fost abordat de o tipa care m-a intrebat daca sint artist, pentru ca-i par cunoscut.
grea intrebare.
i-am spus ca, da am o oarecare legatura cu arta.
esti artist plastic? nu, scriu.
pretext ca sa-mi spuna de nu stiu ce cenaclu, nu stiu ce revista, de faptul ca a facut istoria artei, ca ii place desigur arta si blah, blah
pe urma m-a intrebat unde scriu, ce scriu si fiecare intrebare era un pretext pentru deschide linkuri spre activitatea si viata ei.
cind i-am zic ca mai scriu teatru mi-a povestit de piesa la care a fost ieri, cind i-am zis ca scriu la 24fun mi-a spus ca a facut cindva jurnalistica (avea 37 de ani), daca i-as fi spus ca tocmai am fost wc, mi-ar fi spus ca si ea sau un prieten de-al ei au facut de curind acelasi lucru.
vorbea in continuu, plasind din cind in cind intrebari ca sa nu o tai. eram perplex, nu stiam daca sint agatat, e o farsa sau am fost interceptat de o nebuna in cautare de audienta.
oricum, simteam era ca traiesc o gluma proasta.
m-a salvat altcineva cu care am intrat bucuros in conversatie. ne-am despartit de parca ne-am fi stiu de mult: te pup, mai vorbim.
ar fi iesit un episod BD din seara trecuta.