uBlog.ro

in cofetarii se gasesc eclere cu ciocolata si eclere cu ness.
pe eticheta, prepozitia “cu” dispare si astfel se creaza minunatul cuvint “eclerness”.
de cind l-am descoperit am tot cautat o definitie potrivita eclerness-ului.
cautarea a luat sfirsit odata cu introducerea taxei pe viciu in care sint incluse si prajiturile (in special savarinele).
pretul crescut ma aduce in starea de eclernessless.
din starea de eclernessless (a nu se confunda cu eclerlessness) se poate deduce cu usurinta semnificatia eclerness-ului.

nu am fost niciodata capabil sa lovesc cu reverul, nici la tenis de masa, nici la tenis de cimp si credeam ca imi e interzisa pe vecie lovitura asta care imi trezea intotdeauna admiratie cind o vedeam la altii.
cam la a patra iesire la una dintre multele mese de piatra din vecinatatea islandische strasse m-am trezit ca incep joc diferit, asa cum acum un an, dupa o noapte memorabila intr-un club din berlin, am observat ca dansez intr-un alt fel decit cel obisnuit (si cu stilul ala am si ramas).
acum traznesc adesea din rever, e o lovitura pe care nu o gindesc, mina imi tisneste de undeva aproape straina, ba chiar ma pozitionez aproape tot timpul ca sa lovesc mingea astfel.
la intrebarea “ce mi-a adus sederea in berlin?” voi raspunde intotdeauna ca “e orasul in care mi-am perfectionat jocul de tenis.”
acum trei zile am jucat cu tata, care nu mai jucase de mai bine de 40 de ani. si joaca bine.
o fi ceva specific constantenilor.

‘I went up to a prostitute in the street and eventually persuaded her to come and have a coffee if I paid her £50. As a writer I wanted to know all about her, yet as an actress I’d played innumerable prostitutes and I’d never bothered to delve deep. As an actress I cheated and I knew I could not cheat as a writer.’ (Lynda la Plante)

Filme Mai

1. Devil’s Eye (Bergman)
2. Turks Fruit (Verhoeven)
3. Waltz With Bashir (Ari Folman)
4. Two Lovers (James Gray)
5. Mallrats (Kevin Smith)
6. 8 ½ (Fellini)
7. Tierra (Julio Medem)
8. Ieri, Oggi, Domani (Vitorio de Sica)
9. Interiors (Woody Allen)

cea mai frumoasa dimineata din ultimii ani

de ceva timp, momentul pe care-l astept cu cea mai mare nerabdare in cursul saptaminii e cursul de la cndb.
in ultimii doi ani am tot participat la ateliere, workshop-uri si mastere.
cam toate tineau de zona scrisului si cel de acum e primul din zona miscarii.
nu e un curs oficial, nici ca forma, nici ca metoda.
in principiu, trebuie sa “sa facem sens” cu ceilalti, pastrindu-ne in acelasi timp personalitatea.
un exercitiu dureaza cam 5-7 minute, dupa care se discuta mult.
desi sintem prezenti cam aceiasi oameni de fiecare data, niciodata mai mult de 8 (dintre care 4 pe scena), nu e niciodata la fel.
aceasta imprevizibilitate, care imi e atit de necesara, e ceea ce ma aduce saptaminal la atelier.
am nevoie de acel moment in care ma aflu in fata scenei, imi privesc partenerii fara sa-mi pregatesc miscarile si stiu ca din interactiunea noastra va iesi ceva imprevizibil si irepetabil.
ca la o partida de sah, unde pornesti cu aceleasi piese, dar niciodata o partida nu seamana cu alta.
asta se mai intimpla la “singuri acasa” unde insa amestecul de spectatori e cel ce duce de fiecare data la alt tip de energie.
de cind cu make sense-ul, am lasat in urma deoparte multe dintre inhibitiile pe care le-am carat in spate atita vreme. pot sa fiu eu in cam orice loc as ajunge, ceea ce imi va folosi in vara pe care o voi petrece departe de bucuresti si prieteni.
simbata am participat la un casting pentru o campanie anti-sida.
si trebuia sa fii foarte relaxat pentru a te incadra in conditiile de acolo.
dar foarte relaxat.

dupa ce intri prin anticariatul de la sala dalles, faci stinga si dai peste o sala cu aspect de ou.
in acelasi timp, pare interiorul unei pusculite.
deasupra scenei se afla o fanta prin care ma asteptam sa cada o moneda uriasa.
daca ar fi cazut, ar fi strivit un procent insemnat din membrii corului.
s-ar fi dus si pianul, care se afla in centru.
dirijorul vorbea ca in anii ‘80, cu expresii blinde si desuete.
avea miinile cam scurte pentru un om care si le foloseste atit de des.
costumul purtat de membrii corului era alcatuit din blugi albastri si o frumoasa camasa populara. fetele stateau in dreapta, baietii in stinga. tineau in mina partiturile, care aratau ca niste meniuri de restaurant.
poate chiar asta erau.
o fata a folosit un trianglu si in acel moment am simtit nevoia de a avea acest instrument in casa. doar pentru a raspunde la intrebarea “ce faci” cu “pe’acasa, cintam la trianglu”.
pianistul romano-american iti tinea camasa in pantaloni. ne-a povestit de billy joel si a avut o istorisire agreabila pentru fiecare cintec.
mi-a placut. si pentru ineditul experientei si pentru ca, in ciuda unei dispozitii comice, am amutit in timpul citorva piese.
am plecat cintind “taaaake me hooome”.
a fost un weekend de cor. cu o zi inainte vazusem la cndb un performance de vera montero - until the moment when god is destroyed - in care 6 oameni vorbeau in acelasi timp.

imi plac verbele a badijona si a deslusi.
imi place esquire. e singura revista pe care nu doar o rasfoiesc. am gasit in ultimul numar un articol excelent scris de voicu bojan. despre diferenta dintre turisti si calatori. despre imposibilitatea de a impartasi experientele unei calatorii.
mi-a placut mult “into the wild”. berlinul va fi wild-ul meu.
imi place sa nu ma mai grabesc.
imi plac proiectele muzicale solo - ian brown, richard ashcroft, jarvis cocker, chris corner, martin gore, chris cornell, eddie veder suna mult mai bine decit trupele care i-au consacrat.

e aproape 3 dimineata si mi-e clar ca nu o sa adorm prea usor.
am aprins o veioza, m-am cocotat intre perne, am dat drumul la last fm pe radio IAMX si mi-am desfacut o sticluta dintre cele mici de jaggermeister. cred ca o termin pina la sfirsitul acestui post. (de fapt, o sa scriu pina o termin)
e deja a treia noapte in care ma prinde dimineata suflindu-mi nasul.
dar e prima raceala care-mi aduce insomnie.
intrucit nu am nicio ora de program, nu protestez. imi pun telefonul pe silent si pe la prinz colectez apelurile pierdute si mesajele primite.
imi place insomnia asta - imi ofera extra timp. iar raceala un natural high.
in sfirsit, m-am uitat la apocalypse now. am trecut aproape prin toate filmele lui gus van sant.
citesc integral cea de-a doua carte in limba engleza din viata mea - less than zero a lui bret easton ellis (prima a fost o biografie pj harvey). mi-am acoperit rafturile bibliotecii din dormitor cu catifea rosie (so sexy). deschid usi si le inchid. ascult teatru radiofonic. nu scriu nimic. pregatesc lorgean theatre no 1, teatrul de apartament. maninc mult unt. planuiesc calatoria spre japonia. sau sederea in berlin - inca nu m-am hotarit.
s-a terminat sticluta. si postul.
insomnia ramine.

care este primul lucru pe care il face un inger cind devine om?
bea cafea.
wenders aduce cel mai frumos omagiu acestei licori in “der himmel uber berlin.”
jucat de bruno ganz, ingerul isi reintilneste iubita pentru care renunta la nemurire la un concert nick cave. si in momentul ala mi s-a stricat sonorul, asa ca inca nu stiu finalul.
si nu ma grabesc sa-l aflu.
imi place sa-mi intirzii placerile.
e un episod din seinfeld pe care l-am ratat de fiecare data.
(o sa-l vad cindva asociat cu un eveniment important)
tin nedeschisa de 9 ani o sticla de chivas personalizata. am primit-o de la o distileria scotiana.
(pe eticheta scrie jean sterian - si nu prea rezonez la numele asta)
si cumpar uneori lucruri inutile simtind ca le voi folosi peste citiva ani.

oricite neajunsuri are viata de freelancer, faptul ca imi ofera posibilitatea de a sta o zi intreaga in pijama, in mijlocul saptamanii, ascultind muzica si uitindu-ma la filme, face uitate problemele financiare, discutiile despre politica, iarna, plata ratei, existenta televiziunii, cantitatea crescinda de plastic din obiecte si din oameni.