uBlog.ro

agenda de telefon 1994-95 constanta

bellu dorelian 623137 cel mai bun prieten al meu pina la 14 ani. e prin bucuresti, nu l-am mai vazut de vreo doi ani
bencau narcis 669025 - coleg de clasa in liceu. tocilar
balan claudiu 668849 - habar n-am cine e
bracacescu cristina 645068 - o fata cu care am iesit cind eram anul I de facultate. un dezastru.
bianu dragos - fost coleg la radio sky. boem, simpatic. voiam sa ne facem trupa si sa cintam ca clawfinger
birsan oana 630107 - o fata cunoscuta intr-o tabara
alexe vali - nu stiu cine e
burlacu gabriel 648577 - coleg de liceu, am facut impreuna revista “ceata”
banciu carmen 668260 - prima mea iubire
chiriac ines 614734 - cred ca am fost la acelasi liceu. mai recent sintem “prieteni” pe facebook
comanita bebi 660284 - prieten f bun in c-ta si in primii doi-trei ani de bucuresti
custurea gabi 665331 - coleg la radio sky, facea emisiune cu mircea solcanu
draghici gina 673535 - fosta colega de facultate in anul I jurnalistica - la jalnica facultate andrei saguna. cred ca a abandonat-o.
dragan claudia 628429 - colega de clasa in liceu

acum doua zile am intrat intr-un birou western union si, dupa ce am trimis 90 de euro, am inchis relatia cu berlinul. era suma pe care o datoram celor doua fete din tara bascilor care statusera la mine timp de o saptamina.
micute, cu voci puternice si guralive.
am crezut ca sint lesbiene pentru ca au impartit aceeasi camera si, la un moment dat, m-au intrebat daca stiu vreun club pe profil. dupa doua zile s-au certat, una dintre ele a disparut si nu a mai aparut pina in ultima zi. intr-o seara am stat citeva ore cu cealalata, maria, si am impartasit amintiri din perioada dictaturilor.
prinsese citiva ani din perioada franchista, intr-o varianta soft.
in dimineata in care trebuiau sa plece au dus inapoi bicicletele pe care le inchiriasera, dar proprietarul magazinului tocmai avusese un accident si magazinul era inchis.
am gasit pe masa un bilet si rugamintea de a duce bicicletele in alta zi.

mi-aduc aminte ca era o zi de luni cind am purces pe o strada foarte lunga cu cele doua biciclete tinute de ghidon. drumul a fost un cosmar. la un moment dat am legat una si am plecat cu celalalta, apoi m-am intors si am pedalat pe cea de-a doua. erau biciclete foarte joase, complet inconfortabile. mi-a luat aproape o ora. ploua in dimineata aia.

turcul avea o mina bandajata, ii intrase un burghiu electric in palma.
s-a bucurat cind a vazut bicicletele si mi-a dat garantia de 90 de euro purtind o conversatie stilcita in turco-romana-engleza-germana.
din august tot nu reusesc sa ma adun sa le trimit “bascutelor” nelesbiene garantia inapoi.
cind imi mai scria maria, imi apareau toate mailurile schimbate din vara si pina acum, deschizindu-se o lume care imi e foarte indepartata si pe care deocamdata nu vreau sa o mai accesez.

trag de mine ca sa corectez/rescriu doua texte vechi care au aparut in antologiile kult cu vreo 6,7 ani in urma. antologia se va republica si, din fericire, am fost intrebat daca vreau sa ma mai uit pe ele. unul e SF, aproape cyberpunk. sint in el citeva idei bune, personajul principal e interesant si atipic pentru ce scriam la vremea aia, un hedonist cuplat cu un autist, dar e scris cu picioarele. l-am rescris in proportie de 95%. celalalt, care se vrea un fel de stephen king, e pur si simplu slab. inceputul, cel putin, e de o stingacie teribila. din nefericire, l-am inclus si in “postume” asa ii rog pe toti ce care vor ajunge sa citeasca acest volum, sa dea paginile pina la urmatoarea povestire. il corectez cu aceeasi placere cu care spal aragazul pe care au dat in foc multe cafele, s-au prajit cirnati cu cartofi, s-a revarsat o budinca.

am lucrat aproape o ora si m-am plictisit incercind sa inteleg propriul text.
ma duc sa-mi cumpar ceva de incaltat intr-un templu al shoppingului de pe oxford street. am ajuns ieri acolo la ora 18.30 si inauntru se afla o multime mai mare decit populatia calarasiului. de-aia agorafobia e boala urbana.

acum citiva ani am scris un micro-roman, clopotele bat fara noima, care a aparut sub forma de e-book. de fapt, mai avea mult pina sa fie finisat, ceea ce nu cred ca se va intimpla vreodata. probabil ca va face parte din adevaratele postume. nu-mi aduc aminte foarte bine firul epic (sint povestiri de acum 10-12 ani al caror nume nu-mi spune deja nimic), doar ca discutiile intre doua personaje principale, in functie de importanta lor, erau comparate cu rufele puse la uscat: chiloti, tricouri, maieuri, cearsafuri.
prima saptamina in bucuresti a fost o bluza de pijama cu mineci lungi.
mi-am petrecut cinci seri din sase la centrul dansului si una intr-un parc.
senzatia de uscaciune a disparut.

la cinci ani de la aparitie, revista egophobia a ajuns la numarul 23 si a facut o mini-ancheta. cind am raspuns la intrebari, locuiam inca pe islandische strasse si ora de tenis de masa era cel mai important moment al zilei.

tata a ajuns pentru prima oara in berlin acum 30 de ani.
in 1979, era inca un oras ocupat, plin de patrule rusesti la care nemtii se uitau cu ura.
in ce fel e berlinul in 2009 va descoperi incepind de azi.

intr-un folder scapat ca prin minune din cele trei sau patru
crapari ale diferitelor harduri, am descoperit o buna parte din textele scrise pentru playboy, dintr-o perioada care a devenit literara.
din luna iunie 2002, cu putin inainte de a fi pus pe liber, iata prezentarile de carte pe care le scriam dupa ce faceam turul editurilor, unul dintre putinele momente placute ale unui job care din afara parea minunat. si da, revista playboy avea si are o pagina dedicata aparitiilor editoriale.

Oglinda, oglinjoara, cinste cui te-a studiat
{tiu, in acest titlu nu e nici o rima. Cartile precum cea a Sabinei Melchior-Bonnet au menirea de a transforma obiectele banale care ne inconjoara in simboluri, de a imparti intregul universului casnic bunaoara, in detalii incarcate de semnificatii. O istorie a lingurii, a dulapului sau presului de la intrare ne ajuta sa respectam mai mult obiectele de care ne folosim. |n cazul oglinzii, prezenta in mituri sau in dictionarele de descifrat vise, dupa lectura, privim mai adinc in noi insine si nu observam doar efectele unei nopti pierdute.
Istoria Oglinzii - Editura Univers

Colectia de pe raft
Pina nu de mult, orice carte pe care o lasai pe noptiera, se transforma in cartea de pe noptiera. Pina in momentul cind Humanitas a lansat una dintre cele mai de succes colectii ale editurii, intitulata chiar „Cartea de pe noptiera”. |n ciuda dimensiunilor reduse, cele treizeci de titluri aparute pina acum necesita ori mai multe noptiere, ori deja un raft intreg.

Osho stie tot
Cartile lui Osho sint un panaceu universal pentru problemele sufletului. Osho traseaza cai drepte pentru omul zilelor noastre, vesnic stresat si superficial. Osho scrie pentru barbati si pentru femei. Osho ar cistiga in fiecare zi premiul la Vrei sa fii miliardar daca subiectele ar fi legate de pshihologia cotidianului. Are raspuns la orice intrebare nerostita a cititorului. Inteleptul Osho are pina si umor, exemplificindu-si cel mai adesea temele cu anecdote. Osho, iti multumim ca existi.
Osho - Cartea despre barbati - Editura Mix

CARAGIALE, om sucit
Aproape toate piesele lui Caragiale au fost citite inainte de a fi reprezentate la “Junimea”. “O noapte furtunoasa” a beneficiat de o campanie de “teasing”, premiera sa fiind anuntata in toate gazetele timpului creindu-se “o atmosfera de curiozitate si senzatie” Dupa ce a mostenit o suma importanta de bani, in 1885, Caragiale a incetat sa mai scrie comedii. Cartea lui Florin Manolescu nu e insa o insumare de curiozitati, ci intra in adincul operei caragialesti si a contextului in care a fost creata. Editura Humanitas reediteaza acest volum in anul care trebuie.

Ratecard:
Poul Anderson – Cruciada in Cosmos
Editura Nemira
|n anul 1345, niste extraterestri numiti wersgoricsi aterizeaza pe pamint. Cu tot arsenalul lor termo-nuclear, capoteaza rapid in fata unei bande de cavaleri inarmati cu halebarde si palose. Numai ca nu e de ajuns o singura lupta…

Christopher Fowler – Atractie fatala
Editura Lider
Un barbat cu viata obisnuita intilneste o bruneta cu un nume putin obisnuit: Ixora! La un moment dat, face o descoperire stupefianta: toti barbatii care au avut de-a face cu Ixora au fost ucisi in mod bestial. Cu toate acestea, John continua sa fie mistuit de iubirea pentru ea. Sa fie Ixora asa numita “mireasa” a diavolului? Atentie, tocmai ati citit o cronica de carte si nu una de film dintr-un ghid TV.

George Minois – Istoria Sinuciderii
Editura Humanitas
O abordare plina de viata asupra unui subiect morbid.

Fabrizio Falconi, Antonello Sette - Teroare in Occident
Editura ALLFA
Se numeste Osama si ii multumeste in fiecare zi lui Allah pentru ca i-a daruit acest nume. Dupa 11 septembrie, a devenit cel mai cautat om din lume si noul bau bau care nu sperie doar copii mici. Asteptam filmele in care va avea principalul rol negativ si care nu vor fi nominalizate niciodata la Oscar.

am locuit in apropierea garii, intr-un bloc cu denumire de dimensiune de coala: A5. nu prea aveam voie printre linii, dar ma aventuram adesea cu capace de bere pe care le puneam pe sine, asteptind sa fie aplatizate de tren. discurile, numite sugestiv dolari le foloseam la jocul de coci, joc pe care nu l-am mai regasit in nicio alta regiune. erau mai valoroase decit capacele obisnuite care se numeau came.
islandische strasse e un dead end, ca sa nu folosesc un cuvint care in romaneste suna urit, fundatura. in capat e un gard in spatele carora se afla liniile. in lateral, doua strazi mai incolo se afla alte linii.
toate strazile din zona poarte denumiri de orase si tari nordice.
ca sa ajung la supermarketul aldi traversez un pod.
un pod destul de lung, mai ales cind am geanta plina si bate soarele.
in dreapta se vede gesundbrunnen, o statie de s bahn, u bahn si trenuri, care aduce un pic cu gara din constanta.
asa ca traversarile pe podul care la rindul lui se desprinde dintr-un alt pod mai lung, mai lat si mai semet, care facea legatura intre berlinul de vest si cel de est, imi readuc in fata ochilor peisajul din copilarie.
de doua saptamini, regresez treptat, ca un personaj din moartea cu melon al lui serge brussolo, la un stadiu preadolescentin.
traiesc o vacanta de vara de scoala generala intr-un oras strain, departe de prieteni si de parinti.
si pot sa fac ce vreau, pentru ca sint singur acasa.
e atita libertate ca uneori nu stiu ce sa fac cu ea.
maninc enorm de multe dulciuri, ca o potolire tirzie a tinjirii la prajiturile interzice cindva.
nu citesc sefeuri si jules vernes, ci romane grafice manga.
vorbesc la telefonul fix. soneria mobilului ma surprinde de fiecare data neplacut.
merg cu bicicleta.
accept cu entuziasm orice invitatie la tenis de masa.
dorm la prinz.
nu joc coci si nici nu comand armate de omuleti de plastic ca in copilarie dar, dupa mai bine de trei ani, am reinceput sa joc heroes pe calculator.
asta am facut toata ziua si nu simt niciun regret.
am strins lumea la mine si am facut sodou.
in general, duc viata unui baiat de 14 ani, amestecind bucuriile ei cu neimplinirile unui barbat de 34.
am venit crezind ca o sa scriu o carte despre curve si m-am trezit scriind o carte pentru copii.

irene s-a maritat.
mi-a trimis un sms duios in noaptea de revelion in care imi spunea cit de mult am insemnat pentru ea si ca se va marita pe 25 aprilie. mi-aduc aminte ca sms-ul m-a trezit din euforia colorata a noptii, m-am sprijinit de o soba si am ramas asa, citindu-l si recitindu-l. cind m-am dezlipit de linga teracota fierbinte, petrecerea isi pierduse vivacitatea si orice farmec.
irene, care si-a facut prima adresa de mail pentru a coresponda cu mine.
irene, care s-a suparat ingrozitor pentru ca am publicat scrisorile noastre in lorgean si apoi m-a iertat pentru ca inca ma iubea.
irene mi-a trimis acum trei zile un e-mail cu fotografiile de la nunta.
din 25 aprilie, Berlin.
irene, de al carui tata m-am atasat instantaneu in scurta mea sedere in elvetia, desi nu ma imprietenesc usor cu barbatii. citeva luni mai tirziu, si-a tras un glonte in gura cu pusca pe care, prin lege, barbatii elvetieni o tin in casa dupa terminarea armatei. in inbox-ul de hotmail mai am un e-mail de el. i-am dedicat postumele, de parca ar mai fi insemnat ceva.
irene, care e nascuta in aceeasi zi cu mama.
irene, care s-a maritat in 2009 cu un tip din rusia. erau deja impreuna de multi ani. nunta a avut loc la zionkirsche, pe kastanien allee. au cintat doua trupe rock pentru cei 150 de invitati.
irene, pentru care am citit casa buddenbrook despre care, in noaptea cind ne-am cunoscut la sziget, mintisem ca as fi citit-o.
irene, cu care am incheiat relatia la telefon, mai mult in joaca si ea a luat-o in serios pentru ca avea 20 de ani. i-am spus ca am nevoie de cineva linga mine permanent, nu la sute de kilometri distanta, citi sint intre bucuresti si berna. imi suna nefiresc acum, cind eu sint cel care si-a dorit distanta fata de ce aveam in bucuresti.
irene pe care am intilnit-o doar de 4 ori si cu care am schimbat zeci si zeci de mailuri in opt ani.
in ultimul mi-a trimis pozele de la nunta. am recunoscut locul.
in ziua in care mi l-a trimis, ma plimbasem, din intimplare, pe kastanien allee si intrasem in biserica evanghelica zionskirch, unde se desfasura un concert de muzica baroc.
in ziua in care l-am citit am fumat doua tigari una dupa alta (fumez f rar), dupa care m-am dus intr-un mall ca sa stau intre oameni.
irene, care poarta acum un nume rusesc, vine des in berlin impreuna cu sotul ei.
irene pe care totusi n-am iubit-o.
la sfirsitul primei noastre intilniri, in vara lui 2001, cind eram doar un baiat si o fata care se cunoscusera de citeva ore, iar ea trebuia sa se intoarca la berna in dimineata aia, am gasit o bucatica de hirtie si am notat adresa mea de mail de atunci, lorgean@hotmail.com.
maybe someday, am spus.
ne vom intilni cindva in vara asta, ea la bratul sotului, eu cu toba de tinichea sub brat.

dupa o zi de vizite, in rosenthaler platz (un apartament gigantic, absolut spectaculos, trash-cosy-chic) si in zona care mai e cartierul meu pentru 48 de ore, f’hain, am adormit de cum am pus capul pe cele doua paturi facute sul si bagate in fata de perna.
la 5.30 am tresarit buimac la soneria neplacuta a mobilului. de obicei il tin pe silent zi si noapte, nu-l iau cu mine cind ies, devenind un obiect care sta pe birou, nu accesoriul vital din bucuresti. era un numar de romania si a sunat insistent, insistent.
l-am pus pe silent si am adormit la loc, cu un sentiment sumbru.
am avut unul dintre acele vise pe care psihoterapeutul le-ar socoti revelatoare in privinta unei atitudini (acum eliberatoare) fata de trecut. lectura lui eric berne a functionat ca auto-terapie care a putut functiona numai departe de locuri unde aveam identitate.
m-am trezit la 9.50 si aveam cinci apeluri de la doua numere diferite.
doua ore mai tirziu, citind sefarad la toaleta, am auzit interfonul si, influentat de lectura, am incremenit. anja si stefan nu erau acasa, ca mai in toate diminetile. m-am simtit, fara niciun motiv vinovat. romanul lui molina este un lung sir de asteptari ale unor oameni ajunsi in situatii critice, momente incremenite intr-o tranzitie angoasanta care le va rupe viata intr-un inainte si dupa, al carui dupa va transforma acel inainte intr-o perioada idilica. persoana care sunase la interfon a sunat si la usa si nu m-am ridicat de pe tron, cu cartea in miini, cine sa ma caute intr-o tara straina, de ce as raspunde si am continuat sa stau asa, stringind volumul dar ne mai fiind in stare sa citesc.
a sunat doar o data.

asta a fost ieri.
dupa-amiaza. in kreutzberg.
apoi seara s-a sfirsit cu lupte traditionale intre manifestanti si politie.
ca de fiecare 1 mai in berlin.
demonstratii anti-capitaliste, masini incendiate, sticle aruncate in institutiile statului.
batai, furtunuri cu apa, arestari.

asta a fost anul trecut

dar eu dormeam deja de la ora 10 seara, dupa ce bifasem cele doua locuri in care statusem in precedentele sederi.
ma intrebam ce ma duce acolo din prima zi.
cred ca dorinta de a elimina rapid nostalgiile dintr-un oras care e si nu e nou.