uBlog.ro

de cele mai multe ori, cind m-am straduit sa ma imprietenesc sau sa fiu cu cineva, n-a functionat. de ani buni am renuntat sa-mi apropii oameni intr-un alt fel decit cel natural, sa zicem.
mi s-a intimplat (de suficiente ori ca sa conteze) sa ma simt confortabil in prezenta unor persoane abia cunoscute.
din unii oameni izvoraste o familiaritate care este ceea ce trebuie in acel moment. uneori ramine si se consolideaza, trecind prin niste etape si se transforma in prietenie.
i-am tinut la distanta si pe cei/pe cele i-am simtit ca si-au dorit apropierea intr-un mod pe care l-am perceput a fi agresiv.
cind cineva isi propune sa iasa din viata mea il/o las sa plece fara regrete.
la fel se intimpla si cu locuintele sau orasele.
mi s-a intimplat sa ma culc cu cineva din prima seara si raminem impreuna, sarind peste etape. asa e si cu orasul asta.
nici macar senzatia asta de firesc nu o pot socoti neobisnuita pentru ca pare de la sine inteles ca era cazul sa ma simt acasa.

cum de nu esti pe facebook?
am tot auzit intrebarea asta in ultima vreme.
tot timpul am dat ignore la cererile de prietenie care-mi veneau pe mail adesea.
la facebook, intr-un sfirsit, n-am mai rezistat.
aseara, dupa ce am vazut jim et jules, am intrat pe site si mi-am facut cont. in 24 de h, aveam 50 de prieteni, in mare parte dintre cunoscutii mei urbani, dar si tovarasi de pe vremea voluntariatului in maroc.
fiecare se stie cu fiecare, ai 4 sau 10 prieteni in comun cu cineva, e o uriasa orgie in care se amesteca diferite persoane din viata ta.
mi-ar placea sa citesc un studiu despre comunitatile astea on-line.
am cont pe hotmail, yahoo, gmail
pe messenger
pe flickr
pe last fm, unde fac parte din 3 grupuri (the cure, iamx si the sisters of mercy)
in reteaualiterara
in mintea mea se amesteca parolele, comunitatile, grupurile, interesele
sint mai apropiat de oamenii pe care-i am pe listele de prieteni?
ma indoiesc.
termenul de prietenie, in context virtual, e golit de continut.
mai degraba people I know.
dar e fun si deocamdata sint un individ al timpului meu.

intilnire la irish pub cu doua foste colege. a. este prima fata cu care m-am sarutat, la sfirsitul clasei a zecea. la un moment dat, i-am “cerut prietenia”, a zis ca se gindeste, normal, doar nu trebuia sa imi cedeze din prima, desi ma placea, dar pe urma am evitat orice discutie cu ea pina la sfirsitul anului scolar. la urma urmei, ii cerusem prietenia, asta era actul cel mai important. in principiu, ea era de acord, deci ne puteam continua vietile la fel ca si pina atunci. descoperisem deja ca tinjirea este mai importanta decit implinirea.
e. e fata de care am fost indragostit pina pe la mijlocul clasei a XII-a. ne spuneam tot timpul ca ne vom casatori.
a. s-a maritat de citeva luni, e. este divortata de citiva ani.
la jumatate de ora dupa ce ne intilnisem, e. a fost nevoita sa plece, a. era cu masina si a dus-o unde avea treaba. “cind pleci?” m-au intrebat. “duminica. “a, pai ne mai vedem sigur zilele astea.” as fi fost badaran daca spuneam ca sint convins ca nu o sa ma caute. ceea ce s-a si intimplat.
*
a doua zi ma intillnesc pe seara cu c. si a. c., o cunostinta veche, inca din facultate. seara placuta, discutie antrenanta despre minoritati si natiuni, fara niciun fel de detalii despre viata noastra privata. a doua zi stabilim sa mergem la film. in constanta, oras de peste 400.000 de locuitori, mai exista un singur cinematograf, cu un singur spectacol pe zi, la ora 17.00. acum eram 8 spectatori, in prima zi de rulare. dupa 20 de minute, lui c. ii suna telefonul, e nevoita sa plece, a. e cu masina si trebuie sa o duca.
eu rid. nu isteric, ca le-as fi deranjat pe cele doua perechi care se lingeau in timpul filmului “nasii”, un heist frantuzesc aproape decent. am sunat-o pe a. si s-a repetat discutia de mai sus: cind pleci? duminica…”
*
in constanta e un fast food care se numeste “foarte tare”.

plecasem de acasa oarecum pornit sa ma amuz de pretentiile de oscar ale premiilor gopo. cosmarurile legate de mama din ultima vreme si lipsa de proiecte pe film ma fac de citeva zile sa pun, ca sa folosesc un pseudo-jargon foto-cinematografic, filtre intunecate oriunde imi indrept privirea.
si in ciuda faptului ca am fost ridicat de pe locul lui cristi marculescu de carmen mezincescu, care a spus pe un ton neprietenos ca e locul ei (asa ca n-o sa-i mai spun niciodata ca e persoana cu care ma potrivesc la fix pe gusturi muzicale si filme) si am fost nevoit sa ma intorc pe scaunul unde tragea infiorator curentul.
a fost o seara reusita (nu mai gasesc epitete decente care sa inlocuiasa ok-ul asta care mi s-a furisat in vocabular… nu e ok…) m-am bucurat ca am fost acolo si ca toate premiile alea aveau un rost. cel mai mult m-a bucurat gopo-ul lui andi vasluianu pe care eram sa ma asez cind am urcat in masina.
cam prea gros momentul festiv dedicat lui pintilie. merita, e un mare cineast care si-a pastrat luciditatea. parca, totusi, a fost prea evidenta preamarirea (si, din cite stiu din culise, ceruta si de el, ceea ce mi se pare dezamagitor)
la o masa din apropiere, doua doamne distinse isi turnau nu foarte pe furis, in timpul premiilor, un lichid tare dintr-o sticluta din aceea plata, de metal.
parfumuri bune, toalete nu intr-atit de extravagante ca sa fie ridicole, putini piscotari si multi multi multi oameni de film, mai ales dintre cei de genericul de final, despre care publicul nu afla niciodata.
as vrea sa scriu ca m-am intors acasa indirjit sa mai incerc ceva pe cont propriu…

totusi
un feedbak tonifiant dupa lectura lorgean:
Nu stiu de ce pula mea imi vine sa-ti scriu la ora asta in afara faptului ca
de-abia ti-am terminat cartea. Ei bine desi a trecut ceva timp de la lansare
cand am achizitionat-o (cred ca e singura carte pe care am cumparat-o pentru
mine vreodata) am citit-o cu sincope nu din cauza faptului ca nu m-a captivat ci
din cauza timpului.
Taticule, ai reusit! Felicitari…
M-ai facut sa citesc o carte dupa 4-5 ani cred..
Si inca una EXCELENTA!!
Ma asteptam sa ma distrez cand o s-o citesc (cel putin asa mi-ai declarat) dar
sa stii ca nu stiu de ce mi-a lasat un gust ciudat in gura pe care nu mi-l
explic in nici un fel datorita lipsei de experienta in ale cititului probabil
dar si a unor oarecare similitudini cu situatia mamei mele.
Ma gandesc la tine si la sanatatea ta, si poate soarta ne va mai surade in a ne
reuni cel putin la “evenimente mondene.
camacho