uBlog.ro

CASTING from veioza arte on Vimeo.

film facut exact acum 4 ani pentru un concurs (se dadea pelicula) organizat de SPER.
mi-aduc aminte ca era zapada multa pe strazi.
l-am filmat in 6 ore, cita vreme am avut lumina.
tipul care a filmat a intirziat 4-5 ore pe platou pentru ca fusese la o petrecere.
n-am avut niciun buget. am platit luminile si sunetistul din banii mei.
cam de atunci mi s-a taiat sa mai fac filme pe cont propriu.
as vrea sa zic ca a fost fun, la filmari, dar nu prea a fost.
mi-a placut ca am putut juca un actor prost (fiind unul) fara consecinte, pentru ca asa cerea rolul. amuzant era insa ca de fapt ii dadeam indicatii actorului care-l juca pe regizor.
mi-a placut sa incerc sa fac un film pe o tema care nu ma captiva neaparat (discriminarea romiloor), ducindu-l intr-o zona mai absurda.
in spate se vede un tablou de alexandru ciubotariu.
peste citiva ani insa, cind voi fi mai relaxat financiar, voi completa trilogia “babirusei”
cu un alt scurt-metraj care va ajunge, ca si precedentele, pe blog.

azi-noapte am dormit cu tricoul pe care l-am purtat la majorat.
exact acum 18 ani.

cufundat in cartea “o chemare curioasa”, cu o prezentare irezistibila pentru mine, care am fost tot timpul in contact cu persoane in diferite grade de deriva:
“de ce sa alegi sa-ti petreci viata ascultind nefericirile celorlalti?”
daca nu as fi gasit o forma artistica sa-mi astimpar traumele si angoasele as fi ajuns, cu siguranta, psihoterapeut.

cum nu am mai publicat nimic de trei ani, poate ca ar trebui sa semnalizez antologia editurii art, primul fum, in care am si eu un text, copulari de aur pe strada sau cind am crezut ca am tras primul fum

iata un fragment:
|n Constanta anilor ’90 mai putea fi bauta berea Malbera.
|n Constanta anilor ’90 muzica nou` venea de la un un studio de inregistrari numit Elvis, situat intr-un chiosc amarit din fata IMC-ului, adica Institutul de Marina Civila.
|n Constanta anilor ’90 mai existau cinematografe.
|n Constanta anilor ’90 oamenii jucau tenis in mijlocul strazii.
|n Constanta anilor ’90 se sarbatorea cu mult alcool ziua Marinei, pe 15 august.
|n Constanta anilor ’90 aveam parul lung si purtam tricou cu Metallica.
|n 1994, la cinematograful Dacia, proaspat renovat pentru a de veni in scurt timp discoteca, a rulat timp de o saptamina filmul The Doors. L-am vazut de doua ori, prima oara cu doua fete, Madalina si Mona, si a doua oara cu Bebi, al carui nume in actele oficiale e Petre Comanita. Dupa o saptamina de prezenta pe ceea ce criticii de film numesc “marile ecrane”, in Constanta numarul de fani The Doors a atins cote uluitoare. Doorsmania a cuprins batrinul Tomis. Jim Morrison l-a detronat pe Ovidiu de pe soclul din piata cu acelasi nume. Siragul de margele si pantalonii de piele au triumfat asupra togii prafuite. Versurile lui Jim, absconse, pline de simboluri animale si clocotind de erotism au cotropit ultimele pagini ale caietelor liceencelor.
De la cele citeva piese pe care le aveam in completare pe o caseta, am facut rost de toate albumele. Mi-am tras filmul lui Stone pe un VHS (de la studioul Elvis) si l-am vazut in loop cam de 15 ori. A ramas inca cel mai vizionat film din viata mea. La scena finala, cind trupul lui Jim era gasit cada, plingeam de fiecare data. Ascultam The End si visam sa port cizme din piele de sarpe. Voiam betia simturilor, voiam autodistrugere, voiam sa deschid cu piciorul usa perceptiilor. Voiam sa urlu, asemeni lui Morrison: How many of you are really alive? Si, pentru ca eram virgin, voiam Golden Copulations on the Streets.”

zuhaus, originally uploaded by jean_lorin.

alaltaieri, in timp ce lorgenizam noua casa, dintr-un apartament vecin s-a inaltat o voce cristalina, de copila protestanta la slujba de duminica. toate casele in care am fost sint construite in asa fel incit cel mai usor stranut devine un eveniment sonor.
podelele de lemn protesteaza la fiecare pas.
o picatura de apa cazind in chiuveta din bucatarie se aude in living room, 30 de metri mai incolo.
cind vocea a incetat (banuiesc ca era fata care lucreaza la renovarea apartamentului in care se va muta, o tot vad cu bidinele in mina), altcineva a preluat vocalizarea, dar la modul ironic. cind s-a oprit s-au auzit chicote de la multe ferestre.
la workshopul de pe care tocmai l-am inceput se lucreaza foarte mult pe voce. am scos sunete pe care nu credeam ca sint in stare sa le scot vreodata in fata altor oameni. sint singurul strain din grupa de 8 cursanti (nimeni nu pare incepator) ceea ce o determina pe shannon sa vorbeasca si in engleza si in germana. e exact situatia care ma enerva foarte tare in romania cind zece romani vorbeau in engleza pentru ca era si un strain de fata… mda. shannon e din new york, vorbeste perfect germana, iar joey (o tipa rasa in cap si cu ceva cercei pe fata) e scriitoare convertita la performance.
cuvintul lorgean si-a inceput cariera urbana, adunind sensuri neasteptate, acesta fiindu-i si statutul exterior: am ris de mi-a sarit wurst-iul din gura citind comentariile de pe blogul piticigratis. romanul omonim primeste o cronica aici, teatrul un articol in actualul numar al revistei elle.
si in On, revista care pune punct (sper) glorioasei mele cariere jurnalistice.

oskar, personajul din “toba de tinichea” nu batea doar in toba ci si reusea ca prin strigate sa decupeze cercuri in geamuri sau sa le sparga cu totul. singurele geamuri pe care nu le poate sparge cu ajutorul vocii sint vitraliile unei biserici catolice. inca nu m-am decis daca imi place sau nu romanul lui gunther grass.
poate pentru ca il citesc dupa cartea lui molina.

anunt de pe craglist, site-ul de baza al auslanderilor, la sectiunea oferte de munca:

St Jude is the Patron Saint of Hopeless Situations and Things
Most Despaired Of.

Thank you, St. Jude, for helping me in my time of need.

Gratefully,
B

ceea ce mi-a reamintit ca n-am gasit nimic de lucru de pe site-ul asta, desi am scris in vreo 6,7 locuri, de la oferte job-uri de zugravit sau plantat seminte la pozat ca model pt fotografi dubiosi.

in schimb, in dimineata asta, in zumzet dulce de nemtoaice palavraginde, in cafeneaua tazza d’orro am terminat piesa la care am lucrat constant toata luna. o las citeva zile la pritocit, dupa care o trimit la prieteni pentru feedback.

appartement
aflasem de el de pe facebook, de la mihaela
m-am inscris acum citeva luni si am inceput sa primesc invitatii.
nu prea ma gindeam atunci ca voi ajunge prea curind
in prenzlauer.
surpriza placuta, eram trecut pe lista de la intrare.
poarta mare, curte mare, cladire mare.
pe un etaj/palier, un fel de ota
doar ca mincarea era gratis (o portie)
o masa lunga se aflau baghete si farfurioare cu unt.
cam acelasi gen de lume, hipsteri, urbani, ceva straini.
un negru cam tifnos, imbracat impecabil. nu consuma nimic.
cred ca era rupt in fund cu banii, dar arata ca un mare dandy.
black trash, superbibilit.
fete dragute, mutre foto-shopate de art-directori.
la inceput m-am simtit cam stingaci, nu cunosteam pe nimeni si nici nu sint genul care sa se bage in seama. apoi m-am gindit ca locul ala e o scena si ca trebuie sa “make sense” cu el.
cumva.
ca nu degeaba am facut un curs pe tema asta.
m-am relaxat si am inceput sa ma gindesc la partea a doua a piesei de teatru scrisa la ultimul workshop. reusesc sa ma adun bine inconjurat de necunoscuti de la care nu vreau nimic.
cred ca mi-au venit citeva idei bune.

singuri acasa , originally uploaded by jean_lorin.

Singuri Acasa
Jean-Lorin Sterian
Vernisaj – 29 Aprilie 2009, ora 20.00 fix
De data asta esti invitat!
Sala de expozitii a centrului cultural “Laborator Propriu”
Calea Grivitei 41

revival1, originally uploaded by jean_lorin.

din momentul in care mi-am luat biletul de avion am simtit ca nu mai sint aici.
o senzatie oarecum asemanatoare cu cea din perioada imediat urmatoare intoarcerii din maroc in care, timp de citeva zile, desi eram in bucuresti, in apartamentul din maria rosetti, ramasesem cu mintea si inima in medina in fes, retraind scufundarile in souk-ul din medina, drumul spre desert, diminetile in care zugraveam peretii scolii, sexul cu o negresa la 42C, ratacirea din muntii dodra gorge, sarutul cu merel.
acum sint fizic intr-un oras pe care deja nu-l mai simt al meu. ma plimbam in weekend printr-o zona mai putin cunoscuta si imi parea ca in jurul meu se vorbeste in germana.
*
aseara m-am adunat suficient sa tin un discurs (din postura de wild card) la evenimentul revival of the fittest. am vorbit despre lorgean theatre si putin despre grupul sanitar. mi-a prins bine postura de perfomer din “singuri acasa” - am vorbit dezinvolt si fara sa folosesc notitele, desi avusesem emotii toata ziua.
scriindu-mi discursul, am reusit sa sintetizez si sa-mi clarific ceea ce s-a intimplat si ce se intimpla inca in acest teatru de apartament.
e unul dintre cele mai misto dintre lucrurile pe care le-am facut pina acum, compensind prin energie si luminozitate orice griji financiare, proiecte ramase in aer, dezamagiri amoroase, job-uri plictisitoare, amicitii neizbutite.
il iau cu mine la berlin ca pe un copil care invata sa citeasca si descopera o lume noua.

*
e amuzanta poza asta - cu proiectia unui pret pe frunte - pentru ca am vorbit tocmai despre ceea ce presupune sa (nu) dai bani ca sa primesti entertaiment. cum se intimpla la l.t.

P1000490, originally uploaded by jean_lorin.

n-am mai produs de multa vreme un text de fictiune pura.
biografia mi-a invadat scrisul si se lafaie aproape in orice text, fie el literarar, dramatic, jurnalistic sau in scenarii.
doar in articolele din 24fun ma mai eliberez din colivia propriilor povesti.
si ma simt bine.
povestile sint ca spermatozoizii. se lupta intre ele intr-o cursa lunga si doar cea mai puternica ajunge in virful degetelor pentru a se concretiza intr-un doc in word.
de ani buni, de cind am inceput sa scriu “lorgean”, care a fost o exorcizare a unei perioade cumplite, fictiunile pierd constant in fata povestilor reale. “8 ore”, prima parte a romanului, a fost punctul de pornire a unei perioade care inca se continua.
a devenit plictisitor pentru cititorul din mine, dar stiu ca orice incercare de a interveni in aceasta cursa e sortita esecului.
deocamdata.