sint trei lucruri pe care le detest sa se intimple la lorgean theatre:
spectatorii sa intirzie
sa nu aduca obiecte, ceea ce pentru mine e echivalentul cu a te servi cu ceva din magazin dupa care sa o stergi. sa ignori deliberat o regula care face ca acest loc sa fie ceea ce este e o actiune pe care o percep intotdeauna ca pe o ofensa.
invitatul sa mai vina cu inca o persoana fara sa anunte.
aseara, doua persoane si-au marcat ultima lor prezenta in spatiul meu privat.
desi au intirziat 20 de minute, au tinut sa intre, deranjind pe toata lumea.
din nefericire, nu incuiasem usa.
apoi unul dintre idioti, evident fumat, s-a dus in bucatarie (intre living-room si bucatarie nu exista usi) unde si-a mai aprins un joint. dupa ce a vorbit la telefon s-a intors in camera cu un aer blazat. indiferent ce se intimpla in jurul lui, el avea un performance separat.
acum vreo doua luni avusesem miki case, in care cineva n-a adus obiect, a mai chemat pe cineva fara sa anunte si acel cineva a intirziat foarte mult.
altfel, in atmosfera informala creata de andrei isfan, care a performat dezinvolt cu cartile de joc, “peste mina”, prezenta nesimtitilor s-a estompat.
“am scris unul, apoi mi-am facut o lista de diversi cu problemele lor, apoi au inceput sa vorbeasca. pe toti ii mai auzisem vazusem candva. si, dupa 5 ani, uite ca si-au facut curaj sa ia cuvantul in fata camerelor reunite care impreuna formeaza nici mai mult nici mai putin decat una garsoniera. salutam pe aceasta cale intreaga natiune de vecini!”
lorgean theatre incepe sa depaseasca granitele sufrageriei.
va fi inclus intr-un pliant cu teatrele bucurestene.
in aprilie se anunta deja trei spectacole, printre care si o colaborare cu british council.
in ultimele trei saptamini am lucrat la un articol pentru Decit o Revista.
sper sa fie ultimul lucru pe care-l scriu despre lorgean theatre, am epuizat tema din toate aspectele si asta in timp ce inca traiesc intr-o casa/teatru.
insa, daca voi reusi sa ramin mai relaxat in privinta organizarii si sa ma bucur de reprezentatie ca spectator, cum s-a intimplat la ultimele doua piese, al treilea an de stagiune pare sa se anunte cel mai reusit.
diseara, cu piesa alexandrei pirici, se incheie sezonul pe 2010.
nu au fost la fel de multe spectacole ca in anii trecuti dar, din cind din cind, s-au intimplat lucruri.
s-a deschis in decembrie 2008, cu home alone, in anul urmator, ion dumitrescu si florin flueras au prezentat autorii ar dori sa va invite la spectacolul lor, anul acesta se pune punct cu activitate extraterestra.
pentru mine, spectacolele din decembrie de la lorgean theatre sint o traditie mai puternica decit craciunul. lorgean theatre are blog/site acum, unde pot fi gasite fotografii si informatii despre toate spectacolele de pina acum.
diseara sint invitat la un curs din cadrul masterului de antropologie sa prezint, ce altceva?, lorgean theatre, din punctul de vedere al dramaturgiei sociale. prima oara cind am facut acest lucru a fost la revival of the fittest in primavara trecuta, unde am avut 5 minute, in septembrie la Conferinta Nationala de Antropologie am primit 15 minute, acum va fi un seminar. nu stiu daca am ce spune 40 de minute pe tema asta dar sint relaxat cita vreme am disertatia la indemina.
mi-a fost intotdeauna greu sa ma pun in postura vorbitorului, mai ales intr-un cadru institutional de invatamint, avind in vedere cit am detestat scoala in primele ei forme. indiferent de virsta, m-am simtit intotdeauna confortabil pe banca ascultatorului, asteptind sa invat ceva nou. dupa cum spune goffman, “ca fiinte umane, sintem creaturi cu impulsuri variabile, cu stari si energii care se schimba de la un moment la altul. ca personaje aflate in fata unui public, nu avem voie sa fim supusi suisurilor si coborisurilor”.
insa tocmai aceasta fragilitate in arena sociala poate fi transformata intr-un punct forte al performarii.
nu prea am fost singur acasa zilele astea.
cei mai doriti oaspeti au fost the griffin family. m-am delectat cu cele 21 de episoade din familiy guy (seria 2) pina am ajuns sa visez personajele, sa vorbesc ca stewie si sa ma gindesc cu jind la un job de scenarist la un serial de animatie similar.
la un moment dat, la un party de farewell, intrebam cind vine brian.
(de retinut si expresia de om care descopera dansul contemporan: “I’m a body, not just a mind”!
timp de mai bine de o saptamina, am stat in pat cu versetele satanice ale lui salman rushdie. dincolo de scandalul legat de fatwa, e o carte absolut remarcabila.
daca romanul ar fi avut 1500 de pagini nu m-as fi plictisit (are doar 700).
nu stiu exact care parte a cartii a indignat lumea musulmana, poate capitolul in care un poet se ascunde de mohamed intr-un bordel, devine un fel alter ego al acestuia, iar cele 12 curve ale tractirului (doamne, ce cuvint) iau numele celor 12 sotii ale profetului.
la crestinii contemporani, pentru care isus a devenit personaj de animatii, asemenea situatie n-ar deranja pe nimeni.
mi-ar placea sa vad inchizitori spanioli torturati cu episoade din south park.
si ceva poze de la expozitia home alone in venetia aici
