uBlog.ro

death metal, originally uploaded by jean_lorin.

miercuri, incepind cu ora 20

la miercurea lejera

am dat peste cea mai frumoasa caracterizare a antropologului:
professional stranger.
de aproape doua luni lucrez aproape zilnic la disertatia pentru master, disertatie pe care ar fi trebuit sa o predau de anul trecut. cum nu gasisem un subiect care sa ma intereseze cu adevarat, nu m-am grabit sa scriu ceva doar de dragul de a avea o diploma.
cita vreme am locuit in berlin am intentionat ca la un moment dat sa-mi transform sederea in research, studiind migratia artistilor romani pentru care berlinul era si cred ca mai este un fel de mecca.
mi-am dat seama ca n-am chef sa-mi transform prietenii in obiecte de studiu si nici relatia cu orasul nu m-a inspirat/motivat.
la doua saptamini dupa intoarcere am organizat o reprezentatie la lorgean theatre.
din punctul meu de vedere emotional, a fost un esec.
desi totul era ca inainte, spatiul, modalitatea de selectie a spectatorilor, ritualurile, povestile obiectelor, vraja se dusese.
abia din acel moment am inceput sa ma gindesc ca lorgean theatre ar putea deveni subiectul lucrarii, desi mi se sugerase de catre colegi inca din primavara.
era necesar sa ies din postura de performer/organizator ca sa pot studia ceea ce s-a intimplat in casa mea.
mi-am dat seama azi si de ce nu pot sa scriu acasa: pentru mine, acasa inseamna field-work. scriu in locul unde se afla backstage-ul si ca sa-mi fac un sandwich trec prin fosta scena. firma cu lorgean theatre e inca deasupra usilor. ori analizele se fac si concluziile se trag dupa ce cimpul de cercetare a fost epuizat. si-asa am tot amestecat pina la confuzie status-urile in timpul “stagiunii”:
- proprietar (relatie cu spatiul si cu ceilalti detinatori de spatii din bloc)
- gazda (transformindu-i pe spectatori in oaspeti, relatii cu spectatorii, actorii)
- organizator/producator - (relatii cu actorii, presa, institutii, alte persoane implicate)
- performer care joaca rolul gazdei (identitate scindata)
- spectator (relatii cu actorii, ceilalti spectatori)

ultimul spectacol l-am organizat in principal din perspectiva antropologica.
incepusem deja sa scriu lucrarea, devenind un professional stranger nevoit ca pentru citeva ore sa-si mute mobilele din casa pentru a produce citeva pagini de disertatie.

aseara am pus punct proiectului lorgean theatre.
pe 2009 si probabil ca pentru totdeauna.
25 de oameni au fost prezenti la piesa “autorii ar dori sa va invite la spectacolul lor” de ion dumitrescu si florin flueras.
selectia s-a facut initial printr-o invitatie pe facebook si nu prin telefon ca la reprezentatiile precedente.
doritorii care au scris la adresa lorgeantheatre@gmail.com. au primit un reply in care li se cerea sa trimita un document in word (orice document) si o fotografie jpg (orice fotografie). am primit o diversitate de texte si poze, de la CV-uri, poeme, confesiuni. m-au interesat in special textele. mi-ar placea sa fac o antologie cu ele.
dupa ce li s-a comunicat (unora) ca sint alesi, potentialii spectatori au fost rugati sa aduca un obiect care sa sugereze conectarea tehnica (mufe, cabluri, incarcatoare).
am primit o tolba plina.
nu stiu ce voi face cu ele, sint ca notitele dintr-un caiet care se pot transforma cindva intr-un text.
apartamentul are 32 m2, ceea ce inseamna ca fiecare dintre cei prezenti a avut la dispozitie un metru si un pic din locuinta.
primul spectacol a avut loc acum un an, pe 18 decembrie.
in total au fost 14 reprezentatii si o conferinta de presa.
destul de multe, avind in vedere ca am lipsit 6 luni din tara.
in celelalte 6, cel putin 250 de spectatori au luat loc pe rind pe pernele si saltelute din living room.
intre timp, lorgean theatre s-a transformat intr-un concept, a produs o expozitie, citeva emulatii (a auzit cineva de i-theatre?) a devenit teatru al obiectelor (toiletries theatre), aplicabil in spatiul domestic din orice colt al lumii (nu inseamna ca se va si intimpla asta) parte din fenomenul tot mai raspindit al teatrului post-dramatic.
chiar daca s-a desfasurat in casa mea si desi scriu teatru, n-am pus in scena piese sau performance proprii. cam fiecare dintre cei ajunsi in spatiul domestic-performativ, spectatori, actori, performeri au fost si autori.
spectacolul care mi-a fost cel mai drag e “home alone”.
nu pot sa mai ascult lady and the bird fara sa simt un nod in git.
cred ca a fost cel mai puternic lucru (nu stiu cum sa-l denumesc) pe care l-am facut vreodata si care mi-a dat cel mai mult.

azi la ora 16.00 se va deschide expozitia cu numarul 11 din seria Young Romanian Art, ce are loc in Noua Galerie a ICR Venetia. Expozitia se numeste home alone si cuprinde o serie de obiecte si texte rezultate in urma interactiunii dintre public si lorgean theatre, imaginat si organizat de Jean-Lorin Sterian in propriul apartament (mircea nicolae)
mai multe aici

- - - - -
dupa sapte reprezentatii cu singuri acasa, casa mi se umpluse obiecte, iar mailbox-ul de povesti ale singuratatii.
nu pot decit sa le fiu recunoscator tuturor celor care au fost prezenti, performeri si spectatori.
datorita lui mircea nicolae, acum pot vazute si citite in spatiul de la ICR Venetia.
in bucuresti au stat in expozitie o singura seara, la laborator propriu.
am vazut recent la fundatia ratiu fragmente dintr-un performance in care coloana sonora era La Ballade of Lady & Bird si am simtit un nod in git. piesa asta a intrat in mine for good.

- - - - -
din aceeasi serie de experimente legate de spatiului meu privat, in perioada 5 octombrie - 5 noiembrie in sipotul fintinilor au locuit, locuiesc si vor locui pentru 48 de ore, pe rind, 13-14 oameni, din medii si de virste diferite.

- - - - - -
acum doua seri, regina a aparut pe neasteptate london theatre, la reprezentatia piesei war horse. desi a venit cind lumina deja se stinsese, a fost recunoscuta si salutata cu aplauze. din cite am inteles, e pasionata de teatru si merge des incognito in west end.
sint curios daca merge si la performance-uri.
prezenta ei in sine ar fi deja un performance.

pe o insula uitata de lume, singurul alb devine profesorul copiilor ramasi fara scoala din cauza razboiului. intrucit nu se pricepe la multe lucruri, le citeste in fiecare zi din dickens, marile sperante. la un moment dat le vorbeste despre londra:
” Cind am auzit cuvintele metropola si londra, mintile noastre nu au mai putut gindi. Nici chiar incercarile domnului Watts de a gasi o legatura locala n-au avut succes. ne-a dus pe plaja. Acolo a sapat un canal in nisip prin care sa urce fluxul. Asta era Tamisa. A gasit niste pietre cenusii si le-a ingramadit intr-un loc. Pe acestea le-a numit cladiri”.

am luat cu mine flaubert - educatia sentimentala, javier marias - cind eram muritor si cartea din care am scos citatul, mr. pip, lloyd jones. in ritmul in care citesc aici o sa le termin intr-o saptamina. probabil ca ma voi realimenta intr-un anticariat sau intr-una dintre librariile teatrelor. in seara asta am cumparat, pentru prima oara dupa un spectacol, brosura cu textul piesei: the author, de tim crouch.
din berlin am venit destul de dezvrajit, de oameni si de orice manifestare artistica, luna petrecuta in bucuresti a stat sub semnul auto-suspendarii, asa ca am ajuns in londra purtind o apatie pe care nu am putut-o scutura. nu intru prea usor intr-o stare activ/creativa daca nu sint inconjurat de oameni cu care sa am ceva in comun.
si daca starea asta nu se iveste, nu-mi prea gasesc rostul, oriunde as fi.
n-am nicio dispozitie sa vad locuri, desi in weekend am tot facut trasee turistice, ca sa scap cumva de ele. duminica am ajuns in fata la buckingam palace, unde toata lumea facea poze, inclusiv niste cocalari grasi si uriti, purtind uniforma romaneasca, blugi albastri, geaca neagra de piele si mi s-a parut, exact cum spune lloyd jones, o ingramadire de pietre cenusii.
unul dintre remediile anti-spleen a ramas dintotdeauna teatrul.
a functionat si in seara asta, la royal court.
am nevoie de energia pe care sa mi-a dea actul live, desi mi-e tot mai greu sa ignor conventia scenei. din acest motiv ma atrage teatrul din alte spatii, toilette theatre, al spatiilor intime, al locurilor unde oamenii traiesc si lucreaza.

un homeless citea cu spatele sprijinit de o cladire. avea picioarele bagate intr-un sac de dormit. n-am reusit sa vad titlul cartii.
dar am vazut un matiz cu volanul pe dreapta.

tema de ieri de la lorgean theatre a fost
“ce ai aduce daca ti-ai vizita o verisoara”

am primit:

o camasa masura 48, alba cu multe mere mici rosii si visinii
un pandantiv de pus la git, dreptunghiular, pictat manual
un mar pe care scrie “un mar verde care va fi foarte galben”
un aparat contra tintarilor de bagat in priza, rosu
o cutie de tic-tac, plastic verde
o candela
o acadea in forma de inima pe care e lipit un post it cu “lick me”
un cutter
6 cornuri cu ciocolata de la patiseria princess
o orhidee
un fular care pare crosetat, romburi verzi si portocalii
o agatoare pentru prosoape
o sticla de pepsi in care se afla vin
un cercel pe care l-am ratacit

eu as fi adus bomboane

dupa ce m-am vazut cu ant hampton, de la rotozaza, teatrul fara actori, se pare ca mi-am inceput deja research-ul pentru lorgean theatre in londra inca din berlin. ne-am intilnit pe linga zionkirch si am mers intr-un bar in apropiere. discutia a fost ok, fara nimic special. ca la o piesa de teatru din care ramii cu ceva placut in seara respectiva. i-am zis lui ant ca dau eu cafeaua, a plecat, pe bicicleta desigur, eu am mai zabovit nitel sa-mi notez cite ceva. cind am vrut sa platesc consumatia chelnerita a ciripit:
teza: nu avem preturi fixe, sa dau cit cred de cuviinta.
antiteza: pai nu stiu cit sa dau.
ne-am uitat unul la celalalt.
sinteza:am scos o hirtie de 5 euro (o cafea e cam peste tot intre 1.30 si 2.50 ), ea a zis “e prea mult” si mi-a dat 2 euro inapoi.
amindoi am fost foarte multumiti.
iee, inca o lovitura data capitalismului salbatic.
intr-o stare excelenta m-am dus intr-unul dintre cele mai happy locuri din berlin, kauf dich glucklich, unde servesc in principal waffe, in toate variantele si toppingurile posibile.
cred ca si toate fetele frumoase isi dau intilnire acolo asa ca, inspirat, in mai putin de jumatate de ora, am scris schita proiectului festivalului pe care vreau sa-l fac la iarna-primavara in bucuresti si am gasit, dintr-o greseala fericita, un nume mai potrivit pentru teatrul de apartament.
home theatre suna ca naiba, ca dintr-un pliant la plasme.

lorgean theatre merge la londra.
din sipotul fintinilor in belgrave square..

vineri 10 aprilie am inchis oficial lorgean theatre.
poate pina in toamna, poate pentru totdeauna.
au fost 7 reprezentatii pentru “singuri acasa”, 3 pentru “gargaland”, una pentru “avatar collective”.
“singuri acasa” a adus pe scena, in cele patru luni, la un metru distanta de audienta - 8 actori/performeri si de fapt aproape pe toti cei peste 100 de spectatori care au intrat pe rind in casa mea si si-au spus povestile legate de singuratate.
doi au fost constanti: lala, andrei.
monoloagele lor au fost cele doua coloane vertebrale pe care am construit spectacolul. le multumesc.
“singuri acasa” este poate proiectul care mi-a adus cel mai mult, cel putin tot la fel de mult ca energia si sentimentele investite. chiar daca lorgean theatre se va redeschide din septembrie, spectacolul asta va ramine special pentru totdeauna.
urmeaza expozitia omonima, dar asta e deja alt proiect.

singuri acasa, originally uploaded by jean_lorin.

ultima reprezentatie din sipotul fintinilor
vineri, ora 20

cu andrei, ionut, lala, lorin, ruxandra

afis by gilu