uBlog.ro

30iulie2010, originally uploaded by jean_lorin.

vineri, 30 iulie, ora 20

de fapt, aseara au fost trei performance-uri.
dupa cele doua anuntate a urmat neasteptatul performance solo al lui eric t. care fusese spectator la precedentele.

mr. trules sta in los angeles si a tinut timp de 2 saptamini doua workshopuri la unatc.
a fost fascinant sa urmaresc un om de 62 de ani, care vorbeste despre el la persoana a III-a. pentru orice intrebare avea o tone de povesti cu si despre el, in toate gradatiile, de la funny stories la dramatice. simteai cum duce o sagetica imaginara a mouse-ului spre folderul cu texte autobiografice, permanent pregatit sa se reverse.

dupa ce a plecat, am vorbit despre el inca doua ore.
intr-un fel a reusit ceea ce-si doreste de la oameni: sa-i intrige, sa le capteze atentia, sa-i incite.

de fapt, e ca in actorie, cind joci sa zicem hamlet esti hamlet si in acelasi timp esti tu care-l joci pe hamlet (schechner).
dar e cam dubios cind esti eric t. si in acelasi timp il joci pe eric t.

pe de alta parte a fost misto sa ascult opiniile despre viata ale unui om inteligent, evreu american si ateu. dar mai misto a fost sa cunosc un om construit intr-un mod atit de strain de felul meu de a fi. mi se pare intodeauna mai interesant modul in care vorbesc oamenii decit ceea ce spun, structura sistemului decit continutul lui.

si mi-a placut foarte tare de cei din jurul meu, de felul in care s-au raportat la el si intrebarile pe care i le-au pus.

eric ne-a spus ca a a trait cea mai autentica seara de cind e in romania. i-am facut cadou un cerb de lemn pe care am scris lorgean theatre cu markerul, spunindu-i ca e mestesug traditional. imi ceruse direct un cadou, recunoscind despre el ca e un taker.
adusese, conform temei reprezentatii, un sacou vechi, out of fashion, pe care nu l-a lasat la intrare, ca restul spectatorilor, ci mi l-a pus pe umeri dupa terminarea reprezentatiilor.

intr-adevar a fost o seara de dat si primit.

Impresiile unui spectator, dupa ce a asistat la o reprezentatie a teatrului de apartament Lorgean Theatre

Cand te pregatesti sa intri la o piesa jucata intr-un teatru de apartament, ai niste asteptari diferite, evident, de cele pe care le-ai avea cand te duci la o piesa de teatru la un teatru clasic. Mai intai fireste, pentru ca la un teatru jucat intr-un spatiu destinat in mod traditional spectacolelor, esti deja familiarizat cu acele conventii teatrale.
Conventiile sunt le ai deja insusite in mod automat, inca de la prima intalnire cu teatrul obisnuit. In cazul teatrului de apartament, ai o asteptare initiala de rasturnare a conventiilor traditionale. Suspectezi asadar ca nu vei intalni mai nimic din elementele de conventie teatrala obisnuite. De aici, o prima reactie de surprindere atunci cand constati ca exista totusi anumite conventii teatrale, chiar si in cazul teatrului de apartament. Exisa de pilda o persoana care te intampina in fata blocului- un mod pregatitor de a intelege ca va exista totusi o structura.
La intrare mai poti avea socializari incipiente cu oameni necunoscuti, lucru absolut rarisim atunci cand te duci la teatru de obicei.
Mai e si un soi de constientizare a faptului ca ai un numitor comun cu ceilalti din public, senzatie pe care nu o ai la teatrul obisnuit, unde persoanele, motivele pentru care au venit la spectacol sunt mult mai eterogene… in plus, sentimentul de eclectism este progresiv marit cand esti parte a unui public larg. Publicul restrans venit sa vada teatrul de apartament te face sa te gandesti ca ai ceva in comun cu fiecare dintre cei veniti. Un soi de deschidere catre neconventional, un soi de curiozitate.
Drumul cu liftul, singur sau in cabina cu alti oameni cu care stii ca vei imparti o canapea, are ceva ludic in el…e ca un concept „treasure hunt”…te astepti sa descoperi ceva, e ca si cum explorezi drumul pana la apartamentul de teatru…
Inauntru descoperi ca anumite conventii al teatrului clasic se pastreza: spatiul scenei si cel al publicului sunt delimtate de un elastic, scaunele plusate sunt inlocuite de o canapea sau de nista perne rispite pe jos.Senzatia de ludic e insa mult, mult mai persistenta decat in orice teatru obisnuit, chiar si mai mult decat atunci cand te duci la un performance despre care ai auzit ca e post-post-postmodernist.
Ai un candelabru abtibild lipit de perete, un cap de leu decupat lipit pe usa…ai indicii clare de demontare ironica a conventiilor clasice.
Sentimentul pe care il ai atunci cand te asezi pe o pernuta inghesuit intre alti doi necunoscuti, cu care la rastimpuri iti vei impletici din gresela picioarele, e sentimentul copilului asteptand cu ochii mariti d curiozitate surpriza care se afla intr-un cadou inca nedesfacut.Simtind imprevizibilul pieselor, incerci o teama usoara/ sau o incantare (in functie de vecinul de pernuta), intrucat nu excluzi posibilitatea sa trebuiasca la un moment dat sa te saruti cu el/ea. Ti se pare ca ai intrat intr-un joc pe care va trebui sa il joci asa cum ti se va cere. Asa ca, daca la un moment dat actorii vor dori o astfel de interactiune intre spectatori, stii ca o s-o faci.
Piesa incepe. Intelegi indata avantajele si dezavantajele pe care le genereaza teatrul jucat intr-un apartament. Vizibilitatea e scazuta, in functie si de locul unde ai norocul sa te asezi, cam 3 din dimensiunile spatiale se pierd, nu prea poti veda in adancime. Pe de alta parte insa, ai o vizibilitate de proximitate pe care nu o ai la niciun teatru clasic. Faptul ca la un metru de tine un om sta complet gol, creeaza cu siguranta un sentiment mai autentic decat atunci cand ii vezi silueta studiat iluminata pe o scena obisnuita. Proximitatea maximizeaza senzatia de frust, de prezent, de acolo, de tangibil, de real.
In plus, limitarile spatiale te ajuta sa improvizezi mai mult decat ai improviza intr-un teatru obisnuit. Remarci mai clar cum s-a facut iluminatia, cat de greu s-au putut crea anumite efecte de lumina, obscur, umbra..le apreciezi mai atent. Ca spectator improvizezi si pentru ca trebuie sa alegi ce element privesti mai atent, tocmai din cauza limitarii campului vizual. De aici inainte depinde, desigur, de calitate piesei. Daca e o piesa slaba, sau pur si simplu o piesa care nu e pe gustul tau, nu poti pleca la pauza, cum ai face-o in mod impersonal si fara culpabilitate inutila la un teatru obisnuit. Aici va trebui sa stai pana la sfarsit.
Esti expus unei posibilitati mult mai mari de interactibilitate…esti pregatit sa ti se solicite o reactie la un moment dat…chiar una neobisnuita…o actiune extrema, bizara, posibil.
Publicul fiind atat de mic, reactiile tale sunt cumva slefuite de faptul ca sunt foarte vizibile. Intr-un public mare te-ai pierde, aici reactia ta devine prin intimitatea spatiala si nu numai,extrem de vizibila. Poate ca cineva din public s-ar simti ciudat cand la un metru de el o femeie cu pubisul ras cumplet si un barbat cu penisul expus s-ar spala reciproc. Nu dintr-o pudibondrie excesiva. Ci pentru ca nu e chiar genul de imagine pe care o vezi de obicei. Si atunci, cum spuneam, reactia ta ca spectator nu poate fi complet naturala…toti cei din apropierea ta vad aceasi scena, si te intrebi oare ce gandeste ficare…Daca sunt oripilati/ socati/ n-o vor arata niciodata…in virtutea numitorului comun pe care cred ca il impartasesc cu ceilalti. Pariez de fapt ca se arata mai reaxati si mai nepasatori, mai obisnuiti cu aceste chestii decat sunt in forul lor interior.
Pe de alta part, daca piesa ti se pare buna, sau pur si simplu interesanta, reactia e mai naturala decat ar fi intr-o sala de spectacol; zambesti mai cald decat ai zambi intr-o sala de tetu mare, pt ca zambesti celui care in fata ta ofera.
Stabilesti asadar o relatia mult mai intima cu actorul.
Si mai e, desigur, iesirea din lumea piesei, care cred ca ar trebui marcata mai clar, cam ca inceputul.Luminile se aprind, oamenii se pot duce sa vorbeasca in bucatarie sau pe hol cu vecinul necunoscut impreuna cu care a respirat sub aceiasi patura, sau cu care a trebuit sa si inlantuiasca bratele etc. De aici, se poate ajunge usor la un ceai dansant, la o polemica sau la un date, pentru a doua zi.

playbill lorgean theatre 19 mai, originally uploaded by jean_lorin.

lorgean theatre is confident to present

Would you like to be my homepage?
with Delia Oniga

and

A Sorta Fairy Tale and Disco Lie
with Paul Dunca & Marina Albu

Midweek 19th May 20.00 PM

lulu, originally uploaded by jean_lorin.

vineri, 30 aprilie,
mihaela dancs
performeaza
la
lorgean theatre

*
am scris la disertatia despre lorgean theatre din decembrie pina in sfirsit de aprilie, exact in acelasi interval in care a fost reprezentat home alone cu un an in urma. pe atunci credeam ca pun punct, dar de fapt era punct si virgula.

acum mai bine de un an, cind am prezentat pentru prima oara ceva la miercurea lejera, inainte de spectacol am fost extrem de relaxat. asta pina in momentul in care s-a stins lumina si mi-am dat seama ca ma duc pe o scena pe care nu fusesem niciodata unde voi fi urmarit de o multime de necunoscuti. am simtit brusc o frica pura, paralizanta. totusi, avind la baza un text pe care-l citeam, a fost destul de ok, cel putin asa mi s-a spus. cu lecturile eram relativ obisnuit, pentru ca mai citisem de citeva ori in public. desi a iesit bine, citeva ore dupa spectacol aveam corpul rigid si dintii inclestati.

inainte de concertele cu grupul sanitar, imi construisem un ritual de relaxare.
in ziua respectiva nu faceam nimic altceva, ma uitam la un film sau la concerte, citeam, pierdeam timpul cu gratie.
uneori ma duceam la un salon de masaj.
de citeva ori s-a nimerit sa merg cu o noapte inainte la cite-o petrecere si sa fiu mahmur. ceea ce imi accentua anxietatea. in vremea aceea mai aveam atacuri de panica si reactionam puternic la orice fel de stress. pe scena insa, avindu-i pe ceilalti doi linga mine si un scenariu de show, scapam de trac dupa prima piesa. desigur, ajuta si faptul ca nu cintam live.

cel mai greu a fost la lorgean theatre. desi eram in propria casa, faptul ca deschideam spectacolul ma termina. ma simteam responsabil de tot ceea ce avea sa urmeze. nu eram in stare sa comunic cu actorii, ma refugiam autist in dormitor. oricit as fi repetat (si nu aveam mai mult de 2 minute de introducere), momentul in care deschideam usile si vedeam chipurile atintite asupra mea, aflate la mai putin de un metru, era de fiecare data coplesitor.

apoi, tot facind workshop-uri din zona performance-ului, am inceput sa ma obisnuiesc cu expunerea.

la a doua aparitie de la miercurea lejera am fost extrem de anxios. ma intrebam ce naiba caut acolo, de ce vreau sa fac asta. atmosfera de dinainte e extrem de puternica, toata lumea e in miscare, vorbeste, isi cauta locul, se stabilesc parteneri, se repeta, unii renunta in ultima clipa sau se decid brusc sa faca ceva. de data asta, cind am ajuns pe scena m-am simtit confortabil si bucuros ca sint acolo si ca ma pot juca. ceea ce s-a si simtit.

miercuri, la “death metal is alive” n-am fost nici foarte emotionat, nici relaxat. mai degraba nevrotic. inainte avusesem intilnire/repetitie la alta piesa, ceea ce n-a fost ok, ca n-am mai putut intra intr-un alt flow.
a inceput si s-a terminat (abrupt) cu desincronizari tehnice si, undeva pe parcurs, m-am pierdut. spre deosebire de data trecuta, voiam sa termin cit mai repede. pentru ca n-am repetat inainte cu partener (performance-ul presupune un voluntar din public), n-am mai suprapus textul pe miscare si, dat fiind situatiile imprevizile, am sarit bucati din el, dupa ce deja il scurtasem ca sa potriveasca in 15 minute. pentru cei care fac asta de ani de zile, miercurea lejera este chiar un moment in care incearca lucruri si se raporteaza relaxat la ceea ce iese. desi nu prea mi-a placut ce a iesit, ma bucur ca am pe ce lucra de acum in colo.

death metal, originally uploaded by jean_lorin.

miercuri, incepind cu ora 20

la miercurea lejera

am dat peste cea mai frumoasa caracterizare a antropologului:
professional stranger.
de aproape doua luni lucrez aproape zilnic la disertatia pentru master, disertatie pe care ar fi trebuit sa o predau de anul trecut. cum nu gasisem un subiect care sa ma intereseze cu adevarat, nu m-am grabit sa scriu ceva doar de dragul de a avea o diploma.
cita vreme am locuit in berlin am intentionat ca la un moment dat sa-mi transform sederea in research, studiind migratia artistilor romani pentru care berlinul era si cred ca mai este un fel de mecca.
mi-am dat seama ca n-am chef sa-mi transform prietenii in obiecte de studiu si nici relatia cu orasul nu m-a inspirat/motivat.
la doua saptamini dupa intoarcere am organizat o reprezentatie la lorgean theatre.
din punctul meu de vedere emotional, a fost un esec.
desi totul era ca inainte, spatiul, modalitatea de selectie a spectatorilor, ritualurile, povestile obiectelor, vraja se dusese.
abia din acel moment am inceput sa ma gindesc ca lorgean theatre ar putea deveni subiectul lucrarii, desi mi se sugerase de catre colegi inca din primavara.
era necesar sa ies din postura de performer/organizator ca sa pot studia ceea ce s-a intimplat in casa mea.
mi-am dat seama azi si de ce nu pot sa scriu acasa: pentru mine, acasa inseamna field-work. scriu in locul unde se afla backstage-ul si ca sa-mi fac un sandwich trec prin fosta scena. firma cu lorgean theatre e inca deasupra usilor. ori analizele se fac si concluziile se trag dupa ce cimpul de cercetare a fost epuizat. si-asa am tot amestecat pina la confuzie status-urile in timpul “stagiunii”:
- proprietar (relatie cu spatiul si cu ceilalti detinatori de spatii din bloc)
- gazda (transformindu-i pe spectatori in oaspeti, relatii cu spectatorii, actorii)
- organizator/producator - (relatii cu actorii, presa, institutii, alte persoane implicate)
- performer care joaca rolul gazdei (identitate scindata)
- spectator (relatii cu actorii, ceilalti spectatori)

ultimul spectacol l-am organizat in principal din perspectiva antropologica.
incepusem deja sa scriu lucrarea, devenind un professional stranger nevoit ca pentru citeva ore sa-si mute mobilele din casa pentru a produce citeva pagini de disertatie.

aseara am pus punct proiectului lorgean theatre.
pe 2009 si probabil ca pentru totdeauna.
25 de oameni au fost prezenti la piesa “autorii ar dori sa va invite la spectacolul lor” de ion dumitrescu si florin flueras.
selectia s-a facut initial printr-o invitatie pe facebook si nu prin telefon ca la reprezentatiile precedente.
doritorii care au scris la adresa lorgeantheatre@gmail.com. au primit un reply in care li se cerea sa trimita un document in word (orice document) si o fotografie jpg (orice fotografie). am primit o diversitate de texte si poze, de la CV-uri, poeme, confesiuni. m-au interesat in special textele. mi-ar placea sa fac o antologie cu ele.
dupa ce li s-a comunicat (unora) ca sint alesi, potentialii spectatori au fost rugati sa aduca un obiect care sa sugereze conectarea tehnica (mufe, cabluri, incarcatoare).
am primit o tolba plina.
nu stiu ce voi face cu ele, sint ca notitele dintr-un caiet care se pot transforma cindva intr-un text.
apartamentul are 32 m2, ceea ce inseamna ca fiecare dintre cei prezenti a avut la dispozitie un metru si un pic din locuinta.
primul spectacol a avut loc acum un an, pe 18 decembrie.
in total au fost 14 reprezentatii si o conferinta de presa.
destul de multe, avind in vedere ca am lipsit 6 luni din tara.
in celelalte 6, cel putin 250 de spectatori au luat loc pe rind pe pernele si saltelute din living room.
intre timp, lorgean theatre s-a transformat intr-un concept, a produs o expozitie, citeva emulatii (a auzit cineva de i-theatre?) a devenit teatru al obiectelor (toiletries theatre), aplicabil in spatiul domestic din orice colt al lumii (nu inseamna ca se va si intimpla asta) parte din fenomenul tot mai raspindit al teatrului post-dramatic.
chiar daca s-a desfasurat in casa mea si desi scriu teatru, n-am pus in scena piese sau performance proprii. cam fiecare dintre cei ajunsi in spatiul domestic-performativ, spectatori, actori, performeri au fost si autori.
spectacolul care mi-a fost cel mai drag e “home alone”.
nu pot sa mai ascult lady and the bird fara sa simt un nod in git.
cred ca a fost cel mai puternic lucru (nu stiu cum sa-l denumesc) pe care l-am facut vreodata si care mi-a dat cel mai mult.

azi la ora 16.00 se va deschide expozitia cu numarul 11 din seria Young Romanian Art, ce are loc in Noua Galerie a ICR Venetia. Expozitia se numeste home alone si cuprinde o serie de obiecte si texte rezultate in urma interactiunii dintre public si lorgean theatre, imaginat si organizat de Jean-Lorin Sterian in propriul apartament (mircea nicolae)
mai multe aici

- - - - -
dupa sapte reprezentatii cu singuri acasa, casa mi se umpluse obiecte, iar mailbox-ul de povesti ale singuratatii.
nu pot decit sa le fiu recunoscator tuturor celor care au fost prezenti, performeri si spectatori.
datorita lui mircea nicolae, acum pot vazute si citite in spatiul de la ICR Venetia.
in bucuresti au stat in expozitie o singura seara, la laborator propriu.
am vazut recent la fundatia ratiu fragmente dintr-un performance in care coloana sonora era La Ballade of Lady & Bird si am simtit un nod in git. piesa asta a intrat in mine for good.

- - - - -
din aceeasi serie de experimente legate de spatiului meu privat, in perioada 5 octombrie - 5 noiembrie in sipotul fintinilor au locuit, locuiesc si vor locui pentru 48 de ore, pe rind, 13-14 oameni, din medii si de virste diferite.

- - - - - -
acum doua seri, regina a aparut pe neasteptate london theatre, la reprezentatia piesei war horse. desi a venit cind lumina deja se stinsese, a fost recunoscuta si salutata cu aplauze. din cite am inteles, e pasionata de teatru si merge des incognito in west end.
sint curios daca merge si la performance-uri.
prezenta ei in sine ar fi deja un performance.