ma enerveaza urmatoarele trei cuvinte:
- cochet (nu vreau sa intru in niciun loc pretins a fi cochet)
- haios (imi arat dintii cind urmeaza sa mi se povesteasca ceva haios)
- interesant (folosit atunci cind o persoana nu stie cum sa descrie ceva)
sint trei lucruri pe care le detest sa se intimple la lorgean theatre:
spectatorii sa intirzie
sa nu aduca obiecte, ceea ce pentru mine e echivalentul cu a te servi cu ceva din magazin dupa care sa o stergi. sa ignori deliberat o regula care face ca acest loc sa fie ceea ce este e o actiune pe care o percep intotdeauna ca pe o ofensa.
invitatul sa mai vina cu inca o persoana fara sa anunte.
aseara, doua persoane si-au marcat ultima lor prezenta in spatiul meu privat.
desi au intirziat 20 de minute, au tinut sa intre, deranjind pe toata lumea.
din nefericire, nu incuiasem usa.
apoi unul dintre idioti, evident fumat, s-a dus in bucatarie (intre living-room si bucatarie nu exista usi) unde si-a mai aprins un joint. dupa ce a vorbit la telefon s-a intors in camera cu un aer blazat. indiferent ce se intimpla in jurul lui, el avea un performance separat.
acum vreo doua luni avusesem miki case, in care cineva n-a adus obiect, a mai chemat pe cineva fara sa anunte si acel cineva a intirziat foarte mult.
altfel, in atmosfera informala creata de andrei isfan, care a performat dezinvolt cu cartile de joc, “peste mina”, prezenta nesimtitilor s-a estompat.
what a nightmare!
de doua zile parca traiesc in filmul spider.
La final de an 2010, Centrul National al Dansului se afla din nou intr-o situatie dificila care pune in pericol continuarea activitatii sale. Alaturat gasiti un semnal de alarma initiat de comunitatea dansului la care va invitam sa va alaturati. Puteti face acest lucru, trimitand textul de mai jos copy & paste cu semnatura dumneavoastra la adresele de email TO: ministru@cultura.ro,cabinet.ministru@cultura.ro, vasile.timis@cultura.ro, raduenache.i@gmail.com cu CC la adresele: office@cndb.ro, pentru.cndb@yahoo.com.
Este extrem de important sa existe o reactie rapida si o solidarizare din partea artistilor, publicului spectator, organizatiilor/institutiilor culturale si a tuturor celor care sunt constienti de singuralitatea CNDB pe scena culturala din Romania. Mesajul dvs. trebuie trimis pina la data de 4 ianuarie 2011, ora 12.00, urmand ca acest text sa fie depus la sediul MCPN la registratura cu semnaturile tuturor sustinatorilor.
Va multumim pentru sprijin.
Stefania Ferchedau
-
Salvati Centrul National al Dansului
Centrul National al Dansului din Bucuresti (CNDB) este singura institutie publica de cultura din Romania, creata cu scopul de a susține, dezvolta si promova dansul contemporan. Infiintat in 2004, CNDB este rezultatul unei indelungi campanii de sensibilizare, sustinute de artisti si de sectorul cultural neguvernamental din domeniul dansului. Statutul sau de institutie de spectacole, dar si de finantator al coregrafiei contemporane face din CNDB o institutie singulara si vitala pentru dezvoltarea culturii coregrafice din Romania. De la inceputurile sale CNDB a fost un spatiu care a gazduit spectacole, a finantat productii, a lansat concursuri de proiecte pentru artisti din zone culturale diferite, a lansat dezbateri, a sustinut ateliere de formare si proiecte educationale, a invitat artisti din strainatate.
Incepand din 2008, CNDB se afla in pericol de a fi evacuat ca urmare a lucrarilor de reconsolidare ce trebuie sa înceapa la cladirea Teatrului National. Desi institutia a facut demersuri pe langa Ministerul Culturii si Patrimoniului National in favoarea gasirii unor solutii si a unui nou spatiu, nici una dintre acestea nu s-a concretizat pana in prezent. CNDB a primit in 27 decembrie 2010 din partea conducerii Teatrului National o scrisoare de informare cu privire la faptul ca lucrarile de reconsolidare vor incepe in ianuarie 2011 si sunt „incompatibile cu desfasurarea activitatii Centrului National al Dansului in spatiul ocupat in prezent”. Prin aceasta adresa, institutia este practic somata sa-si suspende activitatea si sa anuleze evenimentele si proiectele programate pentru anul 2011.
Ținand cont de reducerea drastica a bugetului CNDB in ultimii ani si de inexistenta unei solutii prin care dansul contemporan sa beneficieze in continuare de o sala de spectacole si de studiouri de dans, dupa 5 ani de activitate, dansatorii si coregrafii se afla din nou in aceeasi situatie de provizorat ca la începutul anilor 2000. Activitatea lor artistica este serios perturbata, iar proiectele internationale in derulare sunt puse in pericol.
Ne exprimam ingrijorarea fata de aceasta situatie limita si solicitam de urgenta Ministerului Culturii si Patrimoniului National si tuturor institutiilor implicate gasirea unei solutii viabile care sa ofere artistilor, publicului si intregii scene artistice din Romania posibilitatea continuarii misiunii cu care a fost investit Centrul National al Dansului.
Dansul contemporan si scena culturală din Romania au nevoie de CNDB pentru continuarea unor proiecte culturale care si-au demonstrat necesitatea, legitimand acest fenomen artistic.
Semneaza,
……………………..,
calitate (artist, manager cultural, spectator), organizatie
31 decembrie 2010
diseara, la ora 18, la mtr, se lanseaza antologia Prima mea calatorie in strainatate, coordonata de bogdan iancu.
am scris un text sumbru, despre cum orasul meu natal a devenit strainatate. voiam sa scriu despre calatoria in ungaria din 1990 si m-am trezit ca scriu despre femeile din viata mea.
o sa pun un fragment pe blog zilele astea, dar dupa ce imi voi cumpara un alt laptop; la mai bine de o luna dupa ce cel vechi a fost tinut in laborator, pentru teste, ieri am fost anuntat (adica am sunat tot eu) ca nu le-a trecut.
saracutul IBM T42 think pad.
si-a dat duhul in cel mai nespectaculos mod.
niste nesimtiti.
le-am spus “multumesc” ca m-au anuntat si tipul de la telefon a ingaimat jenat, “cu placere”.
ciubi a lansat aseara istoria benzii desenate din romania, in deschiderea salonului de BD.
lume multa, cioroianu pe post de speaker si autor al prefetei, sampanie, citeva fetze cunoscute.
salonul se desfasoara in fostul spatiu al tirgului gaudeamus care este un fel de oglinda al locului unde este amenajat centrul dansului, spatiu foarte familiar.
o senzatie stranie, ca atunci cind intri intr-un apartament cu aceeasi dispunere cu a celui in care locuiesti si eventual mai regasesti si o piesa comuna de mobilier.
inainte de a intra la salon, am dat peste paul cioran, pe care nu-l mai vazusem de la ultimul concert Grupul Sanitar; pe urma au mai tot aparut figuri din trecut, de la casele de discuri pe care le vizitam pe vremuri pentru a primi CD-uri de recenzat, de la revistele glossy pe unde mi-am tocit cindva coatele si creierii.
imi plac pasionatii de comics, e pasiune care intinereste si umanizeaza. am tot respectul pentru cei care se joaca la orice virsta, cu trenulete sau masinute cu telecomanda.
as prefera mai degraba sa public un roman grafic decit unul obisnuit.
de altfel, unul dintre motivele pentru care am plecat deprimat aseara a fost si faptul ca m-am intilnit cu un editor care se aratase cindva interesat de reservoir organz, proiectul manga pe care-l initiasem cindva cu remus.
unul din multele proiecte ramase in aer.
la un moment dat, ramas singur, am fost abordat de o tipa care m-a intrebat daca sint artist, pentru ca-i par cunoscut.
grea intrebare.
i-am spus ca, da am o oarecare legatura cu arta.
esti artist plastic? nu, scriu.
pretext ca sa-mi spuna de nu stiu ce cenaclu, nu stiu ce revista, de faptul ca a facut istoria artei, ca ii place desigur arta si blah, blah
pe urma m-a intrebat unde scriu, ce scriu si fiecare intrebare era un pretext pentru deschide linkuri spre activitatea si viata ei.
cind i-am zic ca mai scriu teatru mi-a povestit de piesa la care a fost ieri, cind i-am zis ca scriu la 24fun mi-a spus ca a facut cindva jurnalistica (avea 37 de ani), daca i-as fi spus ca tocmai am fost wc, mi-ar fi spus ca si ea sau un prieten de-al ei au facut de curind acelasi lucru.
vorbea in continuu, plasind din cind in cind intrebari ca sa nu o tai. eram perplex, nu stiam daca sint agatat, e o farsa sau am fost interceptat de o nebuna in cautare de audienta.
oricum, simteam era ca traiesc o gluma proasta.
m-a salvat altcineva cu care am intrat bucuros in conversatie. ne-am despartit de parca ne-am fi stiu de mult: te pup, mai vorbim.
ar fi iesit un episod BD din seara trecuta.
intr-o insemnare din ‘78, plesu scrie “oameni a caror suprema preocupare spirituala este sa-si administreze igienic corpul. (de pilda, lucrul cel mai inalt pe care-l pot face pentru “spirit” este sa nu manince carne).
i-am privit intotdeauna cu condescendenta pe cei care incercau sa-mi demonstreze in ce rezerva de toxine se transforma trupul meu mincind carne. vegetarianismul e un concept strict occidental (ma rog, cu exceptia celor care apartin unor culte religioase), care pune trupul pe un piedestal de care nu are nevoie. convertitii la vegetarianism (cu aripa lor talibana, veganii) isi transforma trupul intr-un templu (my body is my church) pe care-l imbuneaza cu ofrande pentru a-l folosi cit mai multa vreme, asa cum unii indivizi fac copii ca sa aiba un sprijin la batrinete. e o investitie, o atitudine capitalista. ca si persoanele religioase, vegetarienii stiu sigur ca tu, ratacitul care miroase a salam, esti cel care duce o viata gresita.
o spune asta un om care prefera oricind o bucata de cascaval unui copan de pui.
si hipsterii pentru care corpul este doar un suport pentru haine.
un umeras.
investesc in corp doar ca sa stea bine hainele pe el.
il hranesc cu mincare eco (piine cu 6 feluri de seminte, pasta de masline presata de fecioare cu picior mic la rasaritul soarelui, miez de nuca inecat in miere tibetana presarata cu bucati cubice de soia, rucola stropita alene de tisnitori minuscule cu apa evian)
ca produse umane ale societatii de consum, hipsterii sint construiti sa consume mincare pe care se afla pusa eticheta eco, care indica: expensive, trendy, unknown source. si transmite: esti special pentru ca m-ai ales.
mai sint si cei care au inlocuit prin afectiunea pentru animale incapacitatea lor de adaptare la societate.
o vecina care traieste cu cinci ciini intr-o garsoniera si ii vorbeste de rau pe toti cei din bloc. de la ea am auzit: “animalele nu te vorbesc pe la spate…”. un fost sef infam cu o atitudine mirsava fata de subalterni care hranea toti ciinii din fata blocului. o prietena care nu reusesete sa vorbeasca dragut cu oamenii decit atunci cind incearca sa le plaseze o pisica fara stapin. pet-urile care sa imblinzeasca frica de a ramine singur si care e mai puternica decit mirosurile dejectiilor animale din apartamente.
ah, le detest pe fetele de cam 1.65 m care merg prin ploaie uitindu-se in jos, in timp ce tin umbrela in dreptul fetei mele.
cit am stat in constanta, unul dintre televizoare a ramas deschis mai tot timpul.
cred ca ar fi un instrument de tortura eficient sa-i pui cuiva sa urmareasca un canal de stiri in timpul campaniei electorale fara posibilitatea de a schimba programul.
si un canal de teleshopping ar avea cam acelasi efect.
duminica trecuta am votat pentru prima oara.
inutil.
oricine va fi viitorul presedinte, peste 5 ani va ajunge unul dintre cei mai detestati oameni din romania. finalmente, le va oferi in sfirsit o motivatie puternica celor care nu vor mai fi tinerii preocupati doar de going out sa nu mai tolereze paiatele oribile care se agita acum la televizor.
ce m-a enervat teribil intodeauna in redactiile revistelor, cit si in publicitate, e faptul ca redactorii si copywriterii sint, in general, mai prost platiti decit cei din departamentul vizual. cu exceptia redactorului-sef, venit de obicei din zona editoriala, care cistiga mai mult decit omologul sau pe imagine, cei care scriu sint pusi la colt de cei de la design. ca sa nu mai vorbim de fotografi. cine a spus “o fotografie face cit 1000 de cuvinte”, propozitie plata devenita sloganul tuturor oamenilor incapabili sa scrie un mail, merita 1000 de semne de intrebare care fac cit un sut in cur. pina si la singura revista care pretuieste (cel putin la nivel retoric) scrisul, ilustratorii unui material cistiga mai mult decit autorul materialului.
experienta prin care am trecut recent.
imi pierd tot mai mult respectul fata de scris.
e o activitate care ma directioneaza spre un life-style de vesnic consumator de merdenele.
cred ca e cazul sa invat sa fac poze tot mai bune.
n-am de ales.
