bergman cu o comedioara atipica, devil’s eye - don juan e trimis pe pamint sa corupa o virgina a carei inocenta il provoaca diavolului un urcior. don juan rateaza, dar diavolul (la costum, locuind intr-un decor f teatral) scapa totusi de neplacere. interiors, film atipic al lui woody allen, influentat de bergman. e prea cunoscut ca sa scriu despre el. l-am vazut de doua ori. prima oara eram intr-o stare retard, care ma facea sa pun intrebari stupide “da’ asta cine’i” ? la 50 de minute dupa ce filmul incepuse.
si buck 65, artist hip-hop canadian descoperit acum vreo doi ani datorita defunctei si regretatei re:publik.
in doi ani nu i-am epuizat toate albumele, dar intentionez sa le tezaurizez ca sa-mi ajunga multa vreme. buck 65 a scos recent un LP sub numele bike for three, in care a colaborat cu o artista pe care nu a intilnit-o niciodata si care poarta enigmaticul nume Joëlle Phuong Minh Lê.
und ist wunderbar.
sau hammer cum zic astia pe aici.
seara delicioasa, cinematografica, pe terasa unei vile din berlinul vestic, a carui geografie si arhitectura nu are nimic in comun cu ceea ce eram obisnuit sa intilnesc in preumblarile mele.
e de fapt un alt oras: ingrijit, tipic nemtesc, cu vile si multa verdeata, piete si complexe comerciale. fara graffiti-uri, junkies in jurul gurilor de metrou. multi batrini. pare un sanatoriu urias, f asemanator cu ceea ce-si imaginau esticii cu multi ani urma despre cum ar fi occidentul.
pentru prima oara in cele doua saptamini de cind sint aici, m-am simtit turist.
villa kult se afla intr-o curte uriasa, cu gazon inca netuns, prin care am patruns dintr-o strada cu salcimi infloriti. renate stringea frunzele cazute din pomi, sotul (care tocmai suferise un accident la mina dreapta) si fiul puneau dale la bordura aleii care dadea in resedinta.
o casa impozanta, pe trei nivele, cu multa mobila veche, printre care si citeva fotolii achizitionate din anticariatele din romania.
am stat pe terasa si am palavragit despre berlin si bucuresti.
mi-am trecut in revista “calitatile” incercind impreuna sa gasim oportunitati/posibilitati de a face ceva aici. ni s-au alaturat ina, o scriitoare din baden baden si rene, o tanti care lucrase multa vreme in industria filmului si locuia in vecinatate, intr-o si casa mai impozanta.
am inlocuit bautura preparata din capsuni cu putin alcool din care bausem pina atunci cu sampania adusa de rene.
in inserarea racoroasa care se lasa in curte, inconjurat de cele trei doamne in virsta care vorbeau (si) de viitorul meu (printre discutii despre locuri de cina si expozitii de pictura) m-am simtit ca un copil care are sansa sa asiste la discutia ursitoarelor.
“scoala generala” de aseara a avut un final imprevizibil care a produs multe reactii si discutii. la ora 12 inca mai vorbea despre discursul celui care a inflamat (si impartit) audienta. de la filmul despre reconstructie personala adus de dan sociu s-a ajuns pe alte tarimuri, psiho-mistice. citesc mamleev si seara trecuta a fost practic un capitol din “ceilalti”. l-am ascultat fascinat pe mihai si m-am ferit sa-l cataloghez si sa interactionez. de altfel, nu era genul de discurs la care sa ai reactii, ci doar sa-l urmaresti. fiecare a avut propriul timp de ajustare cu ceea ce se intimpla in fata noastra si nu toata lumea a rezistat.
mi-am permis sa-l inregistrez pe mihai.
nu as putea compune niciodata un monolog atit de puternic. de altfel, incep sa ma deranjeze tot mai mult dialogurile construite, situatiile “dramatice”, climaxurile artificiale. daca l-as invita pe mihai la lorgean theatre ar fi mai captivant decit orice spectacol atent regizat.
“imi taiam venele cu dragoste” - what a good line.
am plecat spre sinaia avind castile adinc infundate in urechi, crezind ca nu le voi scoate toata perioada. cele trei zile, foarte diferite intre ele mi-au adus ceea ce aveam nevoie - detasare.
tema unui episod din seinfeld era (fiind in anii 90) era locul pe care-l ocupi in agenda telefonica a cuiva. acum avem messenger si, de indata ce m-am intors, am retrogradat patru persoane in sectiunea “nu le scriu niciodata” dind add altora noi. una dintre metodele de terapie pentru a inchide o legatura cu cineva e ingroparea unui obiect conectat cu acea persoana. trecerea pe linie moarta a cuiva pe lista de mess are cam aceeasi functie.
pe messenger, cuvintele se scurteaza (un pic - umpic) , expresiile se restring la initiale(omg, brb, plm) totusi “da” si “nu” se lungesc: dap si nope.
a fost bine la green blues festival. si intre filme si in timpul lor.
un documentar/basm al tipului care a regizat marsul pinguinilor, sweet si corny, un film despre cautatorii de aur de pe amazon, unul cam plicticos despre locuitorii unui oras darimat si reconstruit, unul banal produs si narat de leonardo di caprio, plin de clisee despre incalzirea globala si alte teme trendy ecologice.
si unul extraodinar: the journals of knud rassmusen.
primele 15 minute?
clasice pentru un documentar despre eschimosi.
eram intr-o dispozitie adolescentina si tot am chicotit asteptindu-ma si ni se spuna sa iesim din sala.
a urmat o fragment dubios de fantezie sexuala, aratind ca un vis erotic a lui bjork. m-am intors catre k. ce-a fost asta? (wtf pe mess)
dupa alte cinci minute in stil documentaristic, personajul principal, shamanul avva si-a inceput povestea vietii, un monolog in care am intrat ca intr-o transa. mi-am strins picioarele si nu mi-am mai putut desprinde ochii din ecran. inghiteam in gol tot timpul. din acel moment, filmul a avut nenumarate twisturi si niveluri, amestecind fictiunea cu dialoguri de teatru becketian, perspectiva antropologica cu grotescul, umorul absurd si drame personale in doze complet imprevizibile.
am iesit din sala stors emotional.
“We believe happy people should not worry about hidden things. Our spirits are offended if we think too much.” - Avva
The words of the last great Iglulik shaman, Avva, and his life story, were recorded by the Danish adventurer Knud Rasmussen on his 5th Thule Expedition across the Canadian Arctic.
Avva followed ancestral rules and taboos because they worked to protect human kind. They came out of life and were turned toward life.
ieri am ascultat toata ziua parov stelar.
ma aflam la lansarea revistei max cind mi s-a spus ca trupa urma sa concerteze chiar in seara aia la 50 de metri de locul unde ma aflam.
tot intrebam daca e o gluma sau nu, dar la ora 12 eram in fata scenei.
asa mi s-a intimplat si in berlin cu IAMX. intimplator, am vazut un afis pe strada si peste citeva ore dansam pe “after every party I die”
s-a auzit cam prost, dar a fost una dintre cele mai placute surprize din ultima perioada.
am reusit sa ma trezesc la timp ca sa ajung la un curs la litere. zoologie mitica. suna atit frumos, incit nu i-am rezistat chemarii. m-am asezat cu irina in ultima banca, incercind sa trec cit mai neobservat (imi pusesem tricoul cu incognito). desigur, cind ai barba, 1.85 si esti singurul individ intr-o incapere cu vreo 40 de fete, acest lucru este nu este tocmai usor de realizat. profesoara a fost ok, nu a facut niciun comentariu. oricum e saptamina zilele deschise la facultatea de litere, desi cursul ei nu facea parte dintre cele la care se putea intra liber. s-a vorbit despre boi, tauri, bivoli, coarne, apa, cerbi, vise, legende grecesti si romanesti, tipologii ale miturilor de infiintare de orase sau natiuni, subiecte care mi-au retrezit nostalgiile de tinerete, cind voiam sa fac o facultate de istoria religiilor si imi cumparam toate volumele din domeniu ce zac acum prafuite in raftul dedicat. nici macar acum nu exista aceasta disciplina in vreo facultate, doar cursuri la filosofie si teologie. asta intr-o tara care i-a dat pe eliade si culianu.
e ceva in locurile astea studentesti care ma energizeaza. oameni tineri, neintrati in orare fixe de lucru, care inca si-au consumat nervii si creativitatea prin redactii sau birouri. care inca isi propun lucruri si pentru care viata e inca o necunoscuta. care inca viseaza sa faca si nu au ajuns sa fie dezamagiti ca nu si-au realizat visele tineretii. desigur ca marea majoritate vor ajunge in aceasta situatie, dar ei inca nu stiu asta.
de’aia prefer sa maninc la cantinele studentesti decit la bistro ateneu.
