azi-noapte am dormit cu tricoul pe care l-am purtat la majorat.
exact acum 18 ani.
ma doare cind rid.
ma tot dau pe linga vorbele astea si le gasesc tot felul de intrebuintari.
poti sa iei vreodata in serios pe cineva care te roaga sa nu o/il mai faci sa rida?
stiu persoane care se iau atit de in serios incit ma doare cind rid pare motto-ul care le guverneaza existenta.
imi place mult mai mult ma doare si rid.
e mai putin brav decit ma doare, dar rid, dar mai onest.
cu rid cind ma doare ajungem la S&M.
mai nuantat, dar pe aceeasi directie ar fi cind ma doare, rid.
conditionalul optativ duce la bravada sau ingrijorare, in functie de locul unde e plasat “daca”: daca m-ar durea, as ride si m-ar durea daca as ride.
daca negam, ajungem la nu ma doare cind nu rid, care suna profund, dar nu e.
joi, 31 martie, a fost pentru prima oara cind numele meu a fost strigat intr-un aeroport, iar eu nu eram acolo. urma sa ajung in altul, 5 ore mai tirziu, dupa o schimbare de zbor decisa in ultima clipa.
nu de mine.
am decis ca vreau sa-mi ofer o jumatate de ora de timp pentru mine.
m-am plimbat putin pe rue cler, salivind la marmita cu bucati de carne de iepure din care n-am mai apucat sa gust si m-am oprit in supermarketul leader price de unde mi-am cumparat citeva chestii banale de mincare care sa-mi prelungeasca gustul parisului in shipot (nici nu banuiam ca voi gasi frigiderul plin).
i-am spus au revoire fetei de la casierie, (de fapt ii spuneam adio) intotdeauna draguta, cu pantalonii ei de trening negru si m-am asezat vizavi, la terasa de la cafe de marche, la o ultima cafea.
m-a servit o fata creata, cu fundul mare si cu o privire induiosator de sasie.
intotdeauna am simpatizat fetele sasii.
la citeva minute dupa ce mi-a adus cafeaua, in usa localului a aparut o doamna in virsta.
aprox 60 de ani, sifonata, la haine si la par. si-a aprins o tigara si a intepenit in prag, chiar in fata mea. fuma cu mina dreapta, pe care o cobora pina aproape de nivelul soldurilor, pentru a o urca cu demnitate inceata pina in dreptul gurii. buzele date cu ruj se deschideau in forma unui O cam cu zece centimetri inainte ca tigara sa intre intre ele si se inchideau ca o ecluza organica, de vietate a oceanului. tragea adinc, apoi ciclul se relua.
uitindu-ma la ea, nu m-am putut abtine sa nu incep sa beau din ceasca cu miscari de mare domn.
s-a deplasat mai putin de jumatate de metru, cu pasi de pinguin si a continuat sa fumeze. dupa care a intrat intr-un ritm, la trei-patru fumuri mai inainta citiva pasi pina a ajuns in strada (pietonala) unde a scrumat pentru prima oara.
In cadrul actiunii de protest - ocuparea actualului spatiu CNDB odata cu inceperea demolarii fara a se fi gasit o solutie decenta si concreta pentru comunitatea artistica care i se asociaza – propun reproducerea grupului statuar “Carageliana” amplasat in fata Teatrului National. Joi, 24 martie, incepand cu ora 12.00, la pranz, in fata TNB, un grup de artisti vor reface complexul ansamblu statuar, intr-o varianta, ce-i drept, mai mica dar mult mai ieftina – mai exact, fara nici un buget.
Se pare ca arta monumentala isi gaseste oricand legitimitatea si dreptul de a fi sustinuta financiar. Ca exemplu, costul grupului statuar ar fi acoperit fara probleme bugetul de constructie a unui nou spatiu pentru dansul contemporan sau ar fi permis achizitia unuia sau a mai multor spatii. Insa un loc dinamic, in care informatia circula, un spatiu de cercetare si dezbatere, un loc viu in care artistii sa se poata intalni si lucra nu reuseste sa devina o necesitate sau sa apara pe vreo lista de prioritati, precum arta monumentala si intepenirea intr-o apreciere - care aminteste de vremurile dinainte de ’89 – a “lucrului mare”, oricum ar fi el.
Tin sa precizez ca actiunea nu vizeaza in nici un caz continutul grupului statuar sau ideea de a il omagia pe Caragiale. Cu totii il iubim pe Caragiale. In mod paradoxal, probabil ca el ar fi criticat cel mai asiduu astfel de anomalii ale politicii culturale din Romania.
alexandra pirici
ovidiu lipan tandarica ofera prin tragere la sorti zece postere semnate celor care ii dau like pe pagina lui de facebook.
e ca si cum ai recompensa zece spectatori ca sa aplaude la concert.
daca politicienii sint aproape intotdeauna nepopulari, acest lucru nu se datoreaza faptului ca s-a indepartat de popor, ci pentru ca seamana ca doua picaturi de apa cu el. iar poporul este rar atit de orbit incit sa se considere popular. cind nu mai stie ce sa faca mai departe cu sine insusi poporul ii alege, cu un instinct care nu da niciodata gres, pe cei care il afunda si mai tare in aceasta stare. (peter sloterdijk)
valabil, intrucitva si in relatiile personale.
ah, farmecul oraselor mici, cu acel aer familiar pe care-l ofera stagnarea sau evolutia incetinita.
barul mimi, unde cafeaua costa 1.5 lei, se ascultau hiturile romanesti din perioada atomic si barbati cu fesurile pe crestetul capului priveau seriosi la scenete cu Mr Bean pe un ecran pus deasupra unui aparat care putea fi flipper sau tonomat.
un nene si-a cumparat un pahar de adria cola.
…
hipsterii care isi vor sopti conspirativ “vezi ca e un second hand cool in piatra neamt”
daca nu ma cunosti, imi pasa ca ma citesti
fragment din eseul lui philipe val, despre sinuciderile persoanelor cu functii superioare, din antologia lui garcin noile mitologii:
“drogul si viata vazuta ca o performanta sunt elementele constitutive unei existente de cretini, asa cum e nevoie de doi atomi de hidrogen si unul de oxigen pentru a produce apa.
viata e o plimbare in timpul careia ai parte de munca, de iubire, de prietenie, de doliu, de esecuri si de reusite. placerea de a trai e unica justificare solida a vietii. atunci cind ni se spune ca viata are un sens si ca acest sens consta in a munci mai mult ca sa cistigi cit mai mult, moartea naturala poate sa se transforme foarte repede intr-o dorinta de a muri.”
si, fara nicio legatura cu textul de mai sus, dar in sincronicitate cu un text despre coincidente pe care l-am terminat ieri, am primit un mesaj pe facebook de la o cunostinta care ma “ruga” sa ies cu prietena unui tip ca sa poata sa se cupleze ea cu el. si o descria cam in felul urmator: “(inaltuta,,slaba, fara tite,, cu tatuaj undeva pe brat, nesuferita foc?:))”
de descriere era lipit si un nume, exact al fetei de care imi placuse mie in vara.
the duellists - film timpuriu al lui riddley scott; doi ofiteri din armata lui napoleon care se dueleaza pentru o chestiune de onoare de nenumarate ori, pe masura ce avanseaza in virsta si in grad.
imi pare foarte greu de definit in zilele noastre notiunea de onoare, eminamente masculina, relationata in general cu situatiile conflictuale.
pe vremuri, armatele se luptau pina se intuneca si reluau lupta dimineata, ca si cum ar fi fost un job.
in comunism, onoarea a ajuns pe panou, locul unde erau imortalizati cei care se distingeau prin merite deosebite in munca.
care sint situatiile din ziua de azi in care sa-ti dovedesti onoarea (a dovedi, ca si cum ea ar fi imanenta) ?
cind nu raspunzi avansurile iubitei unui prieten?
cind refuzi oferta de job a unei firme concurente?
cind refuzi spaga?
cind respecti o promisiune?
onoarea pare ca se opune pragmatismului, ca e atitudine ce duce aparent la o situatie care nu aduce profit celui care o poseda, ci doar intarirea respectului de sine si posibil, din partea celor care afla de etalarea ei.
fiind relationata cu un refuz al unei situatii care ar putea aduce avantaje, e o incalcare a unor norme sociale nescrise si a fost inlocuita prin contracte.
aberez, ma plictisesc
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație.
