in 2011 m-am uitat compulsiv la filme.
poate si pentru ca am iesit din ce in ce mai rar din casa.
singurul loc in care am mers constant a fost casa lui edi, la jam session-urile cu dilletant gathering. am avut acolo fost citeva momente bune.
avind bas acasa, am inceput sa fiu mai putin diletant. pe linga piesele aparute in timpul jam-urilor, am compus si citeva piese.
imi doresc sa am un computer mai bun, pe care sa-mi instalez un program de facut muzica si sa le lucrez. e cam singurul lucru care-mi trezeste entuziasmul.
am inceput sa ma uit la seriale. six feet under ramine preferatul meu.
am stat doua luni in strainatate. mi-a placut parisul, mai putin ultima saptamina, in care am asistat cum o persoana cunoscuta a innebunit treptat. a fost o perioada socanta care m-a marcat multa vreme.
am mai stat o luna in roma. cu exceptia apartamentului in care am locuit si ale momentelor cind am fotografiat neonul lorgean theatre prin diferite colturi turistice ale orasului, nu m-am simtit deloc in largul meu in orasul ala.
am scos volumul de antume, la mai bine de 4 ani de la ultima carte.
pare destul de bine primit, cel putin in blogosfera.
am fost tot anul intr-o singura relatie, ceea ce constituie o premiera pentru ultimii cinci-6 ani. n-a fost deloc usor.
in decembrie am inceput, pentru prima oara in viata, sa citesc carti de poezii.
am inceput sa scriu un ciclu de ceva ce seamana cu poeme despre perioada petrecuta in berlin. lorgean theatre a mers bine. se suprapune in continuare peste garsoniera mea.
cind ma gindesc la 2011 simt o mare oboseala.
de ceva vreme nu prea mai reusesc sa ma relaxez.
si am sentimentul ca partea cea mai buna a vietii s-a scurs deja.
pina acum vreo doi ani postarile de pe blog din categoria “after every party I die” erau destul de intilnite.
cam de la 17 ani, cind am inceput sa ies in rockotecile din c-ta si prin discotecile din mamaia si pina in toamna trecuta mi-am petrecut un numar semnificativ de nopti “iesind”.
si un numar semnificativ de zile cufundat in mahmureala.
cum a fost cea de azi.
a devenit o stare atit de rara incit merita sa o tezaurizez.
Ioana Nemes (1979 - 2011) a fost dintre cele mai cunoscuti artisti romani din generatia ei. Lucrarile ei au fost expuse la SecessionVienna (2010), Istanbul Biennial, (2009), Smart Project Space Amsterdam (2009), U-Turn Copenhagen (2008), Prague Biennial (2007), Bucharest Biennial (2006), si Kunsthalle Fridericianum, Kassel (2006). A obtinut rezidente la IASPIS Stockholm (2010), Kulturkontakt Vienna (2004), Art-In-General (New York) si a primit Future of Europe Art Prize din partea Galerie Für Zeitgenössische Kunst, Leipzig (2007).
Ioana Nemes inaugurase primul sau solo show din New York, intr-unul dintre cele mai importante spatii de arta din SUA, Art-In-General si se afla in rezidenta Art-In-General & Pavilion.
*
mi-e imposibil sa scriu orice altceva. s-a intimplat simbata seara, in new york.
heart-attack.
l-am cunoscut prea putin pe als. cind tineam mai aproape de asa numita lume a filmului ne mai intilneam la diferite evenimente ne salutam si schimbam citeva cuvinte.
am mincat o data impreuna, alaturi de iulia blaga, undeva linga gara din cannes, oras in care nu m-am simtit deloc in largul meu (de atunci mi-am pierdut orice drive legat de scenaristica/regie), si unde el era ca acasa.
la un moment dat, acum trei ani, mi-a trimis un sms in care mi-a spus ca o sa cumpere lorgean pentru ca scrisesem undeva de pasiunea mea pentru sahara si acest lucru se reflecta in roman. als tradusese in romana una dintre cartile mele preferate, sheltering sky (ceai in sahara), si corespondase o vreme chiar cu paul bowles.
nu stiu daca a cumparat cartea. daca da, nu stiu daca i-a placut, si oricum, nu are nicio importanta.
i-am citit cu placere o carte despre film (de ce vedem filme) si am rasfoit o alta (dialectica lui robinson)
desi n-am fost vreodata apropiati era o prezenta pe care simteam si o respectam.
als imi aduce aminte de piesa lui sting “englishman in new york”, poate pentru ca l-am vazut dansind exuberant si sarutindu-se pe ringul de dans din clubul diesel la o petrecere tiff. e amintirea pe care am de gind sa o pastrez.
iulia blaga, care i-a fost prietena apropiata, a scris un text mult mai cald aici
*
aseara a fost ultimul eveniment la cndbu’ care dispare temporar ca spatiu fizic, ceea ce va influenta inevitabil evolutia lui.
in ultimii ani, spatiul ala din coasta tnb-ul, a fost singurul loc in afara garsonierei mele unde m-am simtit acasa.
imi cam petrec timpul gindindu-ma si scriind la mmm-urile de pe metropotam.
la urma urmei, e singurul job pe care-l am.
in rest, am inceput sa rescriu capitolul al doilea din romanul SF, dar lucrez fara nicio placere reala, doar pentru ca mi-am propus sa-l termin anul asta. de fapt, pina in vara.
mi-e tot mai clar ca nu prea mai gasesc nicio satisfactie in scris literatura.
m-am intors din piatra neamt cu chef sa mai filmez ceva, dorinta care se cam stinsese in timp.
misto atmosfera de festival, cu oameni simpatici si relaxati.
totusi socializarea permanenta ma oboseste, din cind in cind ma duceam si stateam in camera o ora-doua si mai bibileam la cite un rind, ca sa ma simt util.
desigur dintre multele persoane cunoscute o sa ramin in contact cu maxim 2-3, as usual.
dilletant gathering si-a facut prima aparitie publica, in noaptea de revelion, parasind living-room lui edi unde se produsese pina acum.
ca de obicei, n-am pregatit nimic si am improvizat.
la primele doua momente m-am simtit destul de stingher tragind de coardele basului inconjurat de lume (eram si foarte treaz), dar la a treia prestatie mi-am revenit.
oricum, era amuzant sa fim in postura de trupa care cinta de revelion. mi-a adus aminte de perioada cu grupul sanitar, cind “cintam” in parcarile carrefour sau la -10C, pe un teren de fotbal, in fata unor copii de la orfelinat sau in big mamou, in fata a cinci-sase oameni.
