ii multumesc accesului de gripa care m-a ajutat sa ignor “cumpana dintre ani”.
drept urmare nu mai fac nicio distinctie intre 2009 si 2010. o sa-mi aduc aminte cindva, in memorii poate, despre anul ala in care am stat la berlin si londra si in care am renuntat definitiv la ochelarii pe care-i purtam din ‘96. si o sa spun tot timpul: “dar nu mai stiu cind s-a intimplat asta, in 2009 sau 2010, nu conteaza…”
perioada de rezidenta e deja amintire, urmeaza cea de bonus, pe care o petrec tot in belgravia. (thanks Magda & Simona)
in mansarda s-a mutat stefan peca, eu am coborit in demisolul ICR-ului.
intotdeauna am fost curios cum e sa vezi numai picioare. acum stiu, nu e misto.
montaj, povestirea inceputa acum patru luni pe islandische strasse, e aproape gata, mai are nevoie doar de o americano coffee tall de 1.70 pounds. e textul pe care l-am lucrat cel mai atent din tot ce am scris pina acum. daca as scrie in ritmul asta, as scoate o carte la zece ani.
poate ca ar fi mai bine.
#
azi-noapte asteptau autobuzul in statie o minnie mouse cu un aer pierdut, un pirat cu tricorn ponosit, killerul din scream si un tenismen insingerat, cu o racheta rupta legata de incheietura. eu si soferul aratam normal.
dupa o lunga perioada vegetala, islandische strasse s-a animat.
dupa plecarea tatei, in camera libera a locuit pentru citeva zile markus, un finlandez student la regie in helsinki si cu care m-am imprietenit rapid, iar de alaltaieri au sosit doua tipe din tara bascilor. le spun “bascutele” pentru ca sint micute si sporovaiesc in limba aia arhaica.
simbata dimineata, dupa o noapte petrecuta intr-un bar de pe rigaer strasse 105, la doi pasi de locul unde am locuit in luna mai, markus mi-a povestit ca l-a visat pe tarantino (in bar se tot bagase pulp fiction).
aseara am ajuns in bar 25, clubul in aer liber unde s-a filmat o parte din berlin calling. fusesem pentru prima oara anul trecut, cind eram complet rupt, si ramasesem cu niste amintiri franjurate si psihedelice. acum bar 25 arata ca un club plin de turisti din palma de majorca, cu muzica de b52. abia dupa ora 1 setul s-a schimbat, desi nu prea spectaculos (dj era o tipa si tot urlam cu markus, “balls on the deck”)
cu cinci minute inainte de a pleca, ramas singur pe o canapea de piele uzata, privirea mi-a fost blocata de un cap mare si foarte familiar. era quentin tarantino. nu stiu foarte bine de ce, ca nu prea am reactii la staruri, dar mi-a cazut fata. l-am chemat pe markus si m-am bilbiit, tarantino, man… finlandezul a ramas mai socat ca mine, dar poate ca asta l-a facut sa se duca la el (era cu 2 nemtoaice banale) si sa-i spuna ca tocmai il visase.
pe la mijlocul serii, vorbeam cu markus despre ceva si ultimul lui cuvint a fost “revolution”. in mai putin de 5 secunde, s-a schimbat piesa si a inceput s-a auzit “revolutioooon”.
la 5 dimineata, pe cind mincam supa chinezeasca in capatul lui islandische, din tufisuri a aparut un arici care s-a apropiat de noi pina la mai putin de un metru, completind galeria de personaje pe care tocmai le inventasem, the suicidal cat, pisica sinucigasa din berlin care incearca sa se sinucida in fiecare noapte si care devine cunoscuta incit are propriul show, the unentertained dog, ciinele plictisit care le-a vazut pe toate si pe care toti cei din jur incearca sa-l distreze si, din acel moment, the brave hedgehog, ariciul care incearca tot timpul sa o salveze pe the suicidal cat.
de doua ori pe an merg la petrecerile 24fun.
asta inseamna ca a doua zi sint mahmur.
fetze familiare, atmosfera de vama, alcool.
de obicei ma codesc sa ies din casa, dar stiu ca intotdeauna se termina cu dans si antren.
aseara am ajuns putin dupa ora 11 si toata lumea era deja praf. cred nu am mai fost imbratisat de multa vreme de atit de multi oameni.
mi-a luat jumatate de ora sa ma racordez la starea generala. la vortexul de care scriam in articolul precedent.
as putea sa rezum noaptea in emoticoane.
*
intr-o singura zi, si aia de mahmureala, am fost sunat de un agent vodafone care voia sa ma conecteze la internet, de o domnisoara care voia sa-mi ofere asigurare de sanatate, iar la usa au batut usor, crestineste, doua femei care raspindeau cuvintul domnului.
ar trebui sa fiu miscat de atita atentie, dar mi-e foarte greu cu durerea asta de cap.
Atmosfera relaxata, adunari pe grupulete, stringeri de mina, pupaturi pe obraz, tipete usoare la revederi. Miinile mingiie paharele, zimbetele sint din buze, atingerile - intimplatoare. Conversatii culturale, updatari personale, socializare verbala. Muzica se aude clar. Lichidele curg, gheata zornaie, degete pricepute ruleaza. Sintem inca in zona pe care memoria o va retine. Virtejul se formeaza incet, adunind lent reziduuri de pe fundul oceanului destroy-ului colectiv. Sosesc intirziatii, unii cu ochii deja sclipitori. Imbratisari. Paharele se ciocnesc, gheata clincane, foitele fosnesc. Volumul creste. Si al vocilor. Linga DJ se aduna alti DJ, un sobor de preoti in amvon. Prietenele lor stau linga pupitru. Si beau. Soldurile se misca pe beat. Oamenii se desprind de linga pereti ca si cum i-ai razui. La ora 1, in virtej se arunca de-a valma timizi, fete parasite, cupluri cu probleme, singuratici, amanti, flirteuri profesionisti. Oamenii cu care pina atunci ai purtat conversatii normale incep sa-si arate limba cind deschid gura. Fata cu care ai vorbit despre Bansky se unduie pe ring. Tipul care stia atitea despre arta contemporana ventileaza cu miinile in jurul fundului unei fete care pare nou intrata in aria urbana. Grupuri mici dispar la toaleta si se intorc frecindu-si nasurile. Se aduce gheata, paharele de plastic intra unele in altele, muzica urla. De cum e deschisa, gura primeste un lichid, o limba ori o pastiluta. Virtejul se inalta maiestuos din cutiute, pliculete, sticle, jointuri, din buze intredeschise. Discutii lungi de o ora poposesc direct in recycle bin-ul memoriei. Drame, iubiri, despartiri, declaratii pasionale se consuma fara sa mai ajunga pe bloguri, in jurnale sau in simtiri. Creierul devine un palimpsest in care se amesteca toate petrecerile la care ai fost vreodata.
(avanpremiera 24fun) ori nu
la petrecerile la care ajung in ultima vreme lumea se face praf.
inclusiv eu.
oamenii se distreaza f bine, dar nu-si mai aduc aminte o buna parte din momentele noptii. discutii lungi de o ora poposesc direct in recycle bin-ul memoriei. drame, iubiri, despartiri, declaratii pasionale se consuma fara sa mai ajunga pe bloguri, in jurnale sau in simtiri. creierul devine un palimpsest in care se amesteca toate petrecerile de pina atunci. cei treji devin martori pretiosi. ar trebui angajate persoane care sa noteze tot ceea ce vad si sa povesteasca a doua zi celor care li s-a rupt filmul. in cele din urma, in minte ramine o singura mare petrecere, la care sint prezenti toti cei pe care i-ai intilnit vreodata in asemenea locuri.
simbata noapte am ajuns la o asemenea petrecere.
a doua zi mi s-a amintit ca am petrecut ceva timp intr-o camera de care uitasem complet ca exista in apartament. intrucit s-au petrecut citeva lucruri care implicau prieteni ajunsi in situatii “interesante” (”interesant” e cuvintul folosit atunci cind nu-l gasesti pe cel potrivit), o prelungire a unor situatii de la alte petreceri.
azi am inceput sa fac o investigatie despre noaptea la care am fost unul dintre protagonisti, dar din care amintirile sint ca un cos de sosete desperecheate.
am vorbit pe mess cu 5 persoane care au fost prezente la party, simtindu-ma ca personajul lui guy pearce din filmul lui nolan. a fost de-a dreptul amuzant, mai ales ca “memento” s-a transformat in “rashomon”. fiecare persoana a avut propria versiune asupra evenimentelor noptii.
some memories are best forgotten
vineri dimineata am fost in casa lui stelian tanase.
am facut un interviu pentru esquire, legat de ultima sa carte, maestro. (mai multe, in alt post)
cum am ajuns acasa, am picat in pat. in noaptea precedenta, dupa deschiderea la lorgean theatre (mai multe, in alt post) statusem la ota pina la 5 dimineata. cam de fiecare data, inainte de concerte, ajungeam sa pierd noaptea pe undeva, in fum si alcool (mai multe, in alt post). pe vremea aia lucram, asa cu nu reuseam sa ma odihnesc suficient.
asa s-a intimplat si acum.
doar ca, de data asta, am dormit ca un prunc.
am facut cd-ul pentru concert, regretind ca nu avem timp sa pregatim in vreun fel reunirea. ultima oara cind ne-am intilnit cu totii a fost acum doi ani si ceva, cind am filmat videoclipul la tanase. iar ultima “cintare” a fost acum patru ani, in club a si a fost jalnic.
cu grupul sanitar am tot performat in locuri “speciale”:
pe gazonul unui teren de fotbal stadion, la -10C, in fata unor copii orfani
la un concert electoral in popesti-leordeni
la nunta lui capatos
in calarasi, intr-un restaurant janghinos in care am fost prea timorati sa mai facem ceva
in parcare la carrefour
de data asta, dupa o repetitie sumara care a durat cam jumatate de ora si in timpul careia am consumat toti trei o sticla de apa plata si doua bomboane de ciocolata (mai multe, intr-un alt post), ne-am indreptat catre petrecerea de craciun a firmelor re:ply, dc communication si headvertising.
petrecere care se cam terminase.
diana ne sunase sa ne spuna ca mai mult de jumatate din oameni plecasera acasa, dar cei care ramasesera sint cu chef.
noua insa nu ne venea deloc cheful sa ne manifestam in spatiul ala, mult prea mare. trecuse prea mult timp ca sa ne mai amuzam de locuri inedite.
ina insista sa plecam, sa plecam.
onica era indecis.
eu eram relativ ok. ma uitasem pe youtube la citeva piese din concerte si am realizat ca imi aduc aminte versurile cu relativa usurinta. versurile si si miscarile.
a aparut cioran, eram deja pe trepte, imbracati - “daca tot am venit pina aici, hai sa cintam.”
si am cintat.
citeva persoane stiau mai bine versurile ca noi.
in el grande comandante, pe vremuri club gay, muzica din playshitlist a sfarimat boxele.
intr-un separeu gingureau doi indragostiti inconjurati de cutii de pizza. dupa ce ingurgitau o felie, se sarutau. alta felie, alt lung sarut romantic care ajuta la formarea bolului alimentar. mi-i imaginez facind amor pe un blat urias, rostogolindu-se prin sos de rosii si bucati de ardei gras.
mi-au dus aminte de george costanza care reusise, intr-un episod, sa-si combine cele doua mari pasiuni: sexul si mincarea. pina cind “a zburat prea aproape de soare cu aripi de pastrama”.
*
dupa noaptea de la ota, unde am dat peste un numar neasteptat de mare de ex-lovers, am revazut, mahmur, “broken flowers”. am toate sansele sa ajung ca don johnson. in plus, bill murray seamana foarte bine cu taica’meu. ar trebui sa-mi comand niste treninguri cu dungi. dupa-amiaza, cind m-am dus la ina sa lucrez la cizelarea traducerii de la “ora burlacilor” m-am adapostit de ploaie intr-un gang. pe jos era un buchet de lalele rupte.
cu o gentutza in spate in care aveam un tricou si doua carti m-am postat in autocarul care trebuia sa ne duca la un eveniment murfatlar. credeam ca e o chestie de o zi.
a fost de trei.
prima
podgorie, cunostinte noi pe autocar (prietenii mei, jurnalistii). conu alecu (un actor simpatic), prinz romanesc, vinutz, plimbare, caldura, papica, vinutz, orchestra, apus printre struguri, iar vinutz, cazare constanta, vinutz, baie in mare noaptea, vinutz, weed, sex, vinutz, somn.
a doua
mahmureala
a treia
traditionalul frappe cu Gilu, la irish pub.
