uBlog.ro

primul film pornit de la un text scris pentru 24fun (si care nu e regizat de mine)

Omul din sondaje from Razvan Chirila on Vimeo.

In textul din 24fun publicat pe 1 decembrie, la sapou, in loc de “antropologia loisir-ului” a aparut scris “antropologia loaisir-ului”. Desi o semnalasem din timp, corectura n-a mai apucat sa fie facuta (pe print). Acum 6 luni, pe 28 iunie 2011, in loc de “pistolet” am scris “pistlet”. |n cel din 15 aprilie 2011, in loc de “pisicuta” a aparut “pisicusa”. Pe 4 martie 2010, in loc de “am vrut sa urc pe barca” de fapt voiam sa spun “am vrut sa ma urc pe banca”. |n textul din 2005, intitulat “Muieti sint posMaggii?” Will Delvoy e de fapt Wim Delvoye. |n februarie 2009, intr-o discutie, am zis “in cartea care am citit-o” in loc de “in cartea pe care am citit-o”. Chiar in ziua in care scris acest text aproape ca am spus “autostrade” in loc de “autostrazi”. |ntre anii 1990 si 2011 am pronuntat adesea cuvinte gresite (si cu accent groaznic) in limba engleza, pe care le-am presarat nonsalant in conversatii. Cu siguranta , l-am citat gresit pe Sartre in loc de Oscar Wilde. Sau invers. Habar nu mai am cine a spus “Tot ce conteaza in viata sint aparentele”. Prima varianta a textului “8 ore”, publicata pe site-ul lui Andrei Gheorghe este, practic, o antologie de greseli gramaticale. Daca fost comentata pentru continut la cursurile facultatii de jurnalistica, ar fi putut fi comentata la fel de bine si la orele de sintaxa de la facultatea de litere. Pe 18 august 2007 am urcat intr-un autobuz gresit. Era joi. |ntr-o povestire din prima mea carte, am folosit cuvintul “firman” crezind ca este arhaismul pentru firma (de magazin). Cind am trimis primul comunicat de presa al Grupului Sanitar, l-am presarat intentionat cu greseli. A fost publicat intocmai. |n 2003, cind prietena mea de atunci mi-a sugerat sa ne mutam impreuna am zis in mod eronat “da”. De cite ori tastez cuvintul performance imi iese “perfromance”, iar in loc de “format” scriu “fromat”. Acum citiva ani am descoperit ca, desi le gindesc cind construiesc in minte frazele, din textele mele lipsesc adesea prepozitiile si marea majoritate a cuvintelor din doua litere. Ma intreb daca este vreo forma prepozitionala de dislexie.
Sugaci fiind, scutece murdaream. S-a intimplat de citeva ori ca, in loc sa pling cu “oaaaa”, am plins gresit “oauaah”.Si uite asa. Si-am incalecat pe-o sa. Si v-am spus povestea mea. |n acest text, nici ca ma indoiesc, macar o eroare (sintactica sau semantica) - tot s-a strecurat. Dar nici ca-mi pasa, v-am pupat

Christvertising. Sediul central se află la Vatican. Are filiale în toată lumea și un singur patron. Cu siguranță, ați auzit de el, chiar dacă nu se arată niciodată. Niște răuvoitori susțin chiar că nu există și că afacerea e condusă de executivi. În primele secole, agenția a avut niște new business manageri formidabili, dar în ultimul timp au cam pierdut teren în fața concurenței. Ca să te angajezi la Christvertising trebuie să cunoști pe de rost brand-book-ul pe care patronul l-a dictat directorilor generali. În agenție domnește permanent o liniște pioasă. În lumina filtrată de vitralii, angajații, purtînd haine simple, nebranduite, stau în fața computerelor, o serie limitată Apple, cu mărul nemușcat. În încăperea rezervată creativilor, un tînăr cu părul lung ascultă în căști white-indie-rock în timp ce retușează o epifanie a sfîntului Lorgean. Doi copywriteri joacă badminton. Fluturașul zboară grațios peste birouri. Cel care cîștigă punctul îi cere scuze celuilalt iar acesta îi întoarce și cealaltă față a paletei. După terminarea meciului revin fără grabă la lucru. Au o eternitate înainte. Rezultatele muncii lor le întîlniți pe felicitări, calendare religioase, flyer-ele cu “unde-ți petreci veșnicia?”, mailuri. Piscurile creației sînt atinse în sms-urile pe care le primim cu toții de Paști și Crăciun: “Hristos a înviat!” Bucurii în suflet și bunătăți pe masă! Și sănătate pentru a cinsti cum se cuvine un Paște luminos!”, “Pe vremuri oamenii aveau cruce de lemn și inimă de aur. Fie ca învierea Domnului să ne readucă aurul în suflet.” “Iepuraș pufos și darnic vă doresc” sau “Crăciunul să nu îți aducă numai bucurii digerabile, beutură, fete, cai putere și amintiri din copilărie”! Amin!

fragment din Antume

|n ani omenesti, Pusuke ar fi implinit in scurt timp 118. Ar fi povestit lucruri din primul razboi mondial, ar fi incurcat frigiderul cu bideul, ar fi dat din minute la emisiunile cu animale (sic!) si s-ar fi plins de tinerii din ziua de azi, adica de tot restul lumii. Dar Pusuke nu ar fi putut face toate astea pentru ca este sau, mai précis, a fost - ciine. Cel mai batrin ciine din lume. Departe de legile neomenoase (dublu sic!) romanesti, aflat in Tokyo, dupa o viata lunga si linistita, inceputa in 1985, anul in care citeam cea mai buna editie din Almanahul Copiilor si ascultam Sandra la pick-up, Pusuke, ca si Veronica, s-a hotarit sa moara. {tirea a circulat pe tot mapamondul, la concurenta cu vestile negative despre euro. Astfel ca, dupa dezbaterile ingrijorate despre perspectivele sumbre ale economiei mondiale, discutiile s-au terminat cu comentarii despre fabulosul destin al lui Pusuke. |mi pare rau, nu ma pot abtine sa nu folosesc cit pot de des numele lui Pusuke, cind scriu Pusuke pur si simplu parca ma mingaie cineva pe crestet. Acest eveniment mediatic deschide pirtie unei potentiale avalanse de stiri de acelasi calibru: moartea celei mai grizonate vrabii din lume, decesul celui mai batrin curcan din Europa, disparitia celui mai virstnic tintar, ajuns pe lumea cealalta la venerabila virsta de trei saptamini si inevitabil, trecerea in nefiinta a celui mai matusalemic motan care a lenevit si mieunat vreodata in locuintele omenesti. Dar am si eu o stire cu un ciine: in fata scarii mele sta, de mai bine de un an, unul care seamana foarte bine cu lupoaica din binecunoscutul grup statuar. Desi e intreg, primeste multa mincare si atentie de la toata scara, n-am vazut in viata mea un ciine mai trist. De cite ori trec pe linga el si ma priveste cu ochii aia, ma simt prost pentru ca traiesc. Poate ca-i e dor de Pusuke.
(avanpremiera 24fun)

Desi, de ceva vreme, statul pune la dispozitie citeva surse de finantare pentru cei care activeaza in sectorul cultural independent, modalitatea neprietenoasa in care o face ii determina pe acestia sa renunte adesea la accesarea lor. Mi-aduc aminte cu enervare de perioada obositoare in care am aplicat la Programul Cantemir al ICR-ului. Cu tot ajutorul oferit de o prietena, m-am simtit adesea neputincios in fata formularelor complicate si redundante. Poate nu intimplator, la fel ca si ortodoxismul pe care-l sprijina, statul roman te face sa te simti vinovat pentru ca existi si ca ai nevoi. |n procesul aplicarii, m-am simtit ca taranul care statea la intrarea in conac cu caciula in mina, asteptind ca boierul sa-l bage in seama. Desigur, interactiunile dintre artistii si managerii culturali independenti si institutiile statului sint mult complexe si diverse decit experienta pe care am avut-o. Pe o parte dintre acestea si-au propus sa le identifice si sa le abordeze Raluca Pop si {tefania Ferchedau prin proiectul Cultura Activa - resurse pentru participare si advocacy in sectorul cultural independent. Acest proiect ofera daca nu o carare, macar semne de marcaj prin jungla pe care statul roman a plantat-o, ca intr-un quest, pentru a-i impiedica pe operatorii culturali independenti sa ajunga la resursele pe care tot el le ofera. Cele citeva saptamini de manifestari si evenimente au inclus o serie de dezbateri tematice: Advocacy in cultura si mediul non-guvernametal, Evolutia institutiilor publice in relatie cu mediul asociativ, Statutul artistului si rolul sau in influentarea politicilor pentru cultura, Independent in Romania si in Europa . Proiecte, politici publice si finantari, Managementul spatiilor de arta independente. Pe timpul proiectului, doritorii de informatii au avut la dispozitie un centru-resusa cu materiale informative. Cind reusesc sa se afirme, statul roman se lauda cu artistii sai. Poate ca aparitia unui birou permanent, aflat in dialog constant cu Coalitia Sectorului Cultural Independent i-ar oferi si mai multe prilejuri de mindrie.

Ar fi trebuit sa fiu intr-una din salile unde se desfasura cea de-a 11-a editie a festivalul de film documentar Astra, dar mi-am spus ca e prea frumos afara. Am ajuns de multe ori in Sibiu si, aproape de fiecare data, mi-am propus sa vizitez si Rasinariul. Cioran il descrisese ca un loc idilic, in care a trait o copilarie fericita. Principalul farmec al drumului ar fi fost tramvaiul care facea legatura intre cele doua localitati trecind printr-o bucata buna de padure. Din nefericire, de citeva luni, primarul Sibiului a decis ca aceasta linie este nerentabila si a inlocuit-o cu un banal autobuz. |n cele din urma am ajuns in Rasinari cu un nene care probabil traieste din asta, transportind 3-4 calatori cu masina proprie. Pe locul din fata se afla o doamna foarte nervoasa care a inceput sa urle cind am intrebat daca ne poate lasa direct la casa lui Cioran. S-a ciorovait nitel si cu soferul caruia i-a aratat degetul din mijloc. La un moment dat, poate pentru a ne oferi o mostra de specific local, i-a spus lui (sau babei din spate) “Ce nu intelegi, vrei sa zic in germana? |n Dobrogea s-ar fi spus “Ce nu intelegi, ce esti turc?” Dupa ce tanti a coborit soferul s-a enervat pe cineva care se bagase in fata lui si a inceput sa injure suculent. Ceea nu la impiedicat sa ne spuna “Doamne Ajuta” cind i-am urat o zi buna. |n ciuda acestui preambul , i-am dat dreptate lui Cioran. Mi-ar fi placut sa copilaresc in Rasinari. E un sat mare, cu multe case frumos colorate. |n fata fostei sale case, acum proprietatea unei persoane straine, se afla bustul sau, usor murdarit de pamint. Vizavi e o bisericuta, iar putin mai sus am dat peste pensiunea Emil Cioran. La un moment dat, niste copii saraci ne-au cerut bani. O femeie care a crezut ca sintem straini a strigat sa nu le dam pentru ca-i “pipa”, in loc sa-si cumpere ciocolata. Copii au injurat-o. Unul dintre ei ne-a urmat multa vreme. Avea o voce tinguitoare, in care cuvintele se topisera intr-o litanie continua. Pina n-a primit ceva maruntis nu s-a oprit. Sper ca i-a tihnit tigara.

De ceva vreme, locuitorii din Constanta se confrunta cu un fenomen inexplicabil. Amploarea pe care a luat-o il face sa devina ingrijorator. Din cauza deversarii deseurilor si a apei menajere in Marea Neagra, fauna locala s-a adaptat si s-a obisnuit cu resturile culinare ale oamenilor. Asemeni ursilor care bintuie cosurile de gunoi din Brasov, vietuitoarele marii au inceput sa caute de mincare prin oras. La iesirea din patiserii, siruri de stavrizi asteapta sa le arunci o placinta dobrogeana sau bucati de suberec. |ntorcindu-se acasa, cetatenii au surpriza sa descopere in bucatarie cete de guvizi misunind dupa firimituri. Un domn care locuieste pe bulevardul {tefan cel Mare a descoperit in frigider o pastruga indopindu-se din sarmalele facute de o vecina. Cind a incercat sa o prinda, aceasta l-a privit lung, surprinzator de expresiv si a sters-o demn, lasind in urma ei un borcanel de icre negre. Doi gemeni sustin ca, in timp ce se uitau linistiti la o emisiune auto, un morun aparut de niciunde le-a insfacat punga cu chips-uri si a disparut in baie. Locatarii unui bloc de pe fostul bulevard Filimon Sirbu sint terorizati de un banc de hamsii care le tin calea, obligindu-i sa imparta cu ele continutul alimentar al sacoselor. Pina si inofensivii si dragalasii delfini, altadata mindria orasului, atenteaza la mincarea locuitorilor, sarind pina la balcoanele de la etajele superioare pentru a insfaca din zbor cirnatii pusi la uscat si borcanele cu muraturi. Se spune ca in piata Ovidiu un grup de foci au fost prinse prostituindu-se pentru napolitane si salam de biscuiti. Quo Vadis, Tomis?

intr-o seara, in timp ce stateam la masa intr-o gradina si scriam texte ca acesta, am dat sa ma ridic. Mi-a fost imposibil pentru ca partea inferioara a picioarelor mele era acoperita de un strat gros de tintari. Practic aveam un pantalon facut din denim si insecte. Printre putinele avantaje ale corpului meu e toleranta la tintari. Detin un tip de singe care nu e foarte atragator. Adica, daca ar avea de ales, s-ar duce intotdeauna la celalalt, indiferent de cum arata fata lui. Nu se asaza pe mine decit atunci cind nu au de ales. Ce ma deranjeaza la ei nu e piscatura, ci biziitul. Nu inteleg de ce natura i-a inzestrat cu acest stupid mijloc de avertizare care-i da de de gol de fiecare data cind isi cauta de mincare. Daca vampirii ar fi la fel de galagiosi, atunci n-ar mai fi niciun vampir pe Pamint. Nu stiu ce cauta tintarul in jurul capului cind tot ce e bun e mult mai jos. Daca ar ajuta la ceva, mi-as trasa sageti indicatoare catre portiunile corpului cele mai indepartate de urechi. Nu stiu pe nimeni care simpatizeze aceste fiinte natingi. Exista nenumarate asociatii pentru protectia animalelor si niciuna pentru protectia insectelor. Sint oameni care urasc atit de tare tintarii incit au propus ca in fiecare oras sa fie amenajate mici camere de gazare. Sau sa fie umflati artificial si folositi ca fluturasi pentru partidele de badminton. Din mici si iuti sa devina lenti si elastici. Cel mult mi-ar placea sa las un tintar lipit intre doua vene si, aidoma magarului lui Buridan, sa moara de foame pentru ca nu se poate hotari din care sa suga.

Vitea Mihailov este locuitor al tinutului legendar al Deltei. De mic a dovedit aptitudini deosebite. La virsta de 10 ani a invatat sa citeasca, la 12 ani stia deja toate literele. Si-a construit de unul singur un laptop din stuf si tulpini uscate de loboda. A fost primul locuitor al Deltei Dunarii care a avut cont pe Facebook. Desi nu a parasit niciodata satul Mila 23 (decit pentru a face citeva incursiuni nocturne la Periprava si Murighiol), a fost tag-uit in fotografii de la evenimente culturale & mondene din Bucuresti, Brasov, Milano, Detroit, Miercurea-Ciuc. |n curtea colibei sale, unde a construit o scena din setci, Vitea face performance-uri care au inceput sa atraga atentia artistilor profesionisti. Marina Abramovic si-a exprimat admiratia pentru munca lui Vitea si si-a exprimat sprijinul in organizarea unui festival de dans modern si pescuit care sa arate rolul important si profund al Balcanilor in cultura europeana. Numarul de turisti din Mila 23 s-a dublat de cind Vitea isi expune instalatiile in ograda (sculpturi in oase de stiuca dupa personajele lui Vermeer). Din cind in cind, cind ii vine cheful, Vitea Mihailov ia fix 15 spectatori, ii baga in casa si le citeste poezii pentru copii in ucrainiana, dupa care se dezbraca la piele si se spala intr-o copaie fara apa. Se pare ca lenjeria lui intima are proprietati deosebite. Sticla, odata stearsa cu o bucata de pinza provenita de la chilotii artistului, ramine curata vreme indelungata. |n serile de august, la lumina facliilor pot fi observati sute de oameni din toata lumea frecindu-si ochelarii cu bucatele de material gri, cu pete maronii.

(avanpremiera 24fun)

Dintr-o revista pentru femei am aflat ca, prin strainatate, o noua meserie a aparut in nomenclator. Cind nu ai timp, dar ai bani, un asistent personal care sa faca shopping in locul tau e de mare ajutor. Pentru ca stie unde sa mearga, stie sa se tocmeasca şi stie cind sint promotii inainte sa fie anuntate. Desi isi trage un procent de 15-20% din ceea ce cumpara pentru tine, de fapt te scoti, pentru ca, in general, obtine discount pe orice isi pune ochii. Cum traversez o perioada mai buna, m-am gindit ca am ajuns intr-un moment al vietii in care sint suficient de cool ca sa angajez pe cineva care sa aiba grija de look-ul si de continutul stomacului meu. Acest personal shopper va merge in fiecare duminica la Matache si va analiza necrutator oferta de castraveti de la tarabe. Va face fata, in locul meu, femeilor cu gura mare de la raionul de brinza, care pur si simplu te forteaza sa cumperi. Pentru ca are gusturi fine, va face diferenta intre o gulie româneasca si una de Italia. De asemenea, va colinda supermarketurile ca sa compare preturile la parizer si imi va livra cele 200 grame de care organismul meu are nevoie saptaminal. Personal shopper-ul meu va selecta atent oferta de pufuleti de la magazinasele de la Sala Palatului. Va sti si in somn data cind second-handul Maria, de pe Maria Rosetti ofera articole la 1 leu.Cind vom merge cu nasul la mare, el va negocia nemilos pretul calatoriei, astfel încât sa putem merge amindoi la pret de un bilet. Ajunsi pe nisip, va obtine cea mai buna bucatica de plaja, dupa ce va negocia cu soarele ca pe porţiunea noastra sa bata cu o intensitate moderata.