book of memory, partea a doua din invention to solitude a lui paul auster. o carticica despre relatia dintre scris si memorie care m-a absorbit complet. indiferent unde ma aflam, in autobuzul 32, in gradina apartamentului danei (pe care o cunosc de la 17 ani) sau pe treptele spaniole, lectura m-a facut sa ignor complet ceea ce era in jurul meu.
in casa lui freud din londra, in micul magazinas aranjat intr-o camera, o vedere dintre cele cu texte funny: niciodata nu e prea tirziu sa ai o copilarie fericita.
in mr. nobody, oamenii au devenit imortali. ultimului muritor, aflat in pragul mortii i se ia (pe blat) un interviu de catre un jurnalist. povestile lui sint incorente si aiuritoare. fiecare dintre ele are o borna, o iubita/sotie, alat in fiecare variant. practic, intreg filmul e o anamneza, cu o perspectiva a timpului foloisndu-se o perspectiva asupra timpului similara cu cea a lui vonnegut in abator five. la sfirsit, jurnalistul, exasperat, intreaba care dintre variante e cea adevarata. batrinul raspunde, nu conteaza, chiar si ce se intimpla acum e in mintea unui baiat de noua ani.
auster: O., now in his seventees, his memory failing, his face wrinkled as a half-closed palm. looking at A. and shaking his head with deadpan wit: “what a strange thing to happen to a little boy”
eu sint ok tu esti ok, steve harris – din nou, despre analiza tranzactionala si importanta covirsitoare a primilor sase ani din viata. despre cum copilul de atunci ia niste decizii pe care le va urma toata viata si va reactiona la fel in situatii nefamiliare (unheimlich)
unhomeness, therefore, as a memory of another, much earlier home of the mind
perhaps we may say that every child at play behaves like an imaginative writer, in that he creates a world of his own or, more truly, rearranges the things of his world and orders it in a new way - auster
cind am avut ocazia de a publica prima mea carte, baltazar si hazardul, stiam foarte ca e imatura, prost scrisa si lipsita de mare valoare literara. stiu ca mi-am spus: nu-mi pasa, peste ani, imi va spune ceva important despre mine, cum eram la 20 de ani.
fiecare carte este o viitoare reamintire. asta nu inseamna ca, automat, continutul e autobiografic, ci temele explorate, modul in care e scrisa, chiar si numele personajelor, reflecta o parte din cel care eram atunci.
cum trairile sint continue, e foarte greu sa realizezi cind s-au petrcut schimbarile interioare.
imi vad cartile ca pe sint niste borne. de fiecare data cind scriu in prezent imi creez viitorul trecut. pentru ca trecutul se schimba la fiecare carte.
fac asta doar pentru mine si nu pentru cititori. pentru cititori sint povestile.
emanciparea Adultului ii permite Copilului liber sa apara din nou (steve harris)
in aprilie 2011 am cumparat cartea lui paul auster din libraria shakespeare and co din paris. intorcindu-ma acasa si rasfoind un album in care pe vremuri decupam diferite lucuri care-mi captau interesul din publicatii, am descoperit ca, in urma cu cinci-sase ani, lipisem un anunt prin care cei de la shakespeare and co anuntau ca gazduiesc scriitori peste noapte cu conditia sa faca ordine/curat prin librarie. stiu ca mi-am dorit sa ajung cindva acolo.
si am ajuns, fara sa stiu ca am ajuns.
am fost mai fericit descoperind asta decit daca m-as fi straduit sa ajung si, in cele din urma, s-ar fi intimplat.
imi aduc aminte foarte putine lucruri din copilarie (si nu doar). daca se intimpla sa povestesc ceva din acea perioada, ceea ce se intimpla foarte rar, o fac ca si cum as povesti un film. nu ma identific cu povestea care, intimplator, e la persoana intii. mai pe scurt, nu retraiesc. cind mi se povesteste ceva despre mine copil, intotdeauna intreb, lipsit de orice ipocrizie “pe bune?”
auster, din nou: a man sits alone in room and writes.
un copil sta singur intr-o camera si se joaca.
in principal cu colectia de monede straine. prin extensie, cu lumea.
to enter this room is to vanish in a place where past and present meet.
Young journalist: Everything you say is contradictory. You can’t have been in one place and another at the same time. Of all those lives, which one is the right one?
Nemo Nobody aged 118: Each of these lives is the right one! Every path is the right path. Everything could have been anything else and it would have just as much meaning.
