uBlog.ro

una dintre putinele tinute care nu s-au demodat de-a lungul timpului e cea de cersetor.

la inceput, mi se parea atit de stupid ca oamenii sa-si dea replicile cintind ori sa mearga cu autobuzul si brusc sa inceapa sa lalaie un cintec despre copilarie.
musical-urile sint in general corny, au plot simplificat, iar cintecele sint de cele mai multe ori plictisitoare.
aproape toate cintecele din animatiile disney ma enerveaza.
la vremea lui, mi-a placut moulin rouge. acum nu cred ca l-as mai gusta.
si nici chicago.
dancer in the dark e de apreciat pentru inteligenta abordarii si a destructurarii genului, dar nu l-am admirat si cu inima.
in schimb, hedwig & the angry inch m-a dat pe spate. si de atunci asa am ramas.
e unul dintre filmele mele favorite
musical indie pare o etichetare aberanta dar nu e. trey parker, creatorul south park a facut o monstruozitate delicioasa intitulata cannibal the musical.
desigur, ca intotdeauna cind incepe sa-mi placa ceva, as vrea sa incerc si eu sa fac. asa ca am scris un scurt-metraj musical, pe un subiect total ireventios, dar care a ramas la stadiul asta.
in schimb, stiu pe cineva care-si va duce intentiile pina la capat.
aseara am fost green hours sa-l vad pe stefan peca performind, acompaniat de doua laptopuri, cintecele unui musical intitulat lo-fi.
nu-l cunosc prea bine pe stefan dar, nu stiu de ce, nu ma asteptam sa-l intilnesc in postura de vocalist si compozitor. il vazusem o data, la street delivery 2010, insotit de laurentiu banescu, tinind in mina ceea ce parea o chitara micuta, dar nu s-a bagat la jam sessionul organizat de tataia.
asa ca n-am putut fi decit placut surprins de diversitatea si calitatea cintecelor pe care le-a compus & interpretat, cit si faptul ca il tine vocea atit de bine timp de mai bine de doua ore.
sper sa-si gaseasca rapid colaboratorii potriviti pentru ca as vrea tare sa vad produsul final. cu siguranta va fi ce profi. din cite stiu, stefan chiar a studiat cum se scrie si construieste un musical de tip american.

aici un exemplu:

imi place sa ma uit la mailuri, nu sa le citesc
(dintr-o convorbire telefonica)

sint intr-o perioada in care prefer sa ma uit la seriale si sa citesc carti groase.
mai am putin din ultima serie din six feet under.
imi place sa-mi impart ziua in doua, marcata de un episod
alaltaieri am terminat ingaduinta nordului de philip hensher.
istoria a doua familii intinsa pe 950 de pagini.
as mai fi citit inca pe atit.

macheta In Oglinda, originally uploaded by jean_lorin.

in oglinda: 27 mai, 29 mai, 31 mai la lorgean theatre
cerul in timpul noptii
de susan hodgetts
un roman si patru englezi. in inchisoare.
voci: andrei ionita, paul dunca, rolando matsangos, jean-lorin sterian, alin zabrauteanu
sound design: alin zabrauteanu
pe culmile revarsarii
de jean-lorin sterian
un englez si patru romani. in toalete.
cu rolando matsangos, andrei ionita, alexandra pirici, boyan slavov

in oglinda este un proiect lorgean theatre sustinut de british council

sa fii englez in romania inseamna sa fii expat. sa fii roman in marea britanie inseamna sa fii imigrant. doi dramaturgi din ambele tari au scris cate o piesa in care se regasesc interactiuni intre romani si englezi, reflectind identitati contemporane. in oglinda.

lorgean theatre este singurul teatru de apartament din Romania.
lorgean theatre presupune transpunerea activitatilor performative in spaţiul privat si locuit.

informatii si inscrieri la reprezentatii la lorgeantheatre@gmail.com/0723246870

parteneri media: 24 fun, veioza arte, metropotam.ro, modernism.ro, neaparat.ro
prieteni: anthony frost & cornel gologan

ma doare cind rid.
ma tot dau pe linga vorbele astea si le gasesc tot felul de intrebuintari.
poti sa iei vreodata in serios pe cineva care te roaga sa nu o/il mai faci sa rida?
stiu persoane care se iau atit de in serios incit ma doare cind rid pare motto-ul care le guverneaza existenta.
imi place mult mai mult ma doare si rid.
e mai putin brav decit ma doare, dar rid, dar mai onest.
cu rid cind ma doare ajungem la S&M.
mai nuantat, dar pe aceeasi directie ar fi cind ma doare, rid.
conditionalul optativ duce la bravada sau ingrijorare, in functie de locul unde e plasat “daca”: daca m-ar durea, as ride si m-ar durea daca as ride.
daca negam, ajungem la nu ma doare cind nu rid, care suna profund, dar nu e.

sint trei lucruri pe care le detest sa se intimple la lorgean theatre:

spectatorii sa intirzie
sa nu aduca obiecte, ceea ce pentru mine e echivalentul cu a te servi cu ceva din magazin dupa care sa o stergi. sa ignori deliberat o regula care face ca acest loc sa fie ceea ce este e o actiune pe care o percep intotdeauna ca pe o ofensa.
invitatul sa mai vina cu inca o persoana fara sa anunte.

aseara, doua persoane si-au marcat ultima lor prezenta in spatiul meu privat.
desi au intirziat 20 de minute, au tinut sa intre, deranjind pe toata lumea.
din nefericire, nu incuiasem usa.
apoi unul dintre idioti, evident fumat, s-a dus in bucatarie (intre living-room si bucatarie nu exista usi) unde si-a mai aprins un joint. dupa ce a vorbit la telefon s-a intors in camera cu un aer blazat. indiferent ce se intimpla in jurul lui, el avea un performance separat.

acum vreo doua luni avusesem miki case, in care cineva n-a adus obiect, a mai chemat pe cineva fara sa anunte si acel cineva a intirziat foarte mult.

altfel, in atmosfera informala creata de andrei isfan, care a performat dezinvolt cu cartile de joc, “peste mina”, prezenta nesimtitilor s-a estompat.

proza mea preferata, tradusa in engleza de nu mai stiu cine

pe un site romana-american, all hollow, intr-o editie dedicata literaturii.

de/cu laurentiu banescu

monoloagele 11 mai, originally uploaded by jean_lorin.

“am scris unul, apoi mi-am facut o lista de diversi cu problemele lor, apoi au inceput sa vorbeasca. pe toti ii mai auzisem vazusem candva. si, dupa 5 ani, uite ca si-au facut curaj sa ia cuvantul in fata camerelor reunite care impreuna formeaza nici mai mult nici mai putin decat una garsoniera. salutam pe aceasta cale intreaga natiune de vecini!”

saptamina trecuta am ajuns, pentru prima oara, intr-un camin de batrini, moses rosen.
nu poti sa nu intri acolo fara sa nu ti se stringa inima.
ca si in avion, unde nu poti ignora niciodata ca ar putea fi ultima calatorie, intr-un asemenea loc nu poti sa nu te gindesti la faptul ca exista posibilitatea ca sa fii unul dintre viitorii ocupanti ai unui pat.
timp de trei luni, 10 rezidenţi ai căminului Rosen au lucrat împreună cu artiştii tangaProject în cadrul unui atelier de istorii personalizate ale obiectelor rezidenţilor.
spectacolul virsta obiectelor la care am asistat este rezultatul acestui proces.
pentru rezidenţii unui cămin de vârstnici, obiectele pe care le au cu ei – din motive obiective numărul lor e mic – au o puternică valoare simbolică. din acest punct de vedere, capitalul lor emoţional devine extrem de semnificativ.
miza atelierului a fost descoperirea acelor obiecte care au o relevanţă afectivă şi socio-politică majoră. Care devin arhiva unei lumi mobile, transmise prin poveste. Obiecte narative, legate de etape-cheie din existenţa posesorilor lor.
virsta obiectelor face parte din proiectul virsta4, proiect de artă comunitară, desfăşurat de tangaProject împreună cu rezidenţii căminului de persoane vârstnice “amalia şi sef rabin dr. moses rosen” din august 2009.
n-a fost usor de urmarit spectacolul emo]ionant dat de cei zece batrini, printre care si o femeie de 102 ani.
faptul ca protagonisti erau evrei si mai toti avusesera tangente cu momente nefericite ale istoriei, a sporit dramatismul lecturilor.
dupa cum spunea pompiliu sterian! care la 92 de ani alearga 1500 de metri in jurul caminului, marele merit al celor implicati in proiect, mihaela michailov, katia pascariu, alice monica marinescu, paul dunca si david schwartz, pe linga obiectivul propus, incercarea de schimbare a perceptiei asupra bătrâneţii în societatea românească, a fost faptul ca au dat un sens zilelor monotone ale unor oameni aflati aproape de finalul cursei.