uBlog.ro

carti

1. In mers de rac – Gunther Grass
2. Santierul-fantoma – Onetti
3. Fric - Stefan Agopian
4. Marea Neagra – O calatorie printre culturi – Neal Ascherson
5. Antropologia corpului si modernitatea – David Le Breton
6. Iarna la Lisabona – Antonio Munoz Molina
7. Yo yo – George Vasilievici

Filme

1. Choke (Clark Gregg, 2008)
2. Kids (Larry Clark, 1995)
3. Constantin si Elena (Andrei Dascalescu, 2008)
4. Soul Kitchen (Fatih Akin, 2009)
5. Gravehopping (Jan Cvitocvic, 2005)
6. Arthur (Steve Gordon,1981)
7. Rules of Attraction (Roger Avary, 1992)
8. Warnung vor einer heiligen Nutte (Fassbinder, 1971)
seria 1 - Family Guy

cind ti se spune love me, de fapt ti se spune help me sau fuck me. le-am preferat intotdeauna pe femeile vor sa spuna join me.

ca de atitea ori, ma cuprinde brusc dorinta de a pleca din constanta si in aceeasi zi ma urc in tren sau autocar si parasesc acest oras in care nu ma mai reflect in niciun fel.
e o relatie consumata, niciunul nu-l mai vrea pe celalalt.
mi-a pierit complet cheful de a rascoli in trecut dupa nume si locuri, sa trag de oameni ca sa ne revedem si sa ajungem sa vorbim despre altii.
exact opusul a ceea ce s-a intimplat in vara asta in bucuresti, cind mi-am propus si in mare parte am si reusit sa discut despre noi si despre prezent cu mai toti cei pe care i-am intilnit.

Pe la sfirsitul anilor 80, aparusera si in Romania ceasurile de mina cu afisaj electronic. Pentru ca inca nu aparusera inca telefoanele mobile, cam toata lumea avea ceasuri. Era cam unicul device care putea fi purtat si aratat in public. |n anii 1990-1991 iti permiteai sa schimbi ceasul in fiecare saptamina. Erau facute dintr-un fel de plastic cauciucat, in culori stridente si se stricau rapid. |n scurt timp, ceasul incepuse sa cumuleze tot mai multe functii inutile, a caror insumare ii dadea proprietarului un statut mai bengos (va rog sa-mi scuzati lexicul, dar de citeva zile sint in Constanta si incep sa reciclez cuvinte din copilarie). De exemplu, mai cotcar era tipul care avea un ceas cu 12 melodii decit cel care avea doar cu 8. Cele 4 melodii in plus (niste piriieli care acum ar suna ori foarte enervant ori foarte cool) faceau diferenta in ierarhia clasei. Erau ceasurile electronice cu jocuri, cu rachetele minuscule care trebuiau sa evite meteoriti. Conducerea lor in timpul orei aducea mustrari si penalizari. Erau ceasuri hibrid, cu afisaj electronic si clasic in acelasi timp. Unele dintre cele clasice aveau si busola, foarte folositoare in raspinditele situatii in care un individ se ratacea in padure si nu se putea orienta dupa licheni. Dar ceasul care aducea respect maxim la malul marii era ceasul subacvatic. Pai cu un ceas subacvatic capabil sa functioneze la 10 de metri sub nivelul apei puteai sa o arzi lejer la bluzuri cu gagicile mai storfulite (toate fetele care ieseau cu baieti mai mari sau din alte clase erau curve) fara riscul de a fi refuzat. Daca ceasul tau casto rezista (conform indicatiilor de pe cadran) la 20 de metri, atunci aveai toate sansele sa mamelesti o colega in pauza, prin bluza de la uniforma. Altfel, ceasurile subacvatice erau foarte utile cind iti dadeai intilniri pe fundul apei si nu voiai sa o astepti pe curva aia de care erai indragostit mai mult de un sfert de ora.

in loc sa ajung in rockoteca nord, m-am trezit in vama.
era atit de improbabil sa fiu acolo vineri seara, in devalmasia acea zgomotoasa, incit ma simteam bine. ca atunci, cind la finala campionatului mondial, casa mi s-a umplut de barbati care comentau si beau bere, ceea ce era o situatie mult mai aproape de lorgean theatre decit de viata mea obisnuita.
oricum, nu pot sa-i inteleg pe cei care vin inca in vama si-si consuma putinele zile libere din an intr-un loc atit de deplorabil care condamna la alcoolizare rapida.
*
stranie si nu prea intilnire in constanta cu m.
nu prea, pentru ca linga ea se stringe tot firescul din lume.

am intrat in scara b a blocului BI4 din b-dul mamaia nr. 168 fara prea mari emotii.
si la fel am iesit, putin mai ametit, dupa ce bausem o bere si jumatate intr-un apartament de la etajul 6.

timp de 8 ani am locuit un etaj mai jos, intr-un apartament cu trei camere, cu doua balcoane, unul care dadea spre mare, celalalt spre bulevard. din cele aproximativ 12-13 locuinte in care am stat de-a lungul timpului, ramine, alaturi de shipot, unul dintre locurile pe care le-am simtit drept “acasa”.

cind am ajuns in constanta, am primit un mesaj pe facebook de la madalina (cu care nu mai vorbisem de vreo 5-6 ani):
“salut…neaparat vroiam sa-ti impartasesc niste emotii traite de curand…(nu e ceea ce pare..:)) am intrat ieri, ptr prima data dupa o mie de ani in scara de la Trandafiru’, unde ai stat. Acelasi lift, aceeasi senzatie…s-au mutat 2 prietene la 6…heheeee… si am sa tot merg pe acolo :)”
am raspuns:
“pai ia-ma si pe mine :). sint in c-ta pt o saptamina.
nr meu e in continuare acelasi”

asa am ajuns in scara de la “Trandafiru”. (cartier numit astfel dupa celebra cofetarie de la parter)
ca parte din aceasta campanie auto-asumata de dezvrajire.
prefer sa vad orasul asta cu ochi straini si sa ajung poate fiu surprins placut, decit sa caut cu privirea incalcata de nostalgie dupa chipuri si locuri familiare.

in rest, constanta ramine un oras plin de ciini, cocalari, cotropit sezonier de acele familii detestabile care se intorc cu pielea rosie si fierbinte de la plaja ca sa manince ciorba.

am platit factura vodafone intr-un sediu brd. in dreptul ghiseului, in fata mea, se aflau doi indivizi tunsi scurt, purtind tricouri mulate si sorturi. au primit de la casierita patru caramizi de bancnote de 50 de lei si s-au apucat sa le numere cu mina dreapta. tinind teancul in mina stinga, din spate pareau ca executa o laba marunta si metodica, intr-un sincron perfect. din cind in cind isi muiau degetele in gura si reluau inaintarea cotului inainte si inapoi, ca in scenele grosolane in care un barbat spala cu furtunul iar camera e pozitionata astfel ca din dreptul lui sa se vada un mare jet.
*
desi imi propusesem sa nu apelez la memoria afectiva a orasului, dintr-un impuls spontan i-am scris pe messenger unei prietene din perioada constanteana cu care, inevitabil, avusesem si ceva efuziuni amoroase.
ne-am intilnit dupa 3 ore.
pentru mine era doar o buna prietena, dar stiam ca m-a iubit timp de multi ani, iubire pe care o primisem cu gratia celui care si-l inchipuie pe celalalt vesnic la dispozitia lui. stiu ca tezauriza o pereche de chiloti de-ai mei (pe care mi-i amintesc bine, erau portocalii) si mi-a marturisit ca-i mai are si acum intr-o cutie cu lucruri vechi.
are un baietel de 3 ani si e separata de sotul ei de ceva timp.
isi aminteste mai multe despre cum eram eu la 20 de ani decit imi amintesc eu.
cred ca reintilnirea cu mine a facut-o sa se simta ca in adolescenta.
eu m-am simtit foarte vag stinjenit, putin surprins, relaxat, in continuare dezvrajit si mai tirziu, in noapte, stind pe terasa si fumind o tigara de la tata, melancolic.
pe de alta parte, orice virsta vom avea, intre noi se va pastra acelasi pattern de relatie din adolescenta. la fel se intimpla cu toti cei pe care i-am cunoscut atunci si inca mai pastrez legatura.
*
aseara am reusit sa termin de scris un cintec pe care-l incepusem de multa vreme.
titlul mi-a venit de la o discutie din tren cu i., cind mi-a marturisit ca de ceva vreme si-a revenit dintr-o lunga amorteala, dupa ce intilnirea cu cineva i-a produs un fel de explozie in plexul solar.
cintecul se numeste total eclipse of the solar plexus.
am scris ultimele versuri ca si cum as fi jucat un rol, pentru ca eram senin si multumit de tot ce am trait vara asta.

o pana de curent mi-a intrerupt fatal ultima postare.
scriam despre starea de constanta, destul de confuza dupa ultima luna petrecuta prin case straine, de faptul ca trebuie sa scriu despre prima mea calatorie in strainatate si cum se vor amesteca aceste experiente in textul pentru urmatoarea antologie a editurii art.
si de caldura, pe care n-am simtit-o pina acum in aceasta vara si care m-a izbit brusc in sufrageria din apartamentul tatei. zbaterile neputincioase ale unui ventilator nu reusesc sa o alunge.

dar acum ma aflu intr-o loc in care desi nu au aer conditionat, au cafea la ibric si curent.
doua motive ca sa ma apuc de scris si sa las sunatul cunoscutilor pentru alta data.

si mai scrisesem ceva, dar nu mi-a aduc aminte. cred ca o tentativa de rezolutie pentru aceste zece zile.

si despre faptul ca si drumurile la constanta au devenit calatorii in strainatate.

ziua 1 - enchantment - 9 ore cu trenul bucuresti-sibiu, am jucat pentru prima oara jocul pe care l-am inventat intr-o piesa de teatru, un fel de fazan bazat pe istoria personala, enchantment, hotelul bisericii evanghelice, cruce deasupra usii, gothic make up, o sticla de coniac terminata in doi in mai putin de o ora, cigarettes-shot-uri-kisses, acreditare, the sisters , the sisters, vocea aspra a lui eldritch, doua chitare, fara bas, fara bas? programming, abia de la marian incep sa simt ceva, giving ground a sunat ca un schelet metalic, lucretia my reflection fara bas?, something fast, mult fum, andrew are un tricou fosforescent de cocalar, alice, first and last and always, dominion, vision thing, inevitabilul temple of love, some puke over the dance floor, some beers, intilnire cu titani ai destroyului din bucuresti, some dance, some talk, one argue, day 2, totally disenchantment, im your man pe repeat, starea de talk to me but I’m not here, decis sa nu raminem la serj tankian, autocar 5 ore, scris versurile unui cintec, acum 15 ani descriam cam aceleasi lucruri, o fi bine, o fi rau? who cares?

|n vremurile in care mai eram angajat imi programam concediile in functie de data vreunui concert. Plecam in strainatate nu pentru a face turism, ci ca sa prind o trupa preferata. Festivalul de la Sziget a fost o mare revelatie. Daca la Bucuresti veneau numai dinozauri, line-up-ul ungurilor continea formatiile momentului. |n timp, mi-am vazut live cam toate preferintele musicale, culminind cu Nick Cave and The Bad Seeds anul trecut in Dresda. |n afara de PJ Harvey sI formatii cu vocali decedati, am avut contact sonor sI visual cu tot playlistul care conteaza. Treptat, entuziamul meu de merge la concerte s-a diminuat desI, in continuare, ascult zilnic muzica sI imi trag nume noi. The Sisters of Mercy fac parte dintre trupele care bintuie prin lume de vreo 30 de ani sI au intrat in topul preferintelor mele cind inca mai scoteau LP-uri (Vision Thing, care a fost sI ultimul de studio). Am fost atras intotdeauna de vocile cavernoase, iar combinatia de dance-beat cu riff-uri metal ma ridica sI acum de pe scaun. Nu e prea greu sa nu stii toate piesele The Sisters of Mercy pentru ca au doar trei albume sI ceva cintece pe compilatii. Pentru muzica goth, Andrew Eldritch este ce a fost Tristan Tzara pentru dadaisti. Cunoscut ca nefiind o personalitate prea comoda, Eltridch refuza sa comenteze de ce nu a mai scos un album nou de 20 ani. Ceea ce nu-l impiedica sa porneasca in turnee lungi, ca sI cum ar avea recent de promovat. The Sisters of Mercy nu sint o formatie care s-a reunit sa cinte pentru bani pentru simplul motiv ca nu s-au despartit niciodata. Cu doar doi membri de baza, Eldritch sI drum-machine-ul Dr. Avalanche au continuat sa apara pe scena in diferite formule, confirmindu-sI de fiecare data statutul de cult band. Pe 13 august vor performa in Sibiu, in cadrul festivalului ArtMania. Voi fi acolo, urlind cu voce cit pot eu de cavernoasa: It’s a small world, and it smells bad, I’d buy another if I had back what I paid!”