uBlog.ro

30iulie2010, originally uploaded by jean_lorin.

vineri, 30 iulie, ora 20

se fac 8 zile de cind m-am mutat din nou in tepes voda, in casa cu curte, verdeata, pisica, tobe si bas.
m-am obisnuit sa-mi ia micul dejun afara, sa-mi petrec timpul uitindu-ma la plantele care se misca sub bataia vintului, sa primesc adesea prieteni, sa descifrez partituri de bas de la the cure, sa citesc pe terasa, sa scriu la o noua povestire, probabil ultima sau penultima dintre cele care vor fi integrate in roman.

cam asta e vacanta pe anul asta.
n-am chef de mare, de berlin si de nicio iesire din tara.

Cu insertii de trompeta

Cunosc multa lume, dar n-am cunoscut niciodata un dirijor. N-am dat niciodata mina cu cineva care-si cistiga existenta cu ajutorul unei baghete. De altfel, dorinta de a intilni un dirijor are in spate o curiozitate care ma roade de ceva vreme. E legata de nuielusa cu care-I ameninta pe cei din fata lui. M-am intrebat tot timpul ce nevoie are un om despre care toata lumea stie ca ca este conducatorul orchestrei de un betigas ridicol care sa-I sporeasca autoritatea. Stau linga Cismigiu, o zona binecuvintata a orasului. Geamurile garsonierei dau spre Conservator, mai précis spre cladirea in care exerseaza clasele de trompeta. Am spus exerseaza si nu cinta, pentru ca, tot anul, mai putin in iunie/iulie cind probabil dau examene, prin ferestrele lor se revarsa tot felul de sunete care sint departe de a fi armonice. Asta ma face sa-mi doresc foarte tare sa-mi cumpar o trompeta si, in momentele in care isi odihnesc plaminii, sa emit catre ei frustrari sonore. I|n general, ii recunosti pe trompetisti, trombonisti, flautisti dupa forma cutiei in care-si cara instrumentul. Cum potI insa sa recunosti un dirijor? Cum isi transporta bagheta? In buzunarul de la piept? |n sosete, cum isi tin scotienii sticlutele de whisky? Exista baghete ieftine, de serie, chinezesti si altele din fibra de sticla carora le face reclama dirijorul filarmonicii din Weimar? Exista baghete telescopice? Bunicile le croseteaza huse de bagheta nepoteilor care vor sa dea la Conservator? Cum ar suna Rahmaninov dirijat cu o bagheta rosie, facuta dintr-un material buretos? Dirijorii chinezi folosesc betisoare? Si, ca m-am enervat, aproape fara nicio legatura, ce rahat de viata are tipul de la timpane care trebuie sa le plezneasca o singura data, dupa o ora si douazeci si doua de minute, timp in care totI ceilaltI din orchestra au asudat deja, dupa care se aseaza la loc si se mai ridica la aplauze?

acum aproape doi ani ma indreptam spre o intilnire nocturna (un telefon venit dupa miezul noptii) ascultind in casti waldeck - addicted to you. mergeam linistit, fara sa ma grabesc. acceptasem ca venise momentul in care urma sa incep o relatie frustranta, a carei intensitate emotionala era mai presus de orice judecata. am purtat acea relatie mai bine de jumatate de an, luptindu-ma tot timpul cu povara ei, vesnic disponibil si redus la un martor neputincios care asista la auto-distrugerea obiectului fascinatiei sale.
intr-o alta noapte, cu o luna inainte de a pleca din tara (metoda sigura de cicatrizare), in timp ce l. adormise dupa un discurs incoerent, m-am ridicat cuprins de o usurare care m-a purtat pina acasa aproape dansind. nu ma tin minte ce melodii am ascultat pe drum.
de cite ori am reusit sa ies din vraja cuiva am fost fericit, pentru ca timing-ul sentimentelor nu mi-a fost sortit de prea multe ori. as putea asemana starea cu momentul cind injectiile calmante isi fac in sfirsit efectul dupa o criza cumplita si interminabila de rinichi. corpul, care pina atunci a stat incordat in batalia cu piatra, se relaxeaza, secreta endorfine si adormi intr-o stare de beatitudine pe care nu ai cum sa o obtii intr-o stare normala.

de data asta, ies dintr-o fascinatie/indragostire sau ce a fost ca n-am niciun chef sa folosesc cuvinte mari fara nici cel mai sentiment de usurare.
nu mi-am dorit deloc ca sistemul de auto-protectie sa se puna in functiune.
dar nu prea am avut de ales.

cred ca fragmentul din blogul amoralului, gasit pe blogul lui djerzinski, (blog dupa blog dupa blog) pe care l-am mai citat o data cindva, mi s-a intiparit cumva in subconstient si elimin tot mai rapid pe toti cei care imi ofera ceea ce nu-mi doresc.

“Nu alerga după oameni, nu îi curta, nu îi căuta. Pe cei ce înseamnă ceva cu adevărat nu îi vei putea evita.Nu curta îndelung femeile. Pe cele ce-ţi sunt destinate nu le vei putea ocoli. Pleacă la timp din orice poveste. Sfârşiturile sunt urâte, atunci când totul s-a consumat. Pleacă de lângă o femeie atunci când încă mai înseamnă ceva pentru tine, înainte să o consumi. Vei rămâne cu ceva durabil, cu o urmă, cu un rest”.

de altfel, de mai bine de un an si jumatate am invatat sa-mi fac singur injectiile izbavitoare.

cum nu am mai publicat nimic de trei ani, poate ca ar trebui sa semnalizez antologia editurii art, primul fum, in care am si eu un text, copulari de aur pe strada sau cind am crezut ca am tras primul fum

iata un fragment:
|n Constanta anilor ’90 mai putea fi bauta berea Malbera.
|n Constanta anilor ’90 muzica nou` venea de la un un studio de inregistrari numit Elvis, situat intr-un chiosc amarit din fata IMC-ului, adica Institutul de Marina Civila.
|n Constanta anilor ’90 mai existau cinematografe.
|n Constanta anilor ’90 oamenii jucau tenis in mijlocul strazii.
|n Constanta anilor ’90 se sarbatorea cu mult alcool ziua Marinei, pe 15 august.
|n Constanta anilor ’90 aveam parul lung si purtam tricou cu Metallica.
|n 1994, la cinematograful Dacia, proaspat renovat pentru a de veni in scurt timp discoteca, a rulat timp de o saptamina filmul The Doors. L-am vazut de doua ori, prima oara cu doua fete, Madalina si Mona, si a doua oara cu Bebi, al carui nume in actele oficiale e Petre Comanita. Dupa o saptamina de prezenta pe ceea ce criticii de film numesc “marile ecrane”, in Constanta numarul de fani The Doors a atins cote uluitoare. Doorsmania a cuprins batrinul Tomis. Jim Morrison l-a detronat pe Ovidiu de pe soclul din piata cu acelasi nume. Siragul de margele si pantalonii de piele au triumfat asupra togii prafuite. Versurile lui Jim, absconse, pline de simboluri animale si clocotind de erotism au cotropit ultimele pagini ale caietelor liceencelor.
De la cele citeva piese pe care le aveam in completare pe o caseta, am facut rost de toate albumele. Mi-am tras filmul lui Stone pe un VHS (de la studioul Elvis) si l-am vazut in loop cam de 15 ori. A ramas inca cel mai vizionat film din viata mea. La scena finala, cind trupul lui Jim era gasit cada, plingeam de fiecare data. Ascultam The End si visam sa port cizme din piele de sarpe. Voiam betia simturilor, voiam autodistrugere, voiam sa deschid cu piciorul usa perceptiilor. Voiam sa urlu, asemeni lui Morrison: How many of you are really alive? Si, pentru ca eram virgin, voiam Golden Copulations on the Streets.”

asa cum uneori cind sint cu cineva nu gasesc nimic de spus, uneori deschid sectiunea add new post a blogului si nu gasesc nimic de scris

dupa mai bine de 10 zile de pauza, timp in care mi-am finalizat disertatia la un calculator cu tastatura imprevizibila (dar atit de util) am revenit la laptopul IBM.
face parte dintr-o generatie la a carui nastere facebookul nu exista iar hotmailul era mailul predominant.
imi e mult drag decit macbookul hipsteresc pe care l-am avut timp de doi si care a crapat samavolnic tragind dupa el in neant ceva texte si fotografii.
n-am nimic de spus la luni 9 dimineata, doar ca ma bucur sa scriu un post la tastatura care reactioneaza la comenzi ca o pisica torcind.

e cea de miine.
cind ma voi trezi dimineata, oglinda imi va oferi un chip grav si complex.
in privirea mea se vor reflecta aspectele pregnante al societatii in care traiesc.
reificate in cele trei lucrari reunite sub titlul “aber etwas gibts”/”ceva tot este”.
e misto arta, imi place.
sper sa fie fursecuri la vernisaj.

Premisa
Ideea e simpla, fiecare dintre noi propune un artist sau o lucrare. Ne este de la inceput evident ca expozitia va avea un caracter eterogen.

Where is What?
Le/i-am ales pe Astrochicas, Harry Guttman, copiii de la Street Delivery, Deea Serban, Jean-Lorin Sterian, Anca Stirbacu, Partog Vartanian si Alexandra Velescu. Ei nu par a impartasi, la o prima vedere, vreo perspectiva comuna. Dar se intalnesc, in mod exceptional, in acelasi spatiu, cu ocazia expozitiei de la UNAgaleria.

The Beef!
Eforturile individuale ale fiecaruia dintre noi au scopul comun de interogare a esentei actului artistic. De ce „Where´s the beef”? Pentru istoria sintagmei: de la aparent banala replica a unei reclame TV, din anii 80, ce promova hamburgerii de la Wendy´s, la transformarea ei in μιμητισμός (modelul imitat) si unitate culturala transferabila.

Where´s the Brief?
Intrebarea-titlu este asadar o expresie a cautarii unei consistente in demersul atat artistic cat si critic, care uneori poate parea golit de sens, o manifestare lipsita de motivatii convingatoare. Alteori acesta poate fi dublat de un efort hermeneutic care submineaza ideea initiala sau o exploateaza pentru a o inlocui cu un lung sir de forme fara fond.

Pentru a va alatura celor care se intreaba “Where’s the beef?”, va asteptam la vernisajul expozitiei, luni, 5 iulie, ora 17, la UNAgaleria.

Curatori: Anouk, Adrian Buga, Cristina Epure, Ruxandra Tulban, Deea Şerban, Roxana Vasile, Andreea Zaharia.

today.

inainte de a ma inchide pentru 24 de ore in sala ronda de la cndb, impreuna cu alti 10-15 oameni, fara posibilitata de a comunica cu exteriorul, iata scurta lista cu bucurii cinefile & literare din luna cea mai agitata de pina acum:

carti
1. romanul oxfordului - javier marias
2. performance, introducere si teorie - richard schechner

filme
1. eyes wide open (haim tabakman, 2009)