acum un an
acum un an, la ora cind scria acest post, eram pe oranien strasse, inconjurat de oameni veseli si relaxati care se bucurau de ziua de 1 mai dansind, bind si fumind, ca peste tot in lume. un carnaval cool, hipster si glam-trash din care simteam ca fac parte. mai tirziu, ca de obicei, ceva anarhisti si vesnic protestatari aveau sa se ia la bataie cu politia.
imi lasasem geanta pe holul apartamentului din rigaer strasse 100A unde urma sa locuiesc cu doi nemti, stefan si anja. in momentul in care ajunsesem, nauc dupa calatoria matinala cu avionul, stefan dadea cu aspiratorul pe mocheta, casa era plina de oameni, iar camera pe care o inchiriasem era complet goala.
avea sa se mobileze cu o saltea, o masa de lemn si un fotoliu.
si cu sabiuta gonflabila pe care o luasem cu mine ca sa o folosesc pe post de perna.
m-am asezat cu ei in bucatarie, am baut o cafea incercind o conversatie banala in timp ce in minte imi pulsau intrebarile: ce caut eu aici? de ce am facut asta? ce-o sa se intimple cu mine?
apoi am plecat prin locuri deja batute.
in ziua aia 1 mai din 2009 eram extatic. as fi dansat pe strada si fara muzica.
si chiar am facut-o in urmatoarele zile.
eram fericit ca parasisem romania, ca renuntasem la o viata de club care mi se incrustase in piele de atitia ani, ca-mi taiam tentatiile efemere si, cel mai important, decit, ieseam de sub vraja fetida a unui tip de fete defecte de care ma inconjurasem si a caror prezenta nu facea decit sa-mi releveze propriile gauri negre ale felului meu de a am relationa cu cei din jur si, implicit, cu mine.
ma duceam in orasul destroy-ului ca sa renunt la destroy.
si asta s-a si intimplat.
chiar daca m-am intors dupa jumatate de an, m-am intors fara sa ma mai intorc.
