uBlog.ro

irina: Stateam asa si contemplam intr-o zi despre viata din liceu.Si mi-am amintit de tine cand am dat teza la romana.Totul perfect pana cand au venit notele,si parca o vad pe profa de romana cum statea in fatza clasei cu teza ta in mana,1 foaie si inca una rupta de la jumate….Cand te-a intrebat dc arata asa,mai stii ce ai raspuns?:))))))))

eu: habar n-am, spune-mi mor de curiozitate, am gasit mai demult 2 lucrari, la romana si la geografie unde aberam linistit despre orice altceva decit temele date.

irina: “Cand a intrat profa Festeanu Camelia in clasa si ne-a adus lucrarile,era socata de ce vazuse la tine:))))Pe a doua foaie erau scrise doar cateva randuri si restul era rupta.:)))Cand te-a intrebat dc ai rupt foaia,i-ai raspuns ca era pacat de restul sa atarne asa goala:))))Socul a fost mai mare dupa raspunsul asta…Iar noi era lesinati de ras….La inceput a crezut ca esti nebun dar dupa ce a mai trecut timp si-a dat seama ca esti si un geniu.Chiar imi amintesc cand a zis-o in fatza clasei.”

eu nu mi-a aduc aminte deloc faza asta, iar la faza cu geniul sa avem pardon.
ce-i drept, aveam pletute eminesciene, eram f timid desi eram rasfatat de fetele din liceu. citeam cioran & eliade si sufeream f tare intre 4 pereti, dar mi-e greu sa-mi aduc aminte de ce. de fapt n-am niciun chef sa-mi rascolesc amintirile, motiv pentru care evit sa deschid caietele de jurnal din perioada aia. probabil ca faceam cu usurinta fixatii sentimentale pentru persoane cu care nu puteam interactiona si le ignoram gratios pe cele care faceau fixatii pt mine.
atunci cochetam serios cu suicidul si i-am admirat si-i admir si acum pe cei care au avut curajul sa o faca
in acelasi timp, am fost mai tot timpul impregnat de lebenlust care ma facea sa organizez baluri, evenimente, sa trag dupa mine oameni.
nu cred ca m-am schimbat f mult, doar ca nu mai pendulez atit de usor intre extreme.

real time directing azi la cursul lui fieroiu.
. am avut de citeva ori impresia ca joc un fel de sah cu oameni, inventindu-le traiectorii arbitrare pentru a crea efemere tablouri vivante.
mi-a placut mai mult decit sa performez.
*
in casa de la bunicii din vf. cimpului, sub masa din camera “de zi” erau agatate in tifon bucati de cas care-si scurgeau zerul intr-o oala. imi aduc aminte zgomotul pe care-l facea siroitul si mirosul de lapte fermentind in devenirea lui spre brinza.
azi, dintr-o punga de lapte angst uitata in frigider si o esarfa ramasa de la cine stie cine, am facut un bulgare de cas.
il voi minca miine dimineata.

sa googlesti numele cuiva e ca si cum l-ai mirosi pe furis

THE RECTIFIER CREW, originally uploaded by jean_lorin.

azi, 22 mai, ora 18.00
CNDB (intrarea dinspre laptarie)

there is nothing you can do from the lights point of you
obviously you don’t exist
just one thing can work for you, call the Rectifier Crew
they’re able to restore reality

de fapt, aseara au fost trei performance-uri.
dupa cele doua anuntate a urmat neasteptatul performance solo al lui eric t. care fusese spectator la precedentele.

mr. trules sta in los angeles si a tinut timp de 2 saptamini doua workshopuri la unatc.
a fost fascinant sa urmaresc un om de 62 de ani, care vorbeste despre el la persoana a III-a. pentru orice intrebare avea o tone de povesti cu si despre el, in toate gradatiile, de la funny stories la dramatice. simteai cum duce o sagetica imaginara a mouse-ului spre folderul cu texte autobiografice, permanent pregatit sa se reverse.

dupa ce a plecat, am vorbit despre el inca doua ore.
intr-un fel a reusit ceea ce-si doreste de la oameni: sa-i intrige, sa le capteze atentia, sa-i incite.

de fapt, e ca in actorie, cind joci sa zicem hamlet esti hamlet si in acelasi timp esti tu care-l joci pe hamlet (schechner).
dar e cam dubios cind esti eric t. si in acelasi timp il joci pe eric t.

pe de alta parte a fost misto sa ascult opiniile despre viata ale unui om inteligent, evreu american si ateu. dar mai misto a fost sa cunosc un om construit intr-un mod atit de strain de felul meu de a fi. mi se pare intodeauna mai interesant modul in care vorbesc oamenii decit ceea ce spun, structura sistemului decit continutul lui.

si mi-a placut foarte tare de cei din jurul meu, de felul in care s-au raportat la el si intrebarile pe care i le-au pus.

eric ne-a spus ca a a trait cea mai autentica seara de cind e in romania. i-am facut cadou un cerb de lemn pe care am scris lorgean theatre cu markerul, spunindu-i ca e mestesug traditional. imi ceruse direct un cadou, recunoscind despre el ca e un taker.
adusese, conform temei reprezentatii, un sacou vechi, out of fashion, pe care nu l-a lasat la intrare, ca restul spectatorilor, ci mi l-a pus pe umeri dupa terminarea reprezentatiilor.

intr-adevar a fost o seara de dat si primit.

Impresiile unui spectator, dupa ce a asistat la o reprezentatie a teatrului de apartament Lorgean Theatre

Cand te pregatesti sa intri la o piesa jucata intr-un teatru de apartament, ai niste asteptari diferite, evident, de cele pe care le-ai avea cand te duci la o piesa de teatru la un teatru clasic. Mai intai fireste, pentru ca la un teatru jucat intr-un spatiu destinat in mod traditional spectacolelor, esti deja familiarizat cu acele conventii teatrale.
Conventiile sunt le ai deja insusite in mod automat, inca de la prima intalnire cu teatrul obisnuit. In cazul teatrului de apartament, ai o asteptare initiala de rasturnare a conventiilor traditionale. Suspectezi asadar ca nu vei intalni mai nimic din elementele de conventie teatrala obisnuite. De aici, o prima reactie de surprindere atunci cand constati ca exista totusi anumite conventii teatrale, chiar si in cazul teatrului de apartament. Exisa de pilda o persoana care te intampina in fata blocului- un mod pregatitor de a intelege ca va exista totusi o structura.
La intrare mai poti avea socializari incipiente cu oameni necunoscuti, lucru absolut rarisim atunci cand te duci la teatru de obicei.
Mai e si un soi de constientizare a faptului ca ai un numitor comun cu ceilalti din public, senzatie pe care nu o ai la teatrul obisnuit, unde persoanele, motivele pentru care au venit la spectacol sunt mult mai eterogene… in plus, sentimentul de eclectism este progresiv marit cand esti parte a unui public larg. Publicul restrans venit sa vada teatrul de apartament te face sa te gandesti ca ai ceva in comun cu fiecare dintre cei veniti. Un soi de deschidere catre neconventional, un soi de curiozitate.
Drumul cu liftul, singur sau in cabina cu alti oameni cu care stii ca vei imparti o canapea, are ceva ludic in el…e ca un concept „treasure hunt”…te astepti sa descoperi ceva, e ca si cum explorezi drumul pana la apartamentul de teatru…
Inauntru descoperi ca anumite conventii al teatrului clasic se pastreza: spatiul scenei si cel al publicului sunt delimtate de un elastic, scaunele plusate sunt inlocuite de o canapea sau de nista perne rispite pe jos.Senzatia de ludic e insa mult, mult mai persistenta decat in orice teatru obisnuit, chiar si mai mult decat atunci cand te duci la un performance despre care ai auzit ca e post-post-postmodernist.
Ai un candelabru abtibild lipit de perete, un cap de leu decupat lipit pe usa…ai indicii clare de demontare ironica a conventiilor clasice.
Sentimentul pe care il ai atunci cand te asezi pe o pernuta inghesuit intre alti doi necunoscuti, cu care la rastimpuri iti vei impletici din gresela picioarele, e sentimentul copilului asteptand cu ochii mariti d curiozitate surpriza care se afla intr-un cadou inca nedesfacut.Simtind imprevizibilul pieselor, incerci o teama usoara/ sau o incantare (in functie de vecinul de pernuta), intrucat nu excluzi posibilitatea sa trebuiasca la un moment dat sa te saruti cu el/ea. Ti se pare ca ai intrat intr-un joc pe care va trebui sa il joci asa cum ti se va cere. Asa ca, daca la un moment dat actorii vor dori o astfel de interactiune intre spectatori, stii ca o s-o faci.
Piesa incepe. Intelegi indata avantajele si dezavantajele pe care le genereaza teatrul jucat intr-un apartament. Vizibilitatea e scazuta, in functie si de locul unde ai norocul sa te asezi, cam 3 din dimensiunile spatiale se pierd, nu prea poti veda in adancime. Pe de alta parte insa, ai o vizibilitate de proximitate pe care nu o ai la niciun teatru clasic. Faptul ca la un metru de tine un om sta complet gol, creeaza cu siguranta un sentiment mai autentic decat atunci cand ii vezi silueta studiat iluminata pe o scena obisnuita. Proximitatea maximizeaza senzatia de frust, de prezent, de acolo, de tangibil, de real.
In plus, limitarile spatiale te ajuta sa improvizezi mai mult decat ai improviza intr-un teatru obisnuit. Remarci mai clar cum s-a facut iluminatia, cat de greu s-au putut crea anumite efecte de lumina, obscur, umbra..le apreciezi mai atent. Ca spectator improvizezi si pentru ca trebuie sa alegi ce element privesti mai atent, tocmai din cauza limitarii campului vizual. De aici inainte depinde, desigur, de calitate piesei. Daca e o piesa slaba, sau pur si simplu o piesa care nu e pe gustul tau, nu poti pleca la pauza, cum ai face-o in mod impersonal si fara culpabilitate inutila la un teatru obisnuit. Aici va trebui sa stai pana la sfarsit.
Esti expus unei posibilitati mult mai mari de interactibilitate…esti pregatit sa ti se solicite o reactie la un moment dat…chiar una neobisnuita…o actiune extrema, bizara, posibil.
Publicul fiind atat de mic, reactiile tale sunt cumva slefuite de faptul ca sunt foarte vizibile. Intr-un public mare te-ai pierde, aici reactia ta devine prin intimitatea spatiala si nu numai,extrem de vizibila. Poate ca cineva din public s-ar simti ciudat cand la un metru de el o femeie cu pubisul ras cumplet si un barbat cu penisul expus s-ar spala reciproc. Nu dintr-o pudibondrie excesiva. Ci pentru ca nu e chiar genul de imagine pe care o vezi de obicei. Si atunci, cum spuneam, reactia ta ca spectator nu poate fi complet naturala…toti cei din apropierea ta vad aceasi scena, si te intrebi oare ce gandeste ficare…Daca sunt oripilati/ socati/ n-o vor arata niciodata…in virtutea numitorului comun pe care cred ca il impartasesc cu ceilalti. Pariez de fapt ca se arata mai reaxati si mai nepasatori, mai obisnuiti cu aceste chestii decat sunt in forul lor interior.
Pe de alta part, daca piesa ti se pare buna, sau pur si simplu interesanta, reactia e mai naturala decat ar fi intr-o sala de spectacol; zambesti mai cald decat ai zambi intr-o sala de tetu mare, pt ca zambesti celui care in fata ta ofera.
Stabilesti asadar o relatia mult mai intima cu actorul.
Si mai e, desigur, iesirea din lumea piesei, care cred ca ar trebui marcata mai clar, cam ca inceputul.Luminile se aprind, oamenii se pot duce sa vorbeasca in bucatarie sau pe hol cu vecinul necunoscut impreuna cu care a respirat sub aceiasi patura, sau cu care a trebuit sa si inlantuiasca bratele etc. De aici, se poate ajunge usor la un ceai dansant, la o polemica sau la un date, pentru a doua zi.

playbill lorgean theatre 19 mai, originally uploaded by jean_lorin.

lorgean theatre is confident to present

Would you like to be my homepage?
with Delia Oniga

and

A Sorta Fairy Tale and Disco Lie
with Paul Dunca & Marina Albu

Midweek 19th May 20.00 PM

de ieri a inceput cel mai lung si mai complet workshop din zona performance-ul la care probabil voi fi prezent vreodata, din dubla postura de participant si organizator.
se desfasoara in principal la centrul dansului si va dura pina in 29 iunie.
cam stiu ce o sa fac serile in urmatoarea luna, si desi se vor intimpla numai lucruri misto, ma cam nelinisteste gindul asta.

in greci broastele se maninca in lunile care ale caror nume contin litera r.
asta am aflat in timp ce pregatesc urmatoarea reprezentatie de la lorgean theatre stind confortabil intr-una dintre acele camere de oaspeti pline de bibelouri si obiecte kitch tipice caselor de la tara.
aseara am vazut primul arici facut complet ghem. arata ca o anemona. l-am tinut in
palmele acoperite de mineci timp de o poza dupa care l-am depus la marginea drumului.
daca n-as sti ca l-as chinui, l-as fi luat in sipot sa devina mascota pentru teatru.
ariciul e cam singura vietate pe care mi-ar placea sa o am prin preajma intr-un apartament.

dupa doi ani, din nou in casa lui nea cioaca din comuna greci.
data trecuta am cercetat pentru masterul de antropologie ce a mai ramas din comunitatea de italieni.
am filmat timp de aproape o saptamina si m-am intors dupa o jumatate de an ca sa filmez sarbatoarea cea mai importanta, santa lucia. cu ocazia cercetarii din acest an, care are alte teme, impreuna cu vlad, tragem ultimele cadre de ilustratie.
e filmul la care am lucrat cel mai mult (si pe teren si la montaj), chiar daca fragmentat.
sper ca la anul sa fie vazut la astra festival.