clooj chill moods vol. 2
ultima oara urmarisem pe cineva cind am studiat piata dorobanti pentru primul curs de antropologie. m-am luat dupa un nene care a iesit cu o sacosa in mina si am mers dupa el pina aproape de intrarea in blocul lui din floreasca.
in asemenea momente, filmele cu detectivi si cartile de aventuri (sau invers) ies la iveala din stratul ala de petrol al mintii si produc endorfine.
“pasul e mai voinic, gindul mai cutezator” cind te afli in spatele cuiva care habar nu are de existenta ta.
in cluj am urmarit pe cineva cu care ar fi trebuit sa petrec o ora agreabila cu o cafea in fata.
a intirziat.
a intirziat mult. tot ce trece de 15 minute e mult, iar de 30 e insuportabil (daca iti pasa)
ma simt foarte bine diminetile in cafenele, insa m-as fi simtit si mai bine daca as fi putut ignora ca asteptam pe cineva.
la un moment dat m-a sunat sa-mi spuna ca vine in 2 minute. dupa 7 m-am ridicat usurat, am platit cafeaua si am iesit.
a trecut pe linga mine fara sa ma recunoasca.
ne mai vazusem doar o singura data.
purtam ochelari de soare cumparati de la o femeie de serviciu din tirgul de vechituri, un costum de velur luat cu o zi inainte din second hand-ul ecce homo de linga fabrica de pensule si niste casti mari care ma faceau sa ma simt ca un personaj din any way the wind blows.
am preferat sa trec mai departe, intilnirea era oricum ratata.
detest intirzierile. detest scuzele care urmeaza.
oricit de sarmanta sau importanta ar fi persoana care intirzie, din partea mea comunicarea e dusa in prima ora.
si pentru ca nu aveam decit o ora la dispozitie, am preferat sa ma plimb singur.
ceea ce prefer oricum intr-un oras strain.
peste jumatate de ora am zarit-o intimplator pe strada si m-am luat dupa ea.
flux de endorfine.
e misto sa-i observi pe oameni cind nu se stiu observati.
apoi la un colt am pierdut-o si m-am dus sa maninc o supa la agape.
in timp ce mincam mi-am dat seama ca insomnia, locul unde ar fi trebuit sa ne vedem, e exact vizavi de cinematograful arta, unde acum mai bine de un an ar fi trebuit sa ne intilnim pentru prima oara.
cind nu venise.
insa, dupa cum mi-a marturisit pe messenger la mult timp dupa (si am bufnit in ris in acel moment teatral), trecuse pe linga mine in masina in care se afla alaturi de prietenul ei.
viata e plina de coincidente marunte care nu inseamna nimic.
iar blogul e un mijlocul perfect de inregistrare al banalitatilor si al oamenilor care nu conteaza.
