uBlog.ro

aseara am pus punct proiectului lorgean theatre.
pe 2009 si probabil ca pentru totdeauna.
25 de oameni au fost prezenti la piesa “autorii ar dori sa va invite la spectacolul lor” de ion dumitrescu si florin flueras.
selectia s-a facut initial printr-o invitatie pe facebook si nu prin telefon ca la reprezentatiile precedente.
doritorii care au scris la adresa lorgeantheatre@gmail.com. au primit un reply in care li se cerea sa trimita un document in word (orice document) si o fotografie jpg (orice fotografie). am primit o diversitate de texte si poze, de la CV-uri, poeme, confesiuni. m-au interesat in special textele. mi-ar placea sa fac o antologie cu ele.
dupa ce li s-a comunicat (unora) ca sint alesi, potentialii spectatori au fost rugati sa aduca un obiect care sa sugereze conectarea tehnica (mufe, cabluri, incarcatoare).
am primit o tolba plina.
nu stiu ce voi face cu ele, sint ca notitele dintr-un caiet care se pot transforma cindva intr-un text.
apartamentul are 32 m2, ceea ce inseamna ca fiecare dintre cei prezenti a avut la dispozitie un metru si un pic din locuinta.
primul spectacol a avut loc acum un an, pe 18 decembrie.
in total au fost 14 reprezentatii si o conferinta de presa.
destul de multe, avind in vedere ca am lipsit 6 luni din tara.
in celelalte 6, cel putin 250 de spectatori au luat loc pe rind pe pernele si saltelute din living room.
intre timp, lorgean theatre s-a transformat intr-un concept, a produs o expozitie, citeva emulatii (a auzit cineva de i-theatre?) a devenit teatru al obiectelor (toiletries theatre), aplicabil in spatiul domestic din orice colt al lumii (nu inseamna ca se va si intimpla asta) parte din fenomenul tot mai raspindit al teatrului post-dramatic.
chiar daca s-a desfasurat in casa mea si desi scriu teatru, n-am pus in scena piese sau performance proprii. cam fiecare dintre cei ajunsi in spatiul domestic-performativ, spectatori, actori, performeri au fost si autori.
spectacolul care mi-a fost cel mai drag e “home alone”.
nu pot sa mai ascult lady and the bird fara sa simt un nod in git.
cred ca a fost cel mai puternic lucru (nu stiu cum sa-l denumesc) pe care l-am facut vreodata si care mi-a dat cel mai mult.

Trimite linkul pe messenger

Aboneaza-te la newsletter