writings about my posh life - 6 -
o zi la oxford, intr-o atmosfera de harry potter.
o dupa-amiaza la sir john soane’s house museum.
o seara la trycicle, teatru unde s-a jucat seize the day, piesa in care toti actorii erau de culoare. in public, multi albi batrini si negri de toate virstele. avind locuri chiar linga scena si mi s-a parut ca asist live la un sitcom de genul printul din bel-air.
un prinz intr-o casa-muzeu, la etajul careia se afla atelierul lui damien hirst.
o seara la cock tavern theatre, dupa piesa, printre betivi care racneau pe un best of rod stewart.
multe dimineti lucrind in starbucks-ul din apropierea ICR-ului, unde as putea sa lipesc o eticheta cu numele meu pe unul dintre fotoliile de la etaj. e locul unde am intilnit cea mai captivanta galerie de posibile personaje.
cel mai bogat om din marea britanie, mittal (otel, otel, otel) sta in belgravia. in acelasi timp, zona devine tot mai squatata. cladiri de zeci de milioane de lire ajung sa fie locuite de homeless sau artisti.
o plimbare intr-o atmosfera fantomatica, aproape de miezul noptii, intr-un cartier de evrei ortodocsi, pe o strada cu case georgiene din care ieseau grupuri de barbati imbracati cu caftane, purtind caciului de blana uriase, de forma unor roti de masina. am trecut unii pe linga altii, ca animale din specii diferite.
un diner din brick lane, design fifties, cu chelnerite in sortulete, banchete rosii, carafa de apa si servete in patratele alb-verzi.
un magazin tinut de anarhisti, in care toate lucrurile sint gratis.
o plimbare cu un double decker original, pe ruta lui 9. tavanul e atit de jos incit nu puteam sa stau in picioare.
bucata de brinza gorgonzola pe care am dat 6 lire, exact cit pe o pereche de blugi de la primark.
aparitia primilor politisti cu pistoale din istoria londrei. in cazul unora, direct pistoale automate.
October 29th, 2009 at 4:40 pm
Teatru cu actori de culoare… asta aş vrea să văd şi eu.
October 30th, 2009 at 2:30 pm
I like your posh life & nu stiu de ce simpla idee ca tu te-ai fi uitat vreodata la macar 3 secunde din Printul din Bel Air mi se pare super hilara