ziduri si poduri
mi-a luat aproape o zi sa golesc valiza.
dupa ce scosesem doua perechi de pantaloni, m-am tot invirtit prin casa incercind sa-mi aduc aminte unde ii puneam de obicei.
n-am gasit locul, asa ca i-am lasat pe canapea.
citeva ore mai tirziu, cautind o geanta, am descoperit ca batusem un cuier intr-un fel de sifonier si acolo atirnau restul de pantaloni lasati acasa.
carla, care a locuit in sipot in cele patru luni, mi-a dat aseara o veste buna: muscata era inca verde, spre deosebire de florile care mi se lasasera in grija pe islandische strasse. numai ca nu stiam despre ce vorbea, pentru ca nu aveam nicio amintire legata de muscata.
dupa primele zile mi se stersese din minte tot ce lasasem aici, obiecte, locuri si, in primul rind, oameni. de asta am si relationat atit de prost cu cei care m-au vizitat, spre deosebire de toti romanii pe care i-am cunoscut in berlin - faceau parte dintr-un trecut ramas fara repere afective, la care nu mai aveam de gind sa apelez decit poate cindva, in scopuri literar-documentaristice.
vara asta a fost continurea fireasca a proiectului “singuri acasa”.
un experiment pe mine insumi.
care va avea si un corolar, in timpul plecarii la londra.
mi se pare semnificativ ca am locuit in orasul zidului, intr-o zona plina de poduri.
cred ca asta am facut, inconstient, toata perioada: am macinat ziduri si poduri.
bariere interne si legaturi cu oameni nepotriviti.
de acum incolo, nu mai trebuie sa plec nicaieri pentru a face asta.
