das spiel
nu am fost niciodata capabil sa lovesc cu reverul, nici la tenis de masa, nici la tenis de cimp si credeam ca imi e interzisa pe vecie lovitura asta care imi trezea intotdeauna admiratie cind o vedeam la altii.
cam la a patra iesire la una dintre multele mese de piatra din vecinatatea islandische strasse m-am trezit ca incep joc diferit, asa cum acum un an, dupa o noapte memorabila intr-un club din berlin, am observat ca dansez intr-un alt fel decit cel obisnuit (si cu stilul ala am si ramas).
acum traznesc adesea din rever, e o lovitura pe care nu o gindesc, mina imi tisneste de undeva aproape straina, ba chiar ma pozitionez aproape tot timpul ca sa lovesc mingea astfel.
la intrebarea “ce mi-a adus sederea in berlin?” voi raspunde intotdeauna ca “e orasul in care mi-am perfectionat jocul de tenis.”
acum trei zile am jucat cu tata, care nu mai jucase de mai bine de 40 de ani. si joaca bine.
o fi ceva specific constantenilor.
