sticle goale, vieti pline

Berlinezii tin sticla de bere in mina asa cum noi purtam fulare iarna. E practic o prelungire a palmei. Sticla de bere il insoteste oriunde, in spatiul privat sau public. Zeci de ani de relaxare in privinta consumului alcoolului in locuri publice au dus la integrarea in comportamentul obisnuit al gestului de a da pe git o bere intre doua statii de metrou. Actiune pe care turistii o fac ori prea crispat, ori prea accentuat. Sticla goala de bere de pe trotuar este unul dintre simbolurile autentice ale Berlinului, in detrimentul imaginii stilizate a ursului si a lui Ampelmann, omuletul-semafor. Daca vizitatorii actioneaza din nepasare fata de un oras care se mindreste cu stilul sau trash, berlinezii lasa sticlele pe strada pentru ca stiu ca vor fi culese de cineva. De recuperatori. Nu stiu cum le spun nemtii, nu stiu ce si-au dorit sa se faca acesti oameni cind erau copii, dar stiu ca viata lor este centrata in jurul sticlelor goale. |n supermarketuri, berea nu se invecineaza cu vinul sau spirtoasele, ci cu standul de racoritoare. Tot in supermarketuri se afla niste hardughii care inghit rodul asfaltului Berlinului in schimbul unui bon care se transforma in produse sau bani. Din sticle se poate trai. Strinsul lor devine scop, dar si mijloc. Mai degraba invers. Cele mai bune recolte se obtin in diminetile de weekend. Recuperatorii pindesc pietele, terasele, barurile, trotuarele, stau adesea printre petrecareti, plimbindu-se printre ei cu gratia speciei de pasari care traieste printre crocodili, hranindu-se cu resturile de mincare ramase intre dinti. Se intimpla sa nici nu apuci sa pui sticla jos ca o femeie in virsta sau un barbat neras o ridica zimbindu-ti politicos si zicind danke. Zic danke de sute de ori intr-o noapte. Sticlele se aduna in sacose, cosuri, carucioare. Toate vehiculele capabile de transport se burdusesc cu sticle. Cistiga cei care au vehicule mai mari si mai rapide. Ziua ii vezi in supermarketuri, impingind rabdatori sticla dupa sticla intr-o gaura afla in mijlocul unui hardughii: 8 centi sticla de bere, 25 centi sticla de plastic.
*
dupa aproape trei luni petrecute in berlin, mi se pare firesc ca filmul dupa romanul lui houllebecq, “particulele elementare” a fost regizat de un german.


4 Responses to “sticle goale, vieti pline”

  1. mace Says:

    uite intamplator am citit ceva despre reciclare si peturi si aici: http://www.zoso.ro/2009/07/pete-si-peturi.html numa de bine!

  2. gadjodillo Says:

    in timp ce-ti citeam blogul - si mai pregnant la textul asta - mi-a venit in minte Particule elementare. Fara nici un glimpse inconstient pe finalul textului, am un ecran prea mic la laptop sa incapa toate deodata.

  3. lorin Says:

    e ok ce scrie zoso, cu exceptia preturilor la sticle :)

  4. lorin Says:

    am tot trait experiente de “particule elementare” aici. nu mai imi pare nimic exagerat in scrierile lui houllebecq.