uBlog.ro

dupa o lunga perioada vegetala, islandische strasse s-a animat.
dupa plecarea tatei, in camera libera a locuit pentru citeva zile markus, un finlandez student la regie in helsinki si cu care m-am imprietenit rapid, iar de alaltaieri au sosit doua tipe din tara bascilor. le spun “bascutele” pentru ca sint micute si sporovaiesc in limba aia arhaica.
simbata dimineata, dupa o noapte petrecuta intr-un bar de pe rigaer strasse 105, la doi pasi de locul unde am locuit in luna mai, markus mi-a povestit ca l-a visat pe tarantino (in bar se tot bagase pulp fiction).
aseara am ajuns in bar 25, clubul in aer liber unde s-a filmat o parte din berlin calling. fusesem pentru prima oara anul trecut, cind eram complet rupt, si ramasesem cu niste amintiri franjurate si psihedelice. acum bar 25 arata ca un club plin de turisti din palma de majorca, cu muzica de b52. abia dupa ora 1 setul s-a schimbat, desi nu prea spectaculos (dj era o tipa si tot urlam cu markus, “balls on the deck”)
cu cinci minute inainte de a pleca, ramas singur pe o canapea de piele uzata, privirea mi-a fost blocata de un cap mare si foarte familiar. era quentin tarantino. nu stiu foarte bine de ce, ca nu prea am reactii la staruri, dar mi-a cazut fata. l-am chemat pe markus si m-am bilbiit, tarantino, man… finlandezul a ramas mai socat ca mine, dar poate ca asta l-a facut sa se duca la el (era cu 2 nemtoaice banale) si sa-i spuna ca tocmai il visase.
pe la mijlocul serii, vorbeam cu markus despre ceva si ultimul lui cuvint a fost “revolution”. in mai putin de 5 secunde, s-a schimbat piesa si a inceput s-a auzit “revolutioooon”.
la 5 dimineata, pe cind mincam supa chinezeasca in capatul lui islandische, din tufisuri a aparut un arici care s-a apropiat de noi pina la mai putin de un metru, completind galeria de personaje pe care tocmai le inventasem, the suicidal cat, pisica sinucigasa din berlin care incearca sa se sinucida in fiecare noapte si care devine cunoscuta incit are propriul show, the unentertained dog, ciinele plictisit care le-a vazut pe toate si pe care toti cei din jur incearca sa-l distreze si, din acel moment, the brave hedgehog, ariciul care incearca tot timpul sa o salveze pe the suicidal cat.

panorama e the place. panorama-berghain e locul unde ajung toti romanii care vin in berlin pe perioade limitate. panorama e locul unde auzi mai des engleza si spaniola decit germana. daca stai o saptamina in berlin, o noapte trebuie sa ti-o petreci in panorama, printre baieti la bustul gol, travestiti si trash girls.
cei mai de-ai locului merg duminica, dupa micul dejun, cind intrarea e mai ieftina si turistii sint deja la hotel.
panorama e locul unde nu ai cum sa epatezi, pentru ca s-a facut deja tot ce ti-ai propune sa faci. desi a devenit un fel de club a, panorama are inca resurse, e unul dintre locurile reprezentative pentru spiritului orasului, spirit alimentat de miile de straini care fug de tarile lor.
berlin e orasul international in care traiesc cei mai multi nemti.

nu am fost niciodata capabil sa lovesc cu reverul, nici la tenis de masa, nici la tenis de cimp si credeam ca imi e interzisa pe vecie lovitura asta care imi trezea intotdeauna admiratie cind o vedeam la altii.
cam la a patra iesire la una dintre multele mese de piatra din vecinatatea islandische strasse m-am trezit ca incep joc diferit, asa cum acum un an, dupa o noapte memorabila intr-un club din berlin, am observat ca dansez intr-un alt fel decit cel obisnuit (si cu stilul ala am si ramas).
acum traznesc adesea din rever, e o lovitura pe care nu o gindesc, mina imi tisneste de undeva aproape straina, ba chiar ma pozitionez aproape tot timpul ca sa lovesc mingea astfel.
la intrebarea “ce mi-a adus sederea in berlin?” voi raspunde intotdeauna ca “e orasul in care mi-am perfectionat jocul de tenis.”
acum trei zile am jucat cu tata, care nu mai jucase de mai bine de 40 de ani. si joaca bine.
o fi ceva specific constantenilor.

Berlinezii tin sticla de bere in mina asa cum noi purtam fulare iarna. E practic o prelungire a palmei. Sticla de bere il insoteste oriunde, in spatiul privat sau public. Zeci de ani de relaxare in privinta consumului alcoolului in locuri publice au dus la integrarea in comportamentul obisnuit al gestului de a da pe git o bere intre doua statii de metrou. Actiune pe care turistii o fac ori prea crispat, ori prea accentuat. Sticla goala de bere de pe trotuar este unul dintre simbolurile autentice ale Berlinului, in detrimentul imaginii stilizate a ursului si a lui Ampelmann, omuletul-semafor. Daca vizitatorii actioneaza din nepasare fata de un oras care se mindreste cu stilul sau trash, berlinezii lasa sticlele pe strada pentru ca stiu ca vor fi culese de cineva. De recuperatori. Nu stiu cum le spun nemtii, nu stiu ce si-au dorit sa se faca acesti oameni cind erau copii, dar stiu ca viata lor este centrata in jurul sticlelor goale. |n supermarketuri, berea nu se invecineaza cu vinul sau spirtoasele, ci cu standul de racoritoare. Tot in supermarketuri se afla niste hardughii care inghit rodul asfaltului Berlinului in schimbul unui bon care se transforma in produse sau bani. Din sticle se poate trai. Strinsul lor devine scop, dar si mijloc. Mai degraba invers. Cele mai bune recolte se obtin in diminetile de weekend. Recuperatorii pindesc pietele, terasele, barurile, trotuarele, stau adesea printre petrecareti, plimbindu-se printre ei cu gratia speciei de pasari care traieste printre crocodili, hranindu-se cu resturile de mincare ramase intre dinti. Se intimpla sa nici nu apuci sa pui sticla jos ca o femeie in virsta sau un barbat neras o ridica zimbindu-ti politicos si zicind danke. Zic danke de sute de ori intr-o noapte. Sticlele se aduna in sacose, cosuri, carucioare. Toate vehiculele capabile de transport se burdusesc cu sticle. Cistiga cei care au vehicule mai mari si mai rapide. Ziua ii vezi in supermarketuri, impingind rabdatori sticla dupa sticla intr-o gaura afla in mijlocul unui hardughii: 8 centi sticla de bere, 25 centi sticla de plastic.
*
dupa aproape trei luni petrecute in berlin, mi se pare firesc ca filmul dupa romanul lui houllebecq, “particulele elementare” a fost regizat de un german.

tata a ajuns pentru prima oara in berlin acum 30 de ani.
in 1979, era inca un oras ocupat, plin de patrule rusesti la care nemtii se uitau cu ura.
in ce fel e berlinul in 2009 va descoperi incepind de azi.

intr-un folder scapat ca prin minune din cele trei sau patru
crapari ale diferitelor harduri, am descoperit o buna parte din textele scrise pentru playboy, dintr-o perioada care a devenit literara.
din luna iunie 2002, cu putin inainte de a fi pus pe liber, iata prezentarile de carte pe care le scriam dupa ce faceam turul editurilor, unul dintre putinele momente placute ale unui job care din afara parea minunat. si da, revista playboy avea si are o pagina dedicata aparitiilor editoriale.

Oglinda, oglinjoara, cinste cui te-a studiat
{tiu, in acest titlu nu e nici o rima. Cartile precum cea a Sabinei Melchior-Bonnet au menirea de a transforma obiectele banale care ne inconjoara in simboluri, de a imparti intregul universului casnic bunaoara, in detalii incarcate de semnificatii. O istorie a lingurii, a dulapului sau presului de la intrare ne ajuta sa respectam mai mult obiectele de care ne folosim. |n cazul oglinzii, prezenta in mituri sau in dictionarele de descifrat vise, dupa lectura, privim mai adinc in noi insine si nu observam doar efectele unei nopti pierdute.
Istoria Oglinzii - Editura Univers

Colectia de pe raft
Pina nu de mult, orice carte pe care o lasai pe noptiera, se transforma in cartea de pe noptiera. Pina in momentul cind Humanitas a lansat una dintre cele mai de succes colectii ale editurii, intitulata chiar „Cartea de pe noptiera”. |n ciuda dimensiunilor reduse, cele treizeci de titluri aparute pina acum necesita ori mai multe noptiere, ori deja un raft intreg.

Osho stie tot
Cartile lui Osho sint un panaceu universal pentru problemele sufletului. Osho traseaza cai drepte pentru omul zilelor noastre, vesnic stresat si superficial. Osho scrie pentru barbati si pentru femei. Osho ar cistiga in fiecare zi premiul la Vrei sa fii miliardar daca subiectele ar fi legate de pshihologia cotidianului. Are raspuns la orice intrebare nerostita a cititorului. Inteleptul Osho are pina si umor, exemplificindu-si cel mai adesea temele cu anecdote. Osho, iti multumim ca existi.
Osho - Cartea despre barbati - Editura Mix

CARAGIALE, om sucit
Aproape toate piesele lui Caragiale au fost citite inainte de a fi reprezentate la “Junimea”. “O noapte furtunoasa” a beneficiat de o campanie de “teasing”, premiera sa fiind anuntata in toate gazetele timpului creindu-se “o atmosfera de curiozitate si senzatie” Dupa ce a mostenit o suma importanta de bani, in 1885, Caragiale a incetat sa mai scrie comedii. Cartea lui Florin Manolescu nu e insa o insumare de curiozitati, ci intra in adincul operei caragialesti si a contextului in care a fost creata. Editura Humanitas reediteaza acest volum in anul care trebuie.

Ratecard:
Poul Anderson – Cruciada in Cosmos
Editura Nemira
|n anul 1345, niste extraterestri numiti wersgoricsi aterizeaza pe pamint. Cu tot arsenalul lor termo-nuclear, capoteaza rapid in fata unei bande de cavaleri inarmati cu halebarde si palose. Numai ca nu e de ajuns o singura lupta…

Christopher Fowler – Atractie fatala
Editura Lider
Un barbat cu viata obisnuita intilneste o bruneta cu un nume putin obisnuit: Ixora! La un moment dat, face o descoperire stupefianta: toti barbatii care au avut de-a face cu Ixora au fost ucisi in mod bestial. Cu toate acestea, John continua sa fie mistuit de iubirea pentru ea. Sa fie Ixora asa numita “mireasa” a diavolului? Atentie, tocmai ati citit o cronica de carte si nu una de film dintr-un ghid TV.

George Minois – Istoria Sinuciderii
Editura Humanitas
O abordare plina de viata asupra unui subiect morbid.

Fabrizio Falconi, Antonello Sette - Teroare in Occident
Editura ALLFA
Se numeste Osama si ii multumeste in fiecare zi lui Allah pentru ca i-a daruit acest nume. Dupa 11 septembrie, a devenit cel mai cautat om din lume si noul bau bau care nu sperie doar copii mici. Asteptam filmele in care va avea principalul rol negativ si care nu vor fi nominalizate niciodata la Oscar.

imi inchipuiam ca voi citi mult, ca voi scrie mult, ca miinile se vor plimba de la tastatura la paginile cartilor, ca timpul se va scurge intre plimbari, prinzuri si lenevii in iarba, ca voi vorbi cu necunoscuti in cafenele si ca uneori ma voi pierde in cluburi. nu-mi propusesem nimic punctual, poate doar ca in prima luna sa termin piesa de teatru inceputa la workshop. stiam ca, o data ajuns aici, ritmul orasului va decide in locul meu. paraseam o lume care ma agresa prin simpla existenta, imi era imposibil sa mai intru in povestile unor oameni in deriva, sa urc si sa ies neatins dintr-un carusel prea complex ca sa-l pot controla.
n-am citit mult in iunie, o singura carte, am vazut doar citeva filme si nici n-am cunoscut prea multi oameni noi. ceea ce imi ofera aceeasi implinire pe care mi-ar fi dat-o atingerea acestor aspiratii.
si stiu ca oriunde as calatori port in mine propriul roman, un cadru interior mai puternic decit orasul din jur.

filme iunie
1. Los Lunes Al Sol (Fernando Leon de Aranoa)
2. Quiet Chaos (Antonio Luigi Grimaldi)
3. I’ve Loved You So Long (Phillipe Claudel)
4. A Snake in June (Shinya Tsukamoto)
5. Raging Bull (Scorsese)
6. The Painted Veil (John Curran)
7. Revolutionary Road (Sam Mendez)
8. Knowing (Alex Proyas)

singurul scop al notarii filmelor si cartilor prin care am trecut este cel de a le fixa cumva. asta este si principala functie a acestui blog, de arhiva personala si nu o modalitate contemporana de pr personal.

in fata unui centru comercial, un tip cam la 55-60 de ani, barbos, chel, cu coada de rocker batrin si o fata imbracata obisnuit, adolescenta, isi schimbau numerele de telefon. era o alaturare f putin credibila, m-am tot intrebat cum s-au cunoscut.
*
un cuplu imbratisat pe trotuarul podului dinspre gesundbrunnen (imi place cum suna gesundbrunnen, tot repet cuvintul si-mi da iluzia ca stiu germana). erau nemiscati, intr-o pozitie in care isi atingeau fiecare centimetru posibil de corp. un ciine de talie mijlocie se invirtea in jurul picioarelor lor intr-un cadru foarte cinematografic. am traversat podul, pedalind cu greu de la panta si am intors capul in capat. erau in continuare nemiscati si incremenise si ciinele.
*
saptamina s-a scurs atipic, cu fruhstuck-uri in cafenele, bintuit prin baruri, chicoteala si relaxare. n-am scris nimic, m-am bucurat de prieteni. postura de ghid m-a integrat mai mult intr-un oras pe care mi-e greu sa-l numesc strain. am terminat de vazut muzeul tehnicii si, in sfirsit, am ajuns intr-un loc de care-mi spusese irene de acum un an, la winerei, unde platesti un euro pentru paharul cu care te servesti singur din sticlele de vin de la tejghea. la sfirsit platesti cit crezi de cuviinta, nu-ti contorizeaza nimeni cit ai baut.
mai bine nu scriu cit am platit pentru patru pahare.