back in time
am locuit in apropierea garii, intr-un bloc cu denumire de dimensiune de coala: A5. nu prea aveam voie printre linii, dar ma aventuram adesea cu capace de bere pe care le puneam pe sine, asteptind sa fie aplatizate de tren. discurile, numite sugestiv dolari le foloseam la jocul de coci, joc pe care nu l-am mai regasit in nicio alta regiune. erau mai valoroase decit capacele obisnuite care se numeau came.
islandische strasse e un dead end, ca sa nu folosesc un cuvint care in romaneste suna urit, fundatura. in capat e un gard in spatele carora se afla liniile. in lateral, doua strazi mai incolo se afla alte linii.
toate strazile din zona poarte denumiri de orase si tari nordice.
ca sa ajung la supermarketul aldi traversez un pod.
un pod destul de lung, mai ales cind am geanta plina si bate soarele.
in dreapta se vede gesundbrunnen, o statie de s bahn, u bahn si trenuri, care aduce un pic cu gara din constanta.
asa ca traversarile pe podul care la rindul lui se desprinde dintr-un alt pod mai lung, mai lat si mai semet, care facea legatura intre berlinul de vest si cel de est, imi readuc in fata ochilor peisajul din copilarie.
de doua saptamini, regresez treptat, ca un personaj din moartea cu melon al lui serge brussolo, la un stadiu preadolescentin.
traiesc o vacanta de vara de scoala generala intr-un oras strain, departe de prieteni si de parinti.
si pot sa fac ce vreau, pentru ca sint singur acasa.
e atita libertate ca uneori nu stiu ce sa fac cu ea.
maninc enorm de multe dulciuri, ca o potolire tirzie a tinjirii la prajiturile interzice cindva.
nu citesc sefeuri si jules vernes, ci romane grafice manga.
vorbesc la telefonul fix. soneria mobilului ma surprinde de fiecare data neplacut.
merg cu bicicleta.
accept cu entuziasm orice invitatie la tenis de masa.
dorm la prinz.
nu joc coci si nici nu comand armate de omuleti de plastic ca in copilarie dar, dupa mai bine de trei ani, am reinceput sa joc heroes pe calculator.
asta am facut toata ziua si nu simt niciun regret.
am strins lumea la mine si am facut sodou.
in general, duc viata unui baiat de 14 ani, amestecind bucuriile ei cu neimplinirile unui barbat de 34.
am venit crezind ca o sa scriu o carte despre curve si m-am trezit scriind o carte pentru copii.
June 27th, 2009 at 2:25 pm
si care ar fi neimplinirile unui baiat de 14 ani in zilele noastre? Intreb fara nici urma de ironie, incerc(and) sa imi aduc aminte de neimplinirile pe care le aveam eu, candva, demult, cand aveam 14 ani…
June 27th, 2009 at 8:13 pm
de fapt voiam sa spun bucuriile unui baiat de 14 ani si neimplinirile unui barbat de 34…
June 28th, 2009 at 12:48 am
la 14 ani citisem toate volumele jules verne apărute înainte de ‘89 în acea colecție de la ed. Ion Creangă, în îngrijirea lui Hobana.
mai am și acum, uitate într-un sertar, limolinele (sau limonine?) și oțelurile. maestru cocicar era cel care reușea să lovească la fix, de sus, doar din degete, fără să se ajute de mînă. noi jucam pe monede de 1 și 3 lei, pe care le înfigeam în pămînt sau le sprijineam de ziduri. cele de 5 nu erau bune, erau prea mari și prea ușoare. la sfîrșit fiecare își lua înapoi monedele cu care venise. dar strada avea un nou campion, pentru o zi.
July 1st, 2009 at 4:32 pm
excelent! toti avem nevoie de o vacanta din asta. eu cumpar acum papusile pe care le vedeam in sputnik. daca s-ar mai gasi si bomboane cip
July 2nd, 2009 at 6:53 pm
limonine, limonine. aveam casa plina de limonine, spre disperarea alor mei care se impiedicau tot timpul de ele. e un cuvint tipic constantean, ca si jocul. erau tipi care jucau coci bani si chiar traiau din asta. sint curios daca se mai joaca.
July 6th, 2009 at 6:22 pm
nu cred. n-am mai văzut.