wohnungleben
de doua ori pe an, locatarii dintr-o cladire (nu gasesc cuvintul potrivit, “imobil” suna functionaresc, iar “bloc” ma trimite in alte directii) dau o petrecere in curte in scop de socializare/imprietenire. fiecare face ceva de mincare, se aduce bautura, muzica, gratar, palavrageala, dans. cum intr-un bloc din berlin jumatate dintre locuitori sint din alte tari, e o ocazie buna ca in loc de harta sa pui degetul pe oameni.
am ajuns vineri la o asemenea petrecere, pe eldenaer, in apropiere de fosta mea locuinta.
prima socializare, primul numar de telefon, multe sticle de vin, fotbal de masa si dans.
mi se pare imposibil ca in bucuresti sa se intimple ceva similar.
cu o seara inainte, venind de la cina de la anja & stefan (a doua intr-o saptamina), am intilnit pe s bahn un exponent al civilizatiei autohtone: un barbat urit, negricios si beat. cu ochi beliti se apropia de oameni si intreba “hermanstrasse am trecut?” desigur hermanstrasse era in cu totul alta parte a berlinului, dar barbatul (sa fi fost dintre cei care invadasera biserica din kreutzberg?) continua sa pisalogeasca agresiv. s-a asezat linga doua fete si a inceput sa vorbeasca in romana (urit) pina cind s-au mutat in alta parte.
cind m-a intrebat si pe mine am strins incrincenat din umeri si i-am aratat castile.
mi l-am imaginat, tot mai cretin si mai nauc, stind pe un peron in noapte, injurindu-i pe nemti, stringindu-si pumnul folosit in multe batai si smenuri, incercind sa dumireasca de ce nu e locul lui aici.
June 17th, 2009 at 7:06 pm
mi-a mers la inima postul asta :). eu sper sa-l calce si trenul putin (nu sa moara, doar sa-l sperie/puna pe ganduri)
June 17th, 2009 at 9:10 pm
plec in Cipru luna viitoare. Prima oara cand ies afara. It’s a one way trip.
June 21st, 2009 at 3:03 pm
De curand ne-am mutat in Raval, si am inceput sa aud romana mai des in jurul meu. Cartierul face parte din Ciutat Vella, orasul vechi, si este o viermuiala haotica de ex-pati, emigranti, artisti si junkies de toate felurile si limbile posibile, un loc in care simt ca imi prind cartile copilariei din urma - vad cate ceva din Gibson & co. cu o regularitate elvetiana.
Un moment interesant legat de romana a fost zilele trecute cand am surprins patru homelessi, trei barbati de variate varste si o femeie, facand un popas ad-hoc pe undeva pe langa mercat-ul Sant Antoni. Toti erau romani si discutau relaxati cu acel ton mai puternic ce iti arata ca respectivii vorbesc o limba pe care cei din jur nu o inteleg. Ceva despre o intamplare din ziua anterioara. Ma grabeam in alta directie, asa ca am apucat sa prind doar cateva fragmente cat m-am facut ocupat la o taraba in apropiere, cu urechea intreptata inspre ei. As fi vrut sa stau mai mult si sa intram in vorba, curios fiind de cum au ajuns aici si ce fel de povesti au, insa obligatiile sunt mai puternice decat placerile, asa ca m-am dus in treaba mea. Probabil o sa ne mai intalnim, asa ca nu-i bai.
*
Raval-ul insa, este o minune. Fiecare cartier al orasului are amprenta sa foarte particulara, se simte diferit si este diferit - de la arhitectura la oamenii pe care ii intalnesti pe strazi si cum se comporta.
Cand am ajuns aici am stat primele doua luni in Sant Gervasi, ce este mai inspre Tibidabo, munteledealul dintr-o latura a orasului – si cartierul era asemenea, mai muntos, mai nou, mai multe cladiri inalte, cumva mai familiar. Apoi am stat un an si un pic in Eixample, mai catalan, mai clasic, mai plin de lucruri noi si proaspete de vazut si descoperit. Iar cand s-a pus problema sa ne mutam din nou (apartamentul din Eixample era un labirint mare si spatios, pe care il imparteam cu altcineva, suficient de scump si mare incat sa nu aiba rost sa platim toata chiria si sa stam acolo singuri), am decis ca este timpul sa gasim ceva in Raval, caci oricum era locul in care ajungeam cel mai des in timpul liber.
Si daca imi placea inainte, acum cand traim in el realizez ca pe masura ce trece timpul o sa imi fie din ce in ce mai greu sa ma mut de aici.
*
Chiar vis-a-vis avem o pizzerie tinuta de doi catalani (sot si sotie) - au deschis-o in urma cu 20 si ceva de ani, si de atunci tot merge. El este un fel de Pavel Corut, scrie carti despre paranormal si conspiratii (locanta are si o bibloteca intr-o latura, in care ii gasesti toate cartile, printre altele), iar ea picteaza (a ilustrat toate cartile lui, si peretii pizzeriei - un stil naiv si abstract, haios). Iar pizza este foarte buna - au un aluat mai specific, mai aerisit.
Si frizeriile - doar la noi pe strada sunt cinci - camerute simple, cu cateva scaune si oglinzi, si doi, trei arabi asteptandu-te cu foarfeca in mana.
*
S-a trezit si Ioana, asa ca ma opresc. Iesim sa bem cafeaua pe undeva, printre oamenii astia.
June 24th, 2009 at 11:47 am
pare peaceful. ca si aici, berlinul tarieste e o viata de cafenea. eu locuiesc in prenzlauer berg care este zona cu cea mai mare natalitate din europa! peste tot sint mamici cu carucioare care sporovaie in baruri. si eu regresez, duc viata unui baiat de 14 ani.
June 25th, 2009 at 5:17 pm
Primele luni in Eixample au fost un proces continuu de mirare legat de cat de multe viitoare mamici pot vedea pe strada, legandu-si burtile umflate, sau proaspete mamici cu copilasi in brate sau in carucior. De altfel, sunt anumite ore in care vezi mai multe carucioare decat sacose.
A trebuit sa imi adjustez nitel planurile personale in cazul unei zombie invasion - realitatea sociala este diferita aici, trebuie sa am un plan pentru mame ce pot sa atace aruncand copilul-zombie inspre mine.