die angst
dupa o zi de vizite, in rosenthaler platz (un apartament gigantic, absolut spectaculos, trash-cosy-chic) si in zona care mai e cartierul meu pentru 48 de ore, f’hain, am adormit de cum am pus capul pe cele doua paturi facute sul si bagate in fata de perna.
la 5.30 am tresarit buimac la soneria neplacuta a mobilului. de obicei il tin pe silent zi si noapte, nu-l iau cu mine cind ies, devenind un obiect care sta pe birou, nu accesoriul vital din bucuresti. era un numar de romania si a sunat insistent, insistent.
l-am pus pe silent si am adormit la loc, cu un sentiment sumbru.
am avut unul dintre acele vise pe care psihoterapeutul le-ar socoti revelatoare in privinta unei atitudini (acum eliberatoare) fata de trecut. lectura lui eric berne a functionat ca auto-terapie care a putut functiona numai departe de locuri unde aveam identitate.
m-am trezit la 9.50 si aveam cinci apeluri de la doua numere diferite.
doua ore mai tirziu, citind sefarad la toaleta, am auzit interfonul si, influentat de lectura, am incremenit. anja si stefan nu erau acasa, ca mai in toate diminetile. m-am simtit, fara niciun motiv vinovat. romanul lui molina este un lung sir de asteptari ale unor oameni ajunsi in situatii critice, momente incremenite intr-o tranzitie angoasanta care le va rupe viata intr-un inainte si dupa, al carui dupa va transforma acel inainte intr-o perioada idilica. persoana care sunase la interfon a sunat si la usa si nu m-am ridicat de pe tron, cu cartea in miini, cine sa ma caute intr-o tara straina, de ce as raspunde si am continuat sa stau asa, stringind volumul dar ne mai fiind in stare sa citesc.
a sunat doar o data.
