uBlog.ro

singuri acasa , originally uploaded by jean_lorin.

Singuri Acasa
Jean-Lorin Sterian
Vernisaj – 29 Aprilie 2009, ora 20.00 fix
De data asta esti invitat!
Sala de expozitii a centrului cultural “Laborator Propriu”
Calea Grivitei 41

valiza rosie, originally uploaded by jean_lorin.

mergea hotarit pe mijlocul strazii, stringind valiza de piele in mina dreapta, o aparitie dintr-un film de lynch intr-o constanta molesita, pustie si mirosinda a drob.

in ultimul an de liceu plecam de acasa pe la 7.30 indreptindu-ma spre straduta soldat abdul achim keazim.
sau abdulachim keazim, ca erau doua placute si numele osteanului era scris in ambele feluri.
robert inca dormea sau era in pat, incercind sa nu-l paraseasca, dar si maica’sa si bunica’sa (care-i pregatise deja masa) il hartuiau. ma strecuram in camera lui, devenit deja o prezenta obisnuita in casa la ora aia. stateam uneori in baie chiar si in timp ce se spala pe dinti. dupa ce infuleca rapid ceva, plecam impreuna spre liceu.
eram nedespartiti, stateam ore intregi vorbind pe gardul unei case din apropiere si cind ajungeam acasa ne sunam si continuam discutia inca o ora-doua. adolescenta imi e impregnata de prezenta lui, devenita la un moment dat prea puternica. era atit de egocentric incit nu putea sa mearga pe strada decit in mijlocul unui grup. ma amuzam cu cite un alt prieten mutindu-ne ca sa nu ramina in centru si il observam cum simte ca nu e in regula ceva, dar nu poate identifica despre ce e vorba.
cind a simtit ca nu-i mai caut prezenta (si am facut-o fara delicatete) si ca incep sa ma dezvolt fara tutela, m-a indepartat definitiv.
si acum mai resimt ruptura.
robert detesta romania si voia sa ajunga regizor intr-o perioada cind nimeni din jurul nostru nu stia ce inseamna asta. de cind a plecat (catre america de sud initial) in jurul lui au inceput sa circule legende. ca s-a insurat cu o tipa din columbia, ca are masina, ca e student la o facultate tare de regie. parintii l-au urmat in state. tatal, profesor de engleza (ma medita si pe mine duminica dimineata, cind eram rupt dupa vreun majorat) a murit, ca si bunica’sa care tinea f mult la mine. ultimul lucru pe care l-am auzit despre robert e ca se afla intr-o inchisoare din state, din mai multe locuri.
il mai visez din cind in cind.
le-am dat numele lui unor personaje din mai multe povestiri.
ieri m-am plimbat pina la casa lui de pe abdulachim keazim. curtea arata neschimbata, eu aveam din nou 17 ani.
m-am sprijinit de gard si mi-am inabusit in git strigatul.
robert imi zicea cel mai adesea lorgean

A fost o vreme cind pe biroul meu de jurnalist de revista glossy se adunau teancuri de invitatii la evenimente, receptii, cocteiluri. Stive de cadouri de la agentiile de publicitate. Primeam zilnic telefoane de RSVP in care voci prietenoase incepeau cu domnule Jean-Lorin Sterian si terminau spunindu-mi pe prenume. Chiar daca mi se adresau cu Lorin (la Jean fac urit din clasa a VIII-a), mai ales dupa ce ne si cunosteam, stiam ca nu conta numele meu, ci brandul revistei la care lucram. Cu citeva dintre aceste voci m-am imprietenit si ne mai vedem si azi la o cafea, chiar daca sint freelancer. Adica un fel de jurnalist iesit la pensie care nu prea poate garanta un articol de feedback post eveniment. Ultimele doua saptamini au abundat in petreceri, nu toate branduite, asa ca ma simt dator sa le trec in revista (unglossy). |ntr-o zi de joi am ajuns pe strada Logofat Luca Stroici, la galeria Artmark. Lume multa, casa mica. Pereti mari, fotografii mari. De Gogu si Henessy. Cite-o cutie de Nirvana in mai toate cadrele. Cocteiluri cu inghetata, dar si mojito.
Trec rapid la whisky cu gheata, pentru ca barmanul e enervant de meticulos. Doua zile mai tirziu sint intr-o masina spre Iasi. Dupa o cina in care ma prostesc oferind sample-uri de unt la mesele alaturate, ajungem pe acoperisul unui proaspat deschis mall. Primim ochelari rosii gigantici, cu mici globulete dupa urechi in care se reflecta reclamele la J&B. Party, party, party. Whisky-ul curge. Visuals marca Dreamrec pe hotelul Moldova din apropiere. Printre petrecareti apar cind si cind femei de serviciu care string chistoacele in timp real, desi in cinci minute podeaua, adica acoperisul, se umple la loc. La o saptamina dupa Iasi inchid lorgean theatre, dar despre asta in alt articol. Nu e nici o petrecere de final, pentru ca merg la agentia Friends care a implinit un sase de ani de la infiintare. Lume din publicitate, o masa de tenis la care n-am nicio sansa sa ajung, alcool de felurile, dar beau tot whisky-cola. {i plec spre Rokolectiv. Dans, dans, dans, sint prezenti toti cei care au reprezentat ceea ce se poate numi “mediul meu” din ultimii ani, se poate striga catalogul, raminem patru, ratacim prin piata de flori la 6 dimineata, apoi ne ciluim la mine printre obiectele singuratatii de la ultima reprezentatie, ne spunem ca sintem frumosi si ca ne iubim desi nu stim ce e iubirea si atipim pe rind

vineri 10 aprilie am inchis oficial lorgean theatre.
poate pina in toamna, poate pentru totdeauna.
au fost 7 reprezentatii pentru “singuri acasa”, 3 pentru “gargaland”, una pentru “avatar collective”.
“singuri acasa” a adus pe scena, in cele patru luni, la un metru distanta de audienta - 8 actori/performeri si de fapt aproape pe toti cei peste 100 de spectatori care au intrat pe rind in casa mea si si-au spus povestile legate de singuratate.
doi au fost constanti: lala, andrei.
monoloagele lor au fost cele doua coloane vertebrale pe care am construit spectacolul. le multumesc.
“singuri acasa” este poate proiectul care mi-a adus cel mai mult, cel putin tot la fel de mult ca energia si sentimentele investite. chiar daca lorgean theatre se va redeschide din septembrie, spectacolul asta va ramine special pentru totdeauna.
urmeaza expozitia omonima, dar asta e deja alt proiect.

cea mai frumoasa dimineata din ultimii ani

singuri acasa, originally uploaded by jean_lorin.

ultima reprezentatie din sipotul fintinilor
vineri, ora 20

cu andrei, ionut, lala, lorin, ruxandra

afis by gilu