uBlog.ro

pe andrei si tania ii vezi cu o camera la mai toate evenimentele cultural-urbane din ultima perioada. au o emisiune, “veioza”, pe www.greenchannel.ro.
numele imi aduce aminte de prima emisiune pe care am facut-o la radio sky, acum multi, multi ani. se numea “in veioza microfonului”, de la “in lumina reflectorului”, era luni seara si dura doua ore. uneori stateam pina la 6 dimineata, prilej pentru a-mi expune public toate preferintele muzicale, destul de dure la virsta aia.
revenind la “veioza” 2009 care, desigur, e cu totul altceva, acum are un videoblog unde pot fi gasite highlights-urile de pina acum. imi pare ca din punct de vedere artistic bucurestiul se updateaza rapid in ultima perioada si emisiunea lor surprinde din plin trendul. arta contemporana a recuperat cel mai rapid decalajul cultural.
*
dupa stelian tanase, am citit autobiografia lui chaplin. e ca un fel curs de istoria cinematografiei, scris intr-o maniera subiectiva, garnisit cu nume celebre ale secolului XX.
“scriitorii sint oameni incintatori, dar nu prea darnici; stiu multe, dar rareori impartasesc si altora din cunostintele lor, cei mai multi pastreaza totul intre cartile copertilor. savantii ar putea fi niste tovarasi placuti, dar simpla lor aparitie intr-un salon paralizeaza conversatia celorlalti. pictorii sint plictisitori la culme, deoarece majoritatea vor sa te faca sa crezi ca sint mai degraba filosofi decit pictori. poetii formeaza fara indoiala o clasa superioara, iar pe plan individual sint oameni placuti, intelegatori si excelenti interlocutori. dar cred ca in general cel mai bine se inteleg intre ei muzicienii.”
zice charlie.

P1000490, originally uploaded by jean_lorin.

n-am mai produs de multa vreme un text de fictiune pura.
biografia mi-a invadat scrisul si se lafaie aproape in orice text, fie el literarar, dramatic, jurnalistic sau in scenarii.
doar in articolele din 24fun ma mai eliberez din colivia propriilor povesti.
si ma simt bine.
povestile sint ca spermatozoizii. se lupta intre ele intr-o cursa lunga si doar cea mai puternica ajunge in virful degetelor pentru a se concretiza intr-un doc in word.
de ani buni, de cind am inceput sa scriu “lorgean”, care a fost o exorcizare a unei perioade cumplite, fictiunile pierd constant in fata povestilor reale. “8 ore”, prima parte a romanului, a fost punctul de pornire a unei perioade care inca se continua.
a devenit plictisitor pentru cititorul din mine, dar stiu ca orice incercare de a interveni in aceasta cursa e sortita esecului.
deocamdata.

avem o tara, romania
cu oameni multi muncind in ea
ca sa o faca mai frumoasa
si sa ne bucuram de ea

avem o tara, romania
unde este stapin
nicolae ceausescu
si partidul comunist roman.

este prima poezie pe care am scris-o vreodata (din cele vreo 20, genul liric fiindu-mi foarte indepartat). aveam 8-9 ani. pentru crearea acestei bijuterii proletcultiste am folosit un stilou dintre cele cu cap de ursulet panda. intrucit era iarna si se taiase curentul, cele doua strofe au fost compuse la lumina unei instalatii improvizate. originalul se afla pe coperta a 3-a a unei carti din colectia “biblioteca pentru copii”, un octav pancu-iasi, ramasa undeva la tara.
pe 23 decembrie 1989 am rupt pagina cu ceausescu dintr-un almanah (aveam 13 ani) si am agatat-o in wc su o sfoara, astfel ca toti cei din casa putea sa se manifeste peste ea. probabil acum asta s-ar numi “instalatie”.

imi plac verbele a badijona si a deslusi.
imi place esquire. e singura revista pe care nu doar o rasfoiesc. am gasit in ultimul numar un articol excelent scris de voicu bojan. despre diferenta dintre turisti si calatori. despre imposibilitatea de a impartasi experientele unei calatorii.
mi-a placut mult “into the wild”. berlinul va fi wild-ul meu.
imi place sa nu ma mai grabesc.
imi plac proiectele muzicale solo - ian brown, richard ashcroft, jarvis cocker, chris corner, martin gore, chris cornell, eddie veder suna mult mai bine decit trupele care i-au consacrat.

in piata charles de gaulle sint citeva cladiri de birouri.
aveam o intilnire in cea mai inalta.
dupa ce m-am zapacit nitel in fata receptiei, am ajuns in liftul de interior.
unul dintre cele 4 sau 5, n-am stat sa numar.
se tasteaza etajul si ti se indica in care dintre ele sa urci.
am urcat in B.
pina la etajul zece.
dupa desprindere in fata ochilor mi-a aparut o un fel de prajitura gigantica, din zece straturi.
birouri linga birouri peste birouri peste birouri.
liftul mergea destul de repede, dar nu stiu daca greata din stomac venea de la viteza.

cum zicea alexander supertramp, personajul din “into the wild”, ideea de cariera e un concept al secolului 20″.
si sintem deja in al 21-lea.

am plecat spre sinaia avind castile adinc infundate in urechi, crezind ca nu le voi scoate toata perioada. cele trei zile, foarte diferite intre ele mi-au adus ceea ce aveam nevoie - detasare.
tema unui episod din seinfeld era (fiind in anii 90) era locul pe care-l ocupi in agenda telefonica a cuiva. acum avem messenger si, de indata ce m-am intors, am retrogradat patru persoane in sectiunea “nu le scriu niciodata” dind add altora noi. una dintre metodele de terapie pentru a inchide o legatura cu cineva e ingroparea unui obiect conectat cu acea persoana. trecerea pe linie moarta a cuiva pe lista de mess are cam aceeasi functie.
pe messenger, cuvintele se scurteaza (un pic - umpic) , expresiile se restring la initiale(omg, brb, plm) totusi “da” si “nu” se lungesc: dap si nope.
a fost bine la green blues festival. si intre filme si in timpul lor.
un documentar/basm al tipului care a regizat marsul pinguinilor, sweet si corny, un film despre cautatorii de aur de pe amazon, unul cam plicticos despre locuitorii unui oras darimat si reconstruit, unul banal produs si narat de leonardo di caprio, plin de clisee despre incalzirea globala si alte teme trendy ecologice.
si unul extraodinar: the journals of knud rassmusen.
primele 15 minute?
clasice pentru un documentar despre eschimosi.
eram intr-o dispozitie adolescentina si tot am chicotit asteptindu-ma si ni se spuna sa iesim din sala.
a urmat o fragment dubios de fantezie sexuala, aratind ca un vis erotic a lui bjork. m-am intors catre k. ce-a fost asta? (wtf pe mess)
dupa alte cinci minute in stil documentaristic, personajul principal, shamanul avva si-a inceput povestea vietii, un monolog in care am intrat ca intr-o transa. mi-am strins picioarele si nu mi-am mai putut desprinde ochii din ecran. inghiteam in gol tot timpul. din acel moment, filmul a avut nenumarate twisturi si niveluri, amestecind fictiunea cu dialoguri de teatru becketian, perspectiva antropologica cu grotescul, umorul absurd si drame personale in doze complet imprevizibile.
am iesit din sala stors emotional.

“We believe happy people should not worry about hidden things. Our spirits are offended if we think too much.” - Avva

The words of the last great Iglulik shaman, Avva, and his life story, were recorded by the Danish adventurer Knud Rasmussen on his 5th Thule Expedition across the Canadian Arctic.

Avva followed ancestral rules and taboos because they worked to protect human kind. They came out of life and were turned toward life.

Atmosfera relaxata, adunari pe grupulete, stringeri de mina, pupaturi pe obraz, tipete usoare la revederi. Miinile mingiie paharele, zimbetele sint din buze, atingerile - intimplatoare. Conversatii culturale, updatari personale, socializare verbala. Muzica se aude clar. Lichidele curg, gheata zornaie, degete pricepute ruleaza. Sintem inca in zona pe care memoria o va retine. Virtejul se formeaza incet, adunind lent reziduuri de pe fundul oceanului destroy-ului colectiv. Sosesc intirziatii, unii cu ochii deja sclipitori. Imbratisari. Paharele se ciocnesc, gheata clincane, foitele fosnesc. Volumul creste. Si al vocilor. Linga DJ se aduna alti DJ, un sobor de preoti in amvon. Prietenele lor stau linga pupitru. Si beau. Soldurile se misca pe beat. Oamenii se desprind de linga pereti ca si cum i-ai razui. La ora 1, in virtej se arunca de-a valma timizi, fete parasite, cupluri cu probleme, singuratici, amanti, flirteuri profesionisti. Oamenii cu care pina atunci ai purtat conversatii normale incep sa-si arate limba cind deschid gura. Fata cu care ai vorbit despre Bansky se unduie pe ring. Tipul care stia atitea despre arta contemporana ventileaza cu miinile in jurul fundului unei fete care pare nou intrata in aria urbana. Grupuri mici dispar la toaleta si se intorc frecindu-si nasurile. Se aduce gheata, paharele de plastic intra unele in altele, muzica urla. De cum e deschisa, gura primeste un lichid, o limba ori o pastiluta. Virtejul se inalta maiestuos din cutiute, pliculete, sticle, jointuri, din buze intredeschise. Discutii lungi de o ora poposesc direct in recycle bin-ul memoriei. Drame, iubiri, despartiri, declaratii pasionale se consuma fara sa mai ajunga pe bloguri, in jurnale sau in simtiri. Creierul devine un palimpsest in care se amesteca toate petrecerile la care ai fost vreodata.

(avanpremiera 24fun) ori nu

Prima editie a evenimentului eco GREEN PLANET BLUES aduce la mijlocul lunii ianuarie unele dintre cele mai premiate documentare “verzi” produse in ultimii ani. Ele surprind prin problematica si tema propusa, tonus, ritm si indrazneala cu care apara cauza mediului. Sunt documentare punctate la Cannes sau citate de renumita revista Variety, sunt filme care provoaca mici revolte intime care, speram noi, in contextul evenimentului nostru, sa nu ramana doar atat ci sa devina platforma unor schimbari de perceptie si de stil de viata.

Fie că vorbim de lupta împotriva unor abuzuri - Cursed for Gold (Franţa, 2008), Last Yoik in the Saami Forest (Finlanda, 2007), Silent Snow (Olanda, 2008), Strawberry Fields (Israel, 2006) – fie de soluţii ce trebuiesc implementate urgent - Last Call for Planet Earth (Belgia, 2007) – fie de simpatia absolut atipică resimţită de un pui de balena ucigaşă faţă de specia noastră – Saving Luna (Canada, 2007), showcase-ul celor 3 zile de GREEN PLANET BLUES cuprinde o gama larga de probleme de mediu existente in lume.

—-
evenimentul va avea loc in sinaia.
de simbata pina luni.
voi fi acolo.
am nevoie de o perioada eco.

la petrecerile la care ajung in ultima vreme lumea se face praf.
inclusiv eu.
oamenii se distreaza f bine, dar nu-si mai aduc aminte o buna parte din momentele noptii. discutii lungi de o ora poposesc direct in recycle bin-ul memoriei. drame, iubiri, despartiri, declaratii pasionale se consuma fara sa mai ajunga pe bloguri, in jurnale sau in simtiri. creierul devine un palimpsest in care se amesteca toate petrecerile de pina atunci. cei treji devin martori pretiosi. ar trebui angajate persoane care sa noteze tot ceea ce vad si sa povesteasca a doua zi celor care li s-a rupt filmul. in cele din urma, in minte ramine o singura mare petrecere, la care sint prezenti toti cei pe care i-ai intilnit vreodata in asemenea locuri.
simbata noapte am ajuns la o asemenea petrecere.
a doua zi mi s-a amintit ca am petrecut ceva timp intr-o camera de care uitasem complet ca exista in apartament. intrucit s-au petrecut citeva lucruri care implicau prieteni ajunsi in situatii “interesante” (”interesant” e cuvintul folosit atunci cind nu-l gasesti pe cel potrivit), o prelungire a unor situatii de la alte petreceri.
azi am inceput sa fac o investigatie despre noaptea la care am fost unul dintre protagonisti, dar din care amintirile sint ca un cos de sosete desperecheate.
am vorbit pe mess cu 5 persoane care au fost prezente la party, simtindu-ma ca personajul lui guy pearce din filmul lui nolan. a fost de-a dreptul amuzant, mai ales ca “memento” s-a transformat in “rashomon”. fiecare persoana a avut propria versiune asupra evenimentelor noptii.

some memories are best forgotten

lorgean theatre, originally uploaded by jean_lorin.

corina si dragos au participat si au scris despre cea de-a treia seara de teatru.
a fost cea mai animata, cea mai aglomerata si interactiva de pina acum. si pentru care mi-am facut cele mai multe griji, dar totul a iesit bine. va fi no 4 in vreo zece zile.