uBlog.ro

ieri am ascultat toata ziua parov stelar.
ma aflam la lansarea revistei max cind mi s-a spus ca trupa urma sa concerteze chiar in seara aia la 50 de metri de locul unde ma aflam.
tot intrebam daca e o gluma sau nu, dar la ora 12 eram in fata scenei.
asa mi s-a intimplat si in berlin cu IAMX. intimplator, am vazut un afis pe strada si peste citeva ore dansam pe “after every party I die”
s-a auzit cam prost, dar a fost una dintre cele mai placute surprize din ultima perioada.

Cum m-am apucat de scris

Am scris primul testament in ziua in care am implinit 17 ani. Imi propusesem sa mai traiesc doar sase luni. L-am scris pe o foaie de caiet de matematica si nu avea mai mult zece rinduri. Lasam tot ce aveam unei fete de care eram foarte indragostit. Nu vorbisem niciodata, o vedeam doar in timpul recreatiilor. Dupa jumatate de an, mi-am prelungit termenul cu inca o luna. A fost cea mai intensa luna din viata mea. Faptul ca urma sa mor in curind imi dadea foarte multa energie. La sfirsitul ei eram indragostit de altcineva si mi-am prelungit contractul cu viata pentru cel putin un an. Am facut alt testament. Fiind o fire stringatoare, aveam deja mai multe bunuri si, inevitabil, mai multe de lasat. Si de scris. A inceput sa-mi placa sa scriu si am inceput sa redactez testamente tot mai literare, in care descriam amanuntit portretele beneficiarilor lucrurilor mele. Mi-am imaginat cum, dupa moartea mea, se intilnesc si-si petrec tot mai mult timp impreuna. Formeaza o liga a mostenitorilor in care discuta despre cum le-a schimbat destinul aceasta mostenire. Mi-am notat intrigi, lupte pentru putere, aliante, iubiri si tradari. In plicuri groase si fosnitoare s-au adunat lungi addende autentificate la notar (transformate apoi in foiletoane). Am vrut sa cunosc tot mai multi oameni, ca sa-i pot introduce in viitoarele mele testamente. Cu cit aveam mai multi prieteni, cu atit trebuia sa am mai multe lucruri de lasat. Ca sa am ce oferi am inceput sa lucrez. Au trecut anii. Recitindu-mi testamentele, am realizat ca nu mai stiu cine sint multi dintre potentialii beneficiari ai bunurilor mele. Si nu pot sa-mi aduc deloc aminte care era motivul pentru care am vrut sa ma sinucid la 17 ani.
(avanpremiera 24fun)

oricite neajunsuri are viata de freelancer, faptul ca imi ofera posibilitatea de a sta o zi intreaga in pijama, in mijlocul saptamanii, ascultind muzica si uitindu-ma la filme, face uitate problemele financiare, discutiile despre politica, iarna, plata ratei, existenta televiziunii, cantitatea crescinda de plastic din obiecte si din oameni.

Avem o ţară şi-un steag. Pe care stau aliniate mai multe culori. Teoretic, trei: roşu, galben şi albastru (definite vag prin lege ca „albastru-cobalt”, „galben-crom” şi „roşu-vermion”). Practic însă, fiecare steag tipărit poartă pe el alte trei culori, pentru că fiecare producător, art director sau web designer alege singur care roşu, care galben şi care albastru să fie aşezat pe steag.

Campania „’Nşpe mii de culori cunosc pe lume” îşi propune să atragă atenţia asupra faptului că în acest moment România are ‘nşpe mii de steaguri în loc de unul singur şi cere ajutorul celor care lucrează în comunicare, al bloggerilor, ziariştilor, politicienilor şi al tuturor celor cărora încă le mai pasă, pentru a „repara” steagul tricolor.

Oficial (în anexa Legii 75/1994), culorile drapelului sint definite după cum urmează: „albastru-cobalt”, „galben-crom” şi „roşu-vermion”. În practică însă, aceste definiţii sînt interpretate în zeci de feluri, în funcţie de tipul de cerneală pe care producătorii îl au pe stoc şi de suportul pe care steagul e tipărit. Fiecare instituţie publică are steagul ei, chiar dacă toate slujesc aceeaşi ţară. Evident, avem o problemă. Cum o putem rezolva?

Soluţia există de 45 de ani: stabilirea unor coduri fixe pentru a reprezenta fiecare culoare. Sistemele de matching, numite Pantone, CMYK , RGB şi Web au fost inventate tocmai pentru a evita ceea ce se întîmplă acum cu steagul nostru. România ar trebui să intre în rîndul lumii şi să-şi „seteze” culorile.

Scopul acestei campanii este să propunem un proiect de lege care să definească în coduri fixe cele trei culori ale drapelului. De ce e atît de important să se întîmple asta? Pentru că avem nevoie de-un singur steag, nu de ‘nşpe mii…

Daca vrei să afli mai multe despre subiect, urmăreşte un filmuleţ în care patru specialişti din domeniul vizualului – doi designeri, un specialist de la Arhivele Nationale şi un artist grafician – vorbesc despre culorile drapelului şi despre însemnele naţionale sau intră aici pentru a citi mai multe despre campania “’Nşpe mii de culori cunosc pe lume”.

Putem avea un singur steag, cu trei culori. Peste tot aceleaşi.

cum eu n-am initiative care sa presupuna simt civic, prefer sa le mediatizez pe ale altora.