uBlog.ro

pina in clipa cind s-a stins lumina n-am avut deloc emotii.
acasa am ascultat parov stelar intr-o dispozitie relaxata si dansanta,
mi-am repetat momentul de stand up de parca faceam asta in fiecare zi.
inainte de inceperea serii chiar ma irita intrebarea: ai emotii?
dar cind m-am ridicat de pe scaun i-am spus andreei “aoleu”
am ajuns in spatele cortinei si in momentul ala parca am luat un shot.
am iesit pe scena complet nauc.
nu vedeam deloc sala.
abia cind am auzit primele risete familiare am simtit ca ma adresam cuiva.
am inceput sa ma simt bine cu ceea ce fac cu putine minute inainte de final.
mi s-a spus ca a iesit bine.
mi s-a tot spus.
sint multumit ca mi-am oferit aceasta experienta.
dar n-as mai face asta din nou prea curind.
am ramas incordat toata seara, chiar daca am baut si am dansat in control pina la 3 dimineata.
azi am dus-o intr-o mahmureala nevrotica. e una dintre putinele stari in care pot sa stau pe messenger pentru ca stiu ca nu sint in stare de nimic altceva.
poate doar sa traversez cismigiul.
back and forth, cum spunea negrisorul din “me and you and everyone we know”.
*
partea cea mai placuta din pregatirea performance-ului a fost in studiou.
dintodeauna mi-am dorit sa trag o piesa in stilul death-metal.
mi-aduc aminte de o trupa care se numea napalm death. poate ca mai exista… habar n-am.
astia scoteau un album de 15 minute pe care se aflau 20 de piese.
un riff de chitara, niste tobe dezlantuite, 3 urlete si gata piesa.
asa ca am inregistrat un “cintec” de 38 de secunde, “tacerile in doi,” la care eu am bagat voce, iar ion un bas apasator, aproape doom.
cei prezenti miercuri au avut prilejul sa savureze aceasta bijuterie de o delicatete tulburatoare.

omul de parcare este o creatura aparuta relativ recent.
locuieste, dupa cum ii spune si numele, in parcarile neoficiale.
e cunoscut pentru mobilitatea membrelor superioare, pe care le foloseste cu dexteritate pentru a semnaliza.
de obicei se exprima si verbal, total inutil, pentru ca nu este auzit de conducatorii auto pe seama carora isi cistiga hrana.
e foarte posibil ca in viitor sa renunte la comunicarea verbala.
desi traieste in apropierea masinilor omul de parcare nu este mecanizat.
este strins relationat cu spatiul dintre masini si dintre borduri.
desi pare ca o face pentru bani, de fapt omul de parcare nu suporta spatiile goale si trebuie sa le umple cu alte masini.
e un fel de oroare de vid.
in acest scop, cauta ca prin gesturi si mimica sa atrag atentia soferilor care trec pe linga habitatul lui.
cu toate astea, un om de parcare aflat intr-o parcare plina este nefericit.
asta e blestemul lui.

——————
azi am vazut o femela a omului de parcare.
avea casti in urechi si era evident ca asculta muzica.
miscarile prin care semnaliza masinilor erau mult mai gratioase.
semana cu o sirena.
urbana, evident.

am visat ca trebuia sa-i iau un interviu lui iliescu.
si nu voiam sa-l fac, pentru ca nu imi place politica si-l detest pe personajul asta sinistru si nu vreau sa stiu nimic despre el.
pina la urma m-am resemnat si am inceput sa-mi scriu un set de intrebari gindindu-ma ca am facut si lucruri mai neplacute.
din fericire, visul s-a terminat inainte sa apara invitatul.
probabil ca subconstientul mi-a livrat sub forma lui iliescu un simbol pentru toate articolele pe care le-am scris din obligatie/pentru subzistenta.
- - - - - - - - - - - - -
saptamina asta s-a scurs in ritmul toamnei, calm, fara niciun twist, fara accesele paterne care m-au buimacit deunazi.
am trecut in fiecare zi prin parc, tot mai plin de frunze galbene si carucioare minate de bunici si vagabonzi si portretisti netalentati.
la asta ma pricep cel mai bine - sa traversez cismigiul.
as putea sa-mi deschid un birou de consultanta.

dita a desenat, eu am scris textul.
rezultatul se numeste
dita und lorin in berlin
si compileaza citeva povesti din aceasta shambala urbana care e berlinul.
banda desenata e publicata in aooleu nr. 6.
se lanseaza simbata.
e de bine.

Saturday 8th is going to be a double-whammy of comic-based schtuff. First up, we’ll be holding a lil’ launch party for AOOLEU SIX. We know, we said we were going to hand it over to the public on the 1st, but we promise it’s been worth the wait.

But that’s not all! On the same day, we’ll also be launching Hard Comics EIGHT! Entitled ‘Will Depression’ and penned by Iulian Fratila, it’s essential reading for anyone with two eyes for reading, a hand for holding and a mouth to open and shut at regular intervals in awestruck amazement. Really, it’s that good.

We’ll be having our cultural gathering at the ever-so cultural location of ANTHONY FROST ENGLISH BOOKSTORE (www.librariaengleza.ro), Bucharest’s number one purveyor of comics and books written in the foul and infidel language of Albion. Be there at 16:00 hours.

Meteorologists tell us that it’ll be a nippy 11 degrees outside, so bring a warm coat. However, it’s gonna get pretty cozy inside, so we suggest you wear a bathing costume underneath, with the party promising to descend into a frenzied literary love-in that would put the Marquis de Sade to shame…

Love!

Aooleu / HC cru

PS. Check out the update to the Aooleu site, where you can check out a short bio on our contributors, find out their contact info, and set about stalking them.

Acesta este articolul de rezerva. Textul ala scris cu mult timp in urma, intr-o clipa cind ai crezut ca ai de spus ceva, dar inspiratia s-a dus inainte de vreme. Il tii ascuns undeva in hard-ul computerului, cu gindul sa-l folosesti intr-un moment cind esti complet incapabil sa scrii ceva nou. Existenta lui te linisteste, faptul ca intr-un folder se afla un text care, fara sa fie stralucitor, te poate scoate dintr-o situatie limita. E pusculita de cuvinte care-ti va salva ziua cind ai ramas fara niciun ban. Din cind in cind te gindesti cu recunostinta la articolul tau de rezerva. Uneori, cind esti bine dispus, deschizi documentul, il recitesti, schimbi un cuvint, mai pui o virgula. Nu ai cum sa faci nicio schimbare radicala. E un text care, pur si simplu, nu are miza. Tii la el ca la un tricou vechi si patat, cu care nu ai iesi nici sa-ti cumperi piine. Nu l-ai publica niciodata decit intr-o situatie de criza. E eternul jucator de pe margine care intra la incalzire dupa ce toata banca de rezerve si-a rupt picioarele. E fata care ti-a jurat iubire vesnica in liceu si care inca iti trimite mesaje in care-si arata sentimentele. Cind toate iubirile tale esueaza, ii dai un telefon si o intrebi ce mai face. Si articolul tau de rezerva se emotioneaza si-si cumpara haine noi si spera si se fardeaza si te invita la masa. {i, pentru ca esti atit de dezamagit si ai nevoie de atentie, te duci. Si, cind o vezi din nou iti dai seama de ce nu ai putut niciodata sa aveti vreo relatie adevarata. Si articolul tau de rezerva ramine pentru totdeauna intr-un folder pentru ca, de fiecare data cind te-ai decis sa-l publici, ceva se misca in tine si reusesti sa te aduni si sa scrii ceva bun.
(preview 24fun)

mi-am petrecut adolescenta in diversele rockoteci din constanta, incepind cu legendara jet house, aflata in satul de vacanta.
de obicei stateam pina baga metallica: one, ori primele trei piese de pe master of puppets. intram in cercul de pe ring, scuturindu-mi pletele (o tempora), reusind destul rar sa nu ma amuz de tabloul din care faceam si eu parte - un grup de indivizi imbracati in geci de piele/ blugi punctate cu logo-uri de trupe, dind din cap si mimind pe rind cele 4 instrumente.
4? 3, ca pe vremea aia trupele rock nu prea foloseau clapele.
a doua zi ma dureau muschii gitului.
imi placea muzica rock, dar corpul meu voia mai mult decit o miscare ritmica a gitului.
sau de air guitar.
am descoperit, mergind la primele petreceri pe la 17 ani, ca imi place sa dansez.
asa am intrat intr-un cerc de depesari, unde miscarile erau mult mai complexe.
imi puteam folosi picioarele.
ma puteam uita in ochii cuiva in timp ce dansam.
muzica rock/alternative/indie a ramas in toate playlist-urile mele, dar m-am trezit ca dancefloor-ul imi influenteaza gusturile muzicale.
in aceeasi adolescenta thash-metal, in camera mea, ascultind “…and justice for all”, in timp ce mina mea dreapta se inclesta pe griful unei chitare imaginare imi spuneam ca, daca peste 20 ani o sa mai ascult metallica, batalia nu e pierduta (la virsta aia chinuita, gindeam viata in termeni militari)
desi ascult tot mai rar muzica rock, iar de la metallica prefer mai degraba documentarul “some kind of monster”, o excelenta psihoterapie de grup, decit productiile muzicale, iesitul la dans a ramas o constanta.
aproape ca ma sperie numarul urias de nopti petrecute in cluburi de toate felurile.
azi-noapte, la party-ul lui bruni de la cndb, in timp ce, inevitabil, dansam, m-am trezit spunindu-i mariei “uite, vezi asta e tineretea noastra”.
e textul potrivit pentru imaginea de la petrecere care va ramine pentru totdeauna intr-un sertaras al mintii. va fi scoasa cindva cindva, intr-o perioada cind bastoanele nu vor fi doar un accesoriu cool, ci unul necesar.