Asociatiile EuRo Cinema si Romanian Film Sector organizeaza, in
perioada 22 noiembrie 6 decembrie 2008, un prim Atelier de
scenaristica, sustinut de Tudor Voican. Obiectivul acestui proiect
este de a stimula profesionalizarea imperios necesara in acest domeniu
vital pentru viitorul cinematografiei românesti.
Atelierul Introducere in scenaristica include trei prelegeri,
fiecare de cate doua ore (11 13), care vor avea loc in zilele de 22
noiembrie (Structura si specificul scenariului), 29 noiembrie (Teme
si personaje) si 6 decembrie (Tehnici de redactare), in spatiul pus
la dispozitie pentru acest eveniment de hotelul Residence Cerisiers
(Str. Alexandru Constantinescu nr. 33, Bucuresti).
Conferentiar este Tudor Voican, autorul scenariilor mai multor filme,
printre care Marilena de la P7 si California Dreamin (nesfarsit) de
Cristian Nemescu, premiant al Galei Gopo 2008 la categoriile Cel mai
bun scenariu si Tanara speranta, precum si premiant al concursului
de scenarii Jean Negulescu (editia 2004), organizat de HBO. Tudor
Voican este Master of Fine Arts Screenwriting la York University,
Toronto, Canada, asistent universitar si doctorand UNATC, cu teza
Structuri narative in cinematograful american contemporan.
Atelierul este adresat tuturor celor care doresc sa scrie scenarii
cinematografice profesioniste. Numarul participantilor nu va depasi 20
de persoane, pentru a creste eficienta atelierului.
Persoanele interesate sa se numere printre cursanti trebuie sa trimita
o scrisoare de intentie (motivatia de a participa la atelier) si o
mostra de text (un fragment de scenariu, dar si alte scrieri
originale, fie ca este vorba de poezie, proza sau dramaturgie) la
adresa asociatia.eurocinema@gmail.com, pana la data de 16 noiembrie.
Toti cei inscrisi vor fi anuntati pana pe 19 noiembrie daca au fost
acceptati printre cursanti.
de citeva saptamini, invers proportional cu dispozitia de a scrie ceva nou, sint tot mai preocupat in a gasi o modalitate de a exprima corporal actul scrierii.
in cadrul unui performance.
ma tot intilnesc cu oameni din aria dansului contemporan.
e un exercitiu aproape terapeutic.
am ajuns sa-mi pun, intr-un mod relaxat, tot felul de intrebari esentiale:
despre ce scriu
de ce m-am refugiat in scris si nu in altceva
cum am ajuns sa scriu
de ce am continuat sa scriu
ce se intimpla in mintea mea in timpul scrierii unui text
ce influenteaza procesul scrierii (interior si exterior)
cit e inspiratie si cit mestesug
daca intr-un spatiu scenic se lucreaza cu obiecte, in spatiul crearii unui text literar se lucreaza cu amintiri.
am imaginea unui om care sta 45 de minute in fata unui laptop, aproape imobil.
la sfirsit, dintr-o imprimanta curg doua-trei foi in care se afla un text.
ce se petrece intre aceste doua borne?
am de scris un text (la comanda, desigur) pentru almanahul catavencu.
tema e “sfirsitul lumii”.
fiecare autor cu viziunea sa.
dupa doua saptamini in care m-am tot perpelit in cautarea unei idei care sa ma introduca in subiect, m-am decis sa scriu despre un moment din viata cind am crezut ca pentru mine lumea s-a sfirsit.
am scris jumatate de pagina.
e foarte personal.
inca nu l-am continuat pentru ca vreau sa incerc sa studiez din punct de vedere senzorial ceea ce se intimpla cu mine in timp ce scriu. mi-am blocat, intr-un fel mintea, sa nu mai lucreze pe tema asta (desi cred ca e imposibil) pina nu ma asez in fata laptopului. probabil ca aceasta autoflexivitate va influenta, la rindul ei, textul.
performance-ul, intitulat temporar “making show off” ar fi reprezentarea prin miscare a procesului scrierii unui text literar.
printre lucrurile bune aduse de proiectul “transparency” (am inceput sa-mi datez viata in proiecte) a fost si intilnirea cu apostolos, unul dintre cei trei experti straini.
eu ma imprietenesc mai greu cu barbatii.
in clasa a X-a, am evadat din liceul energetic din constanta, unde erau 40 de baieti si 7 fete, m-am mutat la eminescu, unde eram 4 baieti si 26 de fete.
un moment de cotitura.
iluminare.
citeva luni am venit la scoala cu o jumatate de ora mai devreme, desi incepeam orele la 8 dimineata.
nu-mi venea sa cred ca scapasem de basinile trase in timpul orelor de colegii puberi si agresivi, de glumele proaste, de batai, de flegmele in tavan si de minunatele ore de atelier in care trebuia sa strunjesc niste fieratanii.
la eminescu, binecunoscut liceu de fete, in primul trimestru m-am indragostit in fiecare zi de altcineva.
mi-am facut primul cerc de amici, alcatuit, inevitabil, din fete si cite-un baiat ratacit, care trebuia, desigur, sa fie mai putin amuzant decit mine.
eram rasfatat si permanent bagat in seama.
a ramas un pattern.
de atunci, mai tot timpul am fost inconjurat de prietene.
mi se intimpla adesea, cind vreau sa dau serate la mine, sa nu pot sa string mai mult de 2-3 tipi.
nu ca nu as avea si prieteni.
doar ca duc un alt gen de viata decit ei.
nu sint genul care iese seara la beri, simbata la meciuri, detest sa conduc si orice aparat electronic mai complicat decit on/off imi provoaca necazuri. nu m-am casatorit si nu am copii, statut foarte intilnit pentru cei din generatia mea.
recitind ce am scris, trebuie sa adaug repede, pentru a sterge o orice posibila catalogare gay (nu ca as avea ceva impotriva, seinfed quote), ca am sarit cu parasuta, am zburat cu parapanta, mi-ar placea sa trag cu arma daca as avea posibilitatea, desi nu as merge la vinatoare, am facut handbal si scrima si ca o buna parte dintre prietene au fost si iubite.
dupa o anumite virsta iti faci mai greu prieteni. ii tezaurizezi pe cei pe care viata nu i-a vinturat de pe drumul comun.
ma bucur ca am luat azi prinzul cu apostolos, in cantina de la drept.
e unul dintre tipii cu care as putea sa devin prieten.
prietenele mele de la listenoire au initiat un mic proiect.
site-ul lor prezinta, timp de o saptamina, fotografii/desene/colaje si un text pe tema casei ideale.
mi-a placut ideea de “wearing the inside out”, desi nu cred in casa ideala.
saptamina asta e rindul meu.
desi are dimensiuni reduse, am scris textul cu greutate, intr-o perioada cind aveam multe de facut.
24fun mi-a oferit elementul cheie pentru personalizarea fotografiilor facute in timp ce lucram la casa.
activitate in vesnic work in progress.
din lehamite fata de scris (vizibila si pe blog, in ultima perioada) am dat pentru 24fun un text scris acum cel putin 6 ani.
face parte dintr-un bestiar romanesc contemporan pe care nu l-am publicat niciodata.
recitindu-l, imi pare scris de un strain.
din nefericire, inca e actual.
imi place sa reciclez.
spatiul din 24fun e atit de generos incit imi rabda orice toana si experiment.
*
trei zile ciudate, (incepind de la petrecerea cu tema “cocalari”) petrecute intr-o transa in care m-am dezmeticit doar de citeva ori pentru a-mi face munca pentru ON (telefoane, mailuri si sugestii)
o sa-mi ia ceva timp sa le dau semnificatia potrivita.
“daca nimeni nu vorbeste despre lucruri deosebite”
specialitatea lui jon mcgregor e banalitatea
activitatile obisnuite, gesturile inconstiente, conversatiile de zi cu zi
obiectele pe care le folosim fara sa le dam vreodata semnificatii
zgomote pe care nu le bagam in seama pentru ca le-am auzit toata viata
viata locuitorilor unei strazi, interactionind sau nu intre ei
oameni necunoscuti care ramin necunoscuti unul altuia desi convietuiesc in apropiere toata viata si pe care doar pagina unui roman ii aduce in acelasi cadru
ginduri pe care nu le impartasim pentru ca nu ar parea nimanui interesante
un colectionar de obiecte (siringi, statuete, servetele, pliculete de zahar, fotografii etc)
o ploaie ca in “magnolia” care vesteste evenimentul de final
un accident de masina care se pierde tocmai prin deosebitul sau.
cam asta e primul roman al lui mcgregor.
si un citat:
o cutie cu cd-uri, o cutie cu casete video si o alta plina cu fotografii, vederi si scrisori.
si o lampa cu picior pe care a cumparat-o de la o pravalie de mina a doua, sa-i arate camera mai civilizat, atirnindu-i usor peste umar in brambureala din spatele lui.
toate acestea inghesuite in masina tatalui sau iar el sade acolo si zimbeste, si-si tine mina sus, linga fata.
in fundal este un baiat pe tricicleta, privind.
un script de david mamet, dupa o piesa de acelasi autor.
william h. macy intr-un rol consacrat de loser. in genul celor din magnolia si fargo.
incepind cu un moment de rabufnire in care isi paraseste nevasta spunindu-i ca nu-l mai atrage sexual.
terminind intr-o inchisoare, impacat cu sine, dormind alaturi de un negru urias care-l imbratiseaza tandru, dupa ce il sodomizase in prima zi de puscarie.
nu inainte de a-i oferi, inainte, prieteneste, o tigara.
un film despre cit de cit de dez/amagitoare pot fi, uneori, revelatiile.
- - - - - -
ultima saptamina din cariera mea de short term expert.
din nou pe drumuri.
pe sine.
voi lua forma compartimentului de tren, in care voi petrece, insumate, aproape 24h.
am auzit piesa asta de la o prietena acum jumatate de an.
am ascultat-o de citeva ori in seara aia.
azi am primit linkul de youtube de la altcineva.
e misto.
genul de melodie care nu te poate lasa indiferent, ca un film de lars von trier.
n-ai cum sa scapi fara pielea facuta de gaina.
zilele trec, fiecare dintre ele aduce un alt dead-line.
mi-e groaza sa mai deschid word-ul.
imi spun ca mai e inca unul si pe urma gata, dar un altul se iveste, rinjind fals prietenos.
mi-e tot mai clar ca vreau sa parasesc tara asta, sa tai toate obligatiile si relatiile de orice fel.
sa scap de sclavia imaginii mele vazute de altii.
cind ma asez in fata laptopului ma simt ca o masina de cuvinte.
tastez o tema si din degete curge opinia mea despre subiectul respectiv.
am nevoie sa ma pierd intr-un oras strain.
nestiut si fara sfori.
