uBlog.ro

raspunsul misto al lui bruce benderson la eterna intrebare cretina adresata scriitorilor:
care e scopul literaturii pentru tine? de ce scrii?
nu scriu ca sa inteleg, dar uneori primesc si darul intelegerii, sub forma unui avantaj secundar.
scriu pentru a crea modele obiective ale sentimentelor mele, ale fanteziilor si gindurilor, in speranta de a le impartasi cu restul lumii. asta imi aminteste de masturbare, un proces prin care iei bucati de fantezii si le pui la loc pentru a crea scenarii mentale ale comportamentului excintant, ca sa ti-o poti lua la laba.
Noua Literatura 14.

miine incep cursurile de germana.
sper sa ma tina mai mult decit cele de franceza care s-au rezumat la o singura intilnire. din pacate, sint intercalate intre zilele de job si voi fi nevoit sa sar niste lectii. poate alea cu zilele saptaminii.
ma reintorc pentru cinci zile la postura de fals jurnalist tv care pune pe jar procurori si judecatori.
5 zile, 5 orase.
*
daca stiti pe cineva care da lectii de chitara bas, as fi incintat sa-l cunosc.
am cautat pe net, dar am gasit doar chitare si nu si domni dispusi sa predea.

exista un grup de oameni care frecventeaza aceleasi locuri in care merg si eu de ani de zile.
la rindul lui, grupul e format din altele mai mici, de prieteni care se stiu, in general, de multa vreme.
cam toata lumea se stie cu toata lumea.
chiar daca nu intotdeauna se saluta.
nu cred ca sint inca in masura sa gasesc numitorul comun ai acestor oameni. e vorba, in mare, de ceea ce inainte erau numite pasiuni: muzica, filme, gadgeturi, comics-uri, o sincronicitate cu life-style-ul vestic, un oarecare snobism…
intotdeauna mi s-au parut ca relatiile din mediul asta sint superficiale.
nu stiu daca tine de mine sau superficialitatea legaturilor e o trasatura generala.
ma salut de ani de zile cu indivizi cu care nu am schimbat niciodata mai mult de citeva cuvinte.
am purtat de atitea ori conversatii cu persoane ale caror nume nu le-am stiut niciodata.
pe cei mai multi dintre ei nu-i stiu decit din postura de participanti la petreceri.
uneori ma salut cu ei, alteori nu.
de aici si ideea hotelului lorgean din berlin, proiect care mi-a adus in “casa” oameni destul de apropiati, dar alaturi de care nu impartisem niciodata in acelasi spatiu casnic - baie, bucatarie, toaleta, paturi. si nici ei intre ei.
pe linga experientele personale, am asistat la o permanenta interactiune, a carui dinamica a fost spectaculoasa. cred ca a fost cea mai misto chestie facuta in ultima vreme.