uBlog.ro

Vesnic mirlan si infasurat in jeg

Asa cum in fiecare toaleta exista o perie de closet, in fiecare garderoba exista o geaca neagra de piele. Undeva, intre 13-18 ani, cultura in care traim ne ofera unul dintre artefactele ei obligatorii : geaca neagra de piele. Unisex, transmisibila ca o molima medievala, poarta pe vecie in ea mirosul argaselii. La scurt timp dupa descoperirea sexualitatii, societatea are grija sa acopere manifestarile pubertatii intr-o mantie neagra din pielea unui animal mort. |nfasurarea intr-o geaca neagra de piele este un pre-giulgiu, un sicriu mobil, urit mirositor, e o bucata prost croita din |ngerul Mortii, cu mineci si fermoar. Geaca de piele nu poate fi decit neagra. |ntr-o cultura a mitocaniei, geaca neagra de piele este uniforma. |n mijloacele de transport in comun, in mall-uri, la meciuri, cind se ating gecile negre de piele fosnesc multumite. E una din metodele lor de inmultire. Doua geci negre de piele se iubesc ca stringerea dintre doua miini nespalate dupa pisare. In combinatie cu pielea umana, geaca neagra de piele da un amestec bine dozat de prost-gust, mediocritate, lipsa de aspiratii, obtuzitate, asezonate cu rigiituri prost ascunse si sosete cumparate deja gaurite. Geaca de piele neagra este o panglica uriasa de inmormintare a bucuriei de a trai. Un singur lucru e mai urit si mai mitocanesc ca geaca neagra de piele : geaca neagra din inlocuitor de piele. Acum citiva ani, reintors pentru un weekend in Constanta natala, am vrut sa merg simbata seara intr-un loc caruia i se spunea « La cireasa » |nainte de a intra, am ramas in masina, cu farurile stinse si i-am urmarit pe cei care intrau. Din zece persoane, opt purtau geci negre de piele.
(avanpremiera 24Fun)

am primit un cufar de calatorie.
e o piesa de muzeu, din anii ‘30.
pare recuperat de pe titanic.
pisla, otel, lemn, carton, pinza, fier.
materiale inlocuite acum cu plastic.
m-am apucat sa-l reconditionez cu rabdarea si placerea cu care as scrie o povestire.
(ceea ce nu s-a mai intimplat, oricum, de multa vreme)
il voi transforma intr-un sifonier.
in copilarie, am citit si recitit o carte intitulata “35 mai”. personajul principal isi incepe calatoria fantastica iesind prin spatele unui dulap.
in serialul arabela, cufarul avea aceleasi proprietati, de usa spre alte tarimuri.
cufarul provine dintr-o casa plina de lucruri vechi. l-am urcat intr-o masina nissan de dimesiuni impresionante. snoop dog ar fi clatinat aprobator din cap daca ne-ar fi vazut. in apropiere de universitate, mai multi soferi ne-au facut semn, cu fete vesele si timpite.
“cufarul, cufarul”!
ne-am uitat in spate. artefactul disparuse.
l-am regasit la intersectia cu mosilor, stind cuminte linga pasajul de tramvai.
ma uit acum la usa deschisa a cufarului si-mi pare o invitatie spre necunoscut.

- - - -
curatindu-l de stratul oribil de grund, am descoperit ca a fost facut in berlin.
asta dupa ce, acum doua luni, ascultam pe repeat o piesa numita koffer im berlin.
koffer, adica…

in caz ca sinteti nevoit/a vreodata sa intrati intr-un tribunal, iata ce inseamna o tinuta inacceptabila pentru curte:

pantaloni scurti, taiati sau colanti
sandale gen papuci de plaja
palarii sau sepci
camasi iesite din pantaloni sau descheiate
haine mulate indecent!
imbracaminte indicind afilierea la o banda
haine cu desene sau cuvinte sugestive
slogane sau imagini, inclusiv creaturi grotesti.

rockerii nu vor putea depune marturie niciodata purtind un tricou cu megadeth sau iron maiden.

*
de trei zile sint bintuit de o gripa care se amuza dindu-mi stari febrile si perioade de relativa normalitate.
neuronii mei se uita unul la altul, ridica din umeri si nu vor sa mai faca vreo conexiune.

azi s-a implinit o luna de cind m-am intors din berlin. toata magia orasului s-a scurs in job-uri lipsite de creativitate. pentru ca tot e o perioada cohen-iana generala, simt nevoia sa postez una dintre piesele lui atipice, ascultata aproape zilnic in apartamentul temporar din kreutzberg.

acum doua nopti, cind ma aflam inca in craiova, am visat un inorog. stiu, se spune ca atunci cind povestesti un vis, pierzi un cititor, asa ca il rog dumnealui(ei) sa dezaboneze de pe acum, fara a mai citi post-ul.
probabil e un vis influentat de lectura de pe tren din “semne bune”, scrisa de terry pratchet in colaborare cu neil gaiman. scriu probabil pentru ca niciun inorog nu apare in volum. desi trenul era oribil, drumul spre craiova s-a scurs repede cititind si ascultind muzica. cele 3500 de piese din ipod imi sint suficiente pentru un drum pina in novosibirsk.
“semne bune” este o tratare vesela si ironica a apocalipsei.
il banuiesc pe kevin smith ca a scris scenariul de la dogma dupa lectura acestei carti.
in vis, eram insotit un animal alb care s-a dovedit a fi un inorog.
unul mai mic, nici ponei, nici armasar, dar avea crupe puternice. oriunde ma duceam cu el oamenii se luau in brate si-si spuneau ce au pe suflet. eram foarte mindru de el si de ceea ce se intimpla. pina am ajuns pe o pajiste unde se afla un grup, printre care si cei trei de la parazitii (!). eram f curios daca si cu ei se va intimpla acelasi lucru. astia au inceput sa faca misto de inorog (si de mine) pina cind, la un moment dat, au inceput cu totii sa plinga. inorogul isi facuse treaba.
cam atit.
azi am cautat pe net un dictionar de vise in limba romana. am gasit vreo zece, dar niciunul nu continea si cuvintul “inorog”.
in schimb “iepure” era in toate
si “iaurt”.
inteleg ca nu mai viseaza lumea inorogi, dar nu-mi amintesc sa fi visat vreodata iaurt.

Cind intru intr-o toaleta publica, chiar daca sint singur, ma duc la pisoarul din colt. Daca exista o usa protectoare, o folosesc. Uneori, cind se mai afla cineva linga mine, trag fermoarul si ma car. Am nevoie de confortul oferit de toaletele hotelurilor de patru stele (o recomand cu caldura pe cea de la Novotel). Nu degeaba li se spune rest-room. Ma simt in largul meu in fata pisoarelor incadrate de pereti despartitori. Mi se pare ciudat sa stau sa discut cu cineva la masa si sa ne reintilnim intr-un spatiu acoperit de gresie zimbind strimb in timp ce ne-o scuturam. |n plus, mai exista riscul sa descopar ca persoana respectiva trece pe linga chiuveta ca un sofer care fuge de la locul accidentului. Un studiu arata ca mai mult de 50% dintre cei care folosesc toaleta nu se spala pe miini. |ntr-un episod din Seinfeld, Jerry il suprinde pe tatal iubitei sale in usa WC-ului. Individul il bate amical pe umeri, il anunta ca le va gati o cina delicioasa si paraseste incaperea. |n momentul servirii mesei, Seinfeld priveste terifiat farfuria si refuza sa manince fara a fi in stare sa-si motiveze verbal refuzul. Desi nu se pot considera o cina, alunele si chips-urile de pe tejghelele barurilor atrag miini si guri. Miini care au dat mina cu prieteni vechi. Cind zgrebtanati lacom cu degetelele prin farfurioara cu floricele ginditi-va ca, desi nu va doriti, faceti cunostinta cu ei. Astept cu nerabdare inventarea unui neon special care sa scoata in evidenta petele de urina de pe miini. Cu toate ca sint departe de a fi un maniac al igeniei, prefer sa string o mina uda, decit una stropita.
(preview 24fun)

Julianno sau Petrariu Iulian pe numele sau adevarat,nascut in Suceava la 28 iulie

1988,s-a indragostit pentru prima oara de muzica electronica la varsta de 14

ani,cand sunetele muzicii produse de artisti precum Tiesto,Armin van Buuren sau Paul

van Dyk i-au incantant auzurile.

Primul contact cu lumea dj-ilor a venit ceva ani mai tarziu cand a decis ca pasiunea

sa pentru muzica sa o faca simtita si publicului larg.Astfel in scurt timp a inceput

sa organizeze si sa participe la diferite evenimente in vederea promovarii muzicii

electronice,lucru ce continua sa-l faca si in prezent.

Din ramura muzicii electronice iubeste si adopta:

trance,progressive-trance,tech-trance,si nu numai,dar indeosebi toata ramura

trance,deoarece spune el: “Este MAMA muzicii electronice”.

A mixat si a organizat la diferite evenimente din orasul sau natal cat si in alte

orase,chiar si peste hotare.
- - - -
dintr-un comunicat de presa primit spam pe adresa de gmail.
de-aia nu ma duc in locuri unde se asculta muzica trance.
auzurile mele se incinta ceva mai greu.

cind le comunic prietenilor ca sint in sovata mi se spune invariabil
“unde face nicu armata”
mi-ar fi placut sa scriu un cintec de care lumea sa-si aduca aminte dupa atitia ani.
desi au fost 18 purtatori de cuvint, cel mai mare numar participanti cu care am avut de a face de cind sint implicat in proiect, ziua s-a scurs destul de bine.
imi place job-ul asta pentru ca, in sfirsit, cistig bani si din altceva decit din scris.
m-am saturat de multa vreme sa traiesc din ore lungi petrecute in fata computerului.
ma bucur ca niste oameni, in urma cursurilor, chiar ramin cu ceva.
imi place job-ul asta pentru ca are o durata limitata.
ma amuza teribil sa vad oameni in toata firea (procurori si judecatori) comportindu-se ca niste copii in fata mea.
fata mea serioasa, purtatoare de barba si ochelari.
cind iese primul intervievat, ceilalti sar pe el “cum a fost, ce te-a intrebat”
e placut sa fii de partea cealalta.
au mai ramas doua orase, galati si craiova.
cu o escala la bucuresti, pentru mr. snoop dog.

n-am inteles nimic din ultimele trei zile.
prima lectie de germana, tren, citit un manuscris, taxi spre poiana, bere pe balcon cu carmen si cata, somn zi de lucru, 13 interviuri, mese, colebil, bere si un pic de vin intr-o camera, mic dejun, taxi, tren, o ora de somn, a doua lectie de germana (mein Got, sehr hart), stat de vorba cu tata, somn.
saptamina viitoare va fi la fel.
*
azi e ziua tapetului. l-am cumparat din magazinul descoperit de l. pe oranienstrasse, aflat chiar vizavi de locul meu preferat, luzia cafe. in felul acesta, un perete imi va aduce aminte intotdeauna de berlin. aproape ironic, pentru un oras care a (fost) facut celebru (de) un zid.

dupa-amiaza agreabila la schimbul de carti organizat de bookblog.ro
m-am intilnit cu marian pe scari. in primele zece minute, cind incercam sa ne integram in atmosfera, am fost asezati undeva cu spatele la mesele care incepeau sa se umple de oameni si carti.
pe marian l-am cunoscut cu mult timp in urma, in vremurile cind fandomul sf era activ si fiecare oras avea un cenaclu sau chiar doua.
desi il inteleg abia acum pe philip k dick, in perioada aia citeam cu aviditate tot ce publica nemira in colectia nautilus, incepeam sa scriu primele schite inspirate de frederic brown si cumparam in fiecare saptamina jurnalul sf al fratilor banuta.
ba chiar eram cel care anima cenaclul “andromeda”, mai ales dupa ce incepusem sa fiu publicat.
nici acum nu pot uita momentul incandescent cind mi-am vazut numele in revista anticipatia, a carei colectie o divinizam de la 14 ani, de cind furam exemplare din casa profului de mate cu care faceam meditatii
(le aduceam inapoi la sedinta urmatoare).
in timp ce vorbeam cu marian despre insula atlantykron, un bastion al sefistilor, am intors capul descoperind intr-un colt un tip si o tipa sarutindu-se cu pasiunea celor care se cupleaza la 4 dimineata la o petrecere de apartament.
din acel moment m-am relaxat si mi-a sarit si oboseala.
ziua de simbata fusese una istovitoare din toate punctele de vedere.
si foarte importanta.
sala din lucky 13 e pretentioasa si prietenoasa in acelasi timp.
mai fusesem o singura data, la o aniversare la care am pierdut cadoul pe drum.
am cunoscut oameni pe care-i stiam doar dupa bloguri. palavrageala s-a dus catre autori (inevitabil), filme, cersetori, urbani si antropologie.
am plecat de la “schimb de carti” cu less than zero (bret easton ellis), desi n-am dat nimic in schimb, decit un autograf unei fete pe nume laura.
m-am simtit bine. voi reveni.
de cum am intrat in casa am picat in pat de parca as fi primit o bita dupa ceafa.

schimb de carti la lucky 13.

pentru cine are chef de palavrageala duminica asta.

*

intre 3 si 5 septembrie rin grand hotel gazduieste o conferinta internationala anti-drog.
e un hotel gigantic, aflat in apropierea autostrazii soarelui. nu e recomandat sa iesi la geam pentru te izbeste un peisaj dezolant, ramasitele unui baraj si, undeva departe, niste blocuri comuniste care rinjesc ca niste tigve goale.
dupa ce ne terminasem ieri treaba (17 interviuri, epuizant), ma gindeam sa-l iau pe cata si sa cautam locul unde se desfasura conferinta.
desigur, nu aveam in minte decit “fear and loathing in las vegas”.