(la inceput a fost fierea)
Intiiu si intiiu nu era nimic. Si odata, pe cind plutea prin nimicnicie, Dumnezeu simtit o durere grozava in sale. A inceput sa verse fiere si unde a cazut acolo s-a facut o mare de pucioasa mirositoare. De rusine l-a acoperit cu o foaie de pamint sa nu se mai vada necuratenia. Durerea nici ca se oprea si Dumnezeu si-a adus aminte de mos arici care era cu pricepere la cap. Si l-a chemat pe arici si i-a zis ce-l chinuia. Ariciul i-a zis ca trebuie sa stea cu salele in apa fierbinte, asa ca Dumnezeu a facut marile si oceanele. Si ele se incalzeau de la pucioasa de dedesubt. Si Dumnezeu s-a simtit mai bine. De cite ori da sa iasa din ape durerea il lua iar si Dumnezeu se cufunda la loc. Ca sa nu se simta singur a facut pestii si vietuitoarele apei. Dupa trei zile s-a intors in ceruri si-a slobozit din rarunchi o piatra care a cazut pe pamint si s-a transformat in dealuri si munti. Si pentru ca in apa era plina de fapturi, Dumnezeu a facut animalele si oamenii ca sa umple pamintul. I-a intrebat pe fiecare cum vor sa arate si fiecare si-a ales infatisarea. Numai oamenii care erau mindri au zic ca dupa chipul si asemanarea ta, Doamne. Dumnezeu a ris si i-a facut asa, ca el, cu pietre la rinichi. Si n-a mai coborit deloc pe pamint ca-i amintea de cum patimise cu durerea lui de sale asa ca, dupa o vreme, a uitat de ei. Doar de cite ori un om patimeste cind scoate o piatra, Dumnezeu isi mai aduce aminte de oameni si zimbeste in barba.
il stiam din cer, dupa un zbor cu dirijabilul.
acum, dupa ce i-am strabatut un pic din tenebre, mi-a devenit si mai familiar.
dupa ce am strabatut pe jos tunelul care leaga gurile de metrou obor cu piata victoriei, bucurestiul a devenit un orasul despre care pot sa spun ca l-am strabatut si pe verticala.
*
vlad a facut poze, eu am stat si am ascultat povestile inginerului-ghid si ale oamenilor din echipa de intretinere a liniilor care muncesc noapte de noapte, de la ora 23 la 5 dimineata.
e o senzatie foarte misto sa te afli intr-un spatiu ca piata victoriei, vesnic aglomerat si zgomotos, simtindu-i extenuarea si incercarea de a se odihni. e ca un animal urias care a alergat o zi intreaga si noaptea vrea sa se odihneasca, dar e chinuit de paraziti. uneori adoarme, alteori nu si dimineata o ia de capat.
pentru un material bun, ar trebui sa petrec citeva nopti printre linii, dar nu mai am timp de nimic.
intotdeauna, dupa 1 mai, timpul se comprima si ma trezesc cindva in iulie, intr-un bucuresti cu asfaltul topindu-se.
We are happy to inform you that your project The Tenants has successfully passed the final selection for the SOURCES 2 Script Development Workshop in Norway realized with the support and the cooperation of FilmCamp AS!
The session will be held from the 12th – 20th June 2008 at FilmCamp (http://www.filmcamp.no), which is on a small beautiful island in the middle of Troms county.
Please note:
The day of arrival is Thursday 12th of June.
The workshop begins at 19:00 hours on the 12th of June.
Date of departure is Friday 20th of June.
Booking Flights:
Arrival:
Destination Airport is Bardufoss (which is 30 min away from FilmCamp).
Norwegian Airlines (http://ip.norwegian.no) fly from Oslo to Bardufoss.
Please make sure to catch the morning flight on the 12th of June (10:05 a.m. from Oslo-Gardermoen), as the evening flight will be too late for you to reach the workshop opening in time.
rascolirea printre lucruri imi ofera in continuare suprize de tot felul.
intr-un volum am descoperit doua carti de vizita - a claudiei si a dorei. claudia a fost iubita mea, dora era psihoterapeuta la care ma duceam ca sa scap de angoasele pricinuite de relatia cu claudia.
cum au ajuns cele doua carti de vizita acolo, poate doar un discipol al lui jung ar putea sa ma desluseasca. la scurta vreme, am ratacit iar volumul si nu i-am retinut titlul.
m-a ajutat.
voi uita din nou de amindoua pina la urmatoarea curatenie generala.
*
azi am regasit cartea lui mircea horia simionescu - faradelegea vaselor comunicante. am sa las deoparte zadie smith (despre frumusete) pentru a o lectura. isi asteapta de multa vreme rindul, dar o ratacisem ca e subtirica si s-a pierdut prin tomuri mai groase.
ieri, in timp ce palavrageam cu mariile (mora&farcash) in casa care incepe sa capete o oarece forma, am intors fotografia in care ma aflam intr-un balcon, linga ivana, tragind cu sete dintr-o tigara. pe spatele ei se afla inscrisa data 4 mai. au trecut deja doi ani cind am filmat “principiul dragostei comunicante”.
a pornit de la o glumita cu o prietena care a inceput sa vorbeasca printr-un 24fun facut sul.
ne-am hahait despre cum ar fi o fata care sa vorbeasca tot timpul printr-un tub.
de pasti, plictisindu-ma ca de obicei in constanta, am scris intr-o ora un scenariul. i l-am trimis mariei (popistasu).
i s-a parut dragut.
i-am zis “hai sa-l facem”.
“si cine o sa-l regizeze?”
“eu”
“hmm”.
maria mi l-a sugerat si pe milos.
intilnirea cu ivana a fost intimplarea fericita care m-a adus, in cele din urma, pina in momentul cind am spus “actiune”. am crezut ca la filmari o sa ma distrez, sau macar o sa fiu relaxat.
nu a fost deloc asa. nu aveam nicio miza, nu doream sa demonstrez nimic, doar sa trec prin experienta realizarii unui film, de la o idee de script la montajul final.
insa a-ti produce singur un film, in conditiile unei vieti de freelancer, e un act destul de nesabuit.
rezultatul final a ajuns pe youtube, nascind destule comentarii pro si contra. nu stiu ce se astepta de la mine, dar nu poti sa inveti sa faci filme decit facind filme.
revazindu-l, cu toate stingaciile (mai ales in primele 3 minute) si doza prea mare de abstract (dragostea care se transmite ca lichidele prin tuburi, egalizindu-se in cuplurile in care unul iubeste mai mult decit celalalt), nu pot decit sa ma bucur ca l-am facut si ca am mers inainte.
nu pot decit sa le multumesc celor care, la vremea aceea, m-au ajutat sa-mi pun in practica o fantezie care, incet, incet, s-a transformat in pasiune. si, poate, in profesie.
heroes I. l-am descoperit in 1997, cind mi-am cumparat primul calculator. toate fapturile mitologice isi dadusera intilnire in jocul asta asa ca am petrecut 18 ore desfatindu-ma cu lupte, vraji, asedii de castele, preumblari cu eroi in cautare de comori. dupa ce am dormit 6 ore, am reluat razboaiele pentru inca alte 12.
l-am jucat ani in sir pina la varianta sa ultima, heroes V.
asa a intrat jocul Heroes in viata mea si nu a fost inlocuit de niciun altul, decit pentru pentru perioade nesemnificative. in afara de scris, citit, ascultat muzica si uitat la filme, activitati care fac parte din cotidian, sint fericit de existenta celor citeva fidelitati din viata mea: numarul de telefon, ramas acelasi din 1999, adresa de hotmail (accesata totusi din ce in ce mai rar ), un tricou cu metallica cumparat la 17 ani cu banii pe care trebuia sa-i dau pe o tabara in care nu m-am mai dus si am stat o o saptamina ascuns la doua statii de blocul meu, in casa unui prieten. telefonul nokia 3310, inca functional.
scrisul pe blog a devenit o constanta. si cel pentru 24Fun. multe evenimente din viata mea se inrameaza intr-un editorial si atirna bilunar in 24Fun.
uneori, mi se pare ca traiesc evenimentele pina cind pot sa-mi ofere cele 1600 de semne de care am nevoie.
dupa care plec.
unul dintre actele ritualice pe care le indeplinesc cind vin in constanta, pe linga plimbarea prin piata ovidiu, pe linga casa unei foste iubite, refacind traseul unei nopti din liceu, este cufundarea intr-un hades on-line. o sala soioasa de jocuri, aflata in subsolul unei cladiri de linga posta mare, cu calculatoare vechi, plina de cocalari care se injura in timp ce se ciuruiesc pe shootere… toate hard-urile contin Heroes III, preferatul meu din toata seria. cu modestie trebuie sa recunosc unele contin recorduri semnate Lorgean. cita vreme stau in fata computerului, minuind armate de minoaturi contra legiunilor de gorgone, sint cuprins de o serenitate pe care o regasesc extrem de rar in alte momente ale vietii.
uneori, cind ies imbinat de fum din sala de jocuri, mi se pare ca anii 2000, anii tineretii mele, sint inca o promisiune, alteori mi se pare ca nici nu au existat vreodata.
