uBlog.ro

ultimul articol din 24fun isi are ca sursa o cronica de carte care ar fi trebuit sa intre in esquire.
o insemnare de pe blog s-a transformat in rubrica lunara din NLit.
de data asta nu mai am cum sa scap: am doua zile ca sa scriu ceva nou pentru revista styler.
calculatorul, revenit la viata, nu ma imbie decit la messenger.
mi-am redownloadat ian brown pentru un fundal sonor propice, m-am invirtit prin camera ramasa goala dupa plecarea lui david si a tamarei, am incercat sa-mi pregatesc o cana de cafea. se pare ca firmei distrigaz nu i-a pasat de lipsa mea din oras si m-a deconectat de la sursa. aragazul m-a sfidat cu mindria unei pendule vechi pe care un nepriceput s-ar fi chinuit sa o faca sa mearga.
ceasca a ramas goala.
printre pungi si haine murdare am dat peste pensule si cutii de vopsea:
doua ore mai tirziu, cu o privire de lunatic, terminam de vopsit un perete, cautind portiuni goale din casa peste care sa astern noi straturi albastre.
la fel mi s-a intimplat si cind am lacuit cuierul: tot lemnul din casa si-a primit portia de lac, de la rame de tablou la suporturi de revista. ba chiar si o pereche de papuci si-au recapat stralucirea.
scriu acest post in nadejdea aparitiei unei idei pentru articolul din styler.
ceva cu foc, energie, fierbinte.
*
cartile din valiza lunii mai:
woody allen - anarhie pura
mai toata lumea a primit bine prima traducere a unei carti de woody allen. mie mi-a lasat impresia unor povesti fara nicio miza, scrise in citeva ore, in care allen se straduieste sa ma faca sa rid, ca unul care nu se mai opreste din spus bancuri. I just don’t buy it.
zadie smith - despre frumusete
fanii lui david lodge se vor muta in in tabara lui zadie smith. roman universitar bine scris, in care mai toate personajele sint negri. negri universitari. n-am citit “dinti albi”, dar m-am trezit prins de poveste. se potriveste cu starea mea tot mai light, care ma alunga si din fata cursurilor de la antropologia religiilor desi, intre 17 si 20 de ani, cind eram intrebat ce mi-ar placea cu adevarat sa fac, raspundeam “sa studiez istoria religiilor”.
kobo abe - femeia nisipurilor
romanul asta mi-a dat un sentiment ambiguu, de enervare amestecata cu interes, ca un sandwich pe care l-as fi mincat dupa ce l-am scapat in nisip. l-am citit prin aeroporturi, in avion si l-am terminat in cannes, intr-una din serile cind entuziasmul se dusese pe croissete si ramasese acolo. nu stiu daca as mai vrea sa citesc ceva de kobo abe.
sebastian barry - calea cea lunga
pe barry il asociez insa cu microbuzele care m-au purtat in ultimele zile prin transilvania. povestea unui soldat irlandez in primul razboi mondial. scrisa simplu, cu fragmente care m-au emotionat. de citeva ori am lasat cartea din mina si m-am trezit privind in gol dealurile verzi, bucurindu-ma ca despre razboaie nu aflu decit din carti si filme.
mircea horia simionescu - faradelegea vaselor comunicante
m-am bucurat de citeva fragmente din aceasta micuta carte in care proza se pierde intr-un lirism in care m-am pierdut la rindul meu. mhs nu e un autor care spune povesti, care construieste ploturi. are o lume a lui, probabil frumoasa pentru cine are timpul si starea necesara pentru a o explora.
*
si tot nu stiu despre ce sa scriu pentru revista.
*
david si-a facut o iesire de sitcom.
in timp ce scotea valizele din hol, s-a oprit si-a zis ca are nevoie sa mearga la baie. l-am auzit tragind apa si-a aparut in camera cu lantul de la wc in mina.
mi l-a inminat cerindu-si scuze si a iesit pe usa.

in cautarea confortului pierdut:
alaturi de pisica lili, in prezent aflata in grija cuiva necunoscut.

nu mi-am inchipuit ca voi ajunge sa scriu pe blog din negresti oas, asa cum nu m-am gindit ca voi merge vreodata pe jos in tunelul de metrou la ora 2 noaptea.
lucrurile se intimpla, pur si simplu.
n-am stare sa ma uit la filme, sa citesc, sa scriu ceva inchegat.
am intrat in pielea ponosita a unui pelerin.
peisajele si oamenii se schimba si eu odata cu ei. apas din cind in cind pe butonul aparatului de fotografiat atunci cind hermes ma inghionteste.
la un moment dat, cind calatoria se va fi ispravit, degetele vor prinde viata si ma vor tiri spre laptop. le voi urma supus, rugindu-le sa ma lase sa le aduc in preajma o cana mare de cafea.
vor tasta amintiri fragmentate, memorii fictionalizate in care personaje reale vor trece prin intimplari inventate.
aromele unor mincaruri vor trece printr-un proces de digestie auctorial si se vor transforma in povesti.
ieri, in cluj, o femeie striga pe strada “va iubesc!”, “va iubesc pe toti! si ridea fericita.
ca un star imbatrinit dind un concert de come back in fata unor fani de fideli, la fel de decrepiti.
in satu mare, in fata teatrului, orchestra dadea un concert de muzica experimentala. in loc de arcus, foloseau ziare facute sul.
in cannes, la ora prinzului, un tip in smoking, cu o cheie de contact in mina, statea in fata unui sir de scutere. era extrem de beat, nu reusea sa stea in picioare fara sa sprjine de zid. sper ca nu l-a gasit.
in certeze, femei in virsta imbracate in fuste traditionale, mai scurte de genunchi, venind de la biserica. un costum popular complet costa mai mult de 25 de milioane.
#
in apartamentul meu din sipot sta acum david. ne-am intilnit la petrecerea shooting stars din berlin.
era proaspat mutat in berlin si vorbea despre oras cu acelasi entuziam cu care vorbeam si eu.
desi el venea din munich.
david e fotograf. din pozele lui se vor naste alte istorii, care se vor pune in miscare ca picioarele unui miriapod urias, alcatuit din povesti si fruntile incretite ale celor care le vor consuma.

din cannes in cluj.
de la alitalia la cfr.
de la suite hotel la belvedere.
de la oameni in smoking la oameni in roba.
de la mincare energetica la ciorba.
delacroix langosi.

aparitia lui wong kar wai, insotit de dop-ul cristopher doyle a nascut valuri de aplauze. dupa ce a tinut un discurs in chineza, wong a propus un minut de reculegere pentru victimele cutremurului din china. un minut care a durat mult mai mult. prezentatorul de pe scena tot incerca sa reia dialogul, tusea, se foia, dar chinezului nici ca i-a pasat.
la sfirsitul filmului m-am intors catre amicele mele, antra si kinga. aveau aceeasi mutra dezamagita. eu pierdusem firul actiunii de multa vreme si m-am gindit la ale mele. ashes of time redux e un film mult prea ambitios si care nu spune nimic. de recomandat oamenilor de imagine.
antra mi-a imprumutat laptopul si ieri am petrecut o fericita zi scriind primul draft al scriptului celei de-a treia parti din “trilogia babiruselor”. e un film care nu mai poate fi facut cu buget de 300 de euro si care necesita multa postproductie, petrecindu-se in romania anului 2050.
la ultima intilnire cu tom abrams, ne-a marturisit ca are aceeasi senzatie pe care o descriam in postul precedent, de “lost in translation”. daca nu ai o agenda incarcata si nu urmaresti niste scopuri clare, cannes-ul devine un loc frustrant.
si plictisitor.
too much glam will kill me.
asa ca azi am petrecut o dupa-amiaza minunata in grasse, orasul parfumurilor, aflat la jumatate de ora de mers cu autobuzul. un prinz intr-un loc frecventat de localnici, intr-o piateta plina de personaje pitoresti. un pictor beat si vorbaret care facea reproduceri dupa poze din ziare. o femeie cu trasaturi arabe care lucra la reconditionarea unei arcade si care, in joaca, a inceput sa-l calareasca pe un alt tip care lucra acolo. proprietarul tavernei, bine-dispus si plin de glumite.
oameni lipsiti de acea seriozitate batrinicioasa a romanilor trecuti de o anumita virsta.
kinga a spus, in timp ce-si savura portia, ca “in locul asta, ai impresia ca lumea este in ordine”

ne-au asezat la masa 13. cea mai goala masa. intr-un tirziu, a aparut moderatorul, un tip din bosnia care se ocupa de cinelink. dupa 5 minute s-au ivit si producatorii. un australian si un canadian. cu tot efortul bosniacului, cele doua lumi nu s-au intilnit. cred ca toti asteptam ca intilnirea sa se termine mai repede. iar ceilalti dintre scenaristii scripteastului ne invidiau ca sintem acolo.
vad ca astia au un obicei stupid, sa aplaude dupa fiecare intilnire. ca pe un copil care invata sa mearga si e aplaudat cind se ridica dupa fiecare busitura.
cu toata amabilitatea lor, cei din echipa scripteast sint depasiti de amploarea festivalului.
ne-au organizat azi, dupa break-fastul producatorilor? un training de pitchting complet fara rost.
asa ca am refuzat sa scot vreun cuvint.
in ultimele doua zile m-am simtit ca murray in lost in translation.
stiu ca in permanenta in jurul meu se intimpla lucruri, dar nu am cum sa ajung la ele.
*
macar azi am vazut un film japonez bun, tokyo sonata.
ultimul woody allen a facut furori, dar pur si simplu a fost imposibil sa intru la vreuna dintre proiectii. se sta la coada cu doua ore inainte. oamenii vin cu mincare, scaunelul si cartea sub brat.

croissete, croissete, croissete.
totul se intimpla pe croissete.
inclusiv seara romaneasca.
dupa vizionarea de la boogie, la care cele doua rinduri de romani au ris mai tot timpul, in timp ce francezii au asistat muti (foarte mult umor de limbaj), toata gasca s-a mutat la petrecere. de acolo am ajuns in alta parte, intr-un loc unde erau foarte multi asiatici.
imi aduc aminte ca, impreuna cu krista, la 3 dimineata eram la petit majestic, locul unde, in strada, foarte multi oameni imbracati in negru sporovaiau cu un pahar in mina. zgomotul vocilor se auzea de la distanta. am stat doar 5 minute, cu senzatia ca sintem inchisi in interiorul unui stup.
ieri, intre doua filme, am avut un moment intens de bucurie in timp ce ma aflam intr-un parculet, mincind dintr-o bagheta cu chorizo si privind spectacolul strazii.
azi doar mahmur.
miine pitch.

scriu de la calculatorul hotelului - tastatura e pe sistemul frantuzesc; bat o litera la 20 de secunde.
am coborit in cannes cu un zimbet larg pe fata. e ceva magic in aer ce ma face sa dau din picioare ca atunci cind intru intr-un asternut nou.
reintilnirea cu echipa scripteast-ului a fost calda; fara pic de artificialitate.
s-a format o mica familie. stiu ca o sa-mi fie dor de oamenii astia.
pe seara, dupa 4 beri heineken, am admirat zona covorului rosu unde se string sute de oameni pindind aparitia starurilor. e imposibil sa nu simti furnicaturi stind acolo.
atmosfera de sarbatoare iti intra in piele ca un parfum bun.
toate femeile sint frumoase. sau foarte frumoase.
imi vine ca din doua in doua ore sa ma duc la hotel, sa mai fac un dus si sa ma parfumez.
dejunul din suite hotel: mincarea viitorului. strong colours - no taste.
casolete cu niste creme fade, create de nutritionisti.

cannes-ul e mecca pasionatilor de film.
plec incalzit de un mail de la organizatorii de la scripteast.
“there are 4 projects from ScripTeast selected – you are going to attend breakfast with producers, members of Producers Network of Marche du Film – most active in the field. So that’s a great chance.
am imprumutat o valiza decenta de la ionut. aveam una care facuse marocul si am intilnit si vagabonzi cu genti mai aratoase. tuxedo n-am de unde sa iau. am un costum negru, pe care-l port cam o data la doi ani, cind vreau sa-mi surprind prietenii sau cite-o iubita. fara costum nu se poate intra la evenimentele oficiale, poate doar la petrecerea romaneasca de pe 16.

…inconjurat de procurori si judecatori.
parte din programul “transparency”.
e rolul cel mai consistent pe care l-am primit pina acum.
*
la iesirea din sibiu, ambreiajul de la masina leilei s-a blocat. am chemat o masina-platforma de la dacia service. 4 ore mai tirziu, ne-am facut intrarea in timisoara la inaltime. oamenii se opreau si se uitau la mutrele zimbitoare din MG-ul cocotat pe platforma. a fost cea mai triumfala intrare in oras de care am avut parte.