Archive for March, 2008

flashmob’n'blues’sport

March 31st, 2008 by lorin in Uncategorized

simbata la ora 14.00 am asistat la un flash mob linga chioscul de fanfara din cismigiu. citiva oameni (10?, 15?) au format un cerc si au incremenit timp de 3 minute. n-am cautat sa aflu scopul acestei manifestari, dar cele doua echipe de televiziune au pus intrebari organizatorului. doua banci din apropiere erau ocupate de niste domni in virsta si cu parul lung, din generatia woodstock. unul dintre ei arata ca tipii de la zz top si, pina nu l-am auzit vorbind romaneste, am fost convins ca e american. a solicitat repetarea flash-mob-ului si cercul s-a refacut, mai rarefiat ca prima data, spre bucuria cameramanilor. cind goarna a sunat, blues-man-ul a inghetat cu pana pe chitara si 3 minute mai tirziu si-a reluat cintecul de la nota pe care o lasase in aer.
*
cel mai trendy loc de party din bucuresti ar putea deveni spatiul in care se afla tipografia universul, din cladirea omonima.
simbata, petrecerea cu tema “let’s get physical” a facut sa curga riuri de gatorade. am mai fost petreceri unde s-a jucat tenis de masa, inclusiv la a mea, dar tenis cu piciorul am jucat pentru prima oara, cu riscul de a trimite o minge in pupitrul DJ-ului.

lobotomia de primavara

March 28th, 2008 by lorin in Uncategorized

adrian, tipul de la service, mi-a inminat hard-ul intr-o folie de plastic transparent, ca pe o urna funerara. mai avea in depozit alte 4 in aceeasi situatie. se pare ca seria asta de macbook e una cu probleme. anduranta mac-urilor e un mit urban.
ma uit la hard cu ura rece si gindul ma duce la momentul in care tipul drogat de hannibal lecter isi servea la cina propriul creier. desigur, nu perspectiva culinara ma apropie de situatie, ci externalitatea vizibila a unei parti din creierul meu, chiar daca e o reprezentare mecanica.
curatenia de primavara a inceput cu o lobotomie.
venind de la service in tramvaiul 20, mai tot timpul gol, folosit parca doar de batrini si vagabonzi, am trecut pe linga usa unui bloc.
pe geam era prins un afis pe care scria “INTERFONUL FUNCTIONEAZA”
macar ceva functioneaza.
*
cismigiul e proaspat cosit. dimineata mirosea a iarba strivita. au dat drumul la apa si lacul a inceput sa se umple ca o tipsie uriasa. cizmarul fara atelier care isi face reparatiile pe banca a iesit la soare. i-as duce o pereche veche de sandale, doar ca sa-l vad lucrind. n-am chef de nimeni cunoscut. eu i-as povesti de hard-ul meu, el m-ar sfatui sa ma apuc de o meserie adevarata, care sa nu depinda de tehnologie.

RIP

March 25th, 2008 by lorin in Uncategorized

la doi ani dupa fratiorul sau G3, MacBook-ul alb pe care-l stergeam de praf cu servetelul parfumat a crapat lipsit de orice glorie, in ciuda faimei brandului Apple.
duce cu el in iadul hard-urilor povestiri, articole, scenarii, filme, fotografii.
asa se incepe o viata noua.

si nu fara nicio legatura cu videoclipul de mai sus:
luditii au fost un grup de muncitori din anglia secolului al XVIII-lea care se manifestau prin distrugerea masinilor.

fete, ciini si pisici

March 23rd, 2008 by lorin in Uncategorized

baronul m-a convins sa scriu un articol pentru revista lui nenascuta. mi-a spus sa fie in stilul esquire, sa-mi aleg eu subiectul si ca nu o sa iau niciun ban, cel putin la inceput.
dupa o matura chibzuinta care durat mai putin de un minut, m-am decis sa scriu despre animalele de apartament. initial, imi propusesem sa vizitez casele prietenilor posesori de animale si sa-mi notez impresiile. dupa ca am calatorit pina la constanta cu bughi-ul ancai pe bancheta din spate, iar innoza mi-a spus ca in apartamentul ei nu se poate intra din cauza unor renovari masive, ideea initiala a suferit ceva schimbari. am taiat baietii (am aflat cu regret ca chinchila lui tudor, Mr. Rupin, a decedat de aproape un an), am construit un set de intrebari care a iesit f sec, ca un chestionar, m-am documentat citind referatul unei colege la antropologia cotidiana (despre pet-uri).
am inceput sa ma intilnesc cu animalutele si stapinele lor (nu e un articol despre dating, totusi).
am avut doua pisici - baltazar, un motan vesel, cu coada taiata, care la un moment dat a disparut spre regretul intregii familii si relu, un alt motan care, din rasfatat de apartament, a ajuns pisica independenta, in satul osmancea, unde isi aveau ai mei casa la tara.
posesorii de animale mi se par niste oameni ciudati, care-ti pot vorbi ore in sir despre o fiinta care nu face decit sa manince, sa doarma si sa-si faca nevoile. cind se intilnesc intre ei, te simti exclus daca nu ai nicio poveste care sa contina blana sau pene. cred ca va iesi si un articol (ca de fiecare data) despre mine, un fel “supersize me” despre modul cum interactionez cu animalele de casa. poate sint insensibil la ochi umezi si labute tropaind.
poate nu.
pina aseara, in apartamentul din sipotul fintinilor nu intrase niciun animalut. lily allen (chihuaha, 11 saptamini)
a fost prima creatura pe patru picioare care a pasit in birlog.
dar despre aceasta intilnire veti citi in articol.

panselute

March 21st, 2008 by lorin in Uncategorized

cismigiul a fost invadat de panselute si de alte flori, mai putin semnificative.
e o invazie masiva, puternic aromitoare.
un bun prilej pentru a readuce in atentie cel mai scurt videoclip facut vreodata in romania. se difuza in heavy rotation pe atomic si disparea atit de repede incit cei care se uitau se intrebau “ce-a fost asta?”

singurul cover facut de “grupul sanitar” si animat magistral de matei branea isi are radacinile (la propriu) in gradina bunicii. straturile de panselute alternau cu cele de ochiul boului si gura leului. bunicul imi dadea sapaliga, singura unealta pe care o puteam minui la vremea aceea si mai pliveam din buruieni.
am tot plivit, vara de vara, pina la 13 ani, cind eram deja prea inalt pentru panselute.

holera in lumea filmului

March 19th, 2008 by lorin in Uncategorized

personajul “popa pop” a ajuns intr-un sex-shop. pretextul a fost manualul de sex scos recent de biserica anglicana. vinzatorul s-a prins in joc si a dat citeva replici f bune. de la filmare am ajuns la cursul de la antropologie economica. e materia in care, pina acum, ma regasesc cel mai putin.
cu ochi mici m-am uitat la partea a doua din filmul lui fassbinder “In einem Jahr mit 13 Monden” (1978). sint multe scene care mi-au ramas in minte, dar cu adevarat unforgettable e cea in care elvira/erwin isi povesteste viata intr-un abator. pe voice over curg imagini cu vite macelarite si transate.
un film nerecomandat vegetarienilor.
ar trebui sa existe si aceasta etichetare.
oricum, m-a deprimat ingrozitor. ca sa-mi revin, am fost nevoit sa stau pe mess cu statutul “available”.
m-am trezit la 8.30. scriu un text pentru almanahul catavencu despre aventuri in navodari din vremea cind laurentiu duta dadea concerte solo pentru fetele de scoala generala. hitul lui se numea “cifre”: “nu stiu cine a inventat cifrele pina la zece, insa viata unui om doar din doua cifre este”!
*
daca dan pita ar regiza sclava isaura ar iesi “dragoste in vremea holerei”. un film ratat, fara nicio viziune regizorala, jucat incredibil de prost. pina si javier bardem scirtiie ca o creta pe tabla. e meritul cartii ca unele scene stau totusi in picioare.
un film nerecomandat cititorilor.

F6 = prietenie (este real)

March 18th, 2008 by lorin in Uncategorized

Am invatat… ca nimeni nu este perfect…
Pina cind nu te indragostesti.
Am invatat …ca viata e dura…
Dar eu si mai si!!!
Am invatat …
ca
sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi.
Acelea pe care le pierzi tu
le
prinde din zbor o alta persoana.
Am invatat ca atunci cind porti pica si
amaraciune fericirea se duce in alta parte.

Am invatat…
Ca
ar trebui mereu folosite vorbe
bune…Pentru ca
miine poate
va trebui sa le retragi.
Am invatat ca un suris
e un mod economic
pentru a-ti imbunatati aspectul.
Am invatat
ca nu pot sa aleg
cum ma simt…
Dar pot mereu sa fac cite ceva.
Am invatat…ca
atunci cind fiul tau
nou nascut iti tine degetul in micul lui
pumn… s-a lipit de tine pentru toata viata.

Am invatat…ca toti
vor sa traiasca in virful
muntelui…Dar toata fericirea si
cresterea au loc in timpul urcusului.

Am invatat …ca trebuie sa te bucuri
de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.

Am invatat …
ca e mai bine
sa dai sfaturi doar in doua
situatii…
Cins sint cerute si cind
de ele depinde viata cuiva.

Am invatat
ca cu cit irosesc mai putin timpul…
mai multe lucruri reusesc sa
fac.

Este saptamina prieteniei…
Demonstreaza prietenilor tai ca
tii la ei.
Trimite aceast e-mail tuturor prietenilor tai, chiar daca asta inseamna
sa-l trimiti inapoi celui care ti l-a trimis…
Daca se intoarce…
Ai multi
prieteni buni.

O saptamina a prieteniei minunata!

Dupa ce ai trimis
mesajul, apasa F6 si observa ceea ce va aprea pe ecran…
incredibil, dar adevarat…
este impresionant, dar e real…
bafta!

Trimite la 15 persoane in urmatoarele 143 de minute, apasa F6 si
numele celui care te iubeste va aparea cu litere de tipar, este foarte
impresionant pentru ca e
real…
- - - - - - - -
mi se pare prima parte se potriveste pentru spoturile orange sau vodafone, din’alea care vor sa transmita valori, iar la final anunta o noua oferta.
mor de curiozitate sa aflu cine a compus textul asta, care e scopul lui si citi indivizi au apasat pe F6.
sper ca le-a aparut pe ecran “esti un idiot”.
si daca apesi F5?
afli numele celui care ti-a furat penarul in clasa a IV-a.
astept sugestii pentru celelalte F-uri.

B & CT (sa moara ciprian)

March 17th, 2008 by lorin in Uncategorized

pe metropotam.ro a aparut de vineri un text despre bucurestiul meu. textul mai poate fi gasit in “bucuresti 100%”, albumul lui stefan cosma. nu ma simteam in stare sa scriu ceva diferit pe aceeasi tema si intr-un timp atit de scurt.
fotografia (de pe site) e facuta de mara in ghena blocului meu. doua prietene, o belgianca si o luxemburgheza, au un proiect de documentar despre viata la bloc in bucuresti si e posibil sa-l aleaga pe cel in care locuiesc.
am facut multe poze (adica mara facuse) cu tot ce ar putea caracteriza acest spatiu. unele au fost incluse in dosarul pe care o sa-l depuna pentru finantare.
PICT3867.JPG

suberec si braga intr-o patiserie din constanta. braga avea un gust diferit ce ceea ce stiam. suberecul arata si el diferit, dar era bun. n-am luat mai multe si mi-a parut rau.
*
vecina de palier, care a devenit cumva parte din familie, vrea sa-mi gaseasca nevasta. mi-a aratat poza unei fete si mi-a spus ca trebuie neaparat sa o intilnesc data viitoare. era o fata cu parul incretit si cu suvita decolorata, cu o figura tipica de c-ta. tata a spus tare (vecina e aproape surda) “vezi ca e grasuta”.
*
intorcindu-ma noaptea acasa, o masina a oprit linga trecerea de pietoni unde ma aflam. la volan era un fost coleg din generala care e exclamat “am crezut ca esti ciprian”. ne-am schimbat numerele de telefon.
nu o sa ne sunam niciodata.

de la jder la pitulice

March 13th, 2008 by lorin in Uncategorized

mincare de conopida la restaurantul nicoresti.
unul dintre locurile unde in care cineva ar parea nebun daca si-ar pune laptopul pe masa.
aici inca mai se tirasc dupa hrana securisti batrini, cotoroante cu caciuli de blana, fosti ministri decrepiti, iertati de societate, dar nu si de soarta. sau invers.
asa ca m-am abtinut sa-mi expun macul. i-ar fi trebuit un mileu.
poate, daca o sa scriu vreodata un scenariu despre perioada comunista, ma voi aseza sub fresca aceea de lemn, reprezentind scene de vinatoare, in care perspectiva e varza, iar animalele, de la jder la pitulice, au expresii ridicole.
dar nu voi scrie niciodata un scenariu care sa fie in vreun fel legat de comunism.
e o perioada care nu ma intereseaza absolut deloc.
in schimb, in seara asta, am terminat versiunea a patra din “ora burlacilor”.
10 zile de scris zi de zi.
ma duc sa beau o bere la ota, ca tot n-am mai fost de luni bune.

oameni si personaje

March 11th, 2008 by lorin in Uncategorized

citesc un manuscris in care sint descrise bucati dintr-o relatie care a fost cindva foarte puternica.
din perspectiva ei.
deschid revista esquire si dau peste o povestire care contine un fragment din acest manuscris (citat) si trateaza tot aspecte din relatia lor.
din perspectiva lui.
intimplator, am fost cel care le-am facut cindva cunostinta.
e posibil sa fi fost si cauza intreruperii definitive a relatiei.
nu e niciun motiv de mindrie in asta.
intr-un david lodge, inainte de a si-o trage, doi scriitori (tip & tipa) fac un pact prin care stabilesc sa nu foloseasca in vreun text ceea ce se intimpla intre ei.
de parca ar putea fi posibil asa ceva.
toti cei din jur sint potentiale personaje.
*
am terminat “mitraliera de lut”. l-am citit cu incintare pe pelevin. un roman in care jaroslav hasek isi da intilnire cu schopenhaueur. despre iluzie, schizofrenie si budism. dialoguri foarte lungi, bine impanate cu concepte filozofice, dar savuroase in acelasi timp. si citeva descrieri puternice, ca aceasta:
“surik devenise inca si mai pipernicit, mai agitat si mai infricosator. aducea cu o carcasa injghebata din scinduri paraduite, pe care, cu multi ani in urma, fusesera atirnate si uitate la uscat niste zdrente, si in aceste zdrente, in chip neinteles, incepuse a se infiripa viata, care se intepenise acolo intr-atit, incit multi dintre cei din jur fusesera nevoiti sa se restringa ca sa-i faca loc”.
e vorba de un om ghemuit in fata focului.

si fragmentul meu preferat, dar nu datorita stilului:
“in viata, toate reusitele trebuie corelate cu intervalul de timp in care acestea sint realizate; daca acest interval este din cale afara de lung, reusitele, in majoritatea lor, se dovedesc, intr-o mai mare sau mai mica masura, lipsite de sens”.

mi se pare ca ma caracterizeaza. reusesc sa obtin cam tot ce imi propun, dar nitel prea tirziu.