uBlog.ro

renate roginas este unul dintre oamenii care au crezut in mine ca scenarist. cind am picat la cnc mi-a dat un e-mail de consolare, s-a zbatut pentru toate aplicatiile pe care le-am depus, m-a impulsionat, motivat (ceea ce pentru un om cu tendinte spre indolenta ca mine e esential). mi-a raspuns rapid de cite ori i-am scris, la ore tirzii.
a facut enorm pentru cinematografia romaneasca intr-un timp destul de scurt. a deschis multe porti, a creat o comunitate.
un roman nu ar fi reusit.
pe parte profesionala, renate e ingerul meu pazitor.
in seara asta a fost un intilnire prieteneasca in care ne-am luat la revedere. renate se muta (reintoarce) in berlin.
the place.

acum multi ani am fost impresionat de o povestire scrisa de gala galaction sau de agirbiceanu. nu mai tin minte exact care era autorul, aveam mai putin 14 ani si cartile lor aparusera in aceeasi colectie. o femeie care ramine vaduva e convinsa ca nu-i va supravietui sotului. isi incheie toate socotelile, isi imparte lucrurile, face o pomana la care invita tot satul. la sfirsitul chiolhanului se culca, inchipuindu-si ca nu se va mai trezi niciodata. dimineata, se trezeste in casa goala si moarta de foame, roade un rest de covrig pe care-l gaseste pe jos.
*
a doua zi, am stat cu ochii tavan, braindead, pipaindu-mi adesea cele citeva vinatai. dupa-amiaza am iesit sa-mi platesc factura la gaz si am ramas o ora in cismigiu. pe banca din fata mea, un vagabond a fumat tigara dupa tigara, tragind alene dintr-un pet cu bere. cind m-am ridicat, am trecut pe linga doua fete. una dintre ele spunea ca ea cind merge repede nu poate sa gindeasca si ca ei ii place sa gindeasca foarte mult. intr-un fel de tarc, o femeie mai in virsta lua bucatile de piine pe care altii le pusesera pentru pasari. le culegea cu miscari rapide, nervoase, bagindu-le intr-o sacosa. parca era o film derulat pe inapoi.
*
aseara am ajuns la un party playboy, genul de eveniment la care nu credeam ca o sa mai particip vreodata.
restul meu de covrig.
*
multam tuturor celor care mi-au scris/sunat. m-am saturat de insemnari cu aer de ferpar. promit sa ma abtin.
o sa am o discutie cu barbosu’: sa se hotarasca o data, ca m-am plictisit.

la un sfert de ora dupa terminarea emisiunii, adica acum o ora si jumatate, ieseam in patru labe pe geamul spart al unei masini rasturnate.
pe geamul alaturat incerca sa se strecoare tipul care statuse pe locul din fata. mie mi s-a parut ca vomita, dar de fapt era benzina care curgea. mi-a spus sa ies cit mai repede. l-am strigat pe stefan, mi-a raspuns. tico-ul era praf. am stat pe bordura, mut si cu picioarele tremurind. l-am sunat pe capatos.
au oprit multe masini, in special taximetristi. isi faceau cruce si ne spuneau sa mergem la biserica. nu-mi doream decit sa fiu acasa, cufundat in cada. m-am gindit sa-l sun pe tata, dar l-as fi speriat foarte tare. mi-am gasit ochelarii intacti printre cioburi si am recuperat ziarele din geanta.
am foarte clar in minte momentul cind stefan a tras de volan. am vazut cum masina se duce inspre bordura si cum peisajul se rastoarna. scene pe care vezi in filme si pe care iti doresti sa ramina acolo.

de mult n-am mai avut o saptamina atit de aglomerata.
scoala, referate, birou, filmari, citeva articole ramase din urma, aplicatii pentru alte workshop-uri de scenaristica.
reusesc cu greu sa ma adun de la un treatment de lung-metraj la o recenzie din “cannibals and kings” pentru antropologie sau un text pentru 24fun care, oricit de mic (1600 de semne), uneori nu iese decit cu forcepsul. recitind ultima fraza mi-am dat seama ca totusi, intre scriptul la care lucrez acum si cartea despre care trebuie sa scriu pentru antropologie e o legatura. personajul principal din “chiriasii” e canibal. iar harris, in “cannibals and kings” ofera explicatii pentru regimul alimentar al canibalilor, in special al aztecilor.
lipsa de proteine, nu ratiuni religioase.
vineri, mi-a explodat din nou rinichiul. stateam intins in pat, intr-o rina, cu o seringa infipta in fund si ma gindeam ca ceea ce ma inspaiminta cu ani in urma a devenit acum o imagine familiara.
daca un canibal mi-ar minca rinichiul si-ar sparge dantura.
poor savage.
l-as insura pe canibalul stirb cu cintareata cheala.

“an american in paris” un film potrivit sa topeasca amareala unei zile la birou. il vazusem cindva, in perioada cind aveam un golden card la videomax, mult timp liber si devoram 2 filme pe zi. imi aduceau dvd-urile acasa si le si luau dupa vizionare.
au dat faliment. cred ca i-a ucis traficul. nu aveau cum sa-si mai respecte orele de livrare.
secventa finala e cea mai complicata si flamboianta scena de dans pe care am vazut-o. cel putin pentru perioada aia (1951) e incredibila. dar pare un pretext mai mult pentru o partitura gershwin foarte lunga.
m-am uitat pe imdb la niste poze recente ale lui leslie caron, partenera lui gene kelly, care arata adorabil in film. hmm. trist.
*
dupa ce am cautat ani in sir whipping boy si nu gasisem decit un album, heartworm, pe care mi l-am comandat de pe amazon, m-am trezit deodata cu toata discografia - albume, EP-uri, live-uri, b-side-uri, cover-uri.
e prea mult.
ar fi trebuit sa-mi vina pe rind, de-a lungul timpului.
e ca si cum i-as vedea in concert pe nick cave, pj harvey si the cure in aceeasi seara si dupa as iesi la o bere cu kevin smith si seinfeld. si acasa m-ar astepta, hmm…

nu stiu cit cinta de obicei the cure, dar concertul de la berlin a durat mai mult de 3 ore. au cintat jumatate din “disintegration”, jumatate din “three imaginary boys”, citeva piese de pe “wish” si “kiss me kiss me kiss me” si vreo 3-4 piese noi, din care 2 sunau chiar bine. desigur ca au trecut prin toate hiturile, la care s-a dansat ca in club. din fericire, au evitat “friday i’m in love”. “to wish impossible things” si “tonight we could sleep” au fost marile surprize. pentru ca nu mai au clapar, au sunat mult mai rough ca pe albume. pe “the kiss” robert smith a dat un recital de chitara care m-a amutit. se statea cu ochii inchisi. in ultima parte a lasat chitara si a conversat nitel cu publicul, ceea ce se intimpla foarte rar. ba chiar a schitat ceva miscari de dans. arata ca un urs greoi, cu acelasi par latos pe care nu si-l tunde de 30 de ani, dar cred ca era mai putin machiat. fetele m-au intrebat daca au cintat piesa preferata. din pacate nu, nici “strange days”, nici “more than this”.
am iesit fericit si complet uscat din sala velodrom. am baut o bere in mai putin de 3 minute. cred ca se evapora in timp ce aluneca pe gitlej.
*
ne-am trezit la 8 dimineata. fetele au plecat spre aeroport, eu am baut o cafea intr-o patiserie. pe la 10 am ajuns la mihaela, in rosenthaler platz. isi petrecuse noaptea in panorama unde dusese alti romani. se pare ca e locul unde vrea sa ajunga toata lumea.
mihaela s-a culcat la loc, eu la fel, pe o canapea micuta, dar primitoare. la prinz am mincat din nou in restaurantul ddr-ist de linga turn. mincare traditionala germana, cartofi si currywurst. ne-am intilnit cu maria in fata pietei de vechituri si am petrecut o dupa-amiaza blinda intr-o cafenea. asa s-a scurs ultima zi din berlin. in aburi de cafea si small talks.
dimineata, in metroul din bucuresti, inca ma mai simteam in u-bahn. pe strada, toata lumea era imbracata in negru. haine negre si cladiri gri. asta e bucurestiul.

mai nimic despre film in ultimele zile. acreditarea pe care o am ma forteaza sa iau bilete cu o zi inainte de proiectie de undeva din centru. daca nu ajung pina in ora 12, nu mai gasesc nimic interesant. asa ca o sa plec de la berlinale fara sa fi vazut macar un film.
fetele au ajuns ieri la filth and wisdom, prima pelicula regizata de madona. la q&a a venit actorul din rolul principal, solistul de la gogol bordello, care a cintat o piesa.
am ajuns la doua workshopuri - unul cu mike leigh, destul de misto si un altul la care participa stephen frears, dar moderat de un timpit. frears era pus numai pe glume (are o voce tare dubioasa), moderatorul nu avea deloc simtul umorului.
ieri am dormit toata ziua.
a fost ziua mirunei si pe seara ne-am ametit in apartament. am ajuns tirziu in panorama, clubul laudat de toti prietenii care au trecut prin berlin. multi gay, muzica techno, lots of freaks. oricit de ametit am fost, n-am reusit sa ma integrez. nu ma regasesc deloc in beat-urile monotone care mi-au bubuit in urechi. un tip m-a intrebat daca vreau pastile si eu am zis, da, sigur, dupa care m-am prins ca el credea ca sint dealer si ca pot sa-i vind. am mai patit ceva de genul asta in web cind o tipa m-a intrebat ceva in engleza, i-am raspuns tot in engleza si am continuat conversatia pina cind am realizat ca amindoi sintem romani. conversatia s-a poticnit brusc si n-am mai avut ce sa ne spunem.
la 4 dimineata, dupa panorama si un drum cu taxiul de 8 locuri, mincam supa la plic in bucatarie (adusa din romania) si vorbeam cu carmen despre bret easton ellis si mcewan. dupa care am cazut lat.

petrecerea romaneasca a semanat foarte mult cu o seara la ota. socializare cu un pahar de vin sau o bere in mina. de altfel, scopul tuturor petrecerilor de la berlinale este (re)stabilirea de contacte. chiar daca nu-ti propui asta. un om de film fara simt social are mici sanse sa reuseasca. la finalul petrecerii, cind marea majoritate a invitatilor plecasera, tudor giurgiu a primit un telefon/sms in care era anuntat ca “o zi de plaja” a luat ursul de aur. vestea a circulat din grup in grup si ne-am bucurat cu totii. din nefericire, nu mai era nimic de baut pe gratis.
*
mi-am luat prinzul intr-un fel de cantina ddr-ista, aflata chiar linga turnul televiziunii. mincare ieftina, varza si cirnati. cu o bere pentru copii, de 1 euro. oameni in virsta, imbracati in culori sterse, mincind singuri. un loc trist, plin de inspiratie. imi aducea aminte de salonul de la spitalul de urgenta. unul dintre tipii de acolo minca in continuu. isi pusese proviziile pe balcon si la fiecare 2 ore se ridica din pat si se ducea in balcon, revenind cu borcane cu mincare pe care le inghitea hulpav. la un moment dat s-a oprit in mijlocul camerei, cu un borcan in mina si a ramas asa, privind in gol, multa vreme. e imaginea cea mai puternica din cele 24 de ore petrecute in spital.
de cind sint in berlin, n-am mai avut nicio problema cu rinichii. praise the lord.
*
aseara am jucat piticot, macao si razboi in barul lebowski. decorat cu imagini din film, un halat, popice, bile de bowling.
toata lumea a comandat white russian. dupa, in timp ce restul grupului s-a dus intr-un club, eu m-am retras in apartament. nu ma mai simteam in stare de niciun fel de distractie si facusem si basici pe talpi de la atita mers. azi vreau o zi linistita. mi-am propus sa ajung la libraria engleza unde sper sa gasesc un marvin harris, pentru examenul de antropologie cu vintila. daca as avea laptopul cu mine, as incepe sa scriu.

la petrecerea scripteast am primit trei carti de vizita. una de la un producator …roman, o alta de la un scenarist ungur, iar cea de-a treia de la un director de festival slovac. individul era insotit de o tipa (de fapt, ea a intrat prima in discutie) care mi-a marturisit ca este singura actrita tiganca din bratislava si, de cind si-a recunoscut etnia, a avut tot felul de probleme legate de obtinerea rolurilor. exact ca tiganul din filmul meu. care poate fi vazut si votat la

de azi am scapat de insipidul hotel ibis. stau pe simon dach strasse, relativ aproape de turnul de televiziune, intr-un apartament in care as vrea sa locuiesc toata viata. azi e petrecerea romaneasca, de fapt un cocktail care tine exact 2 ore, la 8 la 10 PM.

inainte de plecare m-am uitat la atonement. ma asteptam sa fie plicticos si sa ma adoarma. a fost plicticos, dar n-am adormit. am prins o ora de somn intre 3 si 4 dimineata. la ora 4.30 eram deja in taxi. a fost cea mai rapida calatorie pina in otopeni ever. am dat peste multi cunoscuti in aeroport, cam ca la ota intr-o zi de miercuri. unii plecau in maroc, altii la bruxelles, dar cei mai multi la berlin.
la budapesta ni s-au alaturat benedek si krista.
am ajuns in berlin la 9 fara un sfert, cu citeva minute mai devreme. era cald, foarte cald pentru luna februarie. toata lumea mi-a spus ca in perioada asta berlinul e un oras friguros, dar azi a fost o zi adevarata de primavara. am picotit linga poarta brandenburg, ascultindu-i pe ghizii care-si impresionau grupurile cu glumite de stand up comedian. ziua de ieri a mai insemnat o intilnire de o ora cu head of studies, in care am discutat despre script. eram total detasat de scenariu, uitasem chiar si numele unor personaje. faptul ca a picat de 2 ori la CNC m-a indepartat destul de mult de acest proiect. daca nu se intimpla nimic bun legat de el, va ramine in stadiul asta - un scenariu ok, lucrat intr-un workshop international si atit. nu e filmul de debut pe care as vrea sa-l regizez.
la intilnirea cu ceilalti participanti la scripteast ni s-a spus ca starea naturala a celui venit pentru prima oara la berlinale e zapaceala (feelin lost). asa am evitat sa am prea multe de a face cu festivalul si am bifat azi obiective turistice. ma dor talpile, dar deja ma simt confortabil pe strazile orasului si parte din el.
diseara e party-ul nostru, la concurenta cu alte nu stiu cite din cadrul festivalului.