uBlog.ro

pina acum citiva ani, casa lui razvan era locul cel mai familiar din constanta. apartamentele prin care s-au tot perindat ai mei in ultimii ani contin citeva dintre mobilele si obiectele vechi, dar nu s-au mai suprapus niciodata peste amintirea apartamentului din cartierul “trandafirul” din constanta, unde am stat de la 13 ani pina cind m-am mutat definitiv in bucuresti.
de cite ori ma intorceam in constanta treceam pe la razvan, a carui casa (si camera) ramasese neschimbata din adolescenta. acum, in locul ei e o clinica. parca e un vis urit in care intr-un univers cunoscut irumpe ceva grotesc, ca un prieten care are un cap de ciine si cu toate astea stii ca e tot prietenul tau.
in apropiere, pe strada abdulakim keazim, se afla casa lui robert. imi da noduri in git de cite ori o vad. de fiecare data cind ajung in fata ei am din nou 17 ani si imi vine sa-l strig pe robert sa iasa in curte. locul arata neschimbat, robert si parintii lui au emigrat in state. bunica’sa, care tinea mult la mine pentru ca eram “serios” si-l mai adunam de pe drumuri, a murit acum citiva ani.
*
casetofonul lui gilu face parte oarecum din aceeasi categorie, a lucrurilor care, desi nu au fost ale mele, au devenit parte din universul personal. cu gilu am impartit ceva apartamente prin bucuresti. casetofonul era de fiecare data acolo.

mare si negru ca motanul behemoth.
eu am avut intodeauna numai scule proaste care se stricau repede.
sharp-ul lui, pe linga faptul ca avea basi si inalte reglabile, mai avea o calitate: era dublu cas, astfel ca puteam inregistra casete.
mai ales cind gilu nu era acasa. intr-o perioada, imi facusem un fel de ministudio si trageam muzica pe bani. cel putin asa imi doream.
am avut un singur cumparator care lua tot ce-i laudam ca fiind bun. l-am reintilnit multi ani mai tirziu, in timpul filmarilor de la rien ne va plus si am aflat ca lucrase o vreme ca electrician la unatc.
o prietena a cumparat vreo 5-6 casete si nu mi-a dat niciodata banii.
cam atit.
casetele erau inzestrate cu coperti pe care le bibileam indelung. titlurile pieselor le bateam la masina de scris. cit se poate de profi. nu sint sigur, dar e posibil sa fi scris pe ele lorgean studio.
mi-ar placea foarte tare sa mai fac asta.
ar mai fi simpatic un club unde oamenii sa se intilneasca si sa faca schimb de casete audio si VHS-uri.
hmm…

Trimite linkul pe messenger

Aboneaza-te la newsletter