uBlog.ro

saptamina trecuta, o colega mi-a spus “ce scris frumos ai”!
daca ar sti ioana ca am avut o copilarie marcata de pedepse pentru ca scriam f urit. in clasa I-a nu-mi ieseau nici bastonasele. ma puneau ai mei sa copiez zilnic poezii sau fragmente din carti intr-un caiet fara liniute ca sa invat sa scriu drept si lizibil. in a opta nici eu nu-mi mai intelegeam scrisul; la un moment dat scriam de mina, dar cu litere mici de tipar, de se cruceau profesorii.
cred ca din facultate am inceput sa scriu ok. poate pentru ca tin jurnal in caiete (vreo 10 volume) de la 14 ani.
(si tot scolara)
un coleg care trebuia sa-si prezinte proiectul a zis ca si-a uitat caietul acasa. nu am mai auzit fraza asta de cel putin 20 de ani. am murit de ris, mai ales ca-l uitasem si eu.
in pauza se fumeaza intr-o clasa alaturata sau la wc.
inca n-am tras de par nicio colega.

s-a facut luna de cind nu mai pot adormi mai devreme de 3.30.
ma trezesc dupa 11.30, inzestrat cu cearcane pe care le dizolv cu noblete intr-o cana de cafea. cita vreme nu am nimic important de facut diminetile, ritmul asta de viata imi suride, mai ales ca la ore tirzii sint lucid si creativ, doua stari care in timpul zilei nu se intilnesc.
unul dintre gesturile pe care le savurez e debransarea telefonului. inseamna ca nu stiu cind ma voi culca, nu stiu cind ma voi trezi. acest mister agnostico-morfeic e o permanenta sursa de sanatate mintala.

daca Naluca (sau O suta de mii sau Diploma) ar fi un film lansat pe dvd, acest post ar avea functia unui interviu cu regizorul.

ingrediente
- o imagine care ma bintuie de citiva ani: un gang in care un barbat cu slitul desfacut asteapta ca o femeie care sta sprijinita de un zid sa-si termine tigara. in timpul sexului oral, ea se opreste, tusese mult apoi isi reia (blow-)job-ul.
- o relatie trecuta cu o femeie a carei situatie financiara era mult peste a mea (nici nu-i greu)
- seara care ar fi putut fi ratata cind am stabilit cu maria (pe mess) sa mergem la cinematograf pe o vreme oribila si, printr-o neintelegere, ea nu a mai ajuns. genul asta de situatii sint tipice pentru mine, in care oameni bine intentionati ma pun in situatii neplacute. desi rationalul din mine e un tip extrem de intelegator, celalalt e ranchiunos. dar e si creativ. filmul a fost bun, am simtit ca situatia are potenta literara. cind am iesit, se oprise si ploaia. (o alta situatie asemanatoare mi s-a intimplat recent - am fost invitat la ziua unei prietene care sta in apropiere, dar nu stiam exact unde. am iesit din casa la ora 14; era simbata, era frig. am sunat-o dupa cum convenisem, cind am ajuns in fata blocului, avea telefonul inchis. am injurat si m-am carat acasa. a doua zi imi trimite un sms cu repros: “n-ai venit ieri”. “aveai telefonul inchis”. “aoleo, s-a descarcat 10 minute, imi cer scuze, vai ce rau imi pare, vino acum, miine, cind vrei”. “o, yeah”. e genul de persoana, total ingenua, care te pune in situatii de genul “tine-mi, te rog, poseta” intra la baie si iese peste jumatate de ora. nu am de ce sa ma supar cu adevarat pe ea, dar nu cred ca o sa ne vedem prea curind)
- mi se intimpla relativ des sa fiu confundat cu altii si, mai des, sa par o figura familiara, dar fara sa fiu identificat.
- doua lecturi recente: regis jauffret si john banville. ceva din atmosfera cartilor lor s-a strecurat si in text.

timp de prepare
am scris textul in trei zile, avindu-l in minte de citiva ani. subiectul cerea un anumit stil pe care l-am gasit abia acum. l-am corectat de trei ori si de fiecare data mi-au scapat niste repetitii, formulari mai putin fericite pe care le-am vazut abia dupa ce am pus fragmentele pe blog. din momentul cind intra frame-ul blog-ului, realizam ca proza arata altfel decit in word. oricite recitiri as face pe calculator, intotdeauna imi vor scapa greseli. de obicei imi printez textul. pe vremuri scriam mult mai usor, acum o pagina pe zi este o productie peste medie.

feedback
inainte, cind terminam un text, il trimiteam repede (fara sa-l recitesc) catre 2-3 prieteni si le ascultam parerile de care tineam sau nu cont. simpla lor exprimare avea efect.
spre deosebire de alte arte, scriitorul are foarte rar prilejul sa primeasca reactii de la cititori. o lansare la citiva ani, un party la care cineva il recunoaste si ii spune: mi-a placut sau nu mi-a placut cartea ta. e doar un nume pe un obiect rasfoibil. in romania, nu exista editori profesionisti, iar scriitorii autohtoni au orgolii prea mari ca sa accepte sugestii. a fost nevoie ca sa fac scenaristica la un nivel ceva mai profi, ca sa constientizez cit de valabila e afirmatia ca scrisul inseamna, de fapt, re-scriere.

mediul influenteaza mesajul
(de la mcluhan pornire)
primele povestiri le-am scris de mina. in “baltazar si hazardul” o parte din texte au fost scrise initial cu stiloul, celelalte au fost batute la masina de scris. de la “scriitorul a iesit la vinatoare” a aparut computerul, care mi-a schimbat modul de a scrie. faptul ca poti sa stergi rapid un fragment, modul in care editezi un text, ii schimba continutul. ma hazardez sa afirm ca si pozitia corpului si locul unde e situat calculatorul are influente, pe termen lung, asupra scrisului. lucru observabil de la “lorgean” scris in intregime la laptop, in pat. e de dezvoltat in ce directie se petrec schimbarile. stiu ca, daca as fi gindit “naluca” sa fie publicata pe blog, ar fi fost un text un pic diferit.
de trei luni am birou, l-am plasat departe de pat, in camera cealalta. intr-o zi m-am imbracat la costum si am scris doua ore neintrerupt, ceea ce mi se intimpla destul de rar.

PS
si gata cu nalucile. toata saptamina m-au furnicat degetele sa fac observatii despre lucruri marunte, cum ar fi faptul ca, in momentul cind scriu acest post, cocheta straduta sipotul fintinilor unde au locuit petre tutea, cristian mungiu si de unde priveste bucurestiul de la etajul noua subsemnatul, e asfaltata de primarie. tutea s-ar fi bucurat mult.

imi doresc mai multe observatii (n-as vrea sa sune imperativ). mai credeti ca e ceva de adaugat? e un text vulgar? exista formulari stingace? scirtiie pe undeva? are un titlu potrivit?
stuff like this.
am sa revin miine cu un making of si citeva concluzii legate de actul scrisului si al postarii pe blog.
ca de obicei, comentariile sint libere, ca nu mi se pare normal sa le editez. nu e ca batutul covoarelor interzis intre orele 17-19.

Ca si cel de acum. Tudor ramasese descheiat, sprijinit de perete, cu penisul iesit in afara, o pata alba care devenea tot mai mica. Astepta rabdator ca fata sa-si termine tigara, fara sa-si incheie nasturii la loc, ca si cum s-ar fi aflat intr-un cabinet de consultatii si, pina la examinarea urmatoare, doctorul avea de completat niste hirtii. Simti nevoia sa-i faca cu mina, dar gestul ramase undeva in aer, inghetat de lipsa de finalitate. Penisul se tranformase in sipotul micut al amorasilor de bronz si abia dupa citeva miscari viguroase si gentile totodata incepu sa se intareasca pina fu capabil sa umple spatiul dintre buzele fetei. |nainte de a-l apuca, cu degete reci care-i dadura fiori lui Tudor, curva scapase un oftat usor, care putea insemna orice. Ar fi putut fi o studenta la actorie care pierduse un pariu in urma unui joc stupid de carti si trebuia sa joace rolul vietii ei in aceasta noapte. Venise cu doua-trei sei inainte si le studiase pe curvele adevarate, luindu-si notite si filmindu-le discret cu telefonul. Cumparase fisul de la un magazin de second hand, isi acoperise fata cu machiaj ieftin ca sa-si ascunda originea burgheza. Repetase in fata oglinzii de zeci de ori “O suta de mii o muie, domnu’”. Suta de mii care inca nu parasise portofelul lui Tudor urma sa fie dovada talentului sau. La iesirea din gang un grup vesel de colegi ar fi inconjura-o cu urale, i-ar fi aruncat haina intr-un cos de gunoi, inlocuind-o cu una din catifea reiata si s-ar fi dus cu totii intr-un bar unde ar fi baut pina s-ar fi facut de mult lumina, in timp ce Tudor ar fi plecat nebagat in seama spre casa, un figurant care, o data iesit din lumina proiectorului, se intoarce in anonimat. Peste douazeci de ani, cind bancnota ar fi fost descoperita de fiica ei in albumul cu fotografiii si amintiri din tinerete, ar fi zimbit si i-ar fi spus fetitei ca este cea mai importanta diploma din cariera de actrita.
Peste putin timp, se opri si incepu din nou sa tuseasca. Horcaielile rasunau pe scara pustie, si, amintindu-si cit de curiosi erau vecinii de pe strada lui, ale caror priviri le simtea dupa perdele, urmarindu-l de cite ori se intorcea impleticindu-se acasa, se temu, in ciuda orei tirzii, sa nu auda pocnitura unei usi oprite in lant, urmata de ingrozitoarea intrebare “cine e acolo?”. Nu se intimpla nimic, dupa ce tusea inceta brusc, scara ramase tacuta intr-un fel maiestuos, ca sala unui muzeu in care se afla scheletul unui tyranozaur.
Pe masura ce miscarea deveni tot mai rapida si o pata rosie incepea sa-i coloreze baza gitului, amenintind sa-i cucereasca pieptul, Tudor isi dori cu ardoare ca, odata cu tisnirile pe care fata le va dirija catre peretele intunecat, cu miscarea naturala a unui gradinar care trece cu furtunul de la un strat la altul, din trupul lui sa se scurga viata si, cind ultima picatura va fi atins cimentul, sa se prabuseasca la podea ca o marioneta careia un cutit i-a taiat sforile.
Dupa ce sfirseala veni, ramase asa multa vreme si, cind deschise ochii, fata nu mai era acolo.

Asteptindu-l sa termine, cu o alta tigara iesind din mineca dreapta, fata ii facu semn sa o urmeze intr-un gang de unde se ghiceau gurile a doua intrari de bloc. Una dintre ele era incuiata, dar usa celeilalte se deschise imediat. La parter, in locul unde pe vremuri era biroul administratorului, era ghiseul unei case de schimb. Tudor se gindi ca, pe vremuri, cind nu exista euro, tabela cu cursul valutar era mai interesanta. Disparusera francii, guldenii, pesetele si marcile, monede pe care le colectionase cind era pustan si care-i oferisera ocazia sa reconfigureze lumea in camera lui.
|n intunericul scarii, lumina tigaretei stralucea promitator. Tudor simti cu surprindere cum vaga excitare pe care o simtise de cind ii auzise vocea, devenise limpede cind se oprira pe platforma dintre doua etaje si fata intinse mina atingindu-i deschizatura pantalonilor. Era un gest grabit, prin care verifica daca obiectul muncii se afla la locul lui. Cita vreme statuse in club, desertind pahare unul dupa altul, captiv in fotoliu ca intr-o scoica, le privise fara dorinta pe femeile aranjate si parfumate care se perindau prin fata lui, vorbind zgomotos, gesticulind, atingindu-se cu acea familiaritate tipic feminina care nu inseamna atractie si nici macar prietenie. Avea deja un gol de umplut si nu voia sa se mai intilneasca cu golul niciunei alte persoane. Le privise ca pe niste manechine vii cu care impartea temporar aceeasi vitrina.
|si desfacu repede slitul, aproape ranindu-si degetele in nasturii metalici. Dupa ce-l atinsese, fata se asezase pe prima treapta si continuase sa fumeze, punctind tacerea cu pufaituri care inroseau capatul tigarii. La inceputul relatiei cu Irina, pe vremea cind erau doar prieteni, o invitase la film intr-o seara de duminica. Era o vreme friguroasa si ploioasa si isi aruncase pe el doua pulovere vechi si descamate peste care imbracase un impermeabil. |n timp ce o astepta, in holul cinematografului aparuse Monica, o ziarista care-l confundase la un cockteil cu un regizor argentinian si il prezentase unui grup de preiten in termeni extrem de laudativi, nedindu-i posibilitatea sa spuna decit la sfirsitul discursului ca facuse o greseala. O salutase, Monica daduse din cap, dar era convins ca nu-l recunoscuse desi, de cite ori se mai intilnisera, nu ratase nicio o ocazie sa-i reaminteasca, pe un ton amuzat, de confuzia de atunci. Impermeabilul verde, sapca de ski si barba pe care si-o lasase de putina vreme o facusera sa-l rateze din nou si acest fapt il umpluse de o multumire fara sens. |n buzunarul de la haina, protejat de celofan ca sa nu se strice de la ploaie tinea o bucata de lebar de forma si consitenta unui dildo. Avea de gind ca, in timpul filmului, sa ia mina Irinei si sa o conduca usor catre bucata de lebar. Acasa, in timp ce se gindea la viitoarea ei reactie, risese minute in sir, imaginindu-si-o tipind cu oroare, surprinsa de vulgaritatea gestului si de umorul indoielnic din spatele lui. Dar Irina intirziase si, cind filmul incepuse deja, ii daduse un sms in care ii scrise ca ii pare rau, dar nu mai poate sa ajunga si ca se va revansa cumva. Se enervase si incepuse sa-i scrie un raspuns usturator, dar intrucit scenele de pe ecran ii captivasera atentia, renuntase si isi bagase telefonul la loc in buzunar, linga batonul de lebar. Jumatate de ora mai tirziu, i se facuse foame si il mincase cu pofta, fara sa-i pese de mirosul pe care-l raspindea. Statea pe ultimul rind, singur, infofololit in haine groase, mincind lebar si se gindise cu amar ca, desi era un moment atipic, era reprezentativ pentru viata lui.

|n tot acest timp, auzind zgomote, Irina si-ar fi pus salul crem peste pijamaua induiosatoare cu ursuleti si, dupa ce papucii ar fi luat forma picioarelor, ar fi coborit treptele care ar fi scirtit la fiecare pas. |n mintea ei se va fi conturat deja dezastrul, dar auto-amagirea, aceasta crema protectoare, i-ar fi sugerat ca e doar el, insotit poate de un prieten de betie. Impresie care ar fi fost confirmata in primele momente cind l-ar fi zarit prabusit pe covorul tunisian, vorbindu-le femeilor care-l tesusera. Fara sa spuna nimic, s-ar fi asezat in loja, urmarindu-l cu o masca scirbita, procurata din cele mai scumpe laboratoare de dermatologie de cuplu din lume. El ar fi bolborosit in continuare mantrele whisky-ului, invocind zeii antici ai dezastrelor si triumfului. Din spatele canapelei s-ar fi auzit ghioraitul neomenesc al unui stomac. Ea s-ar fi ridicat, cu masca inca intacta, s-ar fi apropiat cu pasi prudenti, cautind un animal zbribulit. Ar fi inceput sa tipe de cum ar fi zarit salbaticiunea si nu s-ar fi oprit din tipat multa vreme.
- O suta de mii muia.
A tusit si, in aceeasi clipa, ca o consecinta a primului icnet, l-a apucat de haina. Ar fi putut sa se elibereze usor, dar stratul de alcool care-l captusea, ca un golem lichid inchis inlauntrul lui, ii incetini miscarile pina cind se opri. Se aflau in fata unui magazin de telefoane care raspindea asupra lor o spectrala lumina verde. Aratau ca doi zombie care, realizind ca sint ultimii ramasi pe pamint, incercau, cu mintea lor alterata, sa se decida daca sa se atace sau sa-si tina tovarasie. Daca ar fi ramas unul singur, dupa ce si-ar fi potolit temporar foamea, s-ar fi asezat pe trotuar si, dupa citeva ore de nemiscare, ar fi inceput sa se autodevoreze.
Pe linga ei trecu un cuplu care se opri la citiva metri de ei si isi bagara limba unul in gura celuilalt. Cele doua caracatite imbratisate il fortara pe Tudor sa isi coboare privirea. Fericirea celorlalti il facea sa se simta stingher. Curva isi aruncase tigara si fara sa-i dea drumul la haina, tusea din nou, tot mai puternic si mai gros, cu o cadenta care amintea de turatia unui motor de motocicleta. Prin bratul ei, care actiona ca o curea de transmisie, spasmele trupului i se transmiteau lui Tudor, zgiltiindu-l ca o jucarie apucata de un bebelus. Facu doi pasi inainte, iesind din dispozitiv. Cuplul se departase si repetau sarutul in fata altor vitrine, ca si cum si-ar fi programat efuziunile amoroase in functie de intensitatea luminilor. Se sprijini de un stilp acoperit de afise care anuntau un concert al unor rockeri care isi traisera perioada de glorie in la mijlocul anilor ‘80. Uzina din strafunduri decisese sa trimita la suprafata un lichid amar, care-i umplu gura ca unei participante ajunsa la finalul unui gang bang. |l scuipa, stiindu-i dinainte culoarea: galben-verzui. Daca ar fi vomitat in club, pe masa metalica in care se reflectau sclipirile stroboscopului, s-ar fi tranformat intr-o baltuta fosforescenta. Un chelner impasibil ar fi asanat-o cu un maldar de servetele albe.
Apoi se simti din nou bine.

din varii motive, am pus foarte rar proza pe blog. pentru ca m-am adunat dupa multa vreme si am scris un text nou, saptamina asta imi voi transforma blogul in foileton. desigur, sint f curios de feedback, mai ales ca pina la varianta finala mai e ceva cale.

NALUCA

- O suta de mii o muie, domnu’.
In fata lui se ivise o faptura mica, infasurata intr-o haina de fis ponosita. Din mineca dreapta iesea un norisor de fum, ca dintr-o arma veche din care tocmai se trasese. Arata mai mult ca o vagaboanda decit ca o prostituata, in ciuda cirpei din jurul gitului golas, care se voia o esarfa. Prezenta ei ar fi fost mai fireasca intr-unul din canalele orasului. Poate ca un reflux neasteptat al apelor subterane o purtase prin labirintul de tevi, ca pe o Dorothee a lumii din adincuri, expulzind-o printr-o gaura de canalizare pe artera principala. Dupa o clipa de stinghereala cauzata de luminile prea puternice si de agitatia de simbata noaptea, se regasise in intunecimea unui gang si incepuse sa cerseasca tigari. Ceva mai tirziu, mai sigura pe sine, observind ca cei mai multi trecatori erau barbati singuri, se gindise ca ar putea profita de prezenta ei aici si cum singurul lucru pe care-l putea oferi erau vaginul si gura, prelungiri ale canalelor pe care tocmai le parasise, incepuse sa-i acosteze cu voce ragusita.
Sau era doar o curva mai murdara ca altele, iesita sa-si incerce norocul in centru.
La o ora atit de tirzie, surorile ei parasisera deja trotuarele, lasind loc maturatorilor care, inzauati cu veste reflectorizante, cucereau fiecare centimetru de strada fara ca la capatul bulevardului sa-i astepte vreo medalie. Dupa o noapte in care trupul lor de coca fusese framintat de miini straine, se lepadasera de hainele tipatoare si, renuntind la dusul fierbinte, se prabusisera in paturile mizere, ca o escadrila desantata de kamikaze. Cind se vor trezi, pe masa acoperita cu musama din bucatarie le va astepta un ibric scorojit, rosu cu buline albe, plin cu cafea tare, in jurul caruia se vor aprinde multe tigari. Povestile noptii se vor strecura printre aburii grosi de fum si, in limbajul lor colorat, vor transforma amintirile in prezent.
Tudor o examinase pe fata scurt, apoi trecuse mai departe, inaintind nesigur pe trotuarul unde mii de lame de mestecat scuipate de oameni in asteptare alcatuiau un desen obscur, vizibil doar de pe acoperisuri. Fusese insa nevoie de o fractiune de secunda ca fata sa ghiceasca in el ezitarea, dibuind bresa care o putea duce la portofelul lui. Ca toate femeile din breasla ei, se hranea cu neimpliniri, confuzii, ezitari si nelinisti.
- O suta de mii. O sa-ti placa.
Casa lui Tudor se afla pe stradutele din apropiere. S-ar fi putut duce cu ea acolo, directionind-o fara sa o atinga, impingindu-si barbia catre stinga sau dreapta si nespunind nimic nici macar in timpul cit si-ar fi cautat cheile in fata portii. S-ar fi sprijinit de umarul ei in timp ce ar fi urcat impleticindu-se scarile si totusi ignorind-o. Abia in dreptul usii ar fi parut constient de aceasta creatura sordida pe care nici nu stia daca ar fi fost in stare sa o reguleze. S-ar fi prabusit in mijlocul living-room-ului, tragind-o dupa el pe covorul moale, tesut in Keirouan de femei negricioase, ascunse sub valuri traditionale din care se ivesc doar miini inzestrate cu neobosite degete lungi. Ea s-ar fi zbatut sub greutatea trupului sau, s-ar fi eliberat repede, cu usurinta celui trait in strada, apoi ar fi pornit in explorare, amusinind fotoliile uriase pe care le carasera patru muncitori solizi, blestemindu-i pe proprietari, pianul negru a carei forma n-ar fi inteles-o, s-ar fi prelins pe linga barul care se deschidea la o apasare de buton si care continea in sticle de diferite marimi lichidele care aduceau uitarea. Cu palme murdare ar fi mingiiat canapeaua care costase de opt mii mii de euro, suma pe care mintea ei nici n-ar fi putut sa o inteleaga. Din toate aparatele high-tech ar fi recunoscut doar cubul argintiu al televizorului, pe care il mai intilnise in vitrinele magazinelor de electronice.