uh huh her
de aseara, pe noptiera pe care se afla vreo 5-6 carti neincepute, ba chiar nerasfoite, teanc ce nu se va subtia vreodata, a poposit si biografia lui PJ Harvey, siren rising. iata un cadou care face si un grinch sa dea din coada. am si citit doua capitole, lasind deoparte “pamintul de sub talpile ei”, romanul lui rushdie.
cit am stat in constanta, am mai feliat o bucatica din majorat. am selectat partea in care se danseaza “blues” pe sting, shape of my heart. inca imi place foarte mult piesa.
e ciudat sa vezi oamenii dansind asa, ei cu miinile pe soldurile lor, ele tinindu-i de umeri, spunindu-si nimicuri, visind la plimbari romantice sau sex. sau asteptind sa se termine mai repede melodia.
leganarile perechilor au ceva hipnotic. nu m-am putut abtine sa nu ma joc cu efectul mirror.
un cuplu dintre cele prinse de camera s-a casatorit. apar si eu, pletos, dansind cu cea mai apropiata prietena din liceu. mi se pare ca am nasul mare. una dintre fete este prima fata careia “i-am cerut prietenia” si prima cu care m-am sarutat, la petrecerea de sfirsit de an din clasa a X-a.
inainte de majorat, i-am scris iubitei mele de atunci ca vreau sa fiu singur de ziua mea. mai am scrisoarea in care mi-a raspuns. am ramas in relatii amicale, in scurta vreme s-a combinat cu un prieten. am vazut-o acum un prin c-ta, impingea un carucior.
intre cei care aveau 18 ani in 1993 si cei de aceeasi virsta din 2007 nu sint prea multe punti. impart aceeasi limba si acelasi spatiu. cam atit. ma bucur ca am posibilitatea sa-i pot compara.
December 31st, 2007 at 5:12 pm
efectul mirror accentueaza hipnoticul aproape dureros de placut. eu as fi suprasaturat totul intr-o nuanta acquamarine. oricum, postul asta, exceptional ca scriitura si completat admirabil de clip, ma catapulteaza exact in acel an, 1993, de referinta pentru mine (cu majoratul printre punctele de reper). time flies, my friend!
December 31st, 2007 at 6:35 pm
din categoria 1993: ce freze si tzoale de anii ‘80-’90 se mai purtau
eu terminam primul din cei 5 ani de liceu. majoratul meu era departe si cand fuse nu se mai tinu, ca eram prea old si old fashion anyway 
din categoria urari (care nu e pluralul de la ‘ura’) dar nu de la prieteni (ca inca nu m-ai lasat sa te trag de sireturi) : ti-as dori, si tie ca si mie, sa ti se implineasca tot ce-ti doresti, dar nu pot sa-ti fac asta (si nici mie), pentru ca atunci ce ai dorit si s-a implinit nu ti-ar mai trebui.
PS am gasit cartea, in curand recenzia. deocamdata m-ai inspirat cu ‘weeds’. e a doua oara cand aud de, e cazul sa si vad.
January 1st, 2008 at 7:52 pm
he, he, o tempora…
January 2nd, 2008 at 6:34 pm
am citit cartea
e prea lung sa scriu aici observatiile mele. te pot trage intr-un colt (haha!!) sa vorbim intre 2×10 degete?
January 2nd, 2008 at 7:37 pm
pe jean_lorin@yahoo.com?
January 2nd, 2008 at 7:37 pm
pe jean_lorin@yahoo.com?
January 4th, 2008 at 4:44 pm
ce devotional erai
April 6th, 2008 at 8:06 pm
What kind of stuff are you talking about? I didn’t get a word of it! I’ve never understood people, who spend their time on commenting stuff like that.
April 9th, 2008 at 1:11 pm
No freaking way. I’m absolutely disagreeing. Next time when you post something think about reaction of readers.
May 7th, 2008 at 8:37 am
Cyclovir