de aseara, pe noptiera pe care se afla vreo 5-6 carti neincepute, ba chiar nerasfoite, teanc ce nu se va subtia vreodata, a poposit si biografia lui PJ Harvey, siren rising. iata un cadou care face si un grinch sa dea din coada. am si citit doua capitole, lasind deoparte “pamintul de sub talpile ei”, romanul lui rushdie.
cit am stat in constanta, am mai feliat o bucatica din majorat. am selectat partea in care se danseaza “blues” pe sting, shape of my heart. inca imi place foarte mult piesa.
e ciudat sa vezi oamenii dansind asa, ei cu miinile pe soldurile lor, ele tinindu-i de umeri, spunindu-si nimicuri, visind la plimbari romantice sau sex. sau asteptind sa se termine mai repede melodia.
leganarile perechilor au ceva hipnotic. nu m-am putut abtine sa nu ma joc cu efectul mirror.
un cuplu dintre cele prinse de camera s-a casatorit. apar si eu, pletos, dansind cu cea mai apropiata prietena din liceu. mi se pare ca am nasul mare. una dintre fete este prima fata careia “i-am cerut prietenia” si prima cu care m-am sarutat, la petrecerea de sfirsit de an din clasa a X-a.
inainte de majorat, i-am scris iubitei mele de atunci ca vreau sa fiu singur de ziua mea. mai am scrisoarea in care mi-a raspuns. am ramas in relatii amicale, in scurta vreme s-a combinat cu un prieten. am vazut-o acum un prin c-ta, impingea un carucior.
intre cei care aveau 18 ani in 1993 si cei de aceeasi virsta din 2007 nu sint prea multe punti. impart aceeasi limba si acelasi spatiu. cam atit. ma bucur ca am posibilitatea sa-i pot compara.
nici raceala nu mai e ce-a fost:
pe vremuri aveam febra, stateam in pat citeva zile, beam ceai de musetel, inghiteam citeva pastile mari si amare, faceam o baie fierbinte, citeam, mincam supe cu taitei, venea mama sa vada daca stau invelit.
acum nu am pic de febra, dar nici vlaga. abia reusesc sa citesc subtitlurile la filme. iau pastile si nu-mi dau seama daca au vreun efect. alternez perioadele de somnolenta cu cele de surescitare, tusesc, vomit, tusesc, vomit. ies afara si mi se pare ca nu am nimic, ajuns acasa ma prabusesc, doua ore mai tirziu ma foiesc in pat avind nevoie de ceva si nu-mi dau seama de ce.
*
azi-dimineata pe la 5 m-am trezit dirdiind. mi-am facut un ceai de menta, am mincat salata orientala facuta de tata, am terminat alice in tara din oglinda. am adormit din nou pina la ora 1 cind m-am trezit de parca cineva ma batuse in somn.
cel mai mult detest la bolile astea e namolirea creierului. nu pot sa leg doua cuvinte, stau la laptop si mingii tastele, ca batrinul din toamna patriarhului pe care virsta il adusese in faza in care tot ce mai putea sa faca era sa-si roage nevasta sa-si dezveleasca sexul.
e clar ca ma simt mai bine daca am reusit sa scriu in blog.
le multumesc prietenilor care NU mi-au scris si NU m-au sunat sa-mi ureze vestedul “sarbatori fericite” si frazele care contin citeva combinatii de cuvinte inventate de un copywriter crestin si prost platit.
inseamna ca tin la mine.
mai insuportabile mi se par urarile funny, gen “craciun a inviat” sau cele in care mosul se opreste intr-un cos si-si rupe un picior. blah, blah.
e o perioada a anului care miroase a plastic si a falsa bucurie.
cirnati si asazise ginduri bune pentru semeni, iata o combinatie care dovedeste sufletul si stomacul.
oferta speciala, numai in luna decembrie.
25 de sarmale
sufocare (chuck palahniuk)
torturati-l pe artist (joey goebel)
un text de 4 pagini cu titlul - baba cu chiloti de tabla
multa toba si lebar
hamlet (varianta lui kenneth branagh de 4h!)
rock star (mark wahlberg in rol de rocker)
3 beri cu georgiana si gasca ei
revista republik
1 frappe (traditional) cu gilu la la irish pub
moarte la venetia (visconti)
script final la “casting”
tochitura
bee movie (seinfeld)
the fish (barul) 2X
notite pt referatul de la antropologia cotidianului
mamaliga cu brinza
the belly of an architect
- - - - - - - -
bilant craciun ‘07
abia astept sa ma intorc in bucuresti
sa joci bine un actor prost in timp ce dai indicatii unui regizor jucat de un actor bun.
iata cea mai simpatica si aiuritoare provocare din ultima perioada.
un amic fotograf voia sa faca timp de 25-30 de ani poze intr-un cimitir de sat. din acelasi unghi. sa vada cum creste. cimitirul se afla pe un deal si se extindea numai in lungime.
mie imi pare e un loc bun pentru a instala camere de filmat.
un site pe care ar putea fi vazute imagini non stop dintr-un cimitir ar avea mare succes.
daca s-ar face un show cu toti actantii din acest perimetru, n-ar fi nevoie de niciun mare premiu. n-ar exista cistigatori si nici invinsi.
cioran recomanda plimbarile prin cimitir ca fiind reconfortante.
in 2007 nu mai e nevoie de miscare.
cind totul pare inutil si sumbru, o vizita pe www.bigdeadbrother.com ar alunga nelinistile, i-ar face pe oameni sa revina cu picioarele pe/in pamint.
ieri la prinz am vazut, in sfirsit, rien ne va plus. nu m-am putut concentra foarte tare pe film pentru ca asteptam nerabdator sa vad secventele in care stiam ca eram eu. mda, si dupa montaj au ramas vreo 3 cadre in care apar. spun si o replica, dar se pierde in harmalaie. scena la care am stat 16 ore pe platou si unde eram in prim-plan a iesit la montaj. pina si in “moartea domnului lazarescu” apar mai mult. dar cred ca e un film bun, legat si cu o atmosfera puternica. abia dupa ce o sa vad dvd-ul acasa, o sa pot sa spun mai multe.
cind am iesit din sala, doua persoane m-au intrebat: dar tu unde ai fost in filmul asta?
ha ha.
asa s-a scris inca o fila in cariera mea de figurant. cind se vor aduna cam 10 filme cu asemenea aparitii am sa scriu un carte intitulata extras.
oricum, nu numarul de secunde in care mi se vede mutra e important. a fost o experienta foarte buna. am mai intilnit actori (o parte o sa joace in filmul meu), am mai tras cu ochiul la munca pe platou, am vazut ce inseamna sa ai o echipa intreaga in spate. si cu totii oameni misto, care sa traga in aceeasi directie. m-am simtit bine cu ei.
pe seara, ne-am strins la o agapa intr-un bar sa celebram. apoi am ajuns, cam ca in fiecare marti, in the loft. era concert maria raducanu asa ca lidia si ema (hi hi) si-au inceput destul de tirziu programul “female voices in music”.
*
vineri e prima repetitie pentru Casting. dupa un an destul de sec, nu credeam ca voi mai gasi prea curind in mine suficienta vointa ca sa conving 8-9 oameni sa se implice intr-un proiect care sa nu aduca bani. concursul SPER a venit la timp ca sa ma adun.
mi-am sunat cunostintele care lucreaza in publicitate si am cerut bani doar ca sa platesc partea tehnica, mai ales ca este vorba despre un film legat de discriminare.
nimic.
cind e vorba de petreceri si facut poze, sint f draguti.
unul dintre cele mai proaste filme pe care le-am vazut in ultimii ani se numeste little boy blue. john savage, ryan phillipe si nastassja kinski se fac de ris intr-un film in care orice relatie dintre personaje e complet neverosimila, iar subiectul este atit de confuz, incit simteam nevoia sa-l sun pe scenarist sa-mi explice despre ce este vorba, pentru ca regizorul n-a inteles oricum. macar a fost prilejul unor glume feroce pe subiecte sexuale si rasiale.
noroc ca in aceeasi zi am vazut cashback-ul lui sean ellis (regizor,scenarist, producator) care reuseste sa fie proaspat pe niste teme uzate (dragoste de colegiu, insomnie, party cu striperite, oprit timpul ca sa plimbe printre personaje, obsedatul de karate).
nici bananas-ul lui woody allen nu m-a incintat prea tare. prea multe gaguri. nu reactionez deloc cind cineva vrea sa ma faca cu tot dinadinsul (alta expresie bizara - ce o fi dinadinsul?) sa rid.
pentru ca tot sint pus pe criticat, citindu-l pe alain de botton, “eseuri de indragostit” am gasit o scapare destul de grava, legata de un citat pe care scriitorul il atribuie lui karl marx, dar este de fapt al lui groucho marx. e vorba de “nu as accepta vreodata sa fac parte dintr-un club care m-ar accepta ca membru”. nu ca ar fi o mare greseala, dar pe la sfirsitul cartii, leaga afirmatia de elemente ale marxismului.
botton aplica glumita lui groucho in dragoste: “cum se face ca imi doresc sa fiu iubit de cineva, dar sa ma irite faptul ca o face?”.
(cam asta e si metoda lui botton, ia principii din diferite domenii si le da semnificatii in reflectiile despre dragoste. cum fac si cei din publicitate, care preiau bunuri culturale si le folosesc in reclame, cu sensul schimbat, incarcindu-le de semnificatii nemeritate)
dar e o intrebare foarte buna.
tot in “eseuri de indragostit”, o carte cu totul delectabila si un cadou minunat la inceput de relatie, botton il citeaza pe proust (sper nu au existat mai multe
personalitati cu acest nume) care spune ca ne indragostim de oameni pentru ca, dinafara, par atit de intregi, fizic si emotional, in timp ce noi de simtim confuzi si dezechilibrati.
gratie lui vlad, am reusit sa introduc link-uri in blog. pina acum apareau doar in comments. nu e cel mai simplu procedeu, asa ca nu voi abuza prea des.
*
am reusit sa ma trezesc la 10.05. desigur, mi-am pus alarma sa sune (de citiva ani, “mi-am pus ceasul sa sune” a devenit o expresie vetusta). ma simteam de parca fusesem la loft azi-noapte, nu cu o zi inainte. niciun pic de energie, stare de voma, creierul tras pe dreapta. frigiderul gol. am incercat sa fac putina curatenie, dar mai bine o lasam balta, pentru ca, pe seara, am descoperit ca pusesem doua perechi de sosete in punga de gunoi, nu in cea de lucruri murdare. poate o fi fost vreun semn. m-am imbracat in negru. am vazut zilele trecute reprise, un film norvegian despre prietenia dintre doi scriitori debutanti. e impregnat de joy division feeling. de altfel, incepe cu new dawn fades, piesa mea preferata. cam toata gasca de scriitori din film se imbraca gen ian curtis si astfel s-a trezit in mine spiritul imitativ.
la ora 11 ieseam pe usa. mi-am luat o spirala cu cascaval din amzei si o doza de cola mica, mica de 1.5 RON. am terminat spirala in fata usii de la uniunea scriitorilor, sa nu intru inauntru mestecind. m-am dus direct la toaleta, ca sa-mi suflu nasul, dar nu am gasit pic de hirtie. in sala unde se afla redactia de la “noua literatura” erau 8 indivizi (printre care si citeva fete dragute) de prin toata europa, aflati cu o bursa de traducatori in romania. luminita (thanks to) aranjase intilnirea, eu fiind un reprezentant al literaturii contemporane. am citit din lorgean, am vorbit despre carte, mi-am lasat adresa de mail si de blog.
e amuzant sa vezi un austriac vorbind cu o poloneza si o bulgaroaica in limba romana. pe la sfirsitul intilnirii imi revenisem complet (bausem si o cafea intre timp).
asa ca am ramas sa-l ascult si pe adrian buz
am plecat avind un sentiment placut cuibarit sub haina. am scris lorgean avind in minte ca va fi tradus cindva. chiar daca nu se va intimpla, intilnirea de azi (deja ieri la ora asta) a fost cel mai apropiat lucru de dorinta mea.
pe seara am terminat referatul despre piata dorobanti, alternind scrisul cu reprize in care m-am uitat la the producers, varianta recenta, care m-a distrat la fel de mult ca originalul lui mel brooks.
acum e ora 3 si nu mi-e somn deloc.
citesc un scriitor bulgar, dimitre dinev.
pare tradus bine.
Stiu sigur ca voi ajunge un mare regizor de film. |n sprijinul acestei categorice afirmatii stau urmatoarele doua fapte: 1. Locuiesc in fosta garsoniera a lui Cristian Mungiu. 2. |mi fac dintii la cumnata lui Cristi Puiu unde, cu siguranta, si-a ingrijit si el dantura. Am impartit acelasi scaun de dentist, am dat ochii peste cap in acelasi fel cind foreza a inceput sa biziie. Este imposibil ca o buna parte din talentul sau sa nu se reverse si asupra mea. Acasa, cind ma uit pe geam, vad acelasi peisaj pe care il vedea un laureat de Cannes. Folosim aceleasi instalatii sanitare. Asezat pe tron, cu ochii mijiti, exersez posturi care ma vor duce pe covorul rosu. |n plus, la supermarketul Angst de pe Brezoianu, ma intilnesc cu adesea cu Rebengiuc. Uneori, aveam in sacosa aceleasi produse, semn al comuniunii noastre spirituale. Doi oameni care cumpara in aceeasi zi toba, cascaval si detergent pentru rufe albe nu pot fi decit compatibili.
Ne place sa iesim in fata. Cei care nu reusesc prin marimea masinii, a sculei sau a contului in banca, incearca sa-si cosmetizeze viata anosta prin povesti legate de oamenii cunoscuti pe care au avut ocazia sa-i intilneasca sau se ciocneasca intimplator intr-o parcare. Un caz binecunoscut este cel al lui Nichita Stanescu, in apartamentul caruia se intra la liber si unde chiolhanele se tineau lant. Orice putoi ajuns acolo se mindrea ca e prieten cu poetul si povesteste si acum, mingiindu-si nasul rosu, despre miraculoasele nopti petrecute impreuna. Ar trebui infiintata Asociatia Prietenilor de Apartament ai lui Nichita care, dupa modelul celor de revolutionar sa ofere certificate. Pe acelasi principiu ar mai trebui sa capete viata Asociatia Fostilor Tovarasi de Joaca ai lui Florian Pitis si Clubul Prietenilor lui Dan Spataru. Pentru a fi acceptat, solicitatul trebuie sa completeze un mic test de cunostinte din viata si zicerile celebritatii.
Un prieten vrea sa dea drumul unui site denumit www.ilcunoscpe.ro. Ideea din spate este ca, in beneficiul celor care nu stiu pe nimeni, prin intermediul site-ului, sa organizeze intilniri cu oameni cunoscuti din diferite domenii, asfel incit dupa o iesire la o cafea, persoana sa se poata lauda prietenilor: “L-am cunoscut pe…” Astfel, increderea lor de sine va creste. Pentru ca nu doar acumularile de bunuri, ci si cele de relatii ofera respect. Esti puternic si respectat daca ai in telefon numere de telefon ale unor persoane puternice. Genul acesta de persoane sint cei care nu fac imediat caz de cunostintele lor. Te aud vorbind de cineva si, pe un ton blazat, spun: “|l stiu pe Calin. Vrei sa-l sun sa-l intreb de chestia aia? Se face”. Se folosesc intotdeauna de prenumele perosnalitatii sau vreo alintatura gen Titi, Nelu, pentru a sublinia familiaritatea legaturilor. |n aceste conditii, un Nokia 3310 care sta stingher pe masa unei cofetarii de cartier, alaturi de un ecler, poate fi mai fitos decit cheile de la Cayenne de linga paharul de frappucino cu menta dintr-o cafenea din zona Dorobanti.
asta e un fragment din almanahul catavencu pe tema fitelor, proaspat iesit la tarabe, in care am doua texte. celalalt e despre cafenelele turabo, pe care le consider printre cele mai dezgustatoare locuri din bucurestiul contemporan.
