uBlog.ro

o plimbare prin oras m-a adus in situatia de mai vedea ce evenimente sint vestite prin afise.
am aflat ca bucurestiul va fi vizitat de shakin’ stevens. singura amintire legata de acest cintaret provine din rasfoirea unui almanah din anii ‘80, flacara sau scinteia, unde se gaseau si citeva pagini dedicate muzicii. shakin’ stevens era declarat noul elvis.
asta prin ‘82-’83.
de atunci, pina in aceasta vinere, nu am mai auzit nimic de el.
stefan hrusca ne va incinta, ca in fiecare an, cu un concert de colinde. hrusca e constient de repetivitatea demersului sau, astfel ca si-a intitulat spectacolul “iarasi flori dalbe”. in 2008 vom beneficia de “tot flori dalbe”, urmate de “flori dalbe reloaded” si in 2010 de “flori dalbe vs alien”. iar portia de “ler” se va tripla.
pe un afis cu pet shop boys de la sala palatului, cineva a scris pe chris lowe “vind teren butimanu”.
*
mi-am cumparat piine cu malai. asa se numeste sortimentul, care impaca armonios traditia cu si mai traditia. dupa”pisiciinele” lui razvan radulescu, “mamalipiinea” isi cere dreptul la existenta.

s-a invrednicit sa n-am niciun dead-line care sa-mi pilpie pe creier, ca in reclamele la medicamente, unde zonele dureroase din corp se comporta ca un girofar. orele libere se scurg lenevos, hacuite de telefoane, intilniri la cafea, apasari pe play si pagini date una dupa alta.
sentimentul permanent de vina ca nu scriu ma aseaza de citeva ori pe zi in fata laptopului. nici macar nu ajung sa deschid o pagina noua sau sa prelungesc cu citeva cuvinte texte deja incepute. ma pierd in mailuri, conversatii de mess, aranjez foldere ca pe vremuri, cind faceam piramide in farfurie dintr-o mincare ce nu ma atragea.
“ora burlacilor” isi asteapta al treilea draft, un volum de povestiri a incremenit undeva la jumatatea intruparii sale si calendarul meu interior il vede tiparit in cel putin doi ani. pe noptiera rosie se imprietenesc trei carti deja incepute si alte 5-6 care asteapta sa-si desfaca virginele coperti pentru a-mi implinta semnul de carte.
azi l-au inmormintat pe nasul alor mei. de ani buni ne vedeam doar la sarbatorile clasice - paste si craciun. il stiam undeva acolo, in constanta. nu pot sa spun ca aveam o legatura strinsa. cind ne vedeam, ne imbratisam, spuneam citeva vorbe, apoi fiecare se retragea in grupul lui de virsta. ultima oara, noi, “copiii” am stat separat, intr-o alta camera, ca in vremurile in care intilnirile dintre ai mei si nasi se intimplau mult mai des. erau tineri, ascultau muzica, tata aducea casetofonul invelit intr-un prosop gros sa nu se loveasca pe drum. am avut o caseta in care erau cu totii matoi si cintau ceva hilar care se numea “cintecul broastelor”.
amintirile mele sint legate de drumul din cartierul lor catre al nostru, care trecea pe linga un cimitir. desi eram infiorat, era un drum destul de vesel. tata era mai tot timpul ametit dupa vizitele la ei, eu mergeam mai in fata cu mama. uneori cintam toti trei “casuta noastra, cuibusor de nebunii” si “du-ma acasa, mai, tramvai”.
nasul facea partea din fondul acela de realitati formate in copilarie, in care se aduna persoane si locuri si pe care le crezi eterne. nu m-am gindit vreodata ca voi ajunge sa ma duc de craciun in vizita la ei si locul lui va fi gol. probabil ca nu voi mai merge niciodata acolo ca sa nu vad golul ala.

A Lorgean című regény három részből áll, mindhárom rész ugyanannak a
szereplőnek egy-egy szerelmi történetét meséli el. E történetek három
különböző világ bemutatására adnak lehetőséget. Az első részben, a 8
órában egy román nyelvű életmód-havilap szerkesztősége a háttér, a
főnökök és alkalmazottak abszurd kapcsolatai. A második rész a
bukaresti yuppie-kat és az elektro zene jelenséget mutatja be
ironikusan, Bret Easton Ellis-es hatásokkal. Az utolsó résszel
Marokkóba, egy, a Szahara szélén található kisvárosba költözünk, ahol
európai önkéntesek dolgoznak a két különböző kultúra határán
küszködve. A kötetben számos fantasztikus elem jelenik meg, például
egy sajtóbirodalom alkalmazottai gerincoszlopainak kiműtése, egy
férfiakat befalazó titkos női szekta, egy világszerte elterjedt
sztárellenes gerilla-mozgalom, ami híres személyiségek wc-jének
megbecstelenítésével tüntet, célba véve Paolo Coelhótól Paris Hiltonig
mindenkit, valamint egy szöktetés a szerájból-jelenet, amiben
fellelhető az arab világra vonatkozó összes közhely, amit az európaiak
valaha kitaláltak.

se apropie finalul festivalului de teatru. m-am obisnuit sa ies aproape in fiecare seara, sa regasesc oameni cunoscuti in sala, sa identific printre spectatori actori pe care i-am vazut in alte piese. aseara am fost la “sado-maso blues bar”, la teatrul foarte mic. nu fusesem niciodata in sala de parter, o locatie excelent aleasa. de altfel, rar am vazut o scenografie care sa vina atit de mult in sprijinul unei piese.
mi s-a parut peste “with a little help from my friends”, cealalta piesa a mariei manolescu, care a fost prea teenage pentru gusturile mele. desi nu am dispozitie pentru becket (am si plecat de la “ce zile frumoase”), am cam obosit de teatrul contemporan care scoate in fata doar aspectele tari ale vietii, exprimate in scene cu o abundenta de droguri, sex, alcool si homosexualitate. “sado-maso blues bar” mi-a placut. dar daca as fi vazut-o acum 5 ani, as fi delirat de entuziasm. am cam iesit din target.
cel mai bun moment dramatic din 2007 a fost pentru mine primul act din oblomov, la bulandra.
*
aseara mi-a sunat o babuta la usa. auzise de administrator ca sint inginer si voia sa ma intrebe cum sa umble la centrala termica. am putut sa-i marturisesc ca sint scriitor si ca nu ma pricep la niciun obiect care se baga in priza. nu m-a crezut si ii tot dadea “domnule inginer”. intrucit a ramas incintata de rafturile/fagure din bucatarie, creatie proprie, am declarat-o, in cele din urma, simpatica.

the adventures of priscilla, queen of desert.
e numele unui road-movie bizar, in care doua drag queens si un transsexual calatoresc intr-un autobuz vopsit in roz prin desertul australian. hugo weaving (mr. smith in matrix) arata incredibil in costume flamboiante (filmul a luat oscar pentru costume in 1995), guy pearce e tinara si nelinistita, iar terence stamp e cel mai blazat transsexual pe care l-am vazut vreodata. scena in care cei trei se produc in fata unor aborigeni e unforgettable.
l-am vazut in doua reprize. in pauza am fost la ina unde am mincat supa de praz. ador sa fiu invitat la masa acasa la cineva.
*
aseara am facut o pauza de teatru si am mers la spectacolul lui ion dumitrescu, “ceea ce am convenit noi a fi hazard”. de vazut. nu-l povestesc, pentru ca se bazeaza foarte mult pe elementul surpriza. ion a mai facut o chestie misto, a fost invitat la radio si a trimis un prieten care a vorbit in locul lui. manuel, tipul care l-a inlocuit, s-a descurcat foarte bine si, la un moment dat, vorbind despre colaboratorii lui, a spus ca-l apreciaza foarte mult pe manuel. mi-ar fi placut sa fac acelasi lucru la emisiunea “jurnal intim” de pe euforia tv, pentru care am filmat vineri. tema a fost deosebit de incitanta, “sexul tandru vs sexul dur”.
hoochie mama, vorba lui cosmo kramer.

desi am calatorit destul de mult, n-am ajuns niciodata in italia. nici nu ma vad prea curind mergind acolo. tot ce e relationat de situatia din ultima perioada, de cind cu cretinul ala devenit star media, ma umple de sila, ca toate evenimentele fabricate de presa in care se ascund ratiuni politice.

ca de fiecare data, in juriile comisiilor cnc apar si oameni nepotriviti. de data asta, e vorba de denis dinulescu aflat in comisia de documentar. desi ar trebui sa simpatizez cu scriitorii, consider ca nu are ce cauta in acest juriu, astfel ca scrisoarea de protest a unicei asociatii profesioniste de film documentar e perfect justificata.
va veni o vreme cind in juriile de la fictiune vor fi si scenaristi profesionisti.
it’s a promise.

CATRE MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR
In atentia: Domnului Ministru ADRIAN IORGULESCU

Catre: Centrul Naţional al Cinematografiei
In atentia: D-lui Director General Eugen Şerbănescu

Scrisoare deschisa

„ CINE ESTE DOMNUL DENIS DINULESCU SI CARE ESTE LEGATURA DOMNIEI SALE CU FILMUL DOCUMENTAR ? „

06.11.2007

Stimate Domnule Ministru,

Asociatia Documentor a luat act de ordinul dumneavoastra din data de 23.10.2007, de numire a comisiilor de selectie a proiectelor cinematografice pentru sesiunea de concurs din noiembrie-decembrie 2007. Dorim sa va aducem la cunostinta punctul nostru de vedere asupra componentei comisiei pentru film documentar si de animatie .

Consideram ca este obligatoriu ca accesul la candidatura pentru comisiile de finantare sa se faca exclusiv pe baza unei competente demonstrate de biografia profesionala a candidatului. In aceasta perspectiva, refuzam sa intelegem logica propunerii unui actor sau a unui scriitor pentru comisia de film documentar, cu atit mai putin selectarea acestuia in formula finala a comisiei. Precizam aici ca nu contestam competentele de baza ale respectivilor candidati ci modul in care sunt „transferate” catre zona filmului documentar.

In momentul de fata, comisia de film documentar este alcatuita din domnii Copel Moscu, Ioan Truica si Denis Dinulescu. Salutam prezenta in juriu a unui apreciat profesionist de film documentar [Copel Moscu] si intelegem necesitatea prezentei in comisie a unui specialist in film de animatie [Ioan Truica]. Ne intrebam insa ce anume din biografia profesionala a domnului Denis Dinulescu - prezentat pe site-ul CNC drept un « scriitor cu multe volume de proza aparute dar si cu multe piese de teatru » - legitimeaza prezenta domniei-sale intr-o comisie pentru documentar-animatie.

Dorim sa va atragem atentia ca accesul domnului Dinulescu in juriul de film documentar / de animatie a insemnat eliminarea unui profesionist cu experienta demonstrata in domeniu : dl. Andrei Ujica, documentarist de talie europeana, profesor de film la Staatliche Hochschule fur Gestaltung Karlsruhe si director fondator al ZKM/Filminstitut. Fara a intentiona un discurs pro domo, mentionam ca domnul Andrei Ujica era propunerea Asociatiei DocuMentor, singura asociatie a profesionistilor de film documentar din Romania – o asociatie care, tocmai pentru a rezista tentatiei ‘competentelor transferabile’, se limiteaza la votarea comisiei de film documentar si animatie, si nu participa la procesul de decizie pentru comisia de fictiune.

Domnule Ministru, pentru autorii de film documentar aceasta nominalizare din afara comunitatii noastre nu este altceva decat o forma de desconsiderare a profesionalismului documentaristilor romani si a genului documentar in particular.
Responsabilitatea finala pentru componenta comisiilor la concursurile Centrului National al Cinematografiei va apartine in intregime. Dupa ani de abuzuri comise in numele CNC, noi consideram ca acum este nevoie de credibilitate si responsabilitate fata de modul cum sunt administrate fondurile publice destinate productiei de film din Romania. In caz contrar, integritatea Centrului National al Cinematografiei va fi din nou compromisa, revenind in prim-plan compromisul in detrimentul profesionalismului - situatie pe care ati evitat-o cu succes la sesiunea de concurs precedenta, cind, ca si acum, au existat propuneri discutabile.

Luand in considerare contextul prezentat mai sus, va rugam sa re-analizati componenta comisiei de film documentar si animatie. Avem speranta ca domnul Denis Dinulescu va va ajuta in luarea unei decizii, prin retragerea dintr-o comisie in care prezenta domniei-sale nu este oportuna.

Cu stima,

in numele DOCUMENTOR:
Adina Bradeanu, Florin Iepan, Alexandru Solomon, Thomas Ciulei. Cornel Mihalache

In numele ASTRA FILM
Dumitru Budrala, Csilla Kato

iesisem de la un film german prost (netto). in drum spre casa, linga bistro ateneu, un barbat ne-a spus ceva, n-am inteles ce. ne-am apropiat. a intrebat daca vorbim germana sau franceza. am crezut ca e strain. de fapt, avea accent moldovenesc. “sint scriitor, puteti sa-mi dati 10 lei?” era bine imbracat si, in mod clar, isi inchipuise ca noi sintem straini.
“sint scriitor” era echivalentul la “sintem sapte frati acasa”.
e ceva induiosator si trist in felul in care a ales acest om sa se prezinte. se aplica si pentru imaginea scriitorilor.
nu i-am dat nimic.
mai aveam doar 3 lei.

…ela, …ela, …ela

Dupa pixuri, tricouri si sepci, umbrela pare a fi unul dintre obiectele favorite pe care companiile le branduiesc in scopuri de PR. Ultima umbrela pe care am primit-o, desi nu mai activez ca jurnalist, a fost in Polonia, la un workshop de scenaristica. Pe ea scria TVP, Telewisja Polska. N-am avut curiozitatea sa o deschid ca sa-i masor amplitudinea dar, nedesfacuta, avea cam inaltimea unui dwarf mai rasarit. Mi-a fost rusine sa o las in camera si am luat-o pina in hostel-ul unde m-am cazat dupa terminarea training-ului, dornic sa cunosc in doua zile un pic din Polonia reala. Nu-mi plac umbrelele. Nu-mi plac persoanele care le folosesc. Doua persoane care poarta umbrela si vin din directii opuse pe un trotuar ingust au sanse mari sa le ciocneasca. In Romania, toate trotuarele sint inguste. Cind ploua, mii de cetateni, altminteri cumsecade in conditii de vreme frumoasa, se izbesc unii de altii, ca niste popindai pusi intr-o cusca de sticla. Probabil ca e un spectacol frumos privit de la o suta de metri inaltime, o coregrafie de musical, dar din izbirea lor rezulta victimele colaterale. Cei ca mine, cu sepci, caciulite, clopuri si alte insemne ale rezistentei la umbrela. Siliti sa baleteze printre pachidermii imperturbabili si impermeabili care sfideaza ploaia cu pielea lor de fis. Ca sa nu mai amintesc de situatiile cind insotesti o domnisoara care se infioara la primele picaturi. Nu m-am simtit niciodata mai stingaci ca in momentele cind i-am tinut umbrela cuiva. |n hostelul Kanonia din orasul vechi, pe marginea patului unde dormea o asiatica draguta, o umbrela insemnata cu TVP a ramas atirnata in asteptarea unui stapin. Cred ca si-a primit de mult botezul ploii, pentru ca in Varsovia ploua des.
(preview 24fun)

inghesuiala mare la “viata cu un idiot”. teatrul national “radu stanca” din sibiu.
am o acreditare care imi permite sa intru la spectacolele din festival si sa astept pina cei care au bilet isi ocupa locurile. m-am tras intr-un colt si am rasfoit 24fun, intins cu amabilitate la intrare de doua domnisoare. cind s-a intrat in sala, m-am asezat la intimplare, undeva in spatele lui caramitru, la un scaun de catalina buzoianu. nimeni nu si-a revendicat locul asa ca m-am instalat confortabil. a aparut claudia d. nu (ne) mai vorbisem de mai mult de 10 luni, dar acum, dupa ce am trecut fiecare prin experientele unor workshop-uri, conversatia se leaga. pe scena se afla permanent doua camere care filmeaza fiecare miscare a actorilor. spectatorii ii pot urmari pe trei ecrane maricele. prima ora din spectacol curge ok, desi abundenta de piese muzicale incepe sa irite, chiar daca sint (si) ascultator de metale grele. exista un fir narativ, miscarile camerei aduc o perspectiva noua.
apoi totul devine prea mult.
nimeni nu vorbeste normal. toti actorii tipa unul la altul, ca parintii lui george constanza, mai putin actorul care-l joaca pe idiot, al carui rol este sa minjeasca o incapere.
intii cu mincare, apoi cu cacat. scena in care-si face nevoile e bine realizata si filmata profesionist. citiva oameni au parasit sala.
in momentele fericite cind nu se urla, se poate asculta un playlist de fire club cu un sanatos touch rusesc.
dupa doua ore, simteam ca nu mai pot sa inghit nimic din ce se intimpla in fata mea. citeva momente bune, amestecate cu atit de multe gratuite, un inger (ah, detest motivul ingerului in orice reprezentare artistica), povestea lasata in aer, suplinita cu scene din natural born killers si kill bill (intotdeauna, abundenta de muzica si fundaluri vizuale subliniaza saracia povestii principale). daca ar fi fost o regie care sa inspire copios din manga si anime si ar fi fost consecvent in acesta directie. as fi fost incintat, dar lui zholdak nu i-a iesit.
razvan penescu a facut gestul remarcabil de a striga “rusine”, la o piesa la care toata lumea aplauda (pentru ca sintem educati sa aplaudam la teatru, chiar daca nu am inteles piesa sau nu ne-a placut).
m-am marginit sa stau pe scaun si sa dau sms-uri in timp ce se aplauda. daca altii au apreciat piesa, foarte bine.
am iesit de la bulandra nauc si nervos. parca cineva imi virise terci cu forta pe git. am condus-o pe corina acasa si, dupa ce m-am plimbat putin pe magheru, am intrat in frame, unde erau foarte multi cunoscuti. mi-a luat cam jumatate de ora si o bere pina cind iritarea care se acumulase s-a scurs in podea.
*
am citit acum un text al regizorului in care spune ca e vorba de un capitol pierdut al bibliei. come on! come on! o opera fara referinte biblice, e ca sitcomul fara risete din off. hai sa-l combinam pe iov cu daffy duck pe muzica de roger waters si sa ne luam in serios.
“o poveste groaznica despre istoria umanitatii” zice zholdak. mai degraba o alta poveste groaznica din istoria pieselor ratate.